Fratele nostru Gheorghe Stănescu

Arhim. Iustin Pârvu 

Urmele lui Ghiţă Stănescu sunt proaspete în mânăstirea noastră. Parcă îl văd cum venea pe jos pe cursul apei Mălătăului, puţin obosit, cu rucsacul greu pe umeri, închipuia însuşi drumul vieţii sale de pantă grea al celulelor Aiudului, al coloniilor de muncă forţată din Baia Sprie, Cavnic şi Valea Neagră...
Urmele lui sunt ca o figură dăltuită într-o stâncă de marmură, truda lui, dragostea, credinţa lui, munca lui, iubirea de patrie au rămas în stânca Neamului nostru ca o mărturie pentru generaţiile din prezent  şi viitor.

În lumea noastră de astăzi, cu un tineret haotic şi descumpănit moral de supratehnica ce stă în casa omului ca o ispită, de la pruncul de la sânul mamei şi până la bătrânul uscat şi pedepsit de truda anilor, Ghiţă Stănescu ne vorbeşte fiecăruia despre austeritatea şi disciplina vieţii noastre creştine, care ne pune în legătură cu puterile cereşti. El este mărturia vie şi permanentă, este omul de rugăciune, de post şi de veghe în duhul mucenicilor din criptele Aiudului, care parcă strigă permanent la indiferenţa şi la amorţirea conştiinţelor noastre. Urma rugăciunilor lor înaintea Sfintei Treimi şi a Maicii Domnului, se revarsă peste noi prin imaginea Maicii Domnului, ocrotitoarea tuturor celor ce au dus crucea pe Golgotă, spre bucuria Învierii.

Miile de exemple ale generaţiei din 1948, celulele teminţelelor noastre de la Gherla, Aiud, Piteşti, reverberează rugăciunea lor prin care a respirat Neamul nostru până în 1964. Prin rugăciunea lor a respirat Văzduhul Ceresc, Virtuţile Cereşti fără de moarte, cum spunea părintele Iustin Popovici. Prima condiţie a sănătăţii sufleteşti a neamului nostru, fără de care ne îmbolnăvim de tuberculoza sufletului, şi se distrug ţesuturile sufletului şi acesta putrezeşte până la descompunere în rele şi păcate, este deci, respiraţia cerească a rugăciunii – de la mucenicii închisorilor până la ultimul muritor cu suflet românesc.

Am revăzut recent temniţele de la Sighet şi Aiud. Am trăit momente emoţionante. Văzând numele eroilor şi mărturisitorilor noştri căzuţi la înalta datorie, parcă mă simţeam nevrednic că nu am rămas şi eu cu ei, consolându-mă doar cu textele sfintelor cărţi, a celor mult chemaţi şi puţini aleşi. Ei au fost aleşi pentru că Maica Domnului le-a hărăzit o viaţă aleasă a taţilor şi mamelor lor.

Ghiţă Stănescu a fost o voce menită să ne trezească şi să ne asigure că vom birui vremurile întunecoase care vin spre sfânta noastră Ortodoxie. Deşi pare că suntem puţini, totuşi, ne vom întoarce biruitori şi din iad.
Cu rugăciunile lui Ioan Hozevitul, ale lui Ioan Lăcătuşu, Valeriu Gafenu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Petre Ţuţea, Virgil Maxim, Gheorghe Stănescu şi a celorlalţi, Dumnezeu primească toată osteneala noastră, a celor ce am trăit şi supravieţuit zecilor de ani de captivitate şi sălbaticie ateistă.
Binecuvântarea Domnului peste voi toţi cu al Său Har şi cu a Sa Iubire de oameni!