ÎPS Bartolomeu: "Nu trebuie să luptăm împotriva apocalipsei, ci s-o traversăm fără vătămări sufleteşti"

Cluj-Napoca, joi, 16 martie 2009

Declaraţie de presă

În general, noi ne-am dezobişnuit să vedem viața în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. E adevărat că, pe vreme de furtună, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizează ploaia şi, prin ea, pământul. E adevărat că o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai puțin adevărat că una ca ea a descoperit America. E adevărat că pe câmpul de luptă cad soldați în bătălie, dar tot atât de adevărat este că supraviețuitorii asigură victoria.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cu ucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia”. În final, Evanghelistul adaugă: „Și ei foarte s’au întristat”.[1] Se naşte întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respirația, pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufle uşurați. Iată însă că ei au rămas încremeniți în spațiul tenebros al evenimentului, incapabili să vadă mai departe.

Dragii mei, a porni la drum înseamnă a avea o țintă, ceea ce denotă existența unui scop. De cele mai multe ori, între tine şi țintă se interpun unul sau mai multe obstacole, numărul acestora depinzând de distanța dintre punctul de pornire şi cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Știți care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Ținta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, dar întotdeauna revelatoare.

În zilele noastre se afirmă tot mai des că trăim „vremuri apocaliptice”. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvântare a lui Iisus consemnată în Evanghelia după Matei: „Luați aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă’nspăimântați, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăție peste’mpărăție, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veți fi urâți de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci mulți se vor poticni şi unii pe alții se vor vinde şi unii pe alții se vor urî. Și mulți profeți mincinoşi se vor scula şi pe mulți îi vor amăgi. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.[2]

În vremea noastră, nu puțini sunt tinerii curați la suflet, bine intenționați şi dornici să se inițieze în tainele vieții religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adică la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experiență, bine pregătiți şi gata să-i asiste pe cei neajutorați, ci preferă să se cultive prin internet sau televizor, unde nu de puține ori apar profeți improvizați, cu evidentă poftă de publicitate sau stăpâniți de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugăciuni generale, colective, cu mare răsunet în popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeşte de pe o zi pe alta, uitând că apocalipsa va veni oricum, ea făcând parte din iconomia divină, şi că grija noastră nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevătămați de propriile noastre păcate. De obicei, o furtună se anunță prin întețirea vântului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin dispariția luminii soarelui în spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panică şi spaimă. Aşa se anunță şi vremurile apocaliptice. Eu nu ştiu dacă ele mijesc sau vor pieri înainte de a se naşte, dar ştiu sigur că noi nu împotriva apocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămări sufleteşti, fără vina fraților de a-şi fi vândut fratele, aşa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.

Or, pentru aceasta există o singură armă: răbdarea.

Răbdarea însă trebuie însoțită, neapărat, de conştiința că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nu poate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfiorătoare, dar ea se termină anunțând Cerul cel nou şi pământul cel Nou; şi, în final, Noul Ierusalim.

Iată că Dumnezeu ne-a ajutat să prăznuim luminata înviere a Fiului Său, în numele Căruia vă împărtăşesc, tuturor, arhiereşti binecuvântări, adresându-vă tradiționala salutare: Hristos a înviat!

Sfintele Paşti, 2009

† BARTOLOMEU ANANIA

Arhiepiscop și Mitropolit

---

[1] Matei 17, 22-23.

[2] Matei 24, 4-13.

Anunţ umanitar

Un prieten m-a rugat să fac public anunţul umanitar de mai jos, asigurîndu-mă că o cunoaşte pe tînăra care are nevoie de ajutorul nostru şi că este într-adevăr într-o situaţie disperată.

Postez anunţul în speranţa că, măcar în preajma Jertfei şi a Învierii Mîntuitorului nostru, sîntem mai sensibili şi vom răspunde mai mulţi acestui apel. (C.T.)

Dragii nostri,

Va scriem pentru a va cere ajutorul pentru un suflet drag noua, Diana Mociran, din Baia Mare, in varsta de 28 de ani, care sufera de chistadenocarcinom ovarian cu carcinomatoza peritoneala (cancer). A suferit trei interventii chirurgicale si tratament in Romania, insa acestea nu i-au rezolvat problemele de sanatate.

In momentul de fata starea ei este grava si are nevoie urgenta de o operatie in Germania, ale carei costuri se ridica la 60.000 EUR. Familia nu detine aceasta suma, fiind nevoita sa apeleze, pentru salvarea singurului copil, la ajutorul celor din jur.

Va rugam sa n-o uitati pe Diana si sa o ajutati. Donatiile se pot efectua in conturile deschise la BRD, sucursala Baia Mare, agentia Hortensiei nr:

RO78BRDE250SV32358392500 –cont RON

RO47BRDE250SV34546362500 – cont EURO.

Va multumim! Domnul sa va binecuvanteze!

Dan Puric conferenţiază la Iaşi

Dan Puric va conferenţia despre Omul Frumos, vineri, 24 Aprilie 2009, de la ora 16:00, la Teatrul "Luceafărul" din Iaşi, la invitaţia revistei "Convorbiri literare". Publicaţia îi va acorda şi un premiu pentru activitatea sa culturală.

Evenimentul face parte din seria de conferinţe pe care Dan Puric le ţine anul acesta pentru strîngerea de fonduri necesare realizării “Centrului Memorial Rapa Robilor” de la Aiud, jud. Alba. Proiectul de la Aiud este coordonat de Schitul “Înălţarea Sfintei Cruci”, căruia Dan Puric îi donează banii.

Biletele pentru conferinţa de la Iaşi s-au pus în vînzare la casa de bilete a Teatrului "Luceafărul".

Drama sîrbilor, în fotografii - şi la Bucureşti

Editura Predania şi Ordinul Arhitecţilor din România vă fac cunoscută deschiderea expoziţiei de fotografii a artistului Milinko Stefanovici, intitulată Kosovo şi Metohia în lacrimi, expoziţie găzduită de Ordinul Arhitecţilor din România la Bucureşti în str. Verona nr. 19 (zona Cinema Patria, în spatele Librăriei Cărtureşti), accesibilă publicului larg din data de 14 aprilie până la 30 aprilie 2009.

Expoziţia propusă publicului bucureştean este, mai precis, un reportaj realizat sub forma unui jurnal fotografic, în vara anului 1999, perioadă în care Armata Iugoslavă s’a retras din Kosovo şi Metohia, iar forţele NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii.

Milinko Stefanovici, renumit artist fotograf sârb, a fost martorul represaliilor împotriva locuitorilor de altă etnie decât cea albaneză, locuitori lipsiţi de apărare, prilej cu care a realizat o serie de fotografii zguduitoare şi purtătoare ale unui mesaj de excepţie. În egală măsură, artistul se vădeşte profund preocupat şi de despre cutremurătoarea soartă a bisericilor ortodoxe din provincia sârbă Kosovo şi Metohia.

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Serbia, Milinko Stefanovici este apreciat ca fiind unul din cei mari artişti fotografi din toate timpurile de pe teritoriul fostei Republici Federale Iugoslavia.

Născut la 12 martie 1947, în Kostainik, lângă Krupani, Serbia, deţinător al titlului de Maestru în fotografie al Uniunii Fotografilor din Iugoslavia, Milinko Stefanovici a participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale, obţinând o serie de premii şi distincţii. În anii 1980 era cunoscut îndeosebi pentru genul de fotografie „Life”, iar începând cu anii 90 se orientează spre teme din spaţiul duhovnicesc şi cel al tradiţiei.

Redactor, editor şi pedagog, are o mare influenţă asupra tinerei generaţii de profesionişti ce îşi desfăşoară activitatea în domeniile jurnalistic şi editorial, dar şi în cadrul unor grupări artistice, mai ales datorită abordării sale culturale ce îmbină într-o manieră specifică spiritul tradiţionalul cu cel modern. (Editura Predania)

Prostie comunistă

Traian Băsescu a declarat ieri că, printre altele, va cere guvernului să modifice legea cetăţeniei române, astfel încît aceasta să poată fi obţinută mult mai rapid de către basarabenii care o cer. Era nevoie de o asemenea atitudine, căci, în ultimii opt ani, dintr-un milion de cereri de cetăţenii făcute de basarabeni, doar aproximativ 4000 au fost aprobate.
Să vedem dacă se va trece de la declaraţii la fapte.

Pînă atunci, iacătă ce reacţie prostescă au avut comuniştii la măsura anunţată de Băsescu: ameninţă că vor interzice dubla cetăţenie. Cu alte cuvinte, vrei şi cetăţenie românească, adică, pe şleau, să fugi din lagărul comunist care e astăzi Basarabia? Îţi pierzi cetăţenie "moldovenească". Ei, na! Şi ce? La ce ţi-o folosi să fii cetăţean moldovean? Să te calce în picioare miliţienii lui Voronin? Să te ţină acest stat ilegitim şi falimentar prizonier pe un salariu sau o pensie de mizerie? Să fii îndoctrinat zilnic cu tîmpenie comunistă?

Mă rog, nu-mi fac griji că basarabenii vor şti ce să aleagă. S-ar putea însă ca, dacă interzic dubla cetăţenie, comuniştii lui Voronin să fie traşi de urechi de Moscova, fiindcă mulţi cetăţenie ai R. Moldova, cîteva sute de mii, după cîte ştiu, au deja şi cetăţenie rusă.

Andrei Pleşu, despre comunism şi nostalgicii săi

Ce sa fac? Imi place Plesu. Mai ales cind are dreptate. Asa ca redau si aici ce-am citit in Adevarul. Sper ca adversarii sai mai vechi sau mai noi, care se intimpla sa viziteze blogul acesta, sa nu se nacajeasca prea tare in Saptamina Mare. M-as simti vinovat. (C.T.)

O fantomă: comunismul

Andrei Pleşu

Victoria electorală a PCRM s-a obţinut, se pare, şi prin numărarea voturilor unor morţi. Împrejurarea e imens semnificativă. Comunismul nu se poate bizui pe o majoritate a viului.

Cei supăraţi pe anticomunişti se împart, în genere, în trei categorii: bătrânii comunişti, care refuză să-şi renege opţiunile de-o viaţă şi trăiesc, inerţial, din lemnul retoricii de partid, amnezicii, care, hărţuiţi de greutăţi zilnice, cred că până în ’89 au trăit în paradis şi puberii, care, având despre comunism o imagine livrescă, indirectă, speculează cochet şi nărăvaş, în umbra eternei stângi occidentale, pe marginea idealurilor nobile ale unui regim, pe care, de fapt, nu l-au cunoscut. Evident, există şi numeroase subcategorii.

Mai sunt, de pildă, câţiva băieţi pofticioşi de succes, care au înţeles repede cât de rentabil e, în lumea de azi, să-ţi califici adversarii drept „neoconservatori de dreapta”. Mai sunt şi naturile suave, pentru care comunismul e o nostalgie mai curând literară, alcătuită din suma micilor lor bucurii juvenile (îngheţata pe băţ, joia tineretului, crenvurştii de după defilare etc). Mai sunt, să nu ne sfiim să o spunem, şi proştii puri şi simpli, contragii de profesie şi minţile sucite, aşezate mereu excentric faţă de bunul-simţ şi buna-credinţă.

Ceea ce au în comun aproape toate categoriile de mai sus este ideea fixă că, de fapt, comunismul n-a existat cu adevărat. De câte ori se invocă păcatele comunismului real, tragedia milioanelor de victime ale dictaturii comuniste, malversaţiunile tuturor guvernărilor bolşevice din estul european, din câteva ţări asiatice, sau din Cuba, reacţia apologeţilor e promptă şi definitivă: acolo unde comunismul a fost la putere, el a fost un fals comunism.

A „întinat” gândul bun al originilor ideologice, „s-a abătut” de la principiile infailibile, sublime, boreale ale marxism-leninismului. Marx are încă o dată dreptate: comunismul n-a fost – şi nu este - decât o stafie care bântuie Europa şi lumea. A debutat ca stafie şi a rămas stafie până în ziua de azi. Nu s-a întrupat încă, n-a fost niciodată trăit aievea. Au existat doar câteva eforturi – ratate – de a-i da corp.

Evenimentele de la Chişinău ar fi trebuit, în mod normal, să producă, în tabăra celor care înfierează anticomunismul pre-senil al „reacţionarilor”, mici cârcei metafizici, mici dubii şi reevaluări. Nu e cazul. S-a decis rapid că Voronin şi partidul său nu sunt comunişti adevăraţi, ci nişte mafioţi oarecare şi că tinerii din stradă nu au nimic cu comunismul, ci cu sărăcia, nedreptatea, corupţia etc.

Când strigă „Jos comunismul!” au în cap altceva, sau nimic. Faptul că Voronin are acelaşi discurs ca Ceauşescu, că demonstranţii sunt numiţi, ca şi răzvrătiţii din Timişoara, huligani şi vandali, că vinovaţii sunt întotdeauna „oficinele” străine, serviciile secrete ale duşmanilor, dar niciodată defectul structural al sistemului, faptul, aşadar, că oriunde e instalat, comunismul trăieşte în regimul funest al stereotipiei şi minciunii şi că are drept efect prăbuşirea economică ireversibilă, faptul, în sfârşit, că Moscova se manifestă solidar cu o putere nelegitimă, în vreme ce Occidentul ezită precaut între principii şi acomodări tactice, toate acestea nu par să conteze

Contează spălarea încăpăţânată a viciilor evidente şi monumentalizarea unor virtuţi ireale. Victoria electorală a PCRM s-a obţinut, se pare, şi prin numărarea voturilor unor morţi. Împrejurarea e imens semnificativă. Comunismul nu se poate bizui pe o majoritate a viului. Are nevoie de susţinerea unor spectre. Iar ataşamentul tenace al unora pentru idealurile lui „de veacuri” şi pentru „viitorul lui de aur” e o formă de necrofilie.

Părintele Savatie Baştovoi despre abuzurile regimului comunist din Basarabia

SAVATIE BAŞTOVOI : Ieromonah la mănăstirea Noul Neamţ din Basarabia, membru al Uniunii Jurnaliştilor din R. Moldova.

Detalii pe www.savatie.wordpress.com

Adresare către mitropolitul Vladimir: "Cereţi încetarea torturii!"

12 aprilie 2009

Liderii opoziţiei de la Chişinău declarau ieri sus şi tare că vor scoate în piaţă "zeci de mii, milioane de oameni". Însă au ieşit doar cîteva sute, arătînd adevărata faţă a opoziţiei moldoveneşti. Mitingul de azi poate fi rezumat într-o singură propoziţie astfel: Opoziţia de carton a ieşit la microfon.

În timp ce liderii opoziţiei şi-au cerut şi au primit aprobare de la tiranii comunişti pentru noi proteste, adevăraţii protestatari sînt vînaţi şi torturaţi de poliţişti cu măşti pe faţă. A apărut primul mort, tînărul Valeriu Boboc, tatăl unui copil de un an şi jumătate. Sînt sigur că mai sînt şi alţi morţi şi că în următoarele două trei săptămîni vor fi sute, deoarece majoritatea dintre cei bătuţi au şanse să moară din cauza hemoragiilor interne.

Aşa bat comuniştii de cînd sînt ei. Răpesc oamenii şi-i bat pînă le dezbat măruntaiele. Apoi îi "eliberează", ştiind în cîte zile urmează să moară. Iar medicii legişti declară drept cauză a decesului ciroza, supra doză de alcool sau căzătură de la înălţime. Poliţia specială învaţă aceste metode la cursurile secrete.

În aceste zile există sute de tineri care au fost victima unor astfel de bătăi. Mai sînt şi alţii care stau ascunşi, înnebuniţi de frică. Dar pînă cînd?

Opriţi teroarea în Moldova!

Declaraţi regimul comunist regim totalitar şi interziceţi-l prin lege, aşa cum s-a făcut în atîtea state europene!

Începeţi urmărirea penală a preşedintelui Voronin şi a aparatului său!

Mă adresez în primul rînd mitropolitului Vladimir să iasă şi să ceară public încetarea torturii şi eliberarea necondiţionată a tuturor tinerilor răpiţi în aceste zile în mod ilegal de către forţele de ordine şi securitatea statului Moldova.

În numele lui Dumnezeu, fiţi oameni, uitînd pentru cîteva zile de politică!

Dacă judecăţile omeneşti pot fi cumpărate, judecata lui Dumnezeu nu va întîrzia!

Cuvînt către preşedintele Voronin

(11 aprilie 2009)

În aceste zile comunismul a demonstrat încă o dată, pentru cine mai era nevoie, că este un regim întreţinut prin tortură şi şantaj. O lume întreagă a văzut cum poliţiştii moldoveni atacă lumea paşnică de pe stradă, bătînd cu sadism copii şi femei. Totul se petrece sub ochii satisfăcuţi ai preşedintelui, fost general de miliţie sovietică.

Am fost personal în mulţime pentru a mărturisi în numele tuturor preoţilor şi a creştinilor torturaţi şi ucişi de regimul comunist sovietic. Am mărturisit, mai întîi, în numele bunicului meu preot, pe care nu am avut posibilitatea să-l cunosc, pentru că bolşevicii l-au ucis la vîrsta de 37 de ani, dîndu-mi în loc un tată propagandist al ateismului ştiinţific.

Am vorbit cu băieţii care au fost aduşi în stare să arunce cu pietre şi să dea foc Parlamentului şi Preşedenţiei. Ei nu au dat foc unor clădiri ale statului moldovenesc, ci unor obiecte care au devenit simboluri ale comunismului.

În nume propriu şi în numele milioanelor de creştini ucişi de comunişti, care cred că mă vor încuviinţa, mă adresez preşedintelui Vladimir Voronin:

Domnule Voronin, nu sînteţi vrednic să fiţi numit domn şi nici frate! Vă voi numi, pur şi simplu, preşedinte.

Aşadar, preşedinte Vladimir Voronin, v-am cunoscut faţă către faţă o singură dată, cînd aţi venit la Noul Neamţ, la stareţul de atunci Dorimedont, căutînd aliaţi în prima campanie electorală pe care aţi cîştigat-o aşa cum aţi cîştigat-o. Ştiţi prea bine, episcopul Dorimedont nu v-a devenit niciodată un aliat şi, poate de aceea, a murit în condiţii atît de incerte la vîrsta de doar 45 de ani.

Vă rog, nu mai folosiţi biserica lui Hristos pentru a vă înmulţi în mod nedrept numărul de voturi. Lăsaţi-i pe ierarhii noştri cei slabi de înger să-şi vadă liniştiţi de drumul lor, pentru că aţi văzut că pe unii mai tari, cum a fost vlădica Dorimedont, nu-i veţi supune nici prin moarte.

Lăsaţi-l pe mitropolit ca în acest an să aducă fără Dumneavoastră focul sfînt de la Ierusalim, iar dacă nu are bani de drum, îi voi da eu. Mă tem că dacă veţi mai continua mult această tovărăşie cu ierarhii moldoveni, vom ajunge degrabă ca ouăle roşii de Paşti să fie ornate cu seceri şi ciocane.

Vă rog să vă cereţi iertare public de la mamele copiilor care au fost stropiţi cu droguri, bătuţi şi torturaţi de poliţişti chiar sub ochii Dumneavoastră.

Eliberaţi-i pe tineri din arest şi ordonaţi începerea cercetării penale a poliţiştilor şi a mai marilor lor care au ordonat aceste acte de violenţă şi tortură a cetăţenilor paşnici.

Cereţi-vă iertare şi daţi-vă demisia, plecînd undeva departe de acest popor, declarîndu-vă singur, cît mai sînteţi preşedinte, persona non-grata pentru Republica Moldova.

Să ştiţi că oamenii nu se nasc răi din fire, ci devin aşa prin împrejurările vieţii. Aveţi încredere în oameni şi încercaţi să învăţaţi să iubiţi. Aceasta este o mare bucurie pentru suflet.

UPDATE

Vedeti aici alte marturii ale toturilor la care sint supusi opozantii regimului comunist din Basarabia.