30 noiembrie 2007

Povesti cu oameni generosi

De la inceputul campaniei “Daruind vei dobindi” am aflat citeva povesti cu oameni generosi neverosimile pentru lumea in care traim. Daca nu i-as fi cunoscut personal pe protagonisti, poate ca nu le-as fi crezut. Dar asa, redau succint aici doua istorii, ca sa vi se bucure sufletul. Nu e totul pierdut. Nu ne-am inrait in intregime. Exista inca oameni care salveaza vieti sau care construiesc “destine”, fara sa se stie despre ei, caci acestia nu ofera bani sub ochiul camerei de luat vederi si nu se bat cu pumnii in piept. Cel mai adesea, binefacatorii anonimi sint ei insisi oameni cu venituri modeste, dar asta nu-i impiedeca sa fie buni, sa-si ajute aproapele. Dumnezeu ii va rasplati, mai devreme sau mai tirziu, negresit.

Mama orfanilor

O Doamna, de virsta mijlocie, incercata greu de viata, dar mereu optimista. Este bibliotecara in Bucuresti, are darul condeiului si un suflet urias. De ani multi “sponsorizeaza” orfani. Nu numai de Pasti si de Craciun, ci permanent, pina cind ajung pe picioarele lor. Din veniturile sale modeste, Doamna daruieste adevarate burse unor copii fara parinti, dar cu mari posibilitati intelectuale. Ii ride sufletul cind, dupa ani de munca din partea lor si de jertfa din partea ei, copiii isi termina studiile si ajung in meserii bune. “Am doua fete, frumoase de pica si foarte destepte. Una a terminat tehnica dentara, cealalta psihologie. Sint foarte mindra de ele. Ele sint cea mai recenta «promotie». Vine din urma un baiat, care acum e in clasa a XI-a si sigur va face facultate, caci ii merge mintea brici”, mi-a marturisit Doamna, soptit si smerita.
Sintem in preajma marii sarbatori a Nasterii Domnului, ziua in care Doamna, “mama orfanilor”, este in fiecare an coplesita de drag si de plins. Orfanii care s-au bucurat de dragostea si de sprijnul ei vin cu totii sa o colinde. “Se insira de aici si pina in usa (cam 10 metri – n. mea. C.T.), caci sint multi. Si imi cinta colinde. Este cel mai frumos moment al anului. Nu-mi pot dori o bucurie mai mare decit aceasta” – mi-a povestit Doamna.

Un altfel de Mos Craciun

Poet batrin cu suflet de copil. Are 80 de ani, din care vreo 13 petrecuti in temnitele comuniste, pe motive politice. A cunoscut intimplator o familie cu patru copii, intr-un moment in care aceasta trecea printr-o mare cumpana. Se nascuse ultima fetita si, de saracie, sotii erau pe cale sa dea pruncul la un orfelinat. "Mosul" nostru sa oferit sa ii ajute. Le-a facut un ajutor lunar din veniturile sale modeste si din ce reusea sa mai stringa de la prieteni. Copila are acum 11 ani, e supradotata intelectual si e cea mai iubita din familie, ca orice mezin. Intre timp, "Mosul" i-a ajutat si pe ceilalti copii: pe baiatul cel mare sa faca Facultatea de Informatica, pe fata care ii urma - sa absolve Politehnica, iar pe al treilea il finanteaza sa urmeze Conservatorul. “Nu exista o bucurie mai mare pe lume decit aceea de a face bine”, crede acest "Mos Craciun".

Primii beneficiari ai campaniei "Daruind vei dobindi"

O prima etapa a campaniei "Daruind vei dobindi" s-a incheiat ieri. Cu succes. Emotionant. Colega mea care a avut ideea, pornind de la cazul unei familii din Dimbovita, si care nu vrea sa-i fac public numele, transmite tuturor celor care au contribuit, deci si cititorilor acestui blog care au participat la aceasta prima etapa a campaniei, un text de multumire. Il public mai jos, alaturi de multumirile capului familiei care a beneficiat de ajutorul nostru.

Nu uitati insa: campania "Daruind vei dobindi" continua pina pe 10 decembrie, alte familii urmind a fi ajutate. Cu cit vor fi adunati mai multi bani, cu atit mai multe familii care au multi copii vor primi un dar de Craciun. Voi publica aici lista cu beneficiari, cu datele lor de identificare, pentru a nu exista nici o umbra de suspiciune.

Cei care stiti ca ati daruit deja, primiti plecaciunile noastre:

"Dragii mei,
va multumesc inca o data pentru sprijinul oferit. Am strans 1260RON, pe care ne-am grabit sa-i inmanam tatalui copiilor, care a ramas foarte impresionat. S-a oferit sa va aduca tuturor cate o coronita de Craciun, din cele pe care se chinuie sa le
vanda. L-am refuzat in numele vostru, iertata-mi fie indrazneala. Am zis sa nu-i mai dau de lucru. A plecat si cu doua sacose de haine, portocale, banane, caiete
si pixuri. Campania mai continua putin. El a venit la Bucuresti cu o cursa si nu am putut sa-i dam toate hainutele, conservele etc. Asa ca vom mai face un drum, marti pe 4 dec. cu masina, cand am sa le fac o fotografie copiilor, sa-i vedeti si voi ce frumosi sunt.
Marina(2 ani), Roxana (6), Laura (7jumate) si Florin (13) va multumesc pentru tot. Si eu la fel, ca m-ati ajutat sa-i ajut. Sa va dea Dumnezeu de o mie de ori
mai mult!
Atasat, un mesaj de la tatal lor."

29 noiembrie 2007

Vin informatii despre noul mitropolit al Moldovei

Am informatii noi despre cel caruia i se pregateste scaunul de mitropolit al Moldovei. Din pacate, nu de natura sa ma entuziasmeze. Pentru a nu umbri praznicul Sfintului Andrei - cel care ne-a crestinat -, am decis sa le fac publice in zilele urmatoare. Voi scrie atunci despre cine, cum si de ce va fi al doilea dupa Patriarh.
Pina atunci, va invit, cititori dumneavoastra, sa va dati cu parerea: banuiti la cine si de ce ma voi referi?

Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit

Fostii detinuti politic, alaturi de alte organizatii anticomuniste, au dat astazi publicitatii o scrisoare deschisa catre presedintele Traian Basescu, caruia ii solicita sa dispuna retragerea din circulatie a “Raportului final” despre regimul comunist al Comisiei Tismaneanu. Semnatarii califica “Raportul” drept un fals.
Dau mai jos integral scrisoarea.

Domnule Presedinte al Romaniei,

Editura "Humanitas" a lansat sub semnatura editorilor Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, asa-numitul "Raport final" al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In format electronic de aproape 666 de pagini volumul are in varianta tiparita 880 de pagini si este vandut cu 750.000 lei.
Din pacate, in ciuda promisiunilor sale si a angajamentelor asumate personal si sub semnatura proprie de catre seful Comisiei prezidentiale, Vladimir Tismaneanu, Raportul contine aceleasi neadevaruri si date eronate ca si in prima varianta, electronica, la care s-au adus nenumarate corectii in ultimul an, inregistrate oficial de Comisia in cauza. A devenit o evidenta faptul ca, sub aspect academic, calitatea "Raportului" nu este satisfacatoare, dupa cum au semnalat deja numerosi cercetatori si specialisti din mediul universitar.
Printre cele mai grave falsificari de date din Raportul lui Vladimir Tismaneanu, constatate recent de catre Consiliul National Director al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, se numara micsorarea nepermisa a chiar numarului victimelor comunismului in Romania, de la circa 2.000.000, consemnate prin lucrari stiintifice in domeniu, la 350.000, cifra inscrisa "dupa ureche" de Dorin Dobrincu, cel mai apropiat colaborator al lui Vladimir Tismaneanu, alaturi de Cristian Vasile.
Acest act dezvaluie incercarea flagranta de minimalizare a caracterului criminal al regimului de ocupatie comunist in Romania – pe care l-ati condamnat, in acest sens, cu demnitate, in 18 decembrie anul trecut - si se inscrie in lantul neadevarurilor insirate in Raport despre capi si duhovnici ai Bisericii Ortodoxe si alti factori ai luptei anticomuniste din Romania.
Am crezut ca toate rectificarile solicitate de noi cu baze stiintifice si transmise cu buna credinta Comisiei prezidentiale si presedintelui acesteia personal, relatate ca victime si martori directi ai evenimentelor interpretate de Comisia lui Vladimir Tismaneanu, vor fi aplicate textului initial, dupa cum am fost asigurati, ferm, in mai multe randuri, de catre Administratia Prezidentiala a Romaniei.
Faptul ca, in ciuda acestor asigurari, Comisia prezidentiala nu a inregistrat nici o nota de rectificare in cuprinsul Raportului Tismaneanu-Humanitas – dupa cum nu a inclus nici protestul oficial al Bisericii Ortodoxe Romane – denota reaua vointa a autorilor si a coordonatorului principal al compilatiei pe marginea comunismului ce poarta, din nefericire, efigia statului roman prin Presedintia Romaniei.
Noi, victime ale comunismului, fosti detinuti politici si luptatori anticomunisti in toate viata noastra, va cerem, Domnule Presedinte al Romanie, sa solicitati retragerea neintarziata de pe piata a "Raportului final" si, mai ales, sa dispuneti ca acest "Raport" viciat sa NU fie difuzat in bibliotecile scolare si universitare, dupa cum intentioneaza Vladimir Tismaneanu. Propagarea falsului in sistemul educational este un act de o gravitate fara precedent, mai ales in contextul utilizarii institutiei prezidentiale ca vehicul.
NU vrem sa li se serveasca copiilor nostri o "prelucrare a trecutului" tributara unor "viziuni" complet falsificante asupra istoriei traite de noi pe frontul anticomunismului, in temnite si munti, in spitale psihiatrice si in deportare, pe strazile Brasovului lui ’87 si ale Bucurestiului lui ’89 – ‘90.
In numele zecilor de mii de morti ai nostri cazuti pentru Romania pe frontul luptei anti-comuniste si a celor peste doua milioane de victime ale aparatului bolsevic de represiune, in numele familiilor acestora, va cerem, in al 12-lea ceas, sa nu girati aceasta prelucrare deformatoare a Istoriei reale a Romaniei.
Sunteti Presedintele care si-a asumat curajos condamnarea comunismului si care a avut puterea morala de a cere iertare victimelor, in calitate de sef al statului, si in numele Statului Roman, la 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov.
Noi, semnatarii, afirmam raspicat ca suntem in masura sa va punem la dispozitie toate datele care lipsesc Raportului, nici pe departe "final" si speram sa nu nesocotiti aceasta ultima rugaminte a supravietuitorilor Holocaustului Rosu.
In numele Adevarului, pentru Romania.

Centrul Rezistentei Anticomuniste, presedinte de onoare Vladimir Bukovski;
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti;
Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista;
Asociatia 15 Noiembrie 1987, Brasov si Iulius Filip, fost detinut politic, sustinator al Sindicatului Solidarnosc;
Societatea Academica Romaneasca pentru Adevarul Istoric;
Civic Net – Piata Universitatii 1989-1990

Nemultumiri si indoieli legate de Catedrala Mintuirii Neamului

Astazi s-a pus, in sfirsit, piatra de temelie la Catedrala Mintuirii Neamului, in curtea Palatului Parlamentului. Va reamintesc ca este a doua, dupa cea pusa de fericitul intru adormire Patriarh Teoctist, acum citiva ani, in Piata Unirii. Nadajduiesc ca aceasta noua piatra de temelie nu va avea soarta celei din Unirii, adica sa fie abandonata, iar “fantoma” Catedralei sa-si reia peregrinarile prin Bucuresti, minata de la spate de o parte a “societatii civile” alergica la ideea de Biserica.

Argumentele pentru ridicarea unui astfel de sfint lacas sint numeroase si pertinente. Iata trei:
- Biserica din Dealul Mitropoliei, folosita acum pe post de Catedrala Patriarhala, este neincapatoare pentru numarul de persoane care merg acolo cel putin la marile sarbatori de peste an.
- Avem nevoie de o Catedrala Patriarhala reprezentativa, care sa vorbeasca lumii despre faptul ca intr-adevar poporul român este unul drept-credincios si care sa sublinieze realitatea ca Biserica Ortodoxa Româna este a doua ca numar de credinciosi dupa cea rusa.
- Proiectul a intirziat nepermis de mult, ideea datind din anii ’30, dar nefiind pusa in opera din pricina contorsiunilor istoriei noastre. Catedrala Patriarhala este un simbol al Bisericii locale, recte, in cazul nostru, al Patriarhiei Române, dar si al unui stat ortodox. Este ca steagul sau ca stema tarii. De aceea este si atit de vechi proiectul acesta, de la infiintarea Patriarhiei Române.

Desi am sustinut si sint in continuare pentru o noua Catedrala Patriarhala impunatoare asa cum se cuvine, simbol al puterii si continuitatii credintei noastre si opera artistica identitara, am unele nemultumiri si indoieli legate de acest proiect. Pe care mi le exprim ca un om liber ce sint, fara pretentia de a le impune cuiva si convins ca nu e cazul sa deranjeze pe cineva.

Nemultumiri:
- Este folosita in mod nepotrivit denumirea de catedrala a “Mintuirii Neamului”, pentru ca nu te mintuiesc zidurile si pentru ca nimeni, nici macar o Catedrala Patriarhala, nu poate garanta salvarea unui neam – daca vreti, pot detalia, dar cred ca stiti la ce ma refer.
- Amplasamentul noii Catedrale Patriarhale este unul nefericit, la umbra “Casei Poporului”, cu care, mai ales daca va fi gigantica, asa cum se preconizeaza, va risca intotdeauna comparatia. Cel mai nimerit - si cuvenit – loc era Parcul Carol (prostia cu iz ecologist debitata de unii si de altii, cum ca s-ar strica parcul, ramine o simpla prostie, dovedita si de faptul ca acolo a existat cindva un mare palat-muzeu si nu s-a stricat nici un parc). Biserica trebuia sa se bata pentru acel loc.
- S-a pus piatra de temelie, dar nu exista inca un proiect arhitectural.
- S-a facut o estimare din ochi, fara sa existe vreun proiect si vreun deviz: Patriarhul Teoctist a zis “ 200 de milioane de euro”, Patriarhul Daniel a mai luat in calcul 200 de milioane in plus. O suma care nu e neaparat mare pentru ceva ce se vrea grandios si reprezentativ si nici de comentat, de vreme ce se va stringe din donatiile credinciosilor. Totusi, e cam jenanta, pentru ca intra intr-o singura cladire in timp ce in tara sint biserici-monument istoric lasate de izbeliste sau biserici noi care nu pot fi terminate. {i devine si mai jenanta daca adaugam pretul terenului care ar fi, potrivit pietei, cam 300 milioane de euro.
- Intentia de a face o Catedrala uriasa, in care sa incapa 5000 de suflete, iarasi nu suna bine. Ce-are a face uriesenia unei astfel de cladiri cu duhul ortodox? |n cite momente din an se va umple si cit timp va fi plina doar pe 10%? Va dati seama cit va costa numai intretinerea unui asemenea imobil?
- Faptul ca inca nu se stie daca se va organiza o licitatie pentru aceasta constructie lasa loc la multa suspiciune, ceea ce e nepermis si de nedorit pentru Biserica.
- Pina acum, Biserica noastra a facut mereu apel la credinciosi sa doneze bani pentru Catedrala, dar niciodata nu a facut public citi bani s-au strins. Colecta dureaza deja de ani intregi. {i am vazut deunazi ca numai un om de afaceri a dat singur doua milioane de euro. Probabil au mai fost si altii. Este normal ca noi, credinciosii, sa stim citi bani se string si cum sint cheltuiti.

Indoieli:
- Proiectele pentru Catedrala care trebuia sa se ridice in Parcul Carol au fost destul de searbede, cind nu de-a dreptul chicioase. Nimic nu ne garanteaza ca nu ne vom trezi cu un nou mamut, fie futurist la culme, fie unul in care modernismul prost si stilurile vechi sa se incurce unele pe altele, fie cu o catedrala care sa naiba nimic din duhul ortodox si românesc.
- Tare ma tem ca nu se va face o licitatie pentru constructie si ca de aici vor curge acuzatii girla, iar simpli credinciosi vor fi cei mai loviti sufleteste.
- Ma indoiesc ca proiectul arhitectural va fi unul de calitate, pentru ca am vazut tendinta de a se face totul repede, pe genunchi, fara un concurs serios.
- Nu cred ca Patriarhia va face prezenta vreodata un raport cu sumele colectate pentru Catedrala si cu cheltuielile facute pentru cladirea ei.
- Nu sint convins ca momentul ales pentru inceperea acestui proiect este cel mai bun. La urma urmei, daca a fost aminat atita vreme, mai putea astepta pina cind se clarifica situatia juridica a terenului (revendicat in instanta de fostii proprietari) si pina se mai asezau apele in Biserica noastra (si aici nu dezvolt acum mai mult).

Ar mai fi si altele, dar ma opresc aici pentru a nu fi considerat circotas. Fireste, admit ca ma pot insela.

28 noiembrie 2007

Sinodul a hotarit: episcopii, mitropolitii si patriarhul vor fi alesi numai de Sinod

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a hotarit azi noul Statut de organizare şi funcţionare a BOR. Potrivit acestuia, episcopii nu vor mai fi aleşi de Colegiul Electoral Bisericesc, ci, la propunerea sinodului mitropolitan, în consultare cu Adunarea Eparhială a eparhiei vacante, potrivit .
In fapt, mirenii au fost eliminati de la decizia de alegerea ierarhilor. Vechea formă a statutului - pe principiul şagunian - prevedea ca episcopii să fie propuşi de Sinod şi aleşi de Colegiul Electoral Bisericesc.

Au fost făcute modificări şi în privinţa procedurii de alegere a Patriarhului. Astfel, patriarhul va fi ales de Sfântul Sinod din propunerile făcute la consultarea acestei structuri cu Adunarea Naţională Bisericească şi cu Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Potrivit noului statut de funcţionare al BOR, dispare Colegiul Electoral Bisericesc ca for electiv.
O nouă modificare a statutului de organizare şi funcţionare a BOR constă în faptul că le este permis accesul în Adunarea Parohială şi femeilor, această structură fiind rezervată până în prezent, exclusiv bărbaţilor.
Forma finală a statutului de organizarea şi funcţionare a BOR urmează să fie prezentat spre recunoaştere Guvernului, potrivit Legii Cultelor.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu, a criticat decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) de desfiinţare a Colegiului Electoral Bisericesc.
Într-o scrisoare adresată azi PF Patriarh Daniel şi Sfântului Sinod, IPS Bartolomeu susţine că noua procedură pentru alegerea clerului superior fără participarea preoţimii şi a laicatului "suferă de importante vicii de fond", fiind anticanonică, antieclesială şi inoportună.
IPS Sa a propus ca "inserţia parazitară" din proiectul de statut, referitor la articolele 127-131, elaborată şi propusă de Cancelaria Sfântului Sinod şi care prevede desfiinţarea Colegiului Electoral Bisericesc, "să se considere nulă şi neavenită", şi să se menţină textul articolelor respective aşa cum a fost aprobat de Sfântul Sinod în şedinţa din 4-5 noiembrie 2005, precum şi textele corelate.
IPS Bartolomeu a adus, în scrisoare, argumente pentru păstrarea vechii proceduri pentru alegerea clerului superior cu participarea preoţimii şi a laicatului, afirmând că istoria evoluţiei canonice în Biserica Universală atestă "participarea mirenilor la alegerea episcopului".
Parintele Mitropolit Bartolomeu a apreciat ca fiind inoportună acestă procedură nouă deoarece "cade ca din senin, fără nicio motivaţie, fără să fi fost precedată sau provocată de îndoieli, dezbateri sau proteste împotriva Colegiului Electoral Bisericesc ca instituţie, structură sau funcţiune".

Redau mai jos integral scrisoarea IPS Mitropolit Bartolomeu.

Preafericite Părinte Patriarh,
Stimaţi colegi, membri ai Sfântului Sinod,

Potrivit calendarului de lucru stabilit de Sfântul Sinod, Proiectul de Statut al Bisericii Ortodoxe Române a fost examinat şi amendat succesiv la nivelele protopopiatelor, centrelor eparhiale, sinoadelor mitropolitane şi comisiei centrale anume instituite. Fără nici o îndoială, el ar trebui să reprezinte un mare pas înainte în clarificarea modalităţilor de organizare şi funcţionare a Instituţiei divino-umane pe care o slujim.
Desigur, ca orice lucru omenesc, şi acest Proiect este perfectibil, iar observaţiile şi propunerile mele, puţine la număr, formulate în urma unei lecturi atente şi responsabile, nu urmăresc altceva decât apropierea de desăvârşire a unui text legislativ menit să dureze vreme îndelungată, după numeroasele ajustări şi improvizaţii din ultimul deceniu.

Mă opresc însă cu precădere asupa articolelor 127-131, privitoare la procedura de alegere a clerului superior, adică de la patriarh până la arhiereul vicar, articole care exprimă o noutate absolută în istoria modernă a Bisericii Ortodoxe Române, o noutate menită să surprindă şi să deconcerteze, ca una care reprezintă un pas înapoi faţă de tradiţia canonică

În fond, articolele 127-131 din actualul proiect de Statut elimină unul din principalele organisme eclesiale, cunoscut sub numele de Colegiul Electoral Bisericesc, prin simplul fapt că din procedura alegerii clerului superior este eliminată participarea efectivă a preoţilor şi mirenilor.

Prima observaţie este aceea că, potrivit menţiunii din fruntea primei pagini a Proiectului, textele scrise în el cu roşu sunt „cele preluate din propunerile Sinoadelor Mitropolitane de către Comisia Sinodală în şedinţa din 4-5 octombrie 2007”. Nu se spune însă dacă textele au fost „preluate” de la toate Sinoadele Mitropolitane sau doar de la unele, şi care anume. E sigur însă că în acerastă „preluare” nu se află textul adoptat de către cele două Sinoade Mitropolitane din Transilvania (în speţă, Mitropolia Ardealului şi Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, în şedinţa lor comună din 20 august 2007). Această omisiune, operată fără o consultare a Comisiei cu cele două Sinoade, ca şi ocultarea enumerării celorlalte constituie un abuz care nu poate fi trecut cu vederea.
Pe de altă parte, în aceeaşi însemnare de pe frontispiciul primei pagini a Proiectului se menţionează că textul în culoare albastră reprezintă „diortosiri şi corelări făcute la [sic] Cancelaria Sfântului Sinod”. Or, printre atribuţiile acestei Cancelarii, prevăzute în articolul 36 din Statut, nu există şi aceea de a elabora şi prezenta în plenul Sfântului Sinod iniţiative legiuitoare de orice fel, şi cu atât mai puţin una de ultimă oră şi de o importanţă capitală, ea fiind cea prin care se încearcă desfiinţarea radicală a a sistemului consacrat pentru alegerea membrilor Sfântului Sinod. Nici această inserţie abuzivă nu poate fi trecută cu vederea.
Din toate acestea rezultă o anomalie: Comisia se suprapune Sinoadelor, iar Cancelaria se suprapune Comisiei.

În esenţă, noile trepte procedurale sunt următoarele:
a) Pentru ocuparea unui scaun vacant, Sfântul Sinod este acela care, într’o şedinţă specială, desemnează cinci sau şase candidaţi.
b) Aceasă listă poate fi completată, prin vot deschis, de către Adunarea Eparhială respectivă, cu unul sau două nume, în regim pur consultativ.
c) Dintre candidaţii astfel nominalizaţi, Sfântul Sinod alege unul.

Noua procedură pentru alegerea clerului superior fără participarea preoţimii şi a laicatului suferă de importante vicii de fond:
1. Este anticanonică. Modalitatea de alegere a episcopilor a fost una din preocupările constante ale Sfinţilor Părinţi. Chiar dacă unele canoane lasă loc interpretării că mirenii nu ar fi avut nici un rol, sau că ar fi avut doar unul consultativ, aceasta se datorează şi faptului că unii comentatori au fost derutaţi de sinonimia unor cuvinte ca heirotonéo şi proheirízo, ambele însemnând „a alege prin ridicarea mâinii” şi folosite în practica electorală din cetăţile antice greceşti. Ele au intrat în limba română liturgică, dar sunt folosite numai în slujba hirotoniei (folosindu-se şi verbul „a prohirisi”), dar nu şi în procedura alegerii.
Alţi comentatori nu au făcut întotdeauna disticţia terminologică între „desemnarea” (nominalizarea sau propunerea), numirea” (alegerea sau chiar hirotonia) şi „instalarea” unui nou episcop, mai ales când toate trei se petreceau în aceeaşi zi.
Pe de altă parte, au existat (şi încă există) tradiţii specifice unor Biserici locale, fără ca acestea să pretindă adoptarea lor de către alte Biserici. În Biserica Egiptului, de pildă, în primele patru secole episcopii erau aleşi cu precădere dintre şi de către clerici, de multe ori pe criterii de rudenie, interese, preferinţe personale sau solidaritate de tagmă, ceea ce l-a făcut pe Fericitul Ieronim să compare această practică cu modul în care armatele romane îşi alegeau prin aclamaţii pe noi împăraţi.
În secolul al III-ea au existat însă şi cazuri, mai ales în Roma şi în nordul Africii, în care episcopul era ales, tot prin aclamaţii, numai de popor. Unanimitatea opţiunii poporului era interepretată ca expresie a voii lui Dumnezeu, aşa cum s’a petrecut cu Sfântul Ambrozie şi cu Papa Fabian.

Istoria evoluţiei canonice în Biserica Universală atestă însă participarea mirenilor la alegerea episcopului.
Este adevărat că cel de al 30-lea canon Apostolic, precum şi canonul 4 al Sinodului I Ecumenic prevăd alegerea episcopului doar de către episcopi (dar fără să interzică în mod expres participarea sau prezenţa poporului), dar canonul 3 al Sinodului VII Ecumenic, referindu-se anume la ele, le explică prin grija Bisericii de a nu permite imixtiunea „dregătorilor lumeşti”; atât, şi nimic mai mult.
Este indubitabil că, atât în Răsărit, cât şi în Apus, în primele patru secole, trei erau factorii care colaborau la alegerea episcopului: episcopii, clerul, poporul (acesta din urmă, la început ca mulţime, apoi prin reprezentanţi). De obicei, poporul propunea candidaţii, deoarece îi cunoştea mai bine decât episcopii şi, pe de altă parte, se evita situaţia neplăcută în care noul ales nu era acceptat de mulţime, raţiuni consemnate şi de Origen
Episcopul Romei Celestin scria în anul 429: „Nimeni să nu fie dat episcop celor ce nu l-ar voi, ci să se cerceteze consensul şi dorinţa clerului şi poporului”.
Teodoret al Cirului ne relatează astfel alegerea episcopului Petru ca succesor al Sfântului Atanasie cel Mare în scaunul Alexandriei: „... iar Petru, un bărbat foarte distins, a primit arhipăstorirea deoarece căpeteniile acestui fericit scaun l-au propus pe el, fiind toţi de acord – şi clerici, şi cei ce se aflau în demnităţi şi slujbe înalte (magistraţi). Pe lângă aceştia, întregul popor îşi arăta bucuria prin aclamaţii (...) şi au venit în grabă şi arhiereii vecini şi chiar pustnicii, părăsindu-şi nevoinţele ascetice şi cerând toţi ca Petru să moştenească scaunul lui Atanasie”.
La rândul său, Sfântul Ciprian al Cartaginei ne-a lăsat şi el o mărturie asupra completării scaunelor vacante: „Cornelius a fost ales episcop prin voia lui Dumnezeu şi a Hristosului Său, prin mărturia a aproape întregului cler, prin votul poporului care era de faţă, împreună cu preoţii bătrâni şi episcopii vecini”.
Argumentele extrase din vasta operă a Sfinţilor Părinţi ar putea continua, dar e bine ca, în acest sens, să ascultăm şi vocile câtorva din canoniştii care ne stau la îndemână.
Comentând canonul 36 Apostolic, preotul profesor Ioan Floca precizează: „Canonul se referă la rânduiala existentă în Biserica veche, după care alegerea întregului cler (episcop, prezbiter, diacon) se făcea prin participarea credincioşilor laici.”
Acelaşi autor afirmă: „Participarea laicilor la îndeplinirea puterii executive în viaţa Bisericii s’a afirmat dintru început, cu deosebire prin colaborarea lor la actele de alegere a clerului. [...] Acestea au rămas până azi actele la care participă credincioşii laici pe temeiuri tradiţionale şi canonice, adică pe baza unei practici îndelungate care a dobândit putere de lege, cât şi pe baza unor rânduieli canonice pozitive, exprimate prin texte ale sf(intelor) canoane şi prin legi bisericeşti care nu poartă acest nume”.
Pe baza sfintelor canoane, dar şi a tradiţiei devenite lege, împăratul Justinian I a emis o lege şi două novele cu privire la alegerea episcopului; din nici una nu lipseşte elementul mirean. În legătură cu aceasta, iată ce conchide cunoscutul preot profesor Liviu Stan: „Participarea mirenilor la acest act este indispensabilă, această participare fiind consfinţită şi ridicată la putere de lege prin uzul atât de vechi răspândit în întreaga Biserică şi observat până în zilele noastre. [...] Ea rezultă şi din însăşi concepţia corectă ortodoxă despre Biserică şi despre forma ei de conducere. Colaborarea mirenilor este indispensabilă în sensul că o alegere făcută numai de către episcopi este aproape tot atât de puţin potrivită cu spiritul Bisericii creştine ca una făcută numai de laici”.
Marele canonist, însă, precizează: „Episcopilor le revine, în instanţă supremă, dreptul de a se pronunţa asupra alegerii episcopilor, dar în această pronunţare ei sunt obligaţi să ţină seama de glasul poporului, căci în Biserica Ortodoxă autoritatea nu se exercită în mod absolutist”.
Menţionez că profesorul Liviu Stan, în cartea sa de căpătâi, Mirenii în Biserică, îi consacră procedurii de alegere a episcopilor nu mai puţin de 358 de pagini.
Abordez acum şi câteva din opiniile lui Nicodim Milaş, pe aceeaşi temă.
Comentând canonul 4 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, marele canonist dalmaţian menţionează şi Enciclica ecumenică adresată tuturor Bisericilor din lume. În fapt, ea completează dispoziţiile acestui canon când spune că „şi poporul trebuie să participe la alegerea episcopului” (textual: ... dacă este vrednic pentru aceasta şi dacă poporul îl alege”
Această regulă era moştenită din epoca imediat apostolică şi poate fi găsită în epistola pe care Clement Romanul le-o adresa Corintenilor, în sensul că alegerea episcopului se făcea „în zi de Duminică, adunându-se poporul împreună cu soborul presbiterilor şi fiind prezenţi episcopii” .
În Sinodul al IV-lea Ecumenic, din Calcedon, episcopul Ştefan din Efes, spre a dovedi că el ocupase scaunul în mod canonic, precizează că „a fost ales pentru acest scaun episcopal de către 40 de episcopi, prin voturile celor mai distinşi fruntaşi ai clerului şi ai întregului popor”.
Nu mai puţin concludent este canonul 6 al Sinodului de la Sardica. Acesta se referă limpede la situaţia în care „mulţimile, adunându-se, s’ar ruga să se facă aşezarea episcopului cerut de ele”, dar alegerea nu se poate face din cauza absenţei nemotivate a unuia din episcopii electori. În acest caz, alegerea se va face de către cei prezenţi, deoarece „trebuie împlinită voinţa mulţimii” .
Sfântul Vasile cel Mare, în una din epistolele sale pastorale (citată tot de Milaş) aminteşte că „alegerea păstorului pe seama unei cetăţi anume cade în sfera de competenţă a episcopilor, dar votul poporului are însemnătate decisivă în această chestiune”.
Iar Milaş comentează concluziv: În primele cinci secole ale Bisericii, la alegerea episcopului „votul poporului era tot atât de decisiv ca şi votul episcopilor şi fără consimţământul poporului nimeni nu putea ajunge episcop”.
Adaug şi practica liturgică profesată de noi toţi în slujba hirotoniei, la sfârşitul căreia episcopul îl prezintă poporului pe noul hirotonit rostind cu voce tare întrebarea: „Vrednic este?”, la care se răspunde: „Vrednic este!” Acest dialog final se petrece şi la hirotonia arhiereului, răspunsul având caracterul limpede al unei ratificări.

Or, potrivit textului introdus acum de Cancelaria Sfântului Sinod, lista candidaţilor cuprinde cinci sau şase nume propuse de Sfântul Sinod, iar ea poate fi completată motivat, prin vot deschis, cu unul sau două nume, de Adunarea Eparhiei vacante, alcătuită din preoţi şi mireni, într’o şedinţă cu caracter pur consultativ. În această situaţie, dacă Sfântul Sinod alege episcopul dintre candidaţii proprii, eparhia va fi în situaţia de a avea un episcop pe care nu şi l-a dorit. Tensiunile sunt inevitabile, aşa cum s’a întâmplat de foarte multe ori în istoria Bisericii (şi cum s’a întâmplat recent în cazul episcopului Petru Musteaţă, impus de Patriarhul Moscovei pentru Mitropolia sufragană a Moldovei, dar refuzat de câteva zeci de parohii, care au şi trecut sub altă jurisdicţie).
Astfel de tensiuni sunt prevăzute în Canonul 36 Apostolic, care distinge două situaţii: Dacă, ştiind că nu e dorit, episcopul refuză să se prezinte în eparhia pentru care a fost ales, va fi pedepsit cu afurisirea. Dacă el se prezintă, dar poporul i se împotriveşte, el rămâne episcop, dar întregul cler al eparhiei, preoţi şi diaconi, va fi supus afurisirii pentru vina de a nu-şi fi lămurit poporul. Nici că trebuie o mai mare tulburare în viaţa internă a Bisericii!

2. Noua procedură, propusă de Cancelaria Sfântului Sinod, este antieclesială.
În articoul 1 din prezentul Statut există următoarea definiţie: „Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, mireni şi monahi...”. Cu alte cuvinte, clericii (adică episcopii, preoţii şi diaconii), pe de o parte, şi mirenii, pe de alta, alcătuiesc un singur trup eclesial. Dacă se consideră că tagma harică a clerului alcătuieşte capul văzut al Bisericii, în timp ce tagma laicatului îi alcătuieşte trupul, Cancelaria Sfântului Sinod nu propune altceva decât separarea celor două părţi alcătuitoare, în contradicţie cu Sfântul Apostol Pavel, care le spune limpede creştinilor din Roma: ...„noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos, şi fiecare ne suntem mădulare unii altora, având însă daruri felurite, după harul ce ni s’a dat”.

3. Noua procedură, propusă de Cancelaria Sfântului Sinod, este şi inoportună. Ea cade ca din senin, fără nici o motivaţie, fără să fi fost precedată sau provocată de îndoieli, dezbateri sau proteste împotriva Colegiului Electoral Bisericesc ca instituţie, structură sau funcţiune. Faptul că în ultima vreme au apărut în presă o seamă de observaţii negative cu privire la calitatea unor mireni din Colegiul Electoral Bisericesc nu motivează eliminarea acestora. Apariţia unei gripe aviare nu duce la extirparea generală a galinaceelor. În cazul nostru, soluţia putea fi găsită nu în prezenţa mirenilor, ci în numărul şi calitatea lor.
Pe de altă parte, ea violentează o veche şi încetăţenită tradiţie în Biserica noastră, cel puţin de la Şaguna încoace. Departe de a fi fost influenţat de protestantism (aşa cum l-au învinuit unii adversari), dar neputând adopta nici tradiţia din cele două principate române, unde episcopii erau aleşi nu numai de colegii lor, dar şi de domnitor laolaltă cu boierii divaniţi, Andrei Şaguna nu a făcut altceva decât să actualizeze în Ardeal practica Bisericii primare, devenită tradiţia Bizanţului, adoptată apoi şi în România de după 1918, în sensul că episcopii sunt aleşi de către colegii lor laolaltă cu reprezentanţii preoţimii şi ai laicatului. Or, adoptarea textului albastru din actualul proiect de Statut poate provoca efecte resentimentare în sânul laicatului şi al preoţimii de mir, două tagme care, în mod sigur, nu vor fi în stare să-şi reprime sentimentul frustrării. A-i rezerva Sfântului Sinod prerogativa exclusivă a alegerii episcopilor anunţă şi riscul ca Biserica noastră să fie etichetată drept instituţie clericalistă, tocmai acum, la început de secol XXI, când s’ar cere o mai strânsă legătură între episcopat, pe de o parte, preoţime şi societate, pe de alta. Imaginea unui Sinod clericalist-autocrat n’ar putea fi decât dăunătoare vieţii noastre bisericeşti şi culturale.

Straniu este şi faptul că desfiinţarea Colegiului Electoral Bisericesc se propune la foarte scurtă vreme după ce acesta a ales – după rânduiala conscrată canonic – un nou Patriarh al Bisericii noastre. În consecinţă, canonicitatea alegerii din 12 septembrie 2007 este pusă, iminent, sub semnul întrebării.

O ultimă observaţe: Pe frontispiciul Proiectului de Statut se menţionează că textul scris cu albastru reprezintă „diortosiri şi corelări făcute la Cancelaria Sfântului Sinod”. Operaţia „diortosirii” însă presupune un text prealabil, alcătuit de altcineva, pe care s’au făcut îndreptări sau îmbunătăţiri. Nu ni se spune cine anume a alcătuit textul original... Pe de altă parte, termenul „corelări” indică introducerea unor legături între fragmente disparate ale unui text preexistent, care însă nu există sau e trecut sub tăcere.
În concluzie, propun:

1. Inserţia parazitară a textului albastru din Proiectul de Statut – referitor la articolele 127-131 –, elaborată şi propusă de Cancelaria Sfântului Sinod, să se considere nulă şi neavenită.
2. Să se menţină textul articolelor 127-131 aşa cum a fost aprobat de Sfântul Sinod în şedinţa din 4-5 noiembrie 2005, precum şi textele corelate.
3. În funcţie de condiţiile şi cerinţele actuale, în Statut pot surveni amendamente referitoare la proporţia numerică dintre membrii clerici şi mireni din Adunarea Eparhială, Adunarea Naţională Bisericească şi, implicit, din Colegiul Electoral Bisericesc.


Foarte important ar fi să se reglementeze criteriile de integritate morală a membrilor mireni din Adunările Eparhiale, care devin şi membri ai Colegiului Electoral Bisericesc, de a căror calitate este – şi trebuie să fie – responsabil Chiriarhul locului. Pentru acurateţea acestor organisme legiuitoare, dar şi pentru a pune Biserica la adăpost de speculaţiile mass-media, ar fi indicat ca, odată cu nominalizarea, fiecare candidat să citească şi să semneze o Declaraţie în sensul că nu este membru al vreunui partid politic, că nu a colaborat şi nu colaborează, benevol sau remunerat, cu nici o structură de informaţii secrete din ţară sau din străinătate, că nu aparţine nici unei organizaţii de care Biserica Ortodoxă Română s’a delimitat oficial şi că nu posedă decât bunuri dobândite pe cale cinstită.
Dacă acestor îmbunătăţiri li s’ar adăuga şi mult aşteptata transparenţă a Bisericii faţă de societatea pe care o slujeşte, se va putea vorbi, într’adevăr, de înnoirea pe care generaţia noastră, a celor mai vârstnici de aici, o visa îndată după Decembrie 1989.


28 noiembrie 2007 BARTOLOMEU al Clujului

27 noiembrie 2007

Sindromul stingist al scirbei de tara

Ovidiu Hurduzeu, unul dintre cei mai valorosi ginditori romani din ultima vreme, autoexilat in SUA dupa mineriadele din '90, analizeaza lucid aici "sindromul stingist al scirbei de tara" pe care il au multi dintre intelectualii nostri "postmoderni". Studiu de caz: Mircea Cartarescu.
Ovidiu Hurduzeu observa, pe buna dreptate: "Una dintre trăsăturile caracteristice ale stângistilor postmoderni (Noua stângă) este denigrarea propriului popor. Rar întâlnesti un stângist post-saizecisioptist care, într-un fel sau altul, să nu-si fi ponegrit semenii, să nu fi relativizat valorile si arhetipurile culturale ale neamului său. (...)
În epoca actuală, elitele stângiste îndeplinesc un dublu rol. Pe de o parte, au sarcina de a implanta în mentalul colectiv imaginile si simbolurile unei noi utopii, construită după modelul tehnoglobalist de reorganizare a lumii. Pe bătrânul continent, Noua stângă legitimează în plan cultural constructia artificială a “Europei comunitare”, o societate aplatizată, fără diferentieri majore între popoare, state, religii sau culturi. O societate salubrizată transformata într-o corporatie multinatională. În plan simbolic, utopiei tehnoglobaliste îi corespunde cultura victimizării.
Pe de altă parte, elitelor le revine importanta sarcină de a lichida în mod sistematic, în planul mentalitătilor si comportamentelor umane, conflictul si/sau negativitatea. Drept urmare, nu scapă nici o ocazie să-l demaste pe ultimul reprezentant al “vechiului regim”: rasistul. Acesta este o figură imaginara, opusul perfect al Victimei - un fel de “dusman de clasă” ce încarnează pulsiunile agresive si negativitatea, interzise în spatiul igenizat al noii utopii. Rasistul, în multiplele sale variante, sovinul, antisemitul, legionarul (varianta românească a rasistului) poate fi oricine nu se înregimentează, cu gândul si fapta, în societatea “comunitară”."

Paul Goma, 30 de ani de exil


Revista "Arges" marcheaza implinirea a 30 de ani de exil al unui simbol al demnitatii romanesti: Paul Goma. Redactorul sef al publicatiei, Jean Dumitrascu, ii dedica un amar editorial, din care citez doar atit: " (...) Dar abia atunci vom înţelege, vai, că nu un anume regim politic contează, ci felul nostru de a fi, milenar. Vom înţelege, în sfârşit, că nu ne-am schimbat de la Herodot încoace. Că nu există nimic care să ne lege cu adevărat pe toţi cei de aceeaşi limbă (,,unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”). Nu putem evada din ,,spaţiul mioritic” decât trădându-l, uitându-l (şi avem exemple ilustre, dar şi anonime, mii). Paul Goma va reveni, pe de-a-ntregul, în Patria mumă. Dar, şi după dispariţia ultimilor dinozauri pe care îi vedem noi acum, nu ne vom schimba nici după, niciodată. Ca orice Profet, nici Paul Goma nu ne va schimba destinul implacabil, oricât a biciuit metehnele noastre."
Iar istoricul Flori Stanescu publica un dialog viu, interesant si trist cu Paul Goma.

Informatori, extremisti si antisemiti in Parlamentul European

Civic Media declanseaza un atac devastator la adresa a trei dintre noii europarlamentari din partea Romaniei: Laszlo Tokes, Gyorgy Frunda si Sógor Csaba.
Organizatia ii acuza pe acestia ca isi propun sa militeze de la Bruxelles pentru "dobandirea pamantului pierdut", "autonomie in trei trepte", segregarea invatamantului pe criterii etnice, "recunoasterea limbii maghiare ca a doua limba oficiala in Romania" etc. De asemenea, Civic Media sustine ca, pe in regimul comunist, Tokes, Frunda si Csaba au fost informatori ai Securitatii din Romania si ai serviciilor secrete unguresti.In plus, acesti lideri ai maghiarilor de la noi sint aparatori ai criminalului de razboi antisemit Albert Wass si ai ucigasilor unui ofiter roman in Targu Secuiesc. Gasiti amanute aici.

"Fatarnicie si autenticitate"


Scoala Brancoveneasca va invita la Conferinta "Fatarnicie si autenticitate", sustinuta de Parintele Neofit, joi, 29 noiembrie a.c., incepind cu ora 18.00, la Casa de Cultura din Constanta.
Intrarea este libera.

26 noiembrie 2007

De ce vrea Basescu un Ungureanu sef la SIE?


Propunerea lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE de catre presedintele Traian Basescu mi s-a parut o gluma proasta inca de acum vreo 10 zile, cind a aparut sub forma de zvon. Am sperat ca nu se va confirma. Basescu nu este vreun naiv si stie ca MR Ungureanu, fostul ministru de Externe, a lucrat cu program contra intereselor romanesti. Or Basescu si-a facut din patriotism cal de bataie electorala. Macar cinismul trebuia sa-l impiedice sa faca o astfel de propunere. Si totusi a facut-o. De azi dimineata e oficiala. Am lasat sa treaca orele, pe de o parte pentru a scrie mai detasat, nu sub impulsul momentului, pe de alta ca sa am timp sa incerc a dibui ce motive ascunse si totusi patriotice l-au impins pe Basescu la un asemenea gest. Nu mi-a iesit nici una, nici cealalta. Recunosc, nu pot fi decit indignat. Nu ne-am facut de ris suficient in "epoca Talpes" si in cea a lui Harnagea? Avem nevoie ca nepriceperea in domeniu sa fie dublata de antiromanism?
Cum poate uita presedintele Romaniei episodul Gojdu, in care MR Ungureanu a fost vioara intii, in dauna intereselor nationale?
Si cum isi (si ne) explica presedintele Basescu gafele majore pe care le-a facut Ungureanu pe cind era ministru? Un ministru demis pentru neglijenta e bun de pus sef al SIE? Chiar nu avem un profesionist care sa ocupe scaunul ala?
Nu e nevoie de PSD sau de PNL pentru ca Traian Basescu sa alunece pe toboganul simpatiei electoratului. E suficient sa faca astfel de gesturi.
Vedeti alte reactii aici si aici.

Nu uitati: "Daruind vei dobindi" !

Ne apropiem de 30 noiembrie - data pina la care ROST a decis sa faca o campanie de stringere de fonduri pentru familiile nevoiase cu multi copii. Campania este intitulata "Daruind vei dobindi". Cind am lansat-o, pe 15 noiembrie, va propuneam sa donati 10 lei (noi) in contul Asociatiei "Rost" (cod fiscal 12495302) numarul RO 25 BACX 0000 0001 0736 3250, deschis la HVB Tiriac Bank, Sucursala Orizont - Bucuresti, cu mentiunea "pentru campania «Daruind vei dobindi»". Urmind ca banii sa ajunga la anumite familii pe care le vom identifica prin intermediul unor preoti.
O parte dintre cititorii revistei ROST si ai acestui blog au raspuns imediat, unii promitind ca vor contribui, altii chiar trimitind bani in cont sau contactindu-ma pentru a mi-i inmina personal. Totusi, s-au dovedit saritori mai putini decit mi-am imaginat. Speram ca oamenii credinciosi sint ceva mai generosi.
Asadar, reiau rugamintea de a face un dar de Craciun unor oameni care se zbat in greutati. Si prelungesc termenul de stringere a banilor, pina la 10 decembrie a.c.

Dati celui nevoias, caci lui Hristos Domnul ii dati!

Later edit

Ca sa va conving, iata ca redau o poveste, asa cum mi-a fost spusa de colega mea care a avut ideea acestei campanii:

"Cunosc o familie tinara (parintii au 30, 35 de ani) din satul Marcesti, jud. Dambovita, cu patru copii: trei fete, de 2, 6 si 7 jumatate si un baiat de 13 ani.
I-am cunoscut asta vara, in timp ce faceam un reportaj in zona. Florin, baiatul cel mare, m-a intrebat daca nu vreau sa cumpar plante medicinale sau fructe de padure. Toata familia lor se ocupa cu asta pe timp de vara. Am cumparat de la ei in mai multe randuri, desi nu aveam neaparata nevoie. Vedeam ca se descurca greu. O gospodarie simpla, o casa amarata. Patru copii, bucurosi ca e vara si n-au nevoie decat de un sort sa se imbrace. Nu i-am vazut prea bine pe cei mici, dar fetita cea mare, pe care parintii n-au putut s-o dea la scoala din cauza saraciei, si baietelul de 12 ani sunt foarte foarte frumosi. Ea are ochi verzi, mari si un par lung si bogat blond cenusiu - o printesa in haine ponosite. Învata bine amandoi. Sunt isteti si constienti ca familia lor o duce greu. Se respecta reciproc si sunt uniti. Barbatul isi asculta cu interes sotia, cind aceasta incepe sa vorbeasca. Nu-si bat copiii, din contra, par recunoscatori cand cate unul dintre ei mai gaseste cate un client pentru o mana de plante. Sunt foarte demni si „cuminti” in saracia lor. Iar de curand m-au sunat sa ma roage sa-i anunt daca aflu ceva de munca. Sunt dispusi sa lucreze orice amandoi, fiindca vine iarna si nu mai pot culege plante. Nu gasesc nimic de lucru in zona, caci acolo e un loc aproape mort din punct de vedere al ofertei de munca, peste 70 % din forta de munca e plecata in Spania, la capsuni. Ei au patru copii mici, deci n-ar putea face asta.
Prin urmare, daca vreti sa-i ajutam, va propun sa oferiti fiecare cate 10 RON. Nu e nevoie de mai mult, ci de cat mai multi oameni. Sau, daca vreti, puteti sa le cumparati o carte de colorat, un pulovar, o jucarie. Nu cumparati dulciuri, le voi cumpara eu.
Daca aveti hainute de copii purtate, dar frumoase si nerupte, puteti sa le dati. E frig si iarna, copiii trebuie sa mearga la scoala. Ganditi-va ce inseamna sa nu ai bani de tot ce e nevoie. Sa nu ai merinde in ghiozdan. In ghiozdanul acela vechi, pe care il poarta cu randul, fara sa se certe."

Se misca voturile...

Numaratoasrea voturilor se apropie de sfirsit, iar procentajele sufera modificari. Potrivit datelor centralizate de BEC pentru 85,02% din totalul secţiilor de votare, obtin mandate de europarlamentari: PD cu 29,10%, PSD cu 22,15%, PNL cu 13,36%, PLD cu 8,04% şi UDMR cu 5,82%.
Datele au fost înregistrate până luni la ora 09:00

Primul partid care se află sub pragul electoral este PNG-CD, cu 4,87%, urmat de PRM cu 4,15%, Laszlo Tokes cu 3,63%, PC cu 2,82%, PIN cu 2,55%, Partida Romilor cu 1,11%, Partidul Alianţa Socialistă cu 0,54% şi Partidul Verde cu 0,38%.

Totalul voturilor valabil exprimate este de 95,47%, iar totalul voturilor nule ste de 4,49%. La vot au participat 4.598.425 alegători, reprezentând 28,825 din totalul persoanele cu drept de vot din datele centralizate până la ora 9.00.

BEC euroaparlamentare va prezenta următoarele rezultate azi la ora 17.00.

25 noiembrie 2007

Alianta DA ia mai multe voturi cind e dezbinata

Partidele care au alcatuit Alianta DA, recte PNL, schismaticul PLD si PD au obtinut azi o victorie zdrobitoare asupra "fortelor de stinga" (in fapt PD e de stinga cum sint si PNL, PLD si PD de dreapta). Dezbinata fiind, fosta ADA a strins mai multe voturi decit in 2004, cind era una. Adunate, procentele PNL, PLD si PD dau 55% din optiunile electoratului. Daca am lua de bun acest rezultat, s-ar parea ca PNL, PD si PLD ar putea guverna rezonabil, fara santajul UDMR sau PC (caruia cred ca-i putem cinta prohodul deja), ceea ce nu era de imaginat dupa alegerile din noiembrie 2004. Insa, n-au avut rabdare sa ramina impreuna pina azi. Sau, cine stie, poate le-ar fi daunat sa fie unite... In plus, sa nu ignoram realitatea: la alegerile parlamentare interne, procentele ar putea fi cu totul altele, avind in vedere ca acolo va simti si romanul mai bine miza si probabil vom avea o prezenta la urne de peste 50%.

Pina atunci, invingatorii de azi au dreptul sa se bucure. Iata cine sint cei care au deja (pentru ca li se vor adauga altii, in urma redistribuirii voturilor celor care au ramas sub pragul electoral) bilete pentru Parlamentul European, unde-i asteapta salarii mai mari si privilegii pe masura:

PD
Sorin Frunzaverde
Roberta Alma Anastase
Petru Filip
Monica Iacob-Ridzi
Marian Jean Marinescu
Maria Petre
Rares Lucian Niculescu
Marian Zlotea
Dragos Florin David
Mihaela Popa
Constantin Dumitriu

PNL
Renate Weber
Daniel Daianu
Adina Ioana Vălean
Cristian Buşoi
Ramona Nicole Mănescu

PSD
Titus Corlatean
Adrian Severin
Rovana Plumb
Daciana Octavia Sarbu
Cătălin Ioan Nechifor
Silvia-Adriana Ticau
Ioan Mircea I. Pascu
Gabriela Cretu

PLD
Theodor Stolojan
Dumitru Oprea

UDMR
Gyorgy Frunda
Sogor Csaba

Jale la europarlamentare & referendum

Jale mare la alegerile pentru Parlamentul European. Doar 23,4% din alegatori au considerat ca merita deranjul sa mearga la vot. Asta inseamna ca restul au lasat minoritatea sa decida pentru ei. O fi un vot de blam dat clasei politice, dar parca un protest parca ar presupune mai multa actiune. De altfel, europarlamentarele nu sint considerate o miza aproape in nici un stat UE. Primejdioasa atitudine a electoratului.
Potrivit sondajelor facute la iesirea de la vot de catre CSOP (pentru Realitatea TV) si CCSB (pentru Antena 3), daca facem o medie si rotunjim, PD a obtinut in jur de 32% din voturi, PSD a primit 21%, PNL 16%, PLD 7%, UDMR 6%. Marii perdanti ai scrutinului sint PNG (4,5%), PRM (3,5%) si PC (3,5%), caci n-au nereusit sa treaca pragul electoral, alaturi de alte partide despre care n-aveam indoieli ca vor rata: PIN, PNTCD, Partida Romilor, Partidul Verde.
Discursurile lui Boc, Geoana si Tariceanu au fost penibile. In conditiile unui absenteism major, cu totii considera ca au obtinut o mare performanta. Boc spune ca PD e “prima forta politica a tarii” (o sa vedem ce si cum la alegerile locale si cele parlamentare de anul viitor). Ce nenorocire, “dreapta” sa fie reprezentata de un fost, pina mai ieri, partid socialist. Geoana s-a batut cu pumnii in piept pentru “victoria” obtinuta in “conditii vitrege”, impotriva “dreptei”. Iat Tariceanu a marturisit ca rezultatul este “peste orice asteptari”. Stolojan, ceva mai ponderat, a incercat sa puncteze si el o performanta chiar mirabila cu PLD-ul sau considerat outsider, spunind ca a “salvat liberalismul de dreapta”.
Vadim Tudor ameninta cu retragerea intregului partid din Parlamentul Romaniei (parca ar fi echipa de fotbal “Avintul Prabusirea” care, in timpul meciului, iese de pe teren pentru ca arbitrul e partinitor). El il acuza pe ambasadorul american ca l-a furat la alegeri, in cirdasie, cum altfel?, cu Basescu (care, totusi, nu e organizatorul scrutinului) si cu… liberalii. Zice “tribunelul”: “Sa-i fereasca Dumnezeu sa ma unesc eu cu Becali si cu Voiculescu”. Sa vezi solidaritate in suferinta (psihica?). Rid cu sughituri cind il vad cum face spume la OTV, chiar acum.

La referendum s-au prezentat ceva mai multi alegatori: 24,8%, dar insuficienti pentru validarea plebiscitului (era necesara o prezenta de 50% plus unu din totalul alegatorilor). Iarasi previzibil.
La referendum au spus “da” 89,2%, in vreme ce doar 10,2% au spus "nu" votului uninominal majoritar cu doua tururi de scrutin.
Basescu recunoaste ca a fost o lectie si pentru el acest vot. Si isi asuma oarecum esecul. Crede insa in continuare ca romanii vor in continuare primenirea clasei politice. Si reclama "legea strimba" a referendumului, caci i s-ar parea normal ca si referendumul sa fie validat de 50% plus unu din cei prezenti la urne si nu de 50% la unu din toti cetatenii cu drept de vot.

PS Siluan Marsilianul despre impartasire

Luni, 26 noiembrie,ora 19.00, ASCOR va invita la conferinta sustinuta de PS Siluan Marsilianul cu tema “Locul si rostul impartasirii cu Sfintele Taine in constiinta filocalica”. Conferinta va avea loc in sala de festivitati a Facultatii de Electronica si Telecomunicatii (LEU, statia de metrou Politehnica).

UPDATE

Sint informat acum ca a fost anulata conferinta de astazi si va fi reprogramata. PS Siluan "nu a putut ajunge din cauza unor probleme pe care le-a avut cu avionul".
Sau s-o fi temut de concurenta pe care i-o face cam la aceeasi ora Danion Vasile? :-)

UPDATE 2

ASCOR anunta ca PS Siluan va conferentia maine, incepind cu ora 20.30, in acelasi loc anuntat initial.

Si totusi am votat

Nimic din campania electorala pentru europarlamentare nu m-a convins sa merg la vot. Nici vreun candidat, nici vreo promisiune, nici vreo strategie de imagine mai interesanta. Peisajul a fost tern. Vocile - firave si neconvingatoare. Asteptarile - din ce in ce mai mici, pe masura ce ne-am apropiat de ziua hotaritoare: 25 noiembrie. De aceea nici nu m-am obosit sa scriu aici despre aceasta campanie. Eram aproape hotarit ca, pentru prima data, sa nu merg la vot. Am facut insa apel la constiinta mea de cetatean responsabil, mi-am zis ca nu se face sa hotarasca altii pentru mine, mi-am spus ca oricum vreau sa merg la referendumul pentru votul uninominal - desi e limpede ca nu va fi validat din pricina absenteismului. Intr-un cuvint, cu un mare efort de vointa, dupa Liturghie, m-am oprit la sectia de votare. Am mai citit o data cu atentie listele de candidati de la fiecare partid, inclusiv de la Partida Romilor, cautind un nume promitator. Cele mai triste liste sint cele ale "marilor partide". Cind vezi deschizind lista un Sorin Frunzaverde (PD), un Titus Corlateanu (PSD), o Renatte Weber (PNL), te apuca deznadejdea. Poate speri sa te scoata din incurcatura PLD? Ei, as! Acolo te intimpina "cel mai bun" (a mai fost unul, Petrica Roman, si acum face tusa de zor), Teodor Stolojan. Cauti cu disperare un partid mic dar vioi de care sa te agati ca inecatul. Dai de PIN. Pai poate sa te convinga s-o votezi Lavinia Sandru?
De PNG nu mai vorbesc. Doar nu credeti ca am capiat sa-l votez pe "razboinicul" din Ghencea.
Tristete mare, fratilor.
Intr-un final, mi s-au oprit ochii asupra PNTCD. Stiu, e si nostalgia de vina (nu dupa guvernarea aia de pomina, ci dupa ce ar fi putut sa fie in numele unor idei, idealuri...). Nume oneste, de oameni priceputi, pe primele patru locuri. In plus, nu, nici seful de partid, nici primul sau adjunct nu sint in capul listei.
Daca ma gindesc ca oricum PNTCD n-are nici cea mai mica sansa sa treaca pragul eletoral (deci nici sa ma dezamageasca), chiar ca e o solutie onorabila sa-i dau votul. ce bun era acum un uninominal, nu?
Apropo, in privinta votului la referendumul lui Basescu n-am avut dileme.
Votare usoara va doresc!

22 noiembrie 2007

"Tu si Hristos"


Tinarul teolog si scriitor ortodox Danion Vasile va conferentia luni, 26 noiembrie a.c., incepind cu ora 18.00, la Sala Dalles din Bucuresti, pe tema "Tu si Hristos". Cu acest prilej isi va lansa si volumul Repere. Duhovnicul. Rugaciunea. Postul.

Ce s-a hotarit, de fapt, la Ravenna?

Miercuri, 21 noiembrie, incepind cu ora 16.00, la Café DEKO (in cladirea Teatrului National din Bucuresti), a avut loc o dezbatere pe marginea Acordului de la Ravenna dintre Bisericile Ortodoxe (mai putin cea rusa si cea bulgara), Biserica Romano-Catolica si Biserica Greco-Catolica.
Invitati sa-si spuna punctul de vedere au fost Daniel Barbu – profesor la Universitatea Bucureşti, Petre Guran – istoric al religiilor, Remus Radulescu – jurnalist la Radio România, Mirela Corlatan – jurnalist la “Cotidianul” si Corvin Ariciuc – jurnalist la “Adevărul”. Dar dupa expunerile facute de Daniel Barbu si Petre Guran au putut interveni in discutie toti cei prezenti, intre care Razvan Codrescu, Razvan Bucuroiu (“Lumea credintei” si presedinte AZEC), Gelu Trandafir (“România Libera”), George Damian (“Ziua”), Bogdan Teleanu (Biroul de presa al Patriarhiei Române), Mirel Banica (sociolog al religiilor si publicist la “Dilema veche”).
Intrunirea, moderata de Marius Vasileanu, si-a propus sa lamureasca felul in care a fost reflectat evenimentul semnarii Acordului de la Ravenna si motivatiile acestei reflectari. S-a discutat insa mai mult despre continutul documentului.

In debutul dezbaterii, Marius Vasileanu a citit o serie de titluri aparute cu acest prilej in cotidianele nationale romanesti, prin care se anunta un fapt incredibil: ortodocsii il recunosc drept sef pe papa. Cei prezenti au fost de acord ca in presa noastra s-a manifestat un mare entuziasm pentru acest Acord. Dar motivele acestei reflectari in presa sint vazute diferit: intelegere eronata a textului, superficialitate sau traducere fara nuante a unor paragrafe pline de subtilitati teologice.

Daniel Barbu si Petre Guran au facut scurte si utile introduceri in istoria relatiilor ortodoxo-catolice si au concluzionat ca documentul este “un pas inaite” pentru apropierea dintre Bisericile Ortodoxe si Biserica Catolica, in sensul ajungerii la “comuniunea de credinta”.
Daniel Barbu a afirmat, uzind de mijloace diplomatice, ca documentul de la Ravenna recunoaste primatul papal. Pe cind, Petre Guran si-a exprimat convingerea ca ortodocsii n-au facut nici o concesie, ci, dimpotriva, au obtinut o concesie din partea catolicilor. Petre Guran considera ca, din moment ce catolicii au aceptat sa puna in discutie primatul papal, lasa sa fie puse sub semnul intrebarii infailibilitatea si jurisdictia universala a papei.

Razvan Codrescu a insistat pe ideea ca documentul nu recunoaste primatul papal, dar ca a fost interpretat abuziv de catre presa. El a spus ca cea mai mare parte a presei nu a avut decenta profesionala de a reveni, dupa primirea precizarilor Patriarhiei Române, pentru a arata ca, in fapt, partile au cazut de acord doar asupra primatului papal din primul mileniu si ca rolul papei in epoca noastra urmeaza sa fie discutat.
Mirel Banica s-a declarat pesimist cu privire la evolutia dialogului ortodoxo-catolic, intrucit sintem formati in doua matrici spirituale diferite, in virtutea carora catolicii vor recepta Acordul ca pe o cedare din partea ortodocsilor, iar ortodocsii ca pe o o posibila capcana.
La rindul sau, Remus Radulescu a atras atentia ca este inadmisibil ca Acordul sa fie o recunoastere a primatului papal – caci acesta este, din punct de vedere ortodox, o erezie.

In ce ma priveste, am apreciat ca ambiguitatea documentului la capitolul primat papal lasa loc oricaror speculatii. Potrivit textului, ce este recunoscut in istorie poate fi valabil si azi, cu conditia sa se discute daca atributiile de ieri ale papei mai sint de actualitate. Am spus ca asta mi se pare o negociere de tip politic, care n-are nimic de-a face cu credinta. Altminteri, inainte de a se discuta primatul papal s-ar fi cuvenit sa se inalture diferentele dogmatice, mai ales ca unele sint considerate erezii de catre ortodocsi. Pina ce Bisericile nu stabilesc ca marturisesc aceeasi credinta, nu are sens sa discuti cine e primul dintre patriarhi. In sfirsit, consider ca Biserica Ortodoxa Româna ar trebui sa elaboreze o “traducere” a Acordului, pe limba fiecarui credincios, in care sa se arate ce anume s-a hotarit la Ravenna. Deoarece, la modul cum ni s-a servit textul pina acum, noi am putea sa credem fie ca Biserica noastra a admis o abdicare de la dogma ortodoxa, fie ca la Ravenna nu s-a decis nimic [Este neverosimil ca reprezentantii Bisericilor semnatare au avut nevoie de o saptamina de discutii pentru a concluziona: este adevarat ca inainte de schisma ortodocsii si catolicii alcatuiau o singura Biserica! Pentru ca asta spune in esenta comunicatul-precizare semnat de PS Petroniu Salajanul].

Razvan Bucuroiu a incheiat intrunirea, aratind ca s-ar fi asteptat sa se discute mai putina teologie si mai multa metodologie de presa si ca asteapta ca, prin interventiile publice ale unor ierarhi si teologi români priceputi, sa fim lamuriti ce anume s-a semnat la Ravenna.
Una peste alta, dezbaterea mi s-a parut necesara. Astfel de manifestari s-ar putea dovedi foarte rodnice, daca ar tine pasul cu evenimentele din lumea crestina.

A trecut la Domnul si Parintele Ioanichie Balan


Asta noapte, in jurul orei 02.00, a trecut la Domnul si Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan, de la Sihastria. Dupa o lunga si foarte grea suferinta, un alt mare duhovnic si carturar al Bisericii Ortodoxe ne lasa mai singuri aici. Dar nu ne indoim ca va spori ceata de dincolo a rugatorilor si mijlocitorilor pentru iertarea pacatelor noastre.

Parintele Ioanichie s-a nascut la 10 februarie 1930, in Stanita, judetul Neamt, avind la Botez numele de Ioan. A absolvit Liceul comercial din Roman (1942- 1949) si Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (1971 - 1975). A fost frate in manastirea Sihastria (1949), unde a si depus voturile monahale si a fost hirotonit diacon (aprilie 1953). In 1979, a fost hirotonit ieromonah, opt ani mai tirziu - hirotesit protosinghel, iar in anul 1992 a devenit arhimandrit. A scris cartile: Patericul românesc (Bucuresti, 1980), Vetre de sihastrie româneasca (Bucuresti, 1981), Convorbiri duhovnicesti (vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1984; vol. II, aceeasi editura, 1988), Marturii românesti la locurile Sfinte (Ed. Episcopiei Romanului 1986), Calauza ortodoxa in biserica (Iasi, 1992), Calauza ortodoxa in familie (Iasi, 1993), Rânduiala Sfintei Spovedanii si a Sfintei impartasanii (Iasi, 1993), Parintele Paisie duhovnicul, (Iasi, 1993), Parintele Cleopa duhovnicul (Iasi, 1994), Convorbiri cu teologi ortodocsi straini (Iasi, 1994). Cartile sale au aparut in mai multe editii si au fost traduse in limbi de circulatie internationala.

Parintele Ioanichie va fi inmormintat simbata, 24 noiembrie, la Sihastria.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

21 noiembrie 2007

Un an de la plecarea Parintelui Gheorghe Calciu


Astazi, la praznicul Intrarii in Biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, se implineste un an de cind Parintele Gheorghe Calciu a trecut din Biserica Luptatoare in Biserica Biruitoare. Pe 23 noiembrie ar fi implinit 82 de ani.
Simbata, 24 noiembrie, din vointa familiei si prin grija obstei Sfintei Manastiri Petru Voda (Neamt), unde este ingropat, i se va face parastasul de un an.
Deja, de un an incoace, mormintul Parintelui Calciu a devenit un loc de neincetat pelerinaj al crestinilor. Din informatiile pe care le am, simbata vor fi prezenti foarte multi dintre cei care l-au iubit si l-au avut duhovnic sau numai prieten pe Parintele Gheorghe Calciu. Este un bun prilej pentru ca, in jurul mormintului sau, sa ne reimprospatam fortele sufletesti pentru luptele duhovnicesti ce vor urma si pentru ca noi, cei care am fost mai mult sau mai putin ucenici ai Sfintiei Sale, sa "stringem rindurile" sau, cum bine a scris Parintele in Testamentul sau, sa ne iubim unii pe altii "cum si Iisus ne-a iubit pe noi, ca sa se vada dintru aceasta ca suntem fii Mantuitorului nostru Iisus Hristos".

Pr. Gheorghe Calciu - Dumitreasa (n. 23 nov. 1925), fost detinut politic intre anii 1948 - 1964 si intre 1979 si 1984, a absolvit Facultatea de Filologie si Facultatea de Teologie Ortodoxa, dupa ce a fost eliberat. A fost profesor la Seminarul Ortodox din Bucuresti in anii '70 si slujitor al Biserica seminarului. In Postul Mare al anului 1979 a rostit sapte predici, numite cuvinte catre tineri, prin care a criticat regimul comunist si in special derimarea bisericilor din Bucuresti. A fost din nou arestat si inchis. Eliberat din inchisoare la presiunile internationale, determinate in principal de Comitetul pentru Apararea Parintelui Calciu, prezidat de Mircea Eliade, si de Comitetul Intelectuali pentru Europa Libera, prezidat de Eugen Ionescu, dar si de interventiile unor lideri Margaret Thacher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea, in 1984 a fost silit sa emigreze in SUA, care ii acordasera cetatenia de onoare. Parintele Gheorghe Calciu a slujit la Biserica Ortodoxã Românã "Sfânta Cruce" din Alexandria, Washington D.C. Este fondator al Romfest - Întrunirea Românilor de Pretutindeni si presedinte al Consiliului International. In aceasta calitate a luptat contra comunismului, organizind o parte a exilului romanesc. Din anul 2002, a fost presedinte de onoare al Asociatiei Rost - editor al revistei omonime.

Pentru alte detalii, cititi numarul din revista "Rost" pe care i l-am dedicat, Testamentul sau si extrase din volumul despre viata Parintelui Calciu aparut recent de Editura Christiana, prin osirdia monahiilor de la Sfinta Manastire Diaconesti (Bacau).

Dumnezeu sa-l odihneasca in ceata dreptilor Sai!

19 noiembrie 2007

Acordul de la Ravenna in dezbaterea laicilor

Ca membru al AZEC, am primit urmatorul comunicat, pe care il postez aici. Comentariile mi le pastrez, cum e si firesc, pentru dupa dezbatere. Insa, pina atunci, nu pot sa nu va intreb pe dvs, cititorii mei, care, vorba ceea, sinteti "mai destepti decit ai lor", cam care credeti ca va fi sensul discutiilor, avind in vedere persoanele care vor participa la dezbatere?

Asociaţia ziariştilor şi editorilor creştini (AZEC) vă invită la o dezbatere cu tema:
Întâlnirea de la Ravenna şi primatul Papei - bombă mediatică sau eveniment istoric?
Participă:
Daniel Barbu – profesor, Universitatea Bucureşti
Petre Guran – istoric al religiilor, Institutul „N. Iorga”
Mirela Corlăţan – jurnalist, Cotidianul
Corvin Ariciuc – jurnalist, Adevărul
Remus Rădulescu – jurnalist, Radio România

Moderator: Marius Vasileanu - jurnalist, realizator tv

Sunt aşteptaţi toţi colegii din presă care se ocupă de problematica religioasă, precum şi reprezentanţi ai birourilor de presă ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Întâlnirea va avea loc miercuri 21 noiembrie 2007, ora 16.00 la
Cafe DEKO – Clădirea Teatrului Naţional, etajul 2(aceeaşi intrare cu Lăptăria lui Enache).

18 noiembrie 2007

PS Sofronie incepe vinatoarea de antiecumenisti


E limpede pentru toti cei zdraveni la cap: "ecumenismul" nu este credinta, ci politica. Or politica se bazeaza nu pe Adevar, ci pe interese. Iar cine sta in calea unei politici, deci a unei maniere de satisfacere a unor interese de catre o entitate anume, se expune unui risc major.
"Ecumenismului" i se opun in general cei inarmati duhovniceste. Represaliile asupra lor nu intirzie. Exemplu recent: ieromonahul Eftimie Mitra, egumenul Schitului Huta - Bihor. Parintele a fost schimbat din functie si oprit sa slujeasa si sa predice in satele invecinate, pentru ca a ridicat glas contra "ecumenismului". Pretextul a fost ca parintele Eftimie Mitra nu are studii teologice, ca si cum asta primeaza in monahism (parintele Cleopa si alti sfintiti slujitori ai nostri n-au avut scoala mai de loc, dar s-au dovedit mari duhovnici si stareti iubiti). Parintele Eftimie este cunoscut pentru activitatea sa publicistica bazata pe invatatura crestina adevarata, nutrita din Sfinta Scriptura si din Sfinta Traditie, ca si pentru atitudinea antiecumenista fatisa. Pentru ca incercat sa vorbeasca pe aceeasi tema la sedinta cu preotii de la Beiusi, din 13 noiembrie a.c., parintele Eftimie a fost admonestat de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradei, care a doua zi l-a demis si i-a interzis sa mai slujeasca si sa mai predice in satele bihorene.

PS Sofronie este cea mai proaspata surpriza neplacuta a Sfintului Sinod. Afirmat ca un episcop traditionalist, patriot si vrednic la Giula, in Ungaria, PS Sofronie a fost sustinut pentru a deveni episcop al Oradei de catre unii dintre cei mai induhovniciti si cu autoritate ierarhi ai nostri. Insa, imediat dupa ce a fost ales la Oradea, PS Sofronie a inceput sa-si dea arama pe fata. Mai ca l-a pus sub arest la domiciliu pe fostul episcop Ioan Mihailtan, pensionat si restras din scaun din pricina bolii, l-a exilat intr-un capat de judet pe Episcopul Vicar Petroniu Salajanul si a inceput sa tune si sa fulgere impotriva calugarilor antiecumenisti.
Este de prisos sa mai spun cui a facut PS Sofronie campanie electorala pentru alegerea ca patriarh.
Acum, PS Sofronie incearca sa impuna politica ecumenista cu forta.

In sedinta de pe 13 noiembrie a.c., PS Sofronie a facut urmatoarele afirmatii grave:
- ca preotii si calugarii care se opun ecumenismului sint "razvratiti";
- ca manastirea Petru Voda din judetul Neamt este "turbulenta" si trebuie ocolita;
- ca nu trebuie luate in seama cuvintele duhovnicesti ale parintelui Iustin Parvu, staretul de la Petru Voda, ca si acelea ale parintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol (doi dintre uriasii duhovnici pe care ii mai are ortodoxia romaneasca), si alti "asa-zisi duhovnici care nu fac altceva decat tulburari";
- ca monahii antiecumenisti sint "analfabeti si inculti";
- ca ierarhii care vor mai da binecuvintare pentru carti care se opun eresului ecumenist vor fi maziliti, adica, in limbajul diplomatic pe care l-a folosit PS Sofronie, "se vor trezi mutati de canon intr-o manastire"!

Demiterea unui egumen mai poate fi acceptata, chiar daca s-a facut fara un motiv valid. Dar vorbirea de rau a unor traitori si aparatori ai Ortodoxiei, ca parintele Iustin sau parintele Arsenie, or amenintarea unor episcopi, nu pot fi tolerate.

Sa fiu iertat, dar daca asa inteleg unii sinodali sa impuna la noi "ecumenismul", ma tem ca vor fi pricina de mare smintire. Sa nu fie!

16 noiembrie 2007

Alarma falsa: se unesc ortodocsii si catolicii*

De ieri incoace au explodat scenariile. O spusa cam confuza a unui cardinal, difuzata prin AFP si preluata pe nemestecate de agentiile de presa romanesti, a devenit motiv de entuziasm pentru unii si de panica pentru altii.
"Ecumenistii" nostri cei de toate zilele au sarit prin presa, pe forumuri si bloguri: "se unesc crestinii catolici si ortodocsi"; "se reface Biserica primara"; "ortodocsii il recunosc pe papa ca primul intre patriarhi". Ei se bazau pe un document semnat in urma cu o luna la Ravenna, dar pe care fie nu l-au citit, fie l-au interpretat cum le-a convenit. Traditionalistii ortodocsi au ramas o clipa nedumeriti, dar s-au abtinut de la reactii pina la verificarea stirii. Biserica Ortodoxa Romana nu a dat nici o replica, nici un comunicat. BOR are reprezentant in Comisia Mixta Internationala pentru Dialog Teologic dintre ortodosi si catolici. Deci este importanta opinia sa.
Stirea era gonflata din ce in ce mai mult, pe masura ce trecea de la o sursa la alta.
Ca pina la urma sa faca fis, trist.
Ziarul "Ziua", prin colegul George Damian, a fost primul care a dat drumul la supapa, luind, asa cum era firesc, si opinia purtatorului de cuvint al BOR, care a negat ca am fi recunoscut "suprematia papei".

Ieri seara, cind un prieten mi-a semnalat stirea AFP, am cautat documentul original pe site-ul Vaticanului. Am citit varianta in limba engleza si am vazut ca nu era deloc ceea ce spuneau ziaristii. Sigur, niste ambiguitati bine strecurate pot dauna mult in viitor. Ca doar asa s-a intimplat si cu unitii... Dar nu se spune negru pe alb ca ortodocsii l-ar recunoaste pe papa de la Roma drept primul intre patriarhi.

Azi a venit si replica BOR, prin intermediului PS Petroniu, Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradei. Puteti citi aici comunicatul semnat de PS Sa. Si aici traducerea in limba romana a documentului care a fost pricina de neintelegere.

Si chiar daca ar fi depasit acest obstacol (cine e primul intre patriarhi), inca mai sint multe pricini dogmatice (mai grave) asupra carora Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica trebuie sa cada de acord pentru a ajunge la unificare. Ar fi o solutie simpla pentru unificare, dar nu e acceptata de catolici. Si anume, catolicii, ca unii care au iesit din Biserica, sa revina la Biserica (la Ortodoxie, adica la dreapta credinta), lepadind toate eresurile, de la filioque si infailibilitatea papala, pina la indulgente si mirungere.
Apropo, iata care sint diferentele dintre ortodocsi si catolici (circula pe net):

1.Ffilioque. Catolicii sustin ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul.
2. Suprematia papala: Papa este considerat de catolici capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant! Mai mare decat toti patriarhii! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru! Ce mindrie…
3. Infaibilitatea papala. Catolicii zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el ceea ce iarasi este o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa. Noi, ortodocsii, stim ca orice om este supus greselii.
4. Purgatoriul. Catolicii afirma ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in Rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
5. Azimile. Catolicii nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
6. Imaculata conceptie. Catolicii pretind ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii. Prin acesta conceptie, catolicismul doreste sa o puna pe Fecioara Maria de la inceputul existentei ei intr-o egalitate cu Hristos; precum Hristos s-a conceput si nascut fara pacat stramosesc, acelasi lucru s-ar fi intamplat si cu Fecioara Maria. "Precum printr-un singur om s-a introdus pacatul in toti, asa prin unul Iisus Hristos, a venit mantuirea tuturor" (Rom V, 15,16). Catolicii scotand pe Maria de sub legea nasterii cu pacatul stramosesc, o scot si de sub necesitatea de a se mantui prin Hristos. Eliberarea de pacat nu o poate obtine nici un om, decat prin unirea cu Hristos.
7. Substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice: Luati mancati... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri
8. Celibatul preotilor. Preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor ecumenice care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie
9. Indulgente papale. Alta ratacire. Papa, daca-i dai parale multe, poti sa faci oricate pacate te iarta, te dezleaga.
10. Mirungerea. Catolicii nu miruiesc copii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.

In aceste conditii, eu unul, ca nespecialist intr-ale teologiei, ma intreb cum o mai fi papa in succesiune apostolica - deci in comuniune cu Hristos si in sinodalitate cu ceilalti patriarhi?
Ia vedeti si pozitia Bisericii Ortodoxe Ruse aici.

* Pun pariu ca vor fi destui care sa se indigneze: de ce "alarma"? E cam subtil pentru ei.

104 ani de la nasterea Parintelui Dumitru Staniloae


Se implinesc azi.
Sa ne aduce aminte de sfintia sa si sa ne rugam.
Revista ROST i-a dedicat un numar la centenar. Cititi despre biografia, patimirea, si opera sa, precum si un cuvint de folos.

15 noiembrie 2007

Campanie: "Daruind vei dobindi"

"Dragii mei,
Stiu ca suntem niste oameni buni si ca de multe ori ne-am gandit sa facem un bine. Dar poate am lasat mail-urile cu cereri de ajutor sa treaca mai departe, orbiti de prea multe deadline-uri, poate n-am gasit timp sa stam la posta la coada sa viram niste bani pentru cate un caz disperat, poate n-am avut rabdarea sa ne intoarcem din drum si sa scoatem portofelul in cate o zi ploaioasa, sa-i dam niste bani cersetorului pe care l-am vazut prea tarziu, cu coada ochiului
" - asa incepe apelul trimis prietenilor, pe e-mail, de o colega a mea de redactie, care a initiat o campanie pentru oferirea unui dar de Craciun unei familii sarace cu patru copii, din Dimbovita.

Gestul colegei mele m-a impresionat. L-am pus alaturi de cel al altei prietene, care, in fiecare an, de Paste si de Craciun, cumpara din banii ei - si din ce mai aduna de la amici - dulciuri si jucarii pe care le daruieste copiilor orfani.

Sint faptele unor oameni care n-au in spate institutii, care nu vor sa-si faca imagine din asta, care nu se bat cu pumnii in piept aratindu-si generozitatea. Fapte crestine, pur si simplu.

Pina acum am evitat sa "institutionalizez" orice astfel de gest. Dar azi cred ca e momentul sa folosesc platforma "Rost", pentru a da amploare unei campanii cum nu se poate mai potrivita in Postul Nasterii Domnului.

Va propun asadar sa donati cite 10 lei (noi) in contul Asociatiei "Rost" (cod fiscal 12495302) numarul RO 25 BACX 0000 0001 0736 3250, deschis la HVB Tiriac Banck, Sucursala Orizont - Bucuresti, cu mentiunea "pentru campania «Daruind vei dobindi»".

Banii vor fi strinsi pina la sfirsitul acestei luni si apoi vor fi daruiti, in parti egale, unor familii nevoiase, pe care le vom gasi prin intermediul unor parinti duhovnici. Cu cit se vor aduna mai multi bani, cu atit vom putea ajuta mai multe familii.

Dati celui nevoias, caci lui Hristos Domnul ii dati!

14 noiembrie 2007

20 de ani de la revolutia inabusita in fasa

Miine, 15 noiembrie, se implinesc 20 de ani de la o mare tresarire de demnitate a poporului roman sub comunism: revolta de la Brasov. Intr-o atmosfera de teroare vecina cu nebunia, in care cazurile de curaj erau rarisime - asa cum a fost cel al lui Paul Goma, sau cel al Parintelui Gheorghe Calciu -, 15.000 de brasoveni au avut taria si nobletea sa ridice ochii din tarina si sa strige impotriva unui regim ticalos si criminal, ca si contra unui dictator odios. Peste 300 de oameni au fost arestati si interogati prin tortura; 61 au fost condamnati la pedepse cu inchisoarea de citiva ani, pe care insa le-au executat la locul de munca, dupa ce au fost deportati in alte orase; alti 27 au fost arestati la domiciliu; cine stie citi dintre ei au fost in continuare urmariti de Securitate...
Din pacate, de curajul si jertfa acestor oameni ne amintim doar la cite un moment festiv, cum este manifestarea organizata astazi de Asociatia "15 noiembrie" - Brasov. La rind cu fostii detinuti politici de la inceputul epocii comuniste, si revoltatii de la Brasov sint ignorati, cind nu de-a dreptul dispretuiti pentru lipsa lor de orientare, de intelegere a realitatii ca "nu e bine sa te pui cu sistemul". In loc sa ne plecam inaintea lor cind ii intilnim, ori sa-i omagiem de cite ori avem ocazia, tacem vinovati. Pentru ca cei mai multi dintre noi n-am avut curajul lor.
E bine ca totusi mai exista o organizatie care mentine vie memoria acelor vremuri: Asociatia "15 noiembrie" - Brasov. Regret ca n-am putut onora invitatia Asociatiei "15 noiembrie" de a participa la Conferinta internationala pe care o organizeaza astazi, sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Ar fi fost un bun prilej sa reintilnesc oameni care fac parte din adevarata elita a tarii, revoltatii brasoveni si alti fosti detinuti politici, mai batrini jertfelnici in temnitele comuniste. Le-am transmis insa recunostinta noastra, a celor de la "Rost", pentru ca au aparat, asa cum au putut, demnitatea nationala, si sprijinul nostru. Personal, incerc sa fiu insa alaturi de ei cu un gind bun si o rugaciune.

Zaraza... electorala

O parodie... electorala dupa o reclama foarte cunoscuta.
Ce face coniacul din om... aaa... am vrut sa spun palinca. Si caltabosii.
Care sa fie "adevaratii corupti din Romania"? Hai, nu va ginditi doar la liberali, ca si cu ceilalti ne e rusine. Vedeti aici.

12 noiembrie 2007

Bute, campionul si Cioroianu, demisionabilul


La aceasta ora, pe Antena 1, la Marius Tuca Show este invitat campionul mondial Lucian Bute. Un mare sportiv si un mare domn.
Desi cind am scris editorialul din nr 57 al revistei ROST, pe marginea incompetentei lui Adrian Cioroianu, am fost sarcastic (acum doua saptamini; deci cu mult inainte de a comite ministrul de Externe ultimile gafe si de a i se cere furibund demisia), astazi regret ca am amestecat in aceasta poveste numele lui Bute. Nu merita asta.

Postez aici textul despre Cioroianu de data asta in onoarea lui Bute si mai putin pentru contestarea unui ministru in care acum da toata lumea. Apropo, sint stupefiat sa vad atita rea-credinta in presa noastra. In cazul declaratiei lui Cioroianu despre infractorii romani din Italia, toti "analistii" neamului continua sa vada una "nazista", "rasista" si incompatibila cu functia de ministru, cind, de fapt, este doar o prostie.

Politica externa, pe mina lui Giga *

Il vreau ministru de Externe pe Lucian Bute, noul campion mondial la box. E serios, modest, muncitor, performant, adica exact opusul dandy-ului Adrian Cioroianu. In plus, vorbeste franceza mai bine decit Cioroianu engleza, este mai patriot (nu cere nimic de la tara, dar ii aduce glorie) si e moldovean, de la Galati, deci n-o sa-l prosteasca nimeni vreodata ca fratii de peste Prut au alta limba. Era sa uit: are o imagine excelenta in tara si in strainatate – mai cu seama in Canada, unde fanii sai sint de ordinul sutelor de mii.

Claudiu Târziu

Sint convins ca orice om inzestrat cu doua, trei virtuti de capatii ar putea fi mai bun ministru decit sclivisitul Cioroianu. Intr-un guvern dominat de impostori, seful diplomatiei române reuseste sa se distinga prin incompetenta. Nimic din biografia si din abilitatile sale nu l-a recomandat ca ministru de Externe. Poate tocmai de aceea a fost ales. Daca predecesorul sau, Mihai Razvan Ungureanu, lucra impotriva intereselor românesti din program, actualul o face din nevolnicie. Altfel cum sa-ti explici lungul sir de gafe pe care le-a comis in numai o jumatate de an de ministeriat?
La prima sa intilnire cu secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, n-a reusit sa ingaime decit: “da”, “da, da, desigur”, “bineinteles” si “va multumesc foarte mult”, facindu-i sa roseasca pe români. Destul de repede i-a calcat insa pe bombeu pe americani, in ciuda faptului ca s-a dovedit un yesman. Ignorind deopotriva interesele României si pe cele ale SUA, s-a aratat ingrijorat ca trupele Rusiei s-ar putea retrage din Transnistria. A cazut de… omul rusilor.
Tot la inceputul mandatului sau, aflat in Macedonia, Cioroianu a dat ca exemplu de alternativa la resursele energetice rusesti Georgia, stat care nu are resurse de energie.
Recent, istoricul Cioroianu a recunoscut, probabil involuntar, existenta “limbii moldovenesti”. El acceptat ca in Acordul de facilitare a regimului de vize dintre Republica Moldova si Comisia Europeana sa apara formularea “documentul a fost redactat in limbile statelor UE si in limba moldoveneasca”.
In sfirsit, intors de la summit-ul sefilor de stat si de guvern din tarile UE, din octombrie, de la Lisabona, Cioroianu n-a stiut sa le spuna jurnalistilor ce hotariri s-au luat. “A fost un moment istoric pentru Europa. S-au luat decizii bune, asa cum a spus domnul presedinte Basescu. O sa ma uit pe inscrisuri si va spun care sint cele mai importante hotariri”, a raspuns el.
Pe fondul acestor gafe diplomatice, omul si-a expus, de curind, strategia sa de politica externa pe urmatorii zece ani! Fantezista si hilara, daca ar fi sa ne gindim doar la faptul ca PNL risca sa nu mai intre in Parlament la anul. Sa nu mai vorbim ca pina si SUA isi fac planurile de politica externa numai pe patru ani, fiind prea multe necunoscute pentru un interval mai mare.
Privesc acest bilant si nu inteleg cum se mentine Cioroianu in scaunul de ministru.
Colegul sau de partid M.-R. Ungureanu a fost obligat sa demisioneze dupa ce a abandonat doi cetateni români in Irak, dar Cioroianu rezista senin tuturor piedicilor pe care si le pune singur. Premierul Tariceanu se face ca priveste in alta parte.
Totusi, poate ca e cazul ca seful guvernului si al PNL sa cugete la asta: daca rusii au un presedinte karateka, de ce noi n-am avea un ministru de Externe pugilist?

* Text publicat in nr. 57 (nov. 2007) al revistei ROST.

ROST dedicat teologului Teodor M. Popescu


Revista ROST ii dedica numarul sau pe noiembrie unuia dintre cei mai straluciti teologi ortodocsi români: Teodor M. Popescu (1893-1973), numit cindva, de Patriarhul Teoctist, un “mare sacerdot nehirotonit al Bisericii noastre”. Profesor a multor generatii de studenti in Teologie - i-a avut elevi, printre altii, pe Patriarhul Teoctist si pe Mitropolitul Bartolomeu Anania -, Teodor M. Popescu este un nume respectat inclusiv in Occidentul protestant sau catolic. Opera si viata ii sunt pilduitoare. Dupa instalarea regimului comunist, Teodor M. Popescu a fost dat afara din invatamânt si inchis – ca mai toata elita interbelica – pe motive politice. El nu a fost membru al vreunui partid, dar a criticat comunismul – gest fatal. Dupa eliberare (1963) a supravietuit cu ajutorul constant al Patriarhului Justinian Marina – ocrotitor, de altfel, al multor fosti detinuti politici. Revista ROST publica un amplu documentar despre viata lui Teodor M. Popescu vazuta in dosarele de la Securitate. Dar mai aveti de citit si alte articole, din care amintesc: “Sf. Grigorie Palama si noua teologie occidentală”, de prof. univ. dr. Gheorghios Martzelos; “Ce-i spune Sf. Nicolae Velimirovici Europei de astazi”, de prof. dr. Daniel Mazilu; “Ecumenicitate si ecumenism”, de drd. Alexandru Racu si “Adevarul nu exista, ci doar «corectitudinea politica»”, de Paul-Gabriel Sandu.

Revista ROST poate fi cumparata de la chioscurile “Rodipet” din toata tara sau:
- In Bucuresti – de la librariile “Vasiliada” (Bd. I. C. Bratianu 12) si “Sophia” (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie); la cele doua librarii gasiti si numere din urma, pentru completarea colectiei;
- In Constanta – de la libraria “Brâncoveneasca” (Str. Stefan Mihaileanu nr. 21)
- In Suceava – de la libraria “Sf. Voievod Stefan cel Mare”

Un comportament crestin inseamna pacatosenie asumata


Va recomand interviul pe care mi l-a acordat scriitorul si diplomatul Teodor Baconsky pentru "Formula As". Deocamdata poate fi citit numai in varianta pe print, aflata pe piata. Incerc sa va deschid gustul cu citeva pasaje:

# “Stiu, din proprie experienta, ca fortele unui singur om nu pot schimba tot ce se cere schimbat intr-o anumita institutie. Noul Patriarh are enorm de facut pentru a duce BOR in secolul XXI. Trebuie sa spuna raspicat adevaruri pe care inaintasul sau le-a ocolit. Are nevoie de fortele sanatoase ale elitei intelectuale mirene, cu care nu s-a lucrat efectiv, in anii de tranzitie. Sper sa actioneze astfel incat principiul «o Biserica libera, intr-un stat liber» sa capete forma si substanta.”

# “Revenind la perspectiva crestina asupra lumii, cred ca un comportament crestin inseamna pacatosenie asumata, constiinta a marginirii personale, incredere adanca in Dumnezeu, ca Parinte iubitor, aflat dincolo de binele si raul care-si disputa rolul de protagonist in istoria umana.”

# “Clasa politica de la noi a instrumentalizat religia ca baza a propriei legitimitati, dar asta nu inseamna ca toti politicienii merg la liturghii si hramuri doar pentru «imagine». Ce-i drept, viata politica seamana mai mult cu o jungla decat cu o trapeza de manastire - unde comesenii se pretuiesc, chiar daca nu sunt de acord unii cu altii.”

# “Sper ca noul patriarh sa priceapa ca e de datoria Bisericii, nu sa se implice militant in politica, dar sa binecuvanteze «selectiv» scena politica, incurajand credinciosii catre acele partide care demonstreaza, prin platforma si actiunea lor, dorinta de a servi binele comun

09 noiembrie 2007

Cioroianu nu e nazist, ci doar incompetent

Am urmarit cu mare interes campania antiromâneasca din Italia. Am cintarit fiecare moment si nu m-am grabit sa ma pronunt tocmai pentru a nu cadea in vreo capcana. Am sa devzolt in alta parte o analiza a intregii povesti. Aici ma marginesc sa fac citeva remarci de bun-simt, ca preambul la ce va sa spun pe larg in revista “Rost”.

1. Da, exista un puternic sentiment antiromânesc in rindul italienilor. El este motivat de comportamentul majoritatii cetatenilor români care traiesc in Italia. De ani in sir, italienii sint siliti sa suporte badarania, mizeria si obiceiurile proaste (precum “petrecerile” zgomotoase in strada, in case sau in campingurile organizate aiurea in parcurile marilor orase) ale prea multor români alaturi de care traiesc. In plus, italienii au suferit atacuri, jafuri, violuri – intr-un cuvint, violenta din partea unor români. Iar faptul ca românii le iau locurile de munca, pentru ca accepta o plata mai mica, este un motiv in plus pentru italieni ca sa nu ne iubeasca.
Si noi, românii, inca majoritari in tara noastra, sintem stinjeniti de “neintegrarea” tiganilor, de chestiunea tiganeasca pentru care, iata, democratia inca nu gaseste o solutie. Si, mai mult ca sigur, si noi am reactiona la fel ca italienii astazi daca am suferi ani de zile, din partea unei populatii de alta etnie, ceea ce sufera de vreo 7-8 ani incoace italienii din partea unor cetateni români.

2. Da, exista in Italia si romani cinstiti. Multi. Ei muncesc cu acte sau la negru, dar din greu, sint corecti, punctuali, priceputi. Incearca sa-si faca un rost acolo, sa-si ridice case, sa faca afaceri, sa-si invete copiii la scoli bune si sa se mindreasca in tara de origine cu realizarile lor (de la ei vin multi bani in Romania, iar familii intregi traiesc de pe urma lor aici). In general, cu ei italienii nu au o problema, doar ca nu acesti romani dau impresia generala. Pentru ca normalitatea nu surprinde. Iar suspiciunea se intinde, vrind-nevrind, si asupra lor in momente ca acesta pe care il traversam.

3. Da, Italia este cutreierata de bande de infratori români. In Italia, ca si in alte tari din Vest mai permisive la imigranti, opereaza grupuri de ticalosi de cetatenie romana si origini etnice diverse. Baietii respectivi nu se duc acolo cu nici un gind de munca, de viata corecta si de integrare, ci pusi pe jaf, trafic de carne vie si de droguri, crime – totul spre a se imbogati repede.

4. Da, politicienii de la Roma au instrumentalizat politic un caz de fapt divers (chiar daca unul odios). Nu era prima crima infioratoare din Italia – hai sa fim seriosi, mafiotii omoara pe capete si in cel mai oribil mod numerosi italieni in fiecare an. Nu era nici prima comisa de un strain. Ce are acest caz particular, de ce au facut din el – politicienii de coniventa cu jurnalistii – un motiv de linsaj al unei intregi comunitati? Se apropie alegerile…
In demersul lor, politicieni italieni, in frunte cu primarul Romei, Walter Veltroni, au nesocotit orice regula (incepind cu prezumtia de nevinovatie care se cuvenea acordata presupusului criminal - tigan cu cetatenie romana). Au facut-o pentru ca au simtit ca asta aduce voturi. Au facut-o cinic, repede si destul de abili. Dar, sa nu uitam, daca nu le-ar fi dat un cetatean român pretextul, altfel s-ar fi pus problema.
In paranteza fie spus, este de retinut ca virful de lance al atacului antiromânesc din Italia il constituie politicienii comunisti, ma rog, de stinga…

5. Da, in România exista o problema tiganeasca. Dar aceasta nu mai este acum doar a noastra, ci si a UE. Uniunea ne-a acceptat cu bunele (piata de desfacere, forta de munca ieftina etc), dar si cu relele noastre – si trebuie sa suporte consecintele, daca nu se preocupa de rezolvarea unor probleme ca aceasta.

6. Da, Adrian Cioroianu trebuie sa demisioneze de la Externe. Dar nu pentru o declaratie pretins “nazista”, “rasista” etc., ci pentru incompetenta. A avut timp, cam sapte luni de cind a preluat portofoliul la Externe, sa-si dovedeasca incapacitatea. Sirul de gafe pe care le-a comis in acest rastimp este rusinos. E necesar sa i se spuna asta frumos si sa fie trimis acasa. Nu e cazul sa ne legam de o declaratie care nici macar hazardata nu e. Va mira ce spun? Ei bine, analizati declaratia incriminata: "Eram pe drumul dintre Alexandria si Cairo, la sfarsitul vizitei, imi veneau stirile din tara, din pacate, pe SMS, pentru ca nu puteam fi prins prin telefonia mobila. Eram cam in plin desert si ma gandeam daca nu cumva am putea cumpara un teren din desertul ala egiptean, sa-i plasam acolo pe cei care ne fac de ras.".
Vedem din prima ca nu a pomenit cuvintul tigan/rom. E clar apoi ca se referea la infractorii “care ne fac de ris”, ca asta era subiectul. Or infractorii e musai sa fie pedepsiti, atunci cind sint prinsi, dovediti si judecati cum se cuvine. Mai mult, pe anumiti infractori – in functie de gradul de gravitate al faptei – statul român poate sa-i inchida unde vrea, pe o insula, in desert, sau pe luna – desigur, cu respectarea drepturilor omului…
Asta nu se cheama insa deportare.
Jandarmii “corectitudinii politice”, care pindesc ca hienele orice gest si fiecare cuvint pentru a se face utili si a-si merita lefurile grase, au sarit pe bietul Cioroianu cu totul aiurea. Si au lezat si memoria victimelor deportarilor din anii nazismului si din cei ai comunismului, ca si victimele holocaustului – fie el nazist, contra evreilor si a tiganilor, fie comunist, contra romanilor si a altor natii. Pentru ca a-i compara pe niste banditi ordinari cu victimele inocente ale unor sisteme totalitare este un afront barbar.
In aceasta chestiune punctuala, Cioroianu n-are alta vina decit aceea ca este un politician slab. El n-a stiut cum sa raspunda atacului venit chiar din partea unor colegi ai sai de “corectitudine politica” si s-a bilbiit in explicatii penibile, incercind sa se scuze. Bine, el n-a stiut nici sa actioneze ca un veritabil ministru de Externe in toata criza din Italia (propunind, intre altele, sa-i lamurim pe italienii ca românii sint buni, prin campanii de promovare a lui Cioran si Hagi!).
Asadar, e clar de ce Adrian Cioroianu ar trebui sa se ceara singur afara din guvern.

06 noiembrie 2007

Dan Puric, in conferinta "Sfintii inchisorilor" - inregistrare video


Deocamdata puteti vedea pe Internet o parte din manifestarea organizata de Asociatia "Rost" vineri, 2 noiembrie a.c., la Sala Dalles. Mai precis, partea in care Dan Puric vorbeste despre cartea Sfintul inchisorilor, aici si aici.

In alta ordine de idei, semnalez aparitia unor ecouri ale manifestarii in presa: Ziua, Gardianul, Cronica Romana si Jurnalul National.

UPDATE
Intre timp, au fost puse pe www.crestinortodox.ro si inregistrarile audio ale cuvintarilor Pr. Amfilohie si a Monahului Moise.

UPDATE 2
Inca o relatare in Gardianul.
Iar pe site-ul www.crestinortodox.ro au fost postate si variantele video ale cuvintarilor tinute de Pr. Amfilohie si de Monahul Moise.

04 noiembrie 2007

Pentru recunoasterea sfintilor din inchisori

Asociatia “Rost”, editorul revistei omonime, a organizat pe 2 noiembrie a.c., la Sala Dalles din Bucuresti, conferinta intitulata “Sfintii inchisorilor”, in cadrul careia au fost lansate volumele: Viata Parintelui Gheorghe Calciu, dupa marturisirile sale si ale altora, ingrijit la Manastirea Diaconesti (Bacau) si aparut, cu o predoslovie de IPS Bartolomeu Anania, la Editura Christiana (Bucuresti), si Sfintul inchisorilor. Marturii despre Valeriu Gafencu adunate si adnotate de Monahul Moise, aparut, cu un cuvint inainte de IPS Andrei Andreicut, la Editura Reintregirea (Alba Iulia).
Au vorbit Parintele Amfilohie Brânza (duhovnicul Manastirii Diaconesti), monahul Moise Iorgovan de la Manastirea Oasa (Alba), si actorul Dan Puric. Moderator a fost Razvan Codrescu, vicepresedinte al Asociatiei “Rost” si director al Editurii Christiana.
Intr-o atmosfera plina de emotie, peste 600 de suflete au ascultat o pledoarie pentru cunoasterea si asumarea trecutului si, mai cu seama, pentru canonizarea celor ce s-au sfintit prin suferinta si rugaciune in temnitele comuniste. Dupa cum veti vedea din fragmentele relevante pe care le redau mai jos, discursurile au fost echilibrate, cu miez si lamuritoare in multe privinte – cum se cuvenea si cum stiam ca vor fi.
La partea de intrebari venite din public, insa, am avut o supriza trista. Un biet frustrat, care-si zice preot (dar venise “deghizat”, fara reverenda), a gasit prilejul sa se faca remarcat si poate sa capete vreun os mai bun de ros. Omul, pentru care, sincer, nutresc doar compasiune, i-a rastalmacit pe vorbitori si i-a acuzat ca il critica pe Prea Fericitul Patriarh Daniel! Sa ne intelegem: nimeni nu-i pomenise numele PF Patriarh, iar din cei trei doar scriitorul Razvan Codrescu s-a intrebat retoric de ce, in perioada post-decembrista, nu a fost canonizat nici unul dintre mucenicii si marturisitorii inchisorilor comuniste. Ceilalti nici macar nu au amintit despre ierarhia Bisericii noastre, necum sa-i faca vreun repros. De altfel, Razvan Codrescu i-a raspuns elegant: “In primul rind ca Prea Fericitul Patriarh Daniel nu a avut cind sa ia vreo masura, fiind venit prea proaspat in aceasta demnitate. Deci nu poate fi acuzat de nimic. Abateti discutia intr-un sens pe care noi il dezavuam”.
Ca sa va dati seama cit este de amarit (ca trebuie sa fie foarte greu sa nu te ajute nici creierul, nici sufletul) acel “pastor” ratacit intr-o adunare de crestini, redau aici doar un scurt fragment din aiuritoarea sa interventie (inregistrata video si audio, ca intreaga manifestare): “De ce acuzati Sfintul Sinod de impotenta de a nu dispune canonizarea sfintilor comunisti (sic! – n. mea, C. T.). Ba sint in lucru vietile sfintilor comunisti. (…) Dvs pe cine aveti Patriarh, daca Sfintul Sinod este impotent sa canonizeze acesti sfinti? Eu ma disociez de toti cei care sustin ca Sfintul Sinod este impotent” (subl. mele – C.T.). Dar cine a vorbit de impotenta, necajitule?
Realizati ce aglomeratie este in mintea omului asta? Fereasca Dumnezeu!
Evident, credinciosii din sala au reactionat prompt si cu mult bun-simt, “palmuindu-l” cu serii prelungi de aplauze, pentru a-i intrerupe diversiunea logoreica. Din pacate, prea mult timp, din cel rezervat dialogului cu publicul, a fost consumat cu acest derapaj rusinos, iar intrebari cu adevarat importante au ramas fara raspuns.
Am hotarit sa nu-i dau numele aici insului care a pricinuit acest neajuns, pentru ca a urmarit tocmai reclama (si-a spus de mai multe ori numele, calitatea de preot si de “webmaster”). Vazind ca nu are nici un succes cu agitatia ecumenista si pupincurista in spatiul virtual, pe blogul sau (apropo, cind o mai fi avind timp de slujbe, problemele enoriasilor si de ceva lectura omul asta, daca sta 24 din 24 online?), si-a zis sa-si incerce norocul si in viata reala. N-a avut parte decit de un blam public.
Dincolo de acest episod, anunt aici ca Asociatia “Rost”, pe care o conduc, va solicita, in scris si solid argumentat, Comisiei de canonizare din Sfintul Sinod, sa analizeze cu prioritate vietile unor crestini omoriti pentru Hristos de comunisti, in ideea recunoasterii lor ca sfinti cit mai curind cu putinta.


Razvan Codrescu:
“Este ignorata jumatate de veac de jertfelnicie romaneasca”

“(…) De fapt, in spatele acestui dublu eveniment editorial se ascunde ceva mai adinc, si anume frustrarea noastra ca, dupa aproape 18 ani de la savirsirea regimului comunist, marturisitorii si luptatorii crestini impotriva comunismului sint ignorati, trecuti cu vederea, uneori discreditati, in timp ce la alte meridiane altii se pricep sa-si cinsteasca asa cum se cuvine eroii si martirii. Noi am inceput prin a bagateliza jertfa tinerilor din decembrie ’89 si continuam prin a ignora o jumatate de veac de jertfelnicie româneasca - din anii razboiului si din timpul dictaturii comuniste.
Imi staruie in minte un episod petrecut recent si pe care l-as reda ca pretext introductiv, in aceasta seara, la discutile care vor avea loc. Pe 28 octombrie, la Vatican, a fost beatificat un lot de 498 de clerici cazuti in Spania razboiului civil. Stirea sa fost data si de mass media de la noi. Eu am vazut-o prima oara pe postul Realitatea TV, nu comunicata verbal, ci inscrisa pe crawl, cu o formulare absolut naucitoare: «Au fost beatificati 498 de clerici victime ale regimului franchist». Adica lucrurile sint prezentate, din ignoranta mai degraba decit din rea vointa, exact pe dos. Pentru ca se stie ca toata crestinatatea spaniola a fost de partea lui Franco. (…) Probabil ca cineva s-a sesizat, iar stirea a fost scoasa. Nu greseala in sine este reprobabila si scandaloasa - se greseste, sintem oameni -, ci faptul ca odata sesizata greseala, stirea nu a fost corectata, ci a fost scoasa. Ca si cind lucrurile s-ar traduce cam asa: era o chestie daca i-ar fi omorit Franco, dar daca i-au omorit comunistii, victimele acestea, oricite ar fi, nu mai prezinta interes. Aici este vorba despre o mentalitate perversa, rezultat al unei educatii ideologizate… (…) Sigur ca este vorba despre un episod petrecut in sinul lumii apusene. Noi, ca ortodocsi, avem multe de imputat apusenilor. Avem divergente fie reductibile, fie ireductibile cu romano-catolicismul. Dar nu strica sa aruncam o privire in ograda lor, iar atunci cind este ceva de invatat sa invatam, fara ochelari de cal. Sa invatam, de pilda, in ce fel intelege lumea catolica sa-si cinsteasca martirii credintei. Acest lot de 498 de martiri cazuti in razboiul civil spaniol este cel mai mare beatificat pina in momentul de fata, dar nu este fara precedent. In timpul papei Ioan Paul al II-lea au existat alte loturi de sute de martiri ai razboiului civil care au fost beatificati, asa incit numarul lor total se ridica la peste 1000. Dupa datele istoricilor, in acest razboi au fost peste 16.000 de episcopi, preoti, monahi si monahii decimati de catre hoardele comuniste. Iata ca nu i-au cinstit, in numele ideii nationale, spaniolii, i-a cinstit, i-a beatificat, in numele ideii crestine, Vaticanul. Evident, in Spania au existat anumite reactii venite dinspre stinga, pentru ca Stinga nu doarme niciodata, cum nu doarme nici dracul, si au fost proteste in fata acestei beatificari in grup (desi ea, cum am spus, avea precedent), care au provocat reactia foarte ferma a secretarului de stat al Vaticanului,Cardinalul Tercisio Bertone, care a precizat ca aceasta beatificare nu are nici un fel de conotatie politica. Au fost beatificati 498 de oameni care au murit pentru Hristos, indiferent ca vor fi avut pe deasupra si optiuni politice sau alte determinari istorico-biografice, ca fiecare dintre noi. Iata o distinctie pe care se pare ca lumea ortodoxa româneasca nu a ajuns sa o faca. Cel putin la nivel oficial. In continuare, pare ca pluteste deasupra martirajului românesc aceasta umbra de suspiciune: “Da, dom’le, dar a fost legionar, dar a fost de dreapta..." si asa mai departe. Deci se folosesc justificari improprii, straine ordinii morale religioase, pentru a judeca niste vieti care, pina la urma, nu pot fi cu adevarat cintarite in maiestatea lor decit in perspetiva lui Dumnezeu. Iata cazul lui Valeriu Gafencu, despre care se va vorbi raspicat in aceasta seara. Sigur ca Valeriu Gafencu a pornit la drum ca “fratior de cruce” – se spune radical, legionar, dar nu era legionar, ci numai “frate de cruce”. E adevarat ca a impartasit in mare idealul legionar al generatiei lui intr-o faza tirzie – pentru asta a fost inchis, pentru asta a suferit si a murit in inchisoare. Dar e foarte interesanta una dintre ultimele lui declaratii, facute unui camarad de la Tirgu Ocna, in care Valeriu Gafencu – Sfintul inchisorilor – spune textual: «Nu-mi pare rau ca am imbracat camasa legionara. Daca imi pare rau de ceva, regret ca n-am imbracat de la inceputul inceputurilor o singura camasa, camasa lui Hristos». Vasazica, in constiinta lui atit de limpede – desi nu s-a dezis niciodata de trecutul legionar, chiar daca i s-a promis eliberarea in schimbul unei astfel de declaratii -, in constiinta lui, zic, nationalismul era un fapt accidental din biografia sa; ceea ce ramine esential, ceea ce are reverberatie in eternitate este angajamentul pentru Hristos. Si Valeriu Gafencu nu a murit pentru cauza legionara, ci, fara sa se lepede de cauza legionara, a murit pentru Hristos. Or, cazul lui este poate cel mai pregnant, dar exista sute, poate chiar mii de martiri cazuti pentru Hristos in temnitele comuniste românesti – unii stiuti, altii nestiuti. Si te intrebi ce pazeste Comisia de canonizare a Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, in 18 ani, nu a reusit sa finalizeze nici un dosar de canonizare al vreunuia dintre cei cazuti in lupta cu fiara comunista? In timp ce, in coasta noastra, Rusia, are citeva sute de sfinti martiri din inchisorile si din lagarele comuniste trecuti in sinaxar. De unde aceasta disproportie strigatoare la cer? Am aratat la inceput disproportia dintre noi si romano-catolicism, dar iata ca exista o la fel de mare disproportie intre noi si Rusia – mama comunismului, unde exista totusi si astazi o mai mare deschidere sufleteasca, in timp ce lumea româneasca doarme pe ea, cu o nesimtire care ne pune pe ginduri si pe care vrem s-o amendam, atit cit ne sta noua in putere, in seara aceasta”.


Pr. Amfilohie Brânza:
“Trebuie nu numai sa promovam binele, adevarul si iubirea, ci sa si infruntam raul”

“(…) Frati crestini, esential pentru viata omului este implinirea voii lui Dumnezeu. De nu vom indeplini voia lui Dumnezeu, nu vom capata harul, prin care ni se da luminarea mintii, pacea inimii, asemanarea cu Dumnezeu. Este foarte important sa fim pururea constienti de aceasta: sintem creati de Dumnezeu; omul nu poate sa propaseasca, sa realizeze, sa gindeasca, nu poate sa aiba nici o evolutie in afara de Dumnezeu. Biserica ne cheama mereu la aceasta realitate. Unii aud, altii nu aud, iar altii aud si se fac ca nu aud. Fara Dumnezeu nu putem face nimic. (…)
Ei bine, ardoarea de a-i urma Domnului ne-a cuprins si pe noi tinerii, care, dupa ’89, am intrat in manastiri. (…)
Tirziu aveam sa aflu de Parintele Gheorghe Calciu, cu ocazia unor conferinte tinute in tara; ca si despre alti mari duhovnici de la noi, care au suferit, ca Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Iustin Pârvu, monahul Marcu Dumitrescu, de la Sihastria… Vazindu-l si auzindu-l pe Parintele Calciu, am simtit ca are acel ceva care te indeamna sa uiti de neputintele tale, sa scapi de teama, sa iesi din limitele conditiei umane si sa-i urmezi lui Hristos, cu tot avintul tau. Avea ceva care cucerea oamenii. ~sta-i crestinul! Si usor, usor, ne-am cucerit de Parintele.
Dumnezeu conduce lumea, nu din afara, ci dinlautrul omului si face voia Sa prin oameni. Cind am vazut cum si-a asumat Parintele Calciu suferinta pentru Hristos, cum isi dorea ca acest neam sa martiriseasca Evanghelia si s-o traiasca, am vrut sa-i urmam exemplul. Parintele Calciu, un om echilibrat si curajos, care, cu atita dragoste, cu atita forta, cu atita credinta, a marturisit Evanghelia pentru noi. Atunci, am simtit in Parintele care este rostul nostru, personal si comunitar. (…)
Am alcatuit aceasta carte, ca sa scoatem si mai bine in evidenta credinta acestui om extraordinar, Parintele Gheorghe Calciu. (…) Parintele Calciu a avut o mare dragoste mai ales pentru tineri si a vrut sa le transmita credinta in Dumnezeu, intr-un ideal crestin, nadejdea in viata vesnica, forta dragostei dintre oameni, si ne-a invatat ca de cite ori vei sacrifica pentru Mintuitorul Hristos, da, vei avea de patimit in trup, si scris este, dar Dumnezeu nu-ti ramine va dator. Am intilnit un crez puternic in Parintele Calciu si in ceilati parinti pomeniti aici. Ne-am dat seama ca nici un om care se increde in Dumnezeu nu piere, ci va fi viu si dupa moarte. Asa ii simtim si pe cei despre care ne-a vorbit Parintele, din generatia sa, ori mai dinainte; i-am simtit vii si ii simtim prezenti. In lumina acestui adevar va vorbesc astazi. (…) Cartea aceasta cuprinde viata Parintelui Calciu istorisita de Sfintia Sa, citeva documente de la CNSAS – in care sint aspecte din viata sa pastoral-misionara de la Seminarul ortodox de aici din Bucuresti –, si evocarile unor ucenici ai Parintelui. Nadajduim ca din aceasta carte sa trageti folos sufletesc.
In ce priveste prezenta noastra aici, ca monahi, o justific prin faptul ca am intilnit la Parintele Calciu atitudinea crestina necesara si in manastiri si in viata din lume, a mirenilor. Trebuie nu numai sa promovam binele, adevarul si iubirea, ci sa si infruntam raul. Trebuie sa-l scoatem pe diavol din lumea aceasta, ca sa instituim imparatia cerurilor. Nu numai cu forte umane, dar Dumnezeu lucreaza prin oameni, in cele mai neasteptate chipuri, prin cele mai neasteptate persoane. Asta vrem si noi: sa va deschidem sufletele pentru aceasta lucrare duhovniceasca. Sintem alaturi de dvs ca sa aratam ca am inteles si ca nu ne dam in laturi de la a raspunde provocarilor acestei societati de astazi, din ce in ce mai lipsita de Dumnezeu”.



Monahul Moise Iorgovan:
“Pilda lui Valeriu Gafencu sa fie lucratoare in viata noastra”

“(…) Foarte multa lume s-a aratat mirata de faptul ca un monah este interesat de marturiile celor care au fost in inchisorile comuniste. Acum, de la inceput trebuie sa va spun ca, in afara de lucrarea aceasta despre Valeriu Gafencu, daca ma ajuta Dumnezeu, am in proiect o alta lucrare, tot despre spiritualitatea din inchisori, cu un spectru mai larg, un fel de Pateric al temnitelor. Umblind prin tara si cautind informatii si marturii pentru cele doua carti, am fost intrebat de ce ma ocup de cei care au trecut prin inchisori, iar eu am raspuns, mai in gluma, mai in serios: «Daca nu se ocupa altii se ocupa calugarii». Acum o saptamina am fost la Petru Voda, la Parintele Iustin, si, printre altele, i-am spus despre mirarea aceasta a oamenilor. Iar Parintele Iustin s-a mirat de mirarea lor si mi-a zis: «Pai nu e normal ca monahii sa fie primii care se ocupa de suferinta neamului?».
Suferinta celor care au fost inchisi a fost primul imbold ca sa ma ocup de acest subiect. Dupa ’90, cind nu eram la manastire, am citit o carte despre Pitesti si am fost foarte marcat de suferinta traita de cei de acolo. Pe urma, a ramas o zona de interes pentru mine memorialistica din detentie. Asa am citit Jurnalul Fericirii a Parintelui Nicolae Steinhardt, din care am aflat ca a existat un sfint al inchisorilor, Valeriu Gafencu. Pe urma am cules informatii despre el, pentru mine… Nu m-am gindit ca voi ajunge sa scriu o carte despre el. Cind deja strinsesem multe date, cu binecuvintarea staretului si a episcopului, am trecut la o cercetare mai serioasa, din care a rezultat acest volum. (…)
Fondurile rezultate din vinzarea cartii vor fi folosite pentru construirea unei manastiri in cimitirul de la Ripa Robilor, de la Aiud, unde sint ingropati cei morti in aceasta inchisoare. In principiu, nu sint de parere ca e indicat ca acum sa mai investesti in ziduri; cred ca sint destule manastiri, daca nu chiar prea multe. Dar la Aiud este necesar un altar, care sa fie reprezentativ pentru spiritualitatea inchisorilor – atit de putin receptata in viata Bisericii noastre. Stim foarte multe lucruri intimplate intr-o parte si in alta, sint multe figuri de sfinti si de cuviosi a caror viata s-a tradus in limba româna, dar nu prea stim ce s-a intimplat cu neamul nostru si, mai ales, nu stim ce s-a intimplat in inchisorile comuniste. Partea aceasta a inchisorilor este plina de semnificatii pentru viata noastra duhovniceasca. Cred ca avem foarte multe de invatat. Stringind informatii despre cei din inchisori, mi-am dat seama ca sint foarte multe lucruri cu relevanta pentru viata duhovniceasca, si multe figuri de sfinti si de marturisitori, care s-ar cadea sa fie canonizati. Dar canonizarea nu tine de competenta noastra. Nici cartea inchinata lui Valeriu Gafencu nu urmareste sa forteze mina Sinodului in vederea canonizarii, ci doar ca aceasta figura exceptionala a temnitelor sa fie receptata ca atare de credinciosi, iar pilda lui sa fie lucratoare in viata noastra. Pentru ca, desi canonizarea este necesara, are si un aspect formal, sint atitia sfinti care au fost canonizati si pe care nu-i pune nimeni la lucru, sa zic asa, nu-i cheama nimeni in rugaciune. Mai important este sa le cunoastem viata unor oameni adinc induhovniciti, asa cum e cazul lui Valeriu Gafencu, si sa vedem ce inseamna pentru noi aceasta marturie. Si, in sens larg, alaturi de marturia lui Valeriu Gafencu, ce inseamna marturiile celorlalte figuri emblematice ale temnitelor comuniste. (…)
In anul 2005, cind a revenit Parintele Calciu in tara am luat legatura cu Sfintia sa si l-am rugat sa-mi povesteasca despre experienta sa din inchisoare, pentru ca vreau sa-i inchin un capitol in acest Pateric. Parintele a fost de acord, dar nu avea timp sa stea mai mult intr-un loc pentru o discutie mai lunga, asa cum as fi vrut eu. Dumnezeu a rinduit sa-l insotesc vreo patru zile in periplul sau prin tara si am inchegat un fel de interviu, dar mai adinc, un fel de convorbire-testament. Discutia s-a intins pe parcursul a sase ore de inregistrare si, impreuna cu alte marturii, pentru ca mi-am dat seama ca depaseste cu mult ceea ce ar intra in Pateric, a aparut in cartea despre viata Parintelui Calciu. (…)
Am fost intrebat ce-am invatat de la oamenii pe care i-am cunoscut… A fost o experienta profunda, de comuniune; oamenii acestia mi-au transmis mai mult decit informatii, a fost o comunicare de la suflet la suflet. Legat de Parintele Calciu, mi-au ramas si citeva lucruri care m-au impresionat. In primul rind am fost socat de naturaletea Parintelui; poate va asteptati sa va spun vreo minune sau, cine stie, vreo apoftegma… Cunoscindu-i viata si stiind ca a facut 21 de ani de inchisoare, adica un sfert din viata si-a petrecut-o in inchisoare, de cind l-am cunoscut am fost foarte mirat de cit de firesc se comporta. Pentru mine acest comportament al sau a fost o lectie. M-a impresionat, de asemenea, prietenia Parintelui cu dl Marcel Petrisor – pentru mine prietenia lor a ramas un exemplu de prietenie, poate chiar un ideal. Apoi, in periplul acesta prin tara am fost si la Manastirea Rimet, unde Parintele Calciu nu mai fusese de 30 de ani. Acolo, cel mai tulburator moment a fost «intilnirea» cu Parintele Dometie Manolache – care a murit in 1975. Parintele Calciu a vrut sa se roage la mormintul sau, iar mie mi-a ramas in minte si in inima firescul cu care s-a rugat Parintele. S-a apropiat de mormint si a inceput sa vorbeasca, pur si simplu, cu Parintele Dometie. E o pilda, caci tot in acest fel mai putem si noi comunica cu Parintele Calciu azi”.


Dan Puric:
“Traim inca in zodia fricii”

“Am primit aceasta carte (Sfintul inchisorilor – n. mea, C.T. ) la intrarea la Teatru, de la Parintele Moise, care mi-a zis firesc: «Uita-te prin ea!». Plecam intr-un turneu foarte lung… Si tot firesc am deschis-o. Stiam despre Valeriu Gafencu asa cum ai sti despre bunicii tai din fotografiile rupte si arse: bucatele. Citind-o s-a intimplat un miracol: nu plecam din România, România venea cu mine. Dar nu orice fel de Românie, ci o Românie profunda, tainica.
Un cercetator francez al Ortodoxiei se minuna de poporul român atunci cind biserica Sfinta Vineri din Bucuresti a fost darimata, pentru ca in noaptea aceea nenorocita crestinii au venit si au luat acasa fiecare cite o caramida din biserica lor. Si a zis: este caz unic in istoria lumii, isi cara biserica acasa, caramida cu caramida.
Aceasta carte este o caramida din Biserica neamului. E o caramida vie. Mai avem caramizi. O caramida se numeste Valeriu Gafencu, alta Petre Tutea, alta Ion Gavrila Ogoranu, alta Ioan Ianolide… Multe caramizi. Avem si darimatori de Biserica; cei care au dat cu tirnacopul, si lista este deschisa, este aproape sufocata de cei care se inscriu astazi sa darime si Biserica si neamul. Ii amintesc pe Nicolski, pe colonelul Craciun si altii, noi, contemporani cu noi…
Mircea Vulcanescu a zis ca daca, printr-un cataclism, neamul asta dispare, cei care vor veni aici vor fi tot români. Eu zic ca daca neamul asta dispare, printr-un cataclism, si ajunge in fata lui Dumnezeu, aceasta carte poate fi un pasaport al neamului românesc in fata lui Dumnezeu. (…) Am fost cutremurat de aceasta carte. (…) In ea este esenta neintinata a neamului românesc. (…) Mi se pare ca este o pregustare a Invierii, pentru ca, daca o cititi, veti vedea ca e o coborire in iad a poporului român… Iisus a coborit in iad pentru a ne slobozi de acolo. Citind cartea aceasta veti avea sentimentul ca sinteti liberi, puternici… Veti vedea in cartea aceasta cele trei cruci de pe Golgota: crucea suferintei asumate, care transfigureaza, a lui Iisus Hristos; crucea pocaintei, a ticalosului care in ultimele secunde se pocaieste, crede si este, iata, salvat; si crucea suferintei in sine, a celui care cirteste. De fapt, pe cele trei cruci a ramas in continuare crucificat neamul românesc. Pe Valeriu Gafencu il gasiti pe crucea Mintuitorulu; ii veti mai gasi in aceasta carte pe cei care se afla pe crucea pocaintei, ca si pe cei care sint pe crucea suferintei in sine. Si-o sa mai gasiti o lume paralela - cei care au condamnat ce a fost mai frumos, mai puternic si mai curat in neamul românesc, condamna in continuare… (…) Iuda a fost superior comunistilor, pentru ca a avut acel proces de constiinta in urma caruia a aruncat punga cu arginti si a spus: «Am vindut singe nevinovat!». I-ati vazut pe cei care au distrus aceasta floare a neamului stind in genunchi si cerindu-si iertare? Ii vedeti dvs cu parere de rau, in cainta sau in pocainta? Nici nu poate fi vorba. Va spun aceste lucruri nu ca sa indemn la o stare resentimentara - pentru ca asta apartine sufletelor inferioare… (…)
Reeducarea la care sintem supusi astazi este cea a uitarii, cea a bascaliei – asa cum foarte bine a subliniat dl Razvan Codrescu, am inceput sa fim bascaliosi pina la blasfemie fata de bietii copii care au murit in decembrie 1989, apoi de cei care au transfigurat inchisorile in manastiri. Aceasta bascalie de tip diluant, comunist, distruge, pulverizeaza ingenuncherea si sfintirea.
Din aceasta carte si altele, ca aceea a lui Ioan Ianolide, se construieste poporul român – este mare pericol! Aici este neamul românesc. (…)
Nu cer sa facem baricada, ci doar sa primim aceste lucruri ca niste crestini. Tot Valeriu Gafencu spune: «Daca ne recunoastem sfintii, sintem crestini». Sintem inca in zodia aceea a Apostolului Petru, saracul, a fricii: «Nu-l cunosc pe acest om».
Valeriu Gafencu a patimit si a murit pentru ceea ce marturiseste intr-o poezie (si pentru ce vor suferi toti cei care se vor angaja la ceea ce a spus el). Scrie Valeriu Gafencu: «Si-am vrut / Neamul sa-l mut/ De aici, de jos,/ La Domnul Iisus Hristos»”.

Nota bene:
Inregistrarea audio-video a conferintei va fi disponibila in curind pe internet. Voi anunta aici la ce adresa.