Mircea Platon: "Trăiţi cu o icoană în faţa ochilor minţii"

Unul dintre cei mai profunzi si talentati ginditori conservatori ai nostri la ora asta, Mircea Platon, i-a acordat un interviu exceptional lui Silviu Man, pentru site-ul www.bookblog.ro. Mircea Platon denunta nociva stinga si falsa dreapta, atrage atentia asupra riscurilor care pindesc noua generatie, se declara "populist" (in sensul de apartinator poporului), critica "elita" si ideea de "intelectual", nu da sfaturi, nu da retete, dar indeamna: nimic fara Dumnezeu!

Nu ma intereseaza reactia (previzibila) a stingii fata de afirmatiile lui Mircea Platon, ci sint curios cum vor recepta oamenii "de dreapta" pozitia lui.

Va dau aici citeva pasaje, pentru a va face sa mergeti la sursa, sa cititi tot.

Nu ştiu dacă avem o cultură minoră, dar mi-e teamă să nu avem o cultură împăiată, moartă. Şi, la noi, până şi moartea e tot un fel de minorat. Cultura română, dacă a murit, nu a murit apoteotic, ci viclean. Nu poţi canoniza o cultură care a murit din laşitate. Şi cultura română suferă de faptul că nu vrea să supere pe nimeni. (...)

A fi “populist” nu înseamnă a face zilnic o baie de mulţime. De fapt, exact contrariul. Şi explicaţia e simplă. Din România a rămas numai elita, “poporul” a dispărut. După 1989, nu am auzit vorbindu-se decât de “elită”, aşa cum înainte de 1989 eram cu toţii “intelectuali”. Oricine nu muncea manual era “intelectual”. De la subinginer la gestionarul de la aprozar, cu toţii erau “intelectuali”. Sau “domni”. Pe câţi tovarăşi nu i-am auzit afirmând răspicat-recunoscător, în sprijinul Partidului şi al emanaţiei Ion Iliescu: “Pe mine comuniştii m-au făcut domn/doamnă.” Suntem aşadar, graţie comunismului, o ţară de domni, de doamne şi de elite. “Moş” sau “babă”, sau “ţăran” nu mai e nimeni. Sunt aşadar un “populist” în căutarea “poporului pierdut”. Ceea ce trece astăzi la noi drept “populism” nu e decât elitism degenerat: Vadim Tudor însuşi e un “intelectual”, şi la fel sunt şi tovarăşii colonei care îl înconjoară. Arătaţi-mi un politician, de la consilier local la ministru, care să nu-şi dea doctoratul. Sau să nu intre în masonerie, acea ilustră pepinieră de spirite alese, acea lojă de unde poţi să scuipi cojile seminţelor de înţelepciune îngurgitate în capul profanilor din stal. Problema e că în stal nu mai vrea să mai stea nimeni. Asaltat simbolic prin “demitizarea” naţiunii şi eradicat prin pauperizare şi avort, poporul român a luat-o la sănătoasa şi devine acum “popor european”, alături de ceilalţi, chinezi şi musulmani, de egale abilităţi de adaptare la mediu. (...)

Intelectualii trăiesc pentru idei, sau de pe urma ideilor. Cei din ultima categorie sunt mercenari, cinici, parazitari. Uneori, talentaţi. Cei din prima categorie îmi sunt la fel de antipatici. Nu-mi plac idealiştii. Secolul XX e plin de “naivi”, de “idealişti”, de intelectuali care au crezut fie în nazism, fie în comunism, fie în maoism, fie în castrism, fie în mai ştiu eu Che. Oamenii care ucid sau aprobă crima din idealism nu mi se par cu nimic mai buni decât cinicii mercenari. Ba poate că ultimii sunt de preferat având în vedere că luciditatea lor mercenară scapă orbirii ideologice şi amatorismului. Nu-mi plac intelectualii pentru că îmi plac oamenii care luptă pentru ceva concret: pentru un sat, o stradă, un cartier, un pom, sau pentru umanitatea din ei. (...)

Eu lupt pentru vechea Românie, atâta câtă mai este. Lupt pentru normalitatea pe care o mai descopăr în anumiţi oameni, pentru frumuseţea anumitor străzi vechi (sau sate), pentru Adevărul Bisericii mele Ortodoxe trăit liturgic. Scriu medieval, din fidelitate, din fidelitate faţă de oamenii care m-au format, direct sau prin cărţile lor. Nu sunt fidel unei ideologii. (...)

În primul rând trebuie să menţionez că nu cred în nici un fel de determinism istoric: nici în teoria conspiraţiei, nici în materialismul-dialectic şi istoric, nici în teoria raselor. (...)

Nu am surse “oculte”, deci nu ştiu ştiu cine, cum şi de unde “trage sforile”. Tot ce ştiu e ceea ce văd în jur şi ceea ce citesc în presă. Văd că România e parte a unor alianţe internaţionale, a unor organisme supranaţionale, precum UE sau NATO. Văd că România are un Consiliu Naţional de Combatere a Discriminării care încearcă să penalizeze abaterile de la disciplina corectitudinii politice. Văd că există o judicioasă alocare a fondurilor în scopul susţinerii cauzelor noii majorităţi alcătuite din minorităţi. (...)

Ce putem face deci? Să ne purtăm destinaţia cu noi: să mergem cu Dumnezeu în suflet. Să nu uităm niciodată că, dacă harta realului a dispărut, avem încă icoana lui. Ce înseamnă, concret, acest lucru? Înseamnă că nu am a da nimănui nici un sfat, nici o indicaţie de lectură, nici un mercurial bibliografic, afară de acesta: citiţi orice, chiar şi Marx, cu o icoană în faţa ochilor minţii. Trăiţi cu o icoană în faţa ochilor minţii. Nu doar ca orizont hermeneutic, sau contrapunct teologico-estetic, nu doar ca disciplină a rugăciunii şi nu ca şi îmbrobodire conformistă, ci ca prezenţă care nu îngăduie “urâciunea pustiirii”…

Adevarata sarbatorire a Invierii Domnului

Invierea Domnului a fost un eveniment istoric, atestat in scris de martori credibili. Dacă insă ar fi doar atât, el ar reprezenta o simplă dată comemorativă, amintirea unui fapt petrecut in anul 33 de la nasterea lui Hristos si consemnat ca atare in cronica crestinismului. In acest caz, el s’ar alinia unor evenimente istorice demne de amintire si cinstire, cum ar fi, de pildă, Revolutia Franceză din 1789 sau făurirea României Mari la 1 decembrie 1918.
Ca fapt religios, insă, invierea Domnului depăseste cu mult dimensiunea unei simple amintiri. Asumată lăuntric, in universul nostru sufletesc, ea nu mai este o comemorare, ci o reiterare, in sensul că, prin trăire in credintă, omul devine contemporan cu evenimentul, iar evenimentul devine contemporan cu omul. Este un arc peste timp, in care atunci devine acum, amintirea unui fapt devine sincronă cu faptul in sine.
Cu toate acestea, există nu numai un atunci al trecutului, când s’a petrecut un eveniment, ci si un atunci al viitorului, când se va petrece un altul. Invierea Domnului nu este un act final, ci unul intermediar, intre moarte si inăltare, iar aceasta din urmă deschide perspectiva celei de A Doua Veniri a Domnului. Invierea lui Hristos nu este un scop in sine, ci făgăduinta si garantia propriei noastre invieri.
Iată ratiunea pentru care, in drumul Său spre patimă, Domnul a rostit parabola celor zece fecioare, pe de o parte, si parabola talantilor, pe de alta. In amândouă e vorba de un atunci nedeterminat, de o vreme viitoare pe care nimeni nu o stie, când Stăpânul li se va arăta supusilor si le va cere socoteală pentru felul in care si-au cheltuit viata ca dar al lui Dumnezeu. Asteptarea nu e altceva decât un indemn la veghe si rugăciune.
Asadar, adevărata sărbătorire a Sfintelor Pasti este o bucurie a viitorului anticipat prin trăire. Aceasta este urarea pe care le-o fac celor ce mă ascultă prin mijlocirea presei.

Bartolomeu al Clujului

Dan Puric ne spune cine sintem

Actorul si regizorul Dan Puric lanseaza volumul Cine suntem, sau despre taina identitatii personale si comunitare traita si exprimata in si prin persoana autorului. Memoria drept cale a redescoperirii identitatii dialogice depline este pentru Dan Puric marturisirea adevarului credintei
Invierii lui Hristos ca temei prim si ultim al invierii ca neam. Cine suntem? se va lansa pe 5 mai, la ora 19.00, la Sala Rapsodia, din Bucuresti.Titlul este dat de un capitol din carte al carui continut il reflecta pe cel al unei serii de conferinte cu acelasi nume sustinute de autor la Bucuresti, Cluj, Oradea, Arad, Iasi si Constanta, conferinte care s-au bucurat de un real succes in randul publicului.

"Oricine isi iubeste tara si neamul, valorile lor identitare si perene, are, citind aceasta carte, ocazia unei intalniri simpatetice, mirabila si stimulativa pentru solidarizarea cu ele", spune despre carte prof. univ. dr. Gheorghe Ceausu.

"Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gandirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, o data cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de azi, pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului - si aceea istorsionata - inseamna moartea lenta, dar sigura a identitatii" - spune Dan Puric in cartea sa.

Volumul este publicat sub egida editurii Platytera si va fi disponibil in librarii cu un pret incepand de la 18 RON.

Dan Puric este mentorul si conducatorul Companiei Passe Partout DP infiintata in anul 1999. Desfasurandu-si activitatea sub forma unei scoli de elita in domeniul artistic, Dan Puric a reusit sa realizeze impreuna cu membrii companiei Passe-Partout DP spectacolele "Made in Romania", "Costumele", "Hic sunt leones", "Cei 150" si "Don Quijote", ce s-au bucurat de mare succes in turneele, festivalurile si concursurile la care au participat.

Inselaciune editoriala cu efecte foarte grave

Manastirea Petru-Voda (Neamt) ia pozitie fata de o inselaciune cu consecinte foarte grave, la care s-a dedat o editura de carte "crestina". Editura «Credinta stramoseasca» din Iasi a tiparit recent volumul Părintele Gabriel - Un om îndumnezeit prin Har de Ieromonahul Teognost, sora Laurenţia şi Alexandra (evident, pseudonime). Cartea vorbeste despre pr. Gabriel Nicu din Mogosesti - Dimbovita, un preot contrversat despre care mi s-a spus ca ar fi fost caterisit pentru invatatura eretica si vrajitorie inainte de a muri(2004). In jurul numelui sau s-a inchegat deja o legenda. Inclusiv pe internet exista un site care ii este dedicat, iar oamenii umplu forumurile crestine cu povesti despre preotul acesta. Despre el se povesteste ca facea minuni, levita, se facea nevazut si cite si mai cite.
Editura s-a folosit de numele PS Calinic Argatu si al parintelui Nicolae Tanase de la Valea Plopului, pentru a da legitimitate cartii, dar fara sa aiba acordul celor doi clerici. Drept urmare, cei doi preoti au fost pusi intr-o situatie extrem de stingheritoare, parintele Nicolae fiind oprit si de la slujba pina la lamurirea situatiei - dupa cum sint informat.
Mi se pare foarte trist ca un preot atit de vrednic cum este parintele Nicolae Tanase (care face, de multi ani, uriase eforturi pentru stoparea avoturilor si pentru protejarea pruncilor nou-nascuti care nu sint doriti de familiile lor) sa fie pedepsit fara vina.
Cred ca Asocitia Ziaristilor si Editorilor Crestini se afla in fata un prim caz (de la infiintarea sa) care ii reclama interventia ferma si lamuritoare.

Redau in continuare mesajul Parintelui Iustin Parvu de la Petru Voda:


“Nu de multă vreme ne-a parvenit la mănăstirea Petru-Vodă o carte despre viaţa Părintelui Gabriel,Parintele Gabriel, un om indumnezeit prin har, scoasă la Editura «Credinţa strămoşească», carte apărută, chipurile, cu binecuvântarea P.S. Calinic Argeşeanul şi ajutorul Părintelui Nicolae Tănase. Am aflat mai târziu că aceste binecuvântări nu au existat şi domnul editor nu a făcut decât să se folosească de nişte nume de renume spre a-şi face reclamă bună. Vrem să atragem atenţia tuturor cititorilor de carte duhovnicească, şi nu numai, că această carte nu are nici o binecuvântare din partea mănăstirii noastre. Această carte este plină de învăţături mincinoase, neortodoxe, fiind rodul unor înşelări drăceşti. Chiar dacă editura Credinţa strămoşească a editat multe alte cărţi de o importanţă deosebită în viaţa bisericească, această carte poate deruta poporul cel credincios şi recomand să fie scoasă de pe piaţă, de la vânzare, iar credincioşii sub nici o formă să nu citească astfel de rătăciri.

Este îngrijorătoare tendinţa acestei mulţimi ortodoxe care aleargă după minuni, vise şi vedenii, preoţi care ghicesc viitorul şi deschid cartea. Aceasta denotă că o mare parte din popor este lipsit de credinţă şi de răbdare, care apelează mai degrabă la vrăjitorii de acest fel, în loc să lucreze poruncile evanghelice şi aşa să aştepte mila lui Dumnezeu. Viaţa sfântă a unui om se recunoaşte, în primul rând, după ceea ce a pătimit, după virtuţile sale evanghelice, nu după semne şi minuni, pe care le poate săvârşi tot vrăjitorul. Este adevărat că Biserica noastră are mulţi sfinţi făcători de minuni, dar atât Evanghelia, cât şi toată tradiţia patristică ne învaţă să nu căutăm lucruri paranormale, semne şi minuni, căci puţin au discernământul de a distinge care sunt de la Dumnezeu şi care sunt de la diavol. Calea cea strâmtă şi cu chinuri, recomandată de Evanghelie, este singura cale de mântuire. Dar noi, pentru că dorim o viaţă cât mai comodă, apelăm la astfel de falşi făcători de minuni, care apropie credincioşii mai mult de diavol decât de Dumnezeu.

O carte de acest fel este şi cartea părintelui Gabriel apărută la editura «Credinţa strămoşească», o carte care ar trebui arsă, precum cărţile eretice. Nădăjduim ca editura «Credinţa strămoşească» să-şi recunoască vina de a se folosi, fără acordul nostru, de numele mănăstirii Petru-Vodă şi al altor persoane implicate, fără nici un temei - cum ar fi numele părintelui Nicolae Tănase, care de asemenea nu a avut nici o legătură cu această carte -, şi să-şi retragă cartea de la vânzare, iar pe viitor să fie mai atent în cercetarea materialelor primite“.

Protos. Justin Parvu

Maica Mihaela Nicoară, o femeie-reper

O premieră pentru revista „Rost” în numărul 62/ aprilie 2008: între atâţia bărbaţi – repere, o femeie – reper. Această ediţie a publicaţiei este închinată memoriei celei care a fost Maica Mihaela (Marieta) Nicoară de la Mănăstirea Vladimireşti. „Rost” publică un interesant grupaj despre Maica Mihaela, cu prilejul împlinirii a 45 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Maica Mihaela – “spiriduşul” Vladimireştilor, cum obişnuia să-i spună nu fără simpatie Patriarhul Justinian Marina (sub care, din păcate, destinul ei atât de neobişnuit “s-a frânt fără să se îndoaie”, în iureşul de nestăvilit al prigoanei comuniste) – a fost una dintre cele mai pure şi mai nobile figuri ale monahismului românesc din secolul XX. Fiind mâna dreaptă a stareţei de la Vladimireşti, Maica Veronica, Maica Mihaela a fost întemniţată de regimul comunist din 1955 până în 1963, când a murit în închisoarea de la Miercurea Ciuc, după suferinţe cumplite, la vârsta de 49 de ani.
Petre Pandrea, care le-a fost avocat maicilor de la Vladimireşti, o descria astfel: „Ea întrupa linia rigidă, cu eleganţă şi fineţe. Dacă ar fi fost bărbat, avea stofă de cardinal care ar fi făcut istorie. [...] Era neobosită, mereu trează, densă ca platina, întotdeauna îmi evoca platina. [...] Era aproape inumană. Sau era supraumană? Depăşise prin jertfă, disciplină şi voinţă stadiul omului?”
Din acest număr al revistei „Rost” e musai sa mai cititi articolele: „Necesitatea înnoirii ierarhiei BOR”, de Constantin Mihai, „Pretext de zarvă feministă: femeia în Biserică”, de Gheorghe Fedorovici, „Preotul – între amvon şi tribună”, de Marcel Răduţ Selişte; „Patimile cu dezacordul domnului Pleşu”, de Mircea Platon; „Poezia creştină – cale spre mântuire”, de Constantin N. Străchinaru.

Puteti lua revista "Rost" la chioscurile Rodipet, ca si:
- In Bucuresti – de la librariile “Vasiliada” (Bd. I. C. Bratianu 12) si “Sophia” (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie); la cele doua librarii gasiti si numere din urma, pentru completarea colectiei; la centrul de difuzare a presei Mivas de la Metrou - Unversitate,
- In Constanta – de la libraria “Brâncoveneasca” (Str. Stefan Mihaileanu nr. 21)
- In Suceava – de la libraria “Sf. Voievod Stefan cel Mare”.
- In Iasi - de la librariile Sedcom Libris;
- In Cluj - de la librariile Arhiepiscopiei Clujului si de la Libraria Noastra SRL;
- In Tecuci - de la Librariile Cristian;
- In Campia Turzii - de la Libraria Ensa.

Carte, film si conferinta despre un sfint

Miercuri, 16 aprilie 2008, ora 19.00, Editura Predania, împreună cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România - filiala locală şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, organizează la Cluj-Napoca lansarea cărţii Prin fereastra temniţei a Sfântului Nicolae Velimirovici şi a DVD-ului cu filmul documentar "Sfântul Nicolae al Serbiei."

Vor vorbi Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Arhimandritul Macarie Drăgoi, episcop-ales al Episcopiei Române a Europei de Nord, Preot Prof. Dr. Ioan Chirilă, Decanul Facultăţii de Teologie din Cluj şi Prof. Dr. Mircea Muthu, din cadrul Facultăţii de Litere - Cluj.

Evenimentul va avea loc în Aula Mare a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj, de pe Str. Teodor Mihali nr. 58-60.

Născut în 1880 în Serbia şi adormit la 5/18 Martie 1956 în Statele Unite, Episcopul Nicolae Velimirovici a fost socotit drept "unul dintre marii scriitori bisericeşti" şi "un model de spiritualitate ortodoxă pentru toţi credincioşii". Pe data de 19 Martie 2003 a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Şi-a dat doctoratul în filosofie la Berna, în 1908. A fost tuns în monahism la sfârşitul lui 1909. A fost hirotonit episcop al Jiciei în 1919, iar în 1920 a fost numit Arhiepiscop al Ohridei. A fost întemniţat în diverse locuri din Serbia şi la Dachau de către regimul nazist, între 1941-1945. După război se refugiază în Statele Unite şi ţine cursuri la mai multe seminarii ortodoxe de acolo, până la adormirea sa din 1956.

Apel umanitar

O drama care te inmarmureste: o tinara de 25 de ani - bolnava de leucemie. Are o sansa sa traiasca, daca o ajutam. Vedeti aici amanunte. Am primit apelul pe e-mail. Sint tot mai multe strigate disperate in spatiul virtual, atit de multe incit risca sa ne toceasca simturile (sau bunul-simt) si sa nu mai reactionam. Ar trebui sa fim mai treji macar acum, in post...

Hurduzeu: "Atâta timp cât nu devenim un deşert sufletesc, suntem mântuiţi…"

Intr-un foarte bun interviu, publicat in aceste zile, scriitorul Ovidiu Hurduzeu arata, cu firescul de care este capabil un ginditor crestin, racilele vremurilor noastre.
Va voi da mai jos doar citeva pasaje din acest text, care sper sa-i trezeasca pe cit mai multi. Si va invit sa cititi interviul integral aici.
Atentie, este in doua parti! Sa n-o ratati pe a doua!

"Astăzi nici o ideologie n-ar avea sorţi de izbândă dacă n-ar fi diseminată pe scară largă în chip de “opinie publică”. Propaganda este cea care cristalizează ideologia. De aici importanţa mass-media care s-a transformat dintr-un mijloc neutru de comunicare într-unul propagandistic, de schelet formator al opiniei publice."

"Societăţile democratice postmoderne nu sunt represive, nu reprimă dorinţele şi aspiraţiile individuale ci, dimpotrivă, le exacerbează. Advertising-ul, ca sistem de propagandă, este menit să-l transforme pe individ într-o “maşină doritoare” (Deleuze). Retorica autonomiei personale, omniprezentă, cum bine aţi remarcat, creează hedonism în masă, mai ales printre tineri. (...) Tânărul trebuie să devină consumator. Nu consumă bunuri materiale, idei, imagini prefabricate, moralitate şablon de dragul economiei mondiale, ci pentru a se împlini pe sine."

"Cărţile deschizătoare de drumuri noi le-am citit după 1990. Pentru timpurile de azi sunt lucrări “politic incorecte”, Dintre autorii români aş cita Mihai Eminescu, Opere Politice (Editura Timpul, Iaşi), Petre Ţuţea - Omul. Tratat de antropologie creştină (Editura Timpul, Iaşi), opera Părintelui Dumitru Stăniloaie, Ernest Bernea (cu “Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român“, editată de Humanitas), interbelicii Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Cioran, Nichifor Crainic. Dintre autorii străini, traduşi în româneşte, marii gânditori din spaţiul Ortodoxiei, Pavel Florenski, Berdiaev, Christos Yannaras şi catolicul Miguel De Unamuno."

"Devenind idol pentru tânărul de azi, trinitatea Tehnologie, Bani, Confort se transformă într-o maladie a sufletului şi trupului. Cred că situaţia din SUA nu este radical diferită de cea din România în ceea ce priveşte “idealurile” tineretului. Aceeaşi obsesie de a se integra cât mai vârtos în Sistem, de-a deveni un “specialist” şi a câştiga… cât de mult. Dacă s-ar putea la infinit… (...) Idealul tânărului recent nu este să fie un revoltat, ci un “maleabil”. Comparaţi pe tinerii de azi cu cei din “generaţia de aur” dintre cele două războaie mondiale, Ţuţea, Cioran - “adaptarea la împrejurări se cheamă conformism“, spunea Petre Ţuţea, “şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune“. (...) Cu cât conformismul este mai vârtos, cu atât se vântură mai mult falsa revoltă a “marginalilor”, “teribiliştilor” şi revoluţionarilor subventionati (feministe, gay etc) - de fapt, manifestări ale deculturalizării catastrofale ale tinerei generaţii."

Alte ginduri valoroase ale lui Ovidiu Hurduzeu aici si aici.