Steinhardt. Două decenii de la trecere

Se împlinesc 20 de ani de cînd părintele Nicolae de la Rohia, Nicu Steinhardt, s-a născut în Cer. Este unul dintre oamenii vechi printre ai căror prieteni mi-ar fi plăcut să mă învrednicesc a mă număra.
După cum mărturisesc cei care i-au fost apropiaţi, prezenţa sa te înnobila. Spiritual.
Mă plec în faţa memoriei sale cu textul de mai jos, apărut în numărul pe martie a.c. al revistei ROST.

Boieria întru Hristos

În ochii multora trec drept un fanatic din punct de vedere religios. Poate pentru că lumea de azi nu mai ştie să spună da cînd e da şi nu când e nu. Poate şi pentru că încă doar aspir la o boierie întru Hristos. O boierie pe care o consider proprie firii mele, dar care se lasă greu descoperită, precum frumuseţea dintr-o piatră sub dalta sculptorului. Cred că boieria întru Hristos nu este altceva decît ortodoxia trăită firesc. Este calea împărătească (1).

Claudiu Târziu

Părintele Nicolae de la Rohia (N. Steinhardt), adresîndu-se călugărilor, arată că monahismul este boierie. Eu unul cred, şi asta se înţelege pînă la urmă şi de la Steinhardt, că boierie este trăirea ortodoxiei, indiferent că eşti mirean sau călugăr.

Scrie N. Steinhardt, cel pe care nu întâmplător ni l-am luat model la ROST, dedicîndu-i numărul 1 al revistei: „Să nu uităm că sîntem slujitorii, «prietenii» unui mare Senior, unui Cavaler care ne-a lăsat drept moştenire discreţia (cînd postim, cînd ne rugăm, cînd facem milostenie), iertarea, puterea de a uita răul ce ni s-a făcut, nobila putere de a ne ruga pentru cei ce ne urăsc, dărnicia, sila de contabilitate şi socoteli, de grija pentru bănuţi şi părăluţe, care, cînd Iuda şi apostolii toţi au strigat că risipeşte bunătate de mir în valoare de 300 de dinari, i-a dojenit şi învăţat a deosebi risipa de jertfă, care lui Iuda i s-a adresat cu apelativul «prietene», care nu a tremurat şi nu a bolborosit vorbe de scuză în faţa sinedriului ori a dregătorului, care mereu a dăruit şi a răsplătit boiereşte, clătinat şi îndesat, har peste har, însutit, înmiit, a înmulţit pîinile, peştii şi vinul, a binecuvîntat şi a iubit belşugul. [...] Călugărul, desigur, e şi el boier în felul său, căftănit ca atare prin dragostea şi harul lui Hristos” (2). Şi în altă parte: “Recunoscător peste orice posibilitate de exprimare în slabele şi banalele noastre vorbe omeneşti îţi sînt Hristoase al meu, şi pentru a fi dobîndit calitatea de «prieten» al Tău, pentru a fi fost, altfel spus, înnobilat, căftănit prin credinţă şi apa Botezului Duhului Sfînt” (3).

Tot Steindardt arată că Hristos a fost un aristocrat desăvîrşit în înţelesul etimologic al termenului (4).

Aşadar, dacă vrem să-I urmăm Domnului, se cade să ne ducem crucea cu aceeaşi nobleţe ca El.

A fi boier întru Hristos înseamnă să fii stăpîn. Dar nu peste alţii, ci pe tine însuţi. Această putere, care se menţine printr-un exerciţiu permanent, te face liber, onest, cumpătat, senin, generos, discret fără a fi şters, smerit fără a fi umil, cu gust pentru nuanţe, curajos – e una dintre principalele virtuţi ale creştinului –, mărturisitor – dar nu isteric, ci demn şi responsabil –, cu simţul umorului, menţinînd o sanitară distanţă faţă de prostul agresiv, oripilat de vecinătatea fundamentalismului fanatic – care este străin de ortodoxie dar îi agită nervos steagul, ca pe al unui partid politic –, să nu răspunzi la infamie cu infamie, să nu te răzvrăteşti contra ierarhiei Bisericii, dar nici să nu te demobilizeze sau smintească porunca ascultării; plin de dragoste faţă de aproapele, deschis faţă de noutatea folositoare. Boieria întru Hristos îţi dă forţa de a-ţi recunoaşte greşelile şi de a cere iertare, de a nu te lăsa doborît de ocări, nici sedus de laude (ca unul care ştii că toate sînt îngăduite de Dumnezeu cu un rost, şi că nimic din ceea ce faci bine nu ai putea fără El) şi de a fi jertfelnic.

Nu în ultimul rînd, a fi boier întru Hristos înseamnă a înţelege ce ne-a cerut Mîntuitorul. Steinhard, citind o oarecare pildă (5), ne spune ce i s-a descoperit: Hristos nu ne cere să dăm din ceea ce avem, că asta n-ar fi mare scofală, ci ne cere imposibilul, să dăm din ce nu avem. „Dăruind altuia ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, nădejde – le vei dobîndi şi tu”.

A fi boier întru Hristos nu înseamnă să-ţi etalezi bogăţia, să fii asupritor, dispreţuitor, să-ţi exerciţi autoritatea discreţionar, să te făleşti cu poziţia ta socială sau cu ştiinţa ta de carte, aşa cum o fac “prinţii” Bisericii – acei ierarhi care nu şi-au înţeles menirea şi nu-s decît nişte bieţi ciocoi; modelul lor este luat şi de o parte din preoţimea negalonată.

De asemenea, dacă eşti boier întru Hristos, îţi repugnă „gherilele ortodoxe” şi tendinţa de a înlocui credinţa cea adevărată cu un set de superstiţii şi erezii. Nu poţi crede în ideea de revoluţie în Biserică, la fel cum respingi şi ideea de aggiornamento sau pe aceea de sincretism (botezată viclean „ecumenism”).

Pe de altă parte, boieria întru Hristos nu exclude defel o atitudine aspră atunci cînd se impune şi un discurs dur în adevăr. Nu te opreşte să îţi spui opinia cu glas tare, să mustri cînd e cazul, să îndrepţi cînd te simţi în stare, să sfătuieşti cînd ţi se cere.

De aceea, îmi doresc ca românii ortodocşi să înveţe a trăi într-o relaţie aristocratică unii cu alţii şi în raport cu Hristos Însuşi (oricît vi s-ar părea de îndrăzneţ).

Desigur, boieria întru Hristos are şi riscuri: ţi-i pui împotrivă chiar şi pe cei pe care îi consideri cu tine în aceeaşi barcă, pe “căldicei”, şi pe „talibani”. Şi unii, şi ceilalţi te vor în tabăra lor, pe când tu te încăpăţînezi să rămîi în “tabăra” lui Hristos.

1. “Precum zic Părinţii, extremele de-a stânga şi de-a dreapta sînt la fel de rău-pricinuitoare… [Trebuie] să umblăm pe calea împărătească, stînd deoparte de aceste extreme. (Sf. Ioan Casian, Cuvântarea a II-a)

2. N. Steindart, Dăruind vei dobîndi, Ed. Mănăstirii Rohia, 2006, p.p. 364-365.

3. N. Steindart, Dăruind vei dobîndi, Ed. Mănăstirii Rohia, 2006, p.11.

4. Din gr. aristokratia: aristos – nobil, kratos – putere.

5. N. Steindart, Dăruind vei dobîndi, Ed. Mănăstirii Rohia, 2006, p.p. 197 - 200.

În memoria unui episcop martir: Grigorie Leu

Numărul 73 (martie 2009) al revistei ROST îi este închinat episcopului ortodox Grigorie Leu, cel care a fost martirizat de comunişti, în urmă cu 60 de ani, pentru că s-a opus anexării Bisericii de un regim ateu şi criminal.

De asemenea, ROST continuă în această ediţie dezbaterea cu privire la introducerea documentele de identitate electronice. Între altele, sînt redate demersurile Forului Ortodox Român, referitoare la această problemă, pe lîngă Sinodul BOR, Ministerul de Interne şi Curtea de Apel Bucureşti.

Revista ROST poate fi procurată în sistem de abonament de la redacţie (vedeţi secţiunea Abonamente din pagina revistei) sau în Bucureşti de la librăriile “Vasiliada” şi “Sophia”; în Braşov de la librăria “Okian”; în Constanţa de la librăria “Brâncovenească” şi de la Prăvălia Predania; în Suceava de la librăria “Sf. Voievod Ştefan cel Mare”; în Iaşi de la librăriile Sedcom Libris; în Cluj de la librăriile Arhiepiscopiei Ortodoxe, în Arad de la Libraria "Logos", în Timişoara de la Libraria “Sf. Siluan”, în Galaţi de la librăria "Lumina".

Pentru difuzare, puteţi apela direct la redacţia ROST sau la depozitul de carte Supergraph
Bucureşti, str. Ion Minulescu nr. 36, 031216, sector 3, tel: 021-320.61.19, fax: 021-319.10.84.

RĂZVAN CODRESCU: GHID PASCAL

A apărut, cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al P. S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, Ghidul pascal alcătuit de Răzvan Codrescu şi co-editat de Editura Christiana (Bucureşti) şi Editura Sf. Siluan (Mînăstirea Nera). Volumul, legat şi bogat ilustrat, are 190 de pagini şi 8 planşe color. Preţul unui exemplar este de 25 RON. Cartea poate fi procurată mai ales de la Librăria Sophía (Bucureşti, str. Bibescu Vodă 19, vizavi de Facultatea de Teologie) sau prin Societatea de Difuzare „Supergraph” (str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; tel.: 021/3206119, fax: 021/3191084, e‑mail: editura@sophia.ro).


CUPRINSUL GHIDULUI

Cuvînt înainte

Paştele la creştini şi la evrei
Sfîntul şi Marele Post
Îndrumar pentru Săptămîna Mare
Via Dolorosa sau Drumul Crucii
Cele 7 rostiri de pe Cruce
Viaţa întru înviere
Înţelesul numelor Celui Înviat
Duminica Tomii sau „Paştele cel mic”
Icoane pascale
Tradiţii populare legate de ciclul pascal

Addenda

Cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului
Prohodul Domnului [revizuit şi necenzurat]
Învierea Domnului în Sfintele Evanghelii
Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-7) [în greacă, latină şi română]

CUVÎNT ÎNAINTE

Învăţătura despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinţei creştine: “Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră”, spune Sfîntul Apostol Pavel (I Corinteni 15, 17).

Cuvîntul Paşti, Pasca este de provenienţă ebraică, însemnând trecere. La Paşti, evreii îşi aminteau cu sărbătorire de trecerea prin Marea Roşie spre libertatea din Pămîntul Făgăduinţei (Canaan). Noi, creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Hristos, Mielul nevinovat şi preacurat, Care a luat păcatele lumii, în amintirea mîntuirii noastre din robia diavolului şi a păcatului. Paştile sînt cea mai veche sărbătoare creştină. Ele au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Apostoli, care au îndemnat pe credincioşi să le serbeze şi ei. Sfîntul Apostol Pavel, adresîndu-se creştinilor din Corint, spunea: “Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 5, 8).

Însemnătatea teologică a Sfintelor Paşti este mare. Prin Întruparea Sa, Hristos Şi-a asumat întreaga umanitate, pe care a restaurat-o prin a Sa Înviere. Învierii Lui îi premerg Răstignirea şi Patimile, urmate de Moartea pe Cruce. În lumina Învierii, Patimile, Răstignirea şi Moartea lui Iisus sînt şi rămîn cu valoare de jertfă ispăşitoare pentru mîntuirea oamenilor. Aceasta o înţeleg, o cugetă şi o trăiesc credincioşii mai cu seamă la Paşti, cînd sînt chemaţi să cinstească nu numai Învierea Domnului, ci şi Pătimirile Lui care au dus la Înviere. În acest înţeles, se spune la Paşti de trei ori: “Învierea lui Hristos văzînd, să ne închinăm Sfîntului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfîntă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvîntînd pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdînd pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”.

Slujba de la Paşti ne stă mărturie şi despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importanţă numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate şi pentru noi toţi, fiind şi o garanţie pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca şi noi să înviem împreună cu El. De altfel, toate evenimentele legate de Învierea Domnului Hristos, Învierea însăşi şi toate roadele ei, au urmări binefăcătoare pentru credincioşi.

La români, Sărbătoarea Paştilor, pe lîngă însemnătatea ei teologică, are şi multe aspecte ce ţin de ancestralul popular.

Domnul Răzvan Codrescu, cunoscut nouă tuturor prin promovarea neobosită a valorilor creştine în societatea românească de astăzi, prin lucrarea de faţă – Ghid pascal, adună, lămureşte şi împacă dezvoltarea teologică pascală cu tradiţiile născute în viaţa poporului român. Tradiţiile păstrate de oameni peste vremuri nu sunt antagonice credinţei, ci complementare ei.
Binecuvîntăm apariţia acestui ghid, care va desluşi bine-voitorilor în cele ale credinţei importanţa teologică şi semnificaţiile marii sărbători a creştinătăţii, Învierea Domnului.
La această sărbătoare şi în toată vremea, cu toţii sîntem datori să ne alăturăm cîntării Bisericii şi să rostim cu mare glas: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

† Lucian,
Episcopul Caransebeşului

Reportajul n-a murit...

Reportajul şi investigaţia sînt genuri de presă pretenţioase. Nu pot fi făcute de oricine. E probabil să-ţi însuşeşti anumite tehnici, să capeţi niscaiva dexterităţi, dar fără talent şi nas de reporter nu vei face performanţă în reportaj sau investigaţie. În plus, documentarea costă scump - şi sînt tot mai puţine redacţii care-şi permit să finanţeze reportajul şi investigaţia -, durează mult, iar rezultatul lor deranjează deseori diferite cercuri de interese.

Însă, reportajul şi investigaţia, alături de interviu (făcut de reporteri adevăraţi, nu de suporturi de reportofon) şi analiză, constituie coloana vertebrală a oricărui produs media. Bun, dăm ştiri, relatări, cronici, glumiţe, cancanuri, dar trebuie să avem şi ceva consistent, de care să ne amintim şi mîine.

Reportajul şi investigaţia n-au murit încă la noi, dar nici mult nu mai au. Iată de ce îmi ridic pălăria în faţa instituţiilor media care finanţează şi promovează aceste genuri.

Formula As rămîne una dintre puţinele publicaţii româneşti unde reportajul este rege. Această revistă a publicat mereu reportaj de cea mai bună calitate.
Vă dau o mostră recentă: un reportaj emoţionant despre românii din Italia, semnat de Dia Radu.

Şi, după lacrimi, un zîmbet amar, cu Viorel Ilişoi prin cartierele bucureştene asaltate de cîinii vagabonzi. Viorel face de ceva vreme un alt fel de reportaj, care i-a adus şi un nou premiu.

Ce credeţi?

Urmăriţi fragmentul de interviu cu Aaron Russo, de mai jos. Aş vrea să va cunosc opinia. Fără să fii adeptul teoriei conspiraţiei, nu se poate să nu te pună pe gînduri.

Aseară, la Iaşi, s-a petrecut o minune cu moaştele unor sfinţi ai închisorilor

- La 12 ani de la trecerea la Domnul a lui Virgil Maxim -

Joi, 19 martie 2009, ora 22.00, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, susţinută de ieroschimonahul Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Sala – de 500 de locuri – a fost arhiplină, mulţi stând în picioare. S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea Europeană prigoneşte credinţa ortodoxă (cerând intrarea femeilor în Sfântul Munte Athos, scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea ecumenismului prin controversata Chartă ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la drepturile homosexualilor, dezincriminarea incestului, introducerea actelor biometrice cu microcip). Spre sfârşitul conferinţei s-a făcut referire la cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomunişti, modele de rezistenţă creştină pentru vremurile noastre.

După conferinţă, credincioşii s-au putut închina la moaştele unor mărturisitori ortodocşi din temniţa Aiudului, aflate într-o răcliţă adusă de Danion Vasile (au putut săruta o parte din craniul unui mărturisitor, dăruită de părintele Justin Pârvu. Sub această părticică se află şi părticele din moaştele altor patru mărturisitori, trei dintre acestea fiind primite de la Aiud de părintele Serafim de la Mănăstirea Căşiel).

La 10-15 minute după ce mulţimea de credincioşi a început să se închine la sfintele moaşte, s-a întâmplat o minune: părintele Hrisostom, care ţinea răcliţa în mână, a observat următoarele: „Înclinând puţin răcliţa, am simţit un lichid uleios curgându-mi pe degete. Concomitent am simţit o puternică mireasmă, ca mai apoi, privind la osemintele din răcliţă, să constatat că deasupra moaştelor se afla o impresionantă cantitate de mir, circa două trei linguriţe. Surprins peste fire, le-am arătat credincioşilor racla cu mir. Unii dintre cei care sărutaseră deja moaştele s-au întors uimiţi, mărturisind că, cu puţin timp înainte, în raclă sfintele moaşte se aflau uscate. Pe dată creştinii s-au strâns în jurul răcliţei, din care se vedea cum izvorăşte mirul. Mulţi dintre cei de faţă au fotografiat sau filmat racla cu mirul.”

Ca semn de mulţumire pentru milostivirea arătată de Dumnezeu prin sfinţii Săi, poporul a cerut să se facă o rugăciune către sfinţii închisorilor. Părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu şi Rugăciunea de proslăvire a noilor mărturisitori. În timp ce creştinii se rugau, din raclă, o dată cu înmulţirea mirului s-au răspândit valuri de mireasmă, fapt simţit de mulţi dintre cei de faţă, fără a se fi consultat între ei. Anunţăm pe cei sceptici că mirosul emanat de mirul osemintelor întrecea ca intensitate şi ca obişnuitul miros al mirului de la pangare. Danion Vasile a spus: „Mi se pare că e mai mir decât mirul obişnuit, mirosul era de mir dar şi de altceva, mai profund…” „E chiar greu de spus cum era mirosul, era nepământesc. Nimic n-ar fi de ajuns pentru a descrie mirosul, e greu de exprimat în cuvinte. Mireasma era îmbătătoare”, a spus o credincioasă.

Câteva zeci de credincioşi, rămaşi până după ora 23.00, când s-a terminat citirea acatistului, au ţinut să întărească prin semnătură – pe liste făcute ad-hoc – cele petrecute. La sfârşit au venit să se închine la această slăvită minune doi părinţi cunoscuţi ai vremii noastre – ieroschimonahul Ioan de la Rarău şi părintele Mihail Popescu de la Piatra Neamţ, împreună cu un grup de credincioşi veniţi de la altă conferinţă. Ei au fost impresionaţi de cele întâmplate, închinându-se cu multă evlavie.

Credem că această minune vine în sprijinul canonizării sfinţilor din închisori şi al rezistenţei împotriva apostaziei şi desfrâului promovat de Uniunea Europeană, dovedindu-se un argument care spulberă îndoielile privitoare la sfinţenia mărturisitorilor secolului XX.

Se cuvine ca poporul drept-slăvitor, în frunte cu întâi-stătătorii Bisericii, să ia aminte la acest semn dumnezeiesc, sporind evlavia faţă de mărturisitorii ultimei prigoane”.

„Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, mulţi o intuiau, dar el o şi prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei. Despre el a spus cineva, de mare competenţă, că e singurul care ar putea fi patriarhul ţării. Eu, care l-am cunoscut de tânăr, am încuviinţat.” Părintele Arsenie Papacioc (mărturie din volumul îngrijit de monahul Moise: Sfântul închisorilor - mărturii despre Valeriu Gafencu).

Câteva secvenţe, nu foarte clare, pot fi vizionate pe http://moldovamare.wordpress.com/ sau descărcate de pe http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-738e3c0595.zip . În zilele care vin vom posta materiale de claritate mai mare.

Alecsandra Corbu


- preluat de pe blogul lui Danion Vasile -

Antihriştii şi unii ierarhi ai BOR îi combat cot la cot pe ortodocşi

De cîteva luni, lumea noastră ortodoxă este frămîntată de problema paşapoartelor electronice. Cu mai multă sau mai puţină abilitate, o serie de organizaţii neguvernamentale, profesori universitari, specialişti în IT, cercetători străini, jurnalişti, scriitori, preoţi profesori şi monahi au adus numeroase argumente pentru respingerea acestor acte de identificare prin care statul încalcă drepturile civile şi lezează sensibilitatea religioasă a cetăţenilor săi. De încălcarea drepturilor civile este preocupat pînă şi Parlamentul European, care are în lucru un proiect de recomandare referitor şi la utilizarea tehnologiei RFID - utilizată pentru paşapoartele electronice.

În arhiva acestui blog se găsesc mai multe articole care, pe de o parte, arată modul în care s-a desfăşurat dezbaterea publică - din care nu lipsesc protestele de stradă şi strîngerea de semnături de la creştini pentru oprirea introducerii paşapoartelor electronice -, iar, pe de alta, prezintă sintetic argumentele pentru care orice om raţional, care ţine la libertatea şi la viaţa sa privată, trebuie să refuze aceste paşapoarte (ca şi cărţile de identitate ce vor intra în uz din anul 2011), indiferent dacă este sau nu credincios.

Însă, internetul este plin de site-uri şi bloguri care furnizează poate mai multe argumente, cu exemple din ţările unde deja astfel de documente există. Nici un blog sau site ortodox nu a rămas insensibil la această problemă. Mai mult, sînt foarte multe site-uri sau bloguri ale unor oameni indiferenţi religios sau atei care au sesizat pericolul şi îşi manifestă opoziţia. Deci, aceste paşapoarte nu constituie o problemă a "habotnicilor ortodocşi".

Pentru oamenii oneşti, care au citit argumentele noastre, este limpede că opoziţia faţă de paşapoartele electronice este o opoziţie faţă de instaurarea unui stat de tip poliţienesc, în care cetăţenii sînt trataţi ca potenţiali infractori. Că în asta există şi o puternică încărcătură teologică, iarăşi e limpede. Şi nu pentru că în paşaport ar fi numărul 666, ci pentru că libertatea este un dar de la Dumnezeu (El ne lasă să alegem întotdeauna), iar cine vrea să răpească libertatea cuiva face lucrarea diavolului.

Cu toate acestea, văd zilnic tot felul de jurnalişti lipsiţi de orice brumă de cultură (nu mai vorbesc de cea teologică) şi de orice umbră de talent, care fac băşcălie de "habotnicii ortodocşi" preocupaţi de paşapoartele electronice. Ei ar pune pariu că noi habar nu avem "ce inseamna acel cip, ce fel de date sunt trecute acolo si mai ales ca nici macar nu sunt constienti de faptul ca acel pasaport reprezinta un act optional, nu obligatoriu. Iar din cate am citit intr-o noua scrisoare a unui «duhovnic al neamului», nu au priceput nici macar ca legea le permite sa isi scoata si pasaport fara cip, numai ca acesta nu va fi unul permanent, ci provizoriu… adica va avea o valabilitate de sase luni. Cel mai haios este insa argumentul cu 666. Unde e numarul ala, nu stiu… Toti striga impotriva lui, dar nimeni nu a spus clar unde apare. Dupa cum au lasat-o mai moale si cu argumentele legate de faptul ca Romania ar fi primul stat din Europa care sa adopte pasaportul satanic, dandu-si seama ca e exact pe dos." Nu pun link către necăjitul acesta, pentru că tocmai asta vrea - în zbaterea sa penibilă după trafic, atacă aproape zilnic Ortodoxia. Şi oricum am dat citatul doar ca mostră de manipulare ordinară. Pentru că, totuşi, cunoscînd personajul, n-aş vrea să cred că e de-a dreptul prost.

Prin manevra sa, colegul ăsta de breaslă - breaslă care s-a umplut de neaveniţi şi de impostori siniştri - încearcă să trimită dezbaterea în derizoriu. Ştie bine că argumentaţia nu s-a redus la numărul fiarei. De asemenea, este imposibil să nu fi citit - dacă tot îl interesează subiectul - inclusiv despre intervenţiile FOR pe lîngă autorităţi, din care reiese clar că ştim ce este cipul şi cam ce conţine (parte din informaţiile sînt ţinute secrete). Mai mult, am explicat de ce nu admitem "soluţia" paşaportului temporar - care se dovedeşte a fi şi foarte greu de obţinut, în litera şi spiritul legii, dacă onorabilul ar avea curiozitatea să citească legea -, în pofida susţinerii sale inclusiv de Patriarhie. Am spus şi că argumentul Ministerului de Interne precum că paşaportul e opţional este un sofism: dacă vreau să călătoresc în afara UE îmi trebuie paşaport, iar dacă mi se refuză unul simplu mi se îngrădeşte dreptul la libera circulaţie.

În paranteză mai remarc că statul român încearcă să împrumute 18 - 20 de miliarde de euro ca să nu dea faliment, în condiţiile în care avem deja o datorie externă de 9 miliarde de euro, dar îi trebuie tichie de mărgăritar - paşapoarte electronice, pentru care se mai cheltuie alte miliarde de euro. Asta în plină criză şi în condiţiile în care România este printre primele state, alături de Germania şi Marea Britanie, în care se introduc paşapoartele electronice cu cip care includ date biometrice.

Surpriza vine însă de la acea parte a societăţii civile care şi-ar implanta şi mîine un cip în cap, pe motiv că n-are ce ascunde, ci de la ierarhia noastră bisericească. Şi aici avem o problemă majoră.

Patriarhia a răspuns tulburării din Biserică printr-un comunicat de presă care a stîrnit protestele laicatului organizat, cu atît mai mult cu cît hotărîrea Sf. Sinod pe care o anunţa astfel este în răspăr cu hotărîrile celorlalte Biserici ortodoxe autocefale date în cazuri similare şi cu hotărîrea Sinodului Mitropolitan de la Cluj, pronunţată cu o săptămînă mai înainte.

Acelaşi laicat, prin FOR, a cerut explicaţii Patriarhiei, care tace şi azi. S-a putut ca un post de televiziune comercial, ca B1Tv, să organizeze un şir de emisiuni pe acest subiect, dar Trinitas TV şi restul trustului de presă al Bisericii, pe care, vrînd-nevrînd, îl sponsorizăm cu toţii, n-a catadicsit să facă măcar o discuţie, în care să le permită şi "habotnicilor" să-şi expună punctul de vedere. Desigur, nu i-a dat voie "Stăpînul" - ce odios sună!

Însă, este băgat la înaintare PS Calinic al Argeşului, ca pe vremea comunismului, cînd unii ierarhi erau folosiţi să convingă lumea de binefacerile regimului, în timp ce alţi ierarhi erau scoşi din scaun şi/sau ucişi.

În "Evenimentul Zilei" de azi, PS Calinic are un hectar de ziar la dispoziţie să conteste toate argumentele noastre. Şi o face ca un purtător de cuvînt al Miliţiei. Să fiu iertat pentru că nu-mi pot stăpîni idignarea în plin post, dar acest episcop fie a scris după dictare, fie a semnat un text fabricat de Ministerul de Interne, fie ignoră în chip jignitor, voind să transforme negrul în alb, toate demonstraţiile făcute pînă acum de opozanţii documentelor de identiate electronice.

PS Calinic citează abundent din documentele autorităţilor de stat şi nu face decît o referire duhovnicească, manipulatorie în context, prin care sugerează că noile sisteme de identificare a persoanelor sînt de la Dumnezeu.
Argumentele Preasinfiţiei Sale sînt:

- paşapoartele acestea încearcă să combată imigraţia ilegală şi criminalitatea organizată (minciună sfruntată, căci s-a demonstrat: aceste documente nu numai că pot fi falsificate, dar informaţiile din ele pot fi citite de la distanţă, ceea ce uşurează munca infractorilor),
- paşaportul electronic cu date biometrice dă acces posesorului, fără viză, pe teritoriul SUA (chestiune tratată lămuritor de prof. Radu Carp într-un material postat pe Hotnews),
- UE obligă România să introducă acest tip de paşaport (România o fi stat suveran? Polonia este, a dovedit-o, spulberînd la Curtea Europeană de Justiţie raportul cu caracter obligatoriu al UE),
- nimeni nu este obligat să solicite paşaportul (tare sînt curios cum vor reacţiona ierarhii noştri cînd ni se vor impune şi cărţile de identitate electronice cu cip),
- cine nu vrea paşaport electronic îşi poate lua unul simplu, temporar (am mai demontat minciuna asta),
- în UE se poate circula cu cartea de identitate (corect, şi-atunci de ce ne obligă UE să ne facem paşapoarte electronice?),
- dacă vrem să rămînem în UE trebuie să fim democraţi, iar "democraţia presupune automat şi educaţie" (ce-are patriarhia cu democraţia?),
- mai primejdios decît cipul din paşapoarte este telefonul mobil (o fi, n-o fi, dar un pericol nu-l exclude pe celălalt).

Văzînd aceste "argumente" ale episcopului de Argeş, te întrebi dacă nu cumva are jumătate de normă la Guvern - cîte două ceasuri la Ministerul de Interne şi două la Externe, zilnic.

Sîntem în Postul Mare şi regret nespus că trebuie să dau glas unei bănuieli asupra unui ierarh al Bisericii din care fac parte, dar e de datoria mea de creştin-ortodox pînă la urmă. Aş vrea să nu cred că PS Calinic s-a pretat la această manipulare ca urmare a faptului că i se judecă în instanţă dosarul de turnător la Securitate.

In apararea parintelui Nicolae Burlan de la Biserica “Sfanta Vineri” (Drumul Taberei)

Să dãm Slavã lui Dumnezeu pentru pãrinţii mãrturisitori ai dreptei credinţe

În virtutea Articolului 10 din Codul deontologic al jurnalistului («Ziaristul şi redacţia au datoria de a face corecţiile necesare în cazul în care, din vina lor, vor fi date publicitãţii informaţii inexacte. În asemenea cazuri, instituţia respectivã de presã are obligaţia de a publica/difuza, în termen de 5 zile de la primire, pentru publicaţiile cotidiene, agenţiile de ştiri, posturile de televiziune şi radio, şi în proxima apariţie, pentru publicaţiile periodice, dreptul la replicã al reclamantului, ca forma esenţialã de reparare a prejudiciului adus acestuia») şi a Articolului 2 din acelaşi Cod («Ziaristul poate da publicitãţii numai informaţiile de a cãror veridicitate este sigur, dupã ce în prealabil le-a verificat, de regulã, din cel putin 2 surse credibile») solicit ziarului Evenimentului zilei sã revinã şi sã-şi cearã scuze public pãrintelui Nicolae Burlan de la Parohia Sf. Vineri din Dr. Taberei.

În numãrul 5470/16 martie 2009 Evenimentul zilei publicã un articol tendenţios intitulat «Enoriaşi trimişi de preot la manifestaţia „Noii Drepte”». În calitatea mea de fiicã duhovniceascã a pãrintelui şi de membrã a Comitetului Parohial al Bisericii Sfânta Vineri mã doare nedreptatea atacului la adresa Pãrintelui Nicolae Burlan şi doresc sã fac câteva precizãri. Menţionez cã lucrez la Radiodifuziunea Românã, acum în funcţia de economist, dar am realizat de-a lungul anilor emisiuni, interviuri şi reportaje, aşa încât ştiu foarte bine cum se realizeazã profesionist un material de presã.

Încã de la început în articolul din Evenimentul Zilei sunt douã lucruri inexacte:

* În primul rând, mittingul de luni, 16 martie 2009 nu este organizat de cãtre Noua Dreaptã. Un simplu click pe site-ul acestei organizaţii ar fi lãmurit-o pe jurnalista care a scris articolul cã Noua Dreapta nu este implicatã. Pe site-ul respectiv nu se face nici o referire la acel miting. În schimb am gãsit pe blog-ul lui Victor Roncea (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/03/miting-de-protest-la-senat-contra.html) informaţia cã manifestarea din faţa Senatului este organizatã de cãtre Asociaţia Pentru Apărarea Libertăţilor Publice.

* În al doilea rând pãrintele Nicolae Burlan a pomenit despre miting, însã nu i-a trimis pe creştini sã protesteze, afirmând, în schimb, în mod repetat, cã armele creştinilor sunt rugãciunea şi postul.

În articolul 3 din Codul ziaristului se spune cã «Ştirea de presã trebuie sã fie exactã, obiectivã şi sã nu conţinã pãreri personale». Ori semnatara articolului îşi exprimã opinia cã pãrintele a îndemnat lumea să meargă la miting. Adevărul este însă cu totul altul. Părintele a chemat şi îndemnat lumea la rugăciune şi, referindu-se marginal la miting, a afirmat că nu opreşte pe nimeni să meargă acolo : «dacă cineva vrea sa meargă, nu zic nu». Aceasta a fost singura referire pe care părintele a făcut-o la acest miting! Nu este pur şi simplu mult prea mult să transformi o astfel de replică în «acuzaţie principală» şi idee centrală a unui articol?

Am fost acolo, am participat la slujbã şi la rugãciune. Părintele a tras un semnal de alarmã asupra pericolelor care ne aşteaptã şi cinste Prea Cucernicei Sale pentru acest lucru. Oare de ce jurnalista nu a spus cã pãrintele s-a rugat cu lacrimi în ochi pentru binele ţãrii?

M-am întors de curând din America, unde Dumnezeu m-a învrednicit sã ajung în multe locuri binecuvântate. Am fost şi în Arizona, acolo unde pãrintele Efrem Filoteitul, ucenic al Sfântului Gheron Iosif a întemeiat în deşert o mãnãstire deosebitã. Am stat de vorbã cu pãrintele Paisie, ucenicul stareţului Efrem despre situaţia de la noi cu paşapoartele biometrice. Şi pãrintele Pãrintele Paisie este de acord cã aceasta este o realã problemã. L-am întrebat pe pãrintele dacã este bine ca preoţii sã vorbeascã din faţa altarului despre astfel de lucruri. Şi rãspunsul a fost foarte clar: «Da, este foarte bine ! ».

Cred cã ar trebui sã-I multumim lui Dumnezeu cã în marea Sa dragoste faţã de noi ne trimite pãrinţi demni, neclinitiţi în credinţa lor, care au curajul sã fie vrednici ucenici ai lui Hristos. Sã ne amintim cã Mântuitorul a spus : «Dacă vor tăcea aceştia (adicã ucenicii n.r.), pietrele vor striga».

Aşadar, solicit ziarului «Evenimentul zilei» sã înfãptuiascã acest gest de reparaţie moralã la adresa pãrintelui Nicolae Burlan, un preot extrem de apreciat şi de iubit de cãtre sute de credincioşi, un om de o conduitã moralã ireproşabilã, animat întotdeauna de cele mai curate gânduri, principii şi intenţii şi dedicat întru totul misiunii sale creştine.

Raluca Tãnãseanu

PS:
Public aici aceasta luare de pozitie, intrucit Evenimentul Zilei refuza orice replica si pentru ca aflu ca parintele Nicolae Burlan este deja anchetat de superiori, pe motiv de indisciplina, in mod nejustificat. (C.T.)

UPDATE

• Am solicitat ziarului Evenimentul zilei ca în virtutea prevederilor din Codul deontologic al jurnalistulului sã publice reactia fata de articolul « Enoriaşi trimişi de preot la manifestaţia “Noii Drepte” ».
  Am sunat la redacţia ziarului şi am vorbit cu o anumita doamna Dollores Benezic, sefa Sectorului Social şi, implicit, şefa jurnalistei Oana Botezatu, semnatara articolului mai sus menţionat. In discuţia telefonicã purtata, doamna Dollores a recunoscut cã titlul conţine informaţii incorecte, adicã faptul că acel miting nu a fost organizat de “Noua Dreaptã”. Însã acest titlu, după cum a precizat, a fost ales de cãtre o altã persoanã (şi nu de semnatara articolului) doar pe motivul cã, astfel formulat, devine vandabil.
  Mã întreb atunci care sunt interesele trustului de presã Ringier, din moment ce cautã sã câştige cititori publicând articole cu titluri care atrag, dar se dovedesc neadevãrate???

Raluca Tanaseanu, 20 martie

Răspuns unui atac la adresa părintelui Iustin Pârvu

Intr-un text semnat Diac. Dumitru-Ionut Popescu (Biroul de Presa al Patriarhiei), aparut pe un site dubios, cei care se opun introducerii actelor de identitate electronice sint numiti gnostici, yoghini, mileranisti, unelte ale diavolului.
Fiindu-i semnalata aceasta enormitate de catre unul dintre cititori la rubrica de comentarii a blogului sau, dl Razvan Codrescu a raspuns in acelasi loc, in chip lamuritor.
Imi ingadui sa preiau aici raspunsul domniei sale, intrucit cred ca are dreptate si ca se cuvine sa-l afle cit mai multi. (C.T.)

Cu "înţelepciune de şarpe" şi "curăţie de porumbel"

"Cartea Apocalipsei e ultima admisă în canonul biblic, după îndelungi ezitări. Ştiau Părinţii ce ştiau. Căci de-a lungul vremii ea a dus, într-adevăr, la fel de fel de interpretări hazardate, nu numai în afara, dar şi înlăuntrul Bisericii.
Las la o parte numeroasele devieri sectante (în speţă, milenariste) bazate pe răstălmăcirea unor pasaje apocaliptice. Mă gîndesc însă cu îngrijorare la tensiunile create pe baza ei chiar în sînul Bisericii, cum se întîmplă şi acum.

Un lucru e cert: nu trebuie să fii neapărat «sectant», «gnostic» sau «yoghin» (!) ca să te pună pe gînduri anumite coincidenţe (cum e cea dintre 666-le biblic şi 666-le dintr-unul din sistemele curente de codificare cu bare), mai ales în corelaţie cu alte tendinţe şi abuzuri anticreştine din lumea contemporană. Disputele în jurul lui 666 nu sînt noi, ci au o întreagă istorie, ce nu ţine neapărat de heterodoxie, cum insinuează autorul articolului respectiv.
Poate că în anumite cercuri ultraortodoxe se exagerează, cum s-a mai întîmplat şi aldădată în istorie, dar este abruptă şi indignă concluzia că ele s-ar aşeza prin aceasta în afara Ortodoxiei, sau chiar că ar sta la rînd cu lucrările diavoleşti.

Cum să-l bănuieşti de heterodoxie pe un înduhovnicit şi un mucenic al dreptei credinţe de talia părintelui Iustin Pârvu (nenominalizat în articol, dar indicat aluziv ca un fel de patron al smintelii)?! Ba chiar să te mai şi apuci tu, un mucos funcţionar mărunt al Biroului de Presă al Patriarhiei, să-i ţii lecţii despre etica martirajului din închisori?!

Nu atît îndreptăţirea sau neîndreptăţirea unui alt punct de vedere cu privire la 666 sau la campania cipuirii biometrice contează aici, cît această gravă insolenţă, care angajează păgubos însăşi instituţia Patriarhiei, şi aşa destul de inabilă (şi pînă la urmă de nepărintească) în cele cîteva provocări majore cu care s-a confruntat conştiinţa ortodoxă românească în ultimii ani (cazul Tanacu, cazul dosarelor de colaborare cu vechea Securitate, cazul masonilor în Biserică, cazul Ravenna, cazul Corneanu-Drincec, cazul paşapoartelor biometrice).

Pe gînduri trebuie însă să cadă şi cei incriminaţi pe nedrept: cînd te expui în mitinguri penibile şi la televiziuni imunde alături de reprezentanţi ai M.I.S.A. sau de fel de fel de aventurieri politici extremişti, cînd te foloseşti conjunctural de «serviciile» unor gazetari de scandal, împărtăşind practic cu ei aceeaşi lipsă de scrupule şi acelaşi limbaj de tip vadimist, nu mai trebuie să fie aşa de mare mirarea că multă lume, de la vlădică pînă la opincă, tinde să te asimileze şi să te judece la grămadă cu ei, după un calcul elementar («Spune-mi cu cine te încîrdăşeşti, ca să-ţi spun cine eşti»).

Dar nici de acest aspect nefericit nu poate fi făcut răspunzător părintele Iustin personal, ci anumiţi ucenici de-ai săi fără suficient discernămînt, care s-ar cuveni să înveţe - dacă nu de dragul părintelui, măcar de dragul lui Hristos - ceea ce este de învăţat din recentele împrejurări. Ar cam fi vremea să facă şi ei pasul de la imaturitatea unei anumite haiducii ultraortodoxe la fermitatea cumpănită a sfinţeniei veghetoare, pe care o întruchipează părintele Iustin, alături de alţi cîţiva mari duhovnici în viaţă. Căci altminteri riscă să compromită cauza pentru care pretind a lupta, tîrînd-o în derizoriu, şi să ajungă spînzuraţi de o dreptate pe care o au, dar pe care nimeni nu le-o dă (în afară de o mînă de «fani» isterizaţi, care nu fac decît să le consolideze imaginea publică de primitivism frustrat şi resentimentar).

Sîntem cu toţii plini de nedesăvîrşiri, dar dacă nu vom face efortul (deopotrivă personal şi comun) de a ajunge să răspundem provocărilor curente cu «înţelepciune de şarpe» şi «curăţie de porumbel», atunci nu vom face decît să dăm apă la moara adversarilor sau falşilor prieteni. Or, mi se pare că ceea ce a lipsit agitaţiei recente au fost, de ambele părţi, tocmai aceste două virtuţi cerute de Hristos, în absenţa cărora totul se preface, cu voie sau fără voie, în sterila frenezie românească a «aflărilor în treabă»."

Răzvan Codrescu

Dr. Katherine Albrecht: "Chem pe toţi oficialii români să respingă tehnologia RFID"

via blogul lui Rafael Udrişte

Buna ziua către tot poporul român şi către guvernanţii oficiali pe care dvs i-aţi ales. Vă salut din partea oamenilor iubitori de libertate din toata lumea. Astazi Naţiunea voastră stă în faţa unei hotărâri cruciale cu privire la o tehnologie periculoasă care se numeşte RFID.

Numele meu este Doctor Katherine Albrecht şi am dedicat ultimii şase ani din viaţa mea profesională şi din carierea mea academică studierii RFID şi identificării riscurilor care ameninţă intimitatea, libertăţile civile şi în ultimă instanţă libertatea în sine. RFID este o tehnologie de identificare, care are scopul să localizeze exact şi să găsească produse în fabrici şi depozite. Nu s-a intentionat ca această tehnologie să fie folosită pentru oameni din cauza ameninţării că ar putea fi folosită abuziv şi că guvernatorii oficiali, comercianţii, criminalii şi alţii, s-ar putea s-o folosească să monitorizeze oamenii. Când eu şi patruzeci dintre cele mai mari organizatii care luptă pentru păstrarea intimităţii şi libertăţii civile din întreaga lume, inclusiv Intimitatea International, A.C.L.U., E.P.E.C şi E.F.F., am reanalizat technologia RFID, şi am studiat-o mai profund, noi am tras concluzia unanimă că nu este potrivit să se folosească această tehnologie în nici un document de identitate, permis de conducere, paşaport sau un alt document de provenienţă guvermentală.

Când eu şi co-autorul la cartea mea „Spychip”, Liz McAntir, am revăzut peste 30.000 de documente în timpul cercetării pentru această carte, incluzând scheme, whitepapers, documente confidenţiale şi altele şi am pus împreună acele informaţii, ceea ce a rezultat a fost o imagine îngrozitoare pentru viitor. Oficialii guvernmentali, comercianţii, prevad o lume în care noi toţi purtăm carnete de conducere RFID care pot fi citite prin portofelele noastre, prin genţile noastre, rucsacuri etc. Ei prevăd aparate de citire care ar putea recepta semnalele, poziţionate în uşi, sub gresie, în tavane şi în pereţi, ca să monitorizeze în secret tot ceea ce facem şi unde mergem. IBM a dezvoltat ceva care se numeşte dispozitiv personal de urmărire şi a făcut un patent ca sa facă exact acest lucru. Ei prevăd poziţionarea secretă a acestor dispozitive în mall-uri, stadioane, muzee, teatre, biblioteci, chiar lifturi şi toalete. Este clar că dacă această tehnologia merge înainte, capabilitatea ei să urmărească oamenii va fi abuzată de către comercianţi, criminali, obsedaţi şi bineînţeles de către oficialii guvernamentali. Ultimul lucru este probabil cel mai înfricosator iar voi, cei din România, care după cum toată lumea ştie v-aţi luptat atât de curajos pentru libertatea voastră şi atât de recent aţi răsturnat un tiran în propria voastră ţară, vă rog să nu permiteţi crearea tiraniei prin RFID.

Chem pe toţi oficialii români, politicieni, să respingă tehnologia RFID, utilizarea ei în documentele de identitate, în carnetele de conducere şi chem poporul român să respingă orice politician care sprijina RFID.
Aş vrea să multumesc colegilor noştri din România care au depus un efort aşa de mare ca să aducă acest subiect în atenţia opiniei publice, care au susţinut demonstraţii, care au contactat mass-media, care au redactat scrisori oficiale către Preşedintele României, către Biserica Ortodoxă şi către alte autorităţi române. Voi sunteţi o parte dintr-un val în creştere în favoarea libertăţii, care se opune aplicării tehnologiei RFID în intreaga lume şi vă salutăm. Hotărârea pe care Naţiunea voastră o va face astăzi, va avea efect nu numai asupra generaţiei actuale, dar şi asupra generaţiilor care vor veni. Nepoţii şi copiii voştri vor judeca generaţia aceasta pe baza a ceea ce veţi decide acum. Vă rog să faceţi ceea ce este corect şi să respingeţi tehnologia RFID.

Vă mulţumesc.

(Varianta video necomprimată o puteţi descărca de aici. )

Dr. Katherine Albrecht

Absolventă a uneia dintre cele mai importante Universităţi din Statele Unite, Universitatea Harvard, specializarea Administrarea Afacerii şi Marketing Internaţional, Katherine şi-a continuat pregătirea academică adăugând la aceeaşi universitate un master în Tehnologie, Inovaţie şi Educaţie.

În 2006 Katherine şi-a finalizat lucrarea de doctorat la Universitatea Harvard primind titlul de Doctor în Educaţie, Dezvoltare umană şi Psihologie. Cercetările ei s-au concentrat pe Educaţia Consumatorului şi Chestiuni legate de Intimitatea persoanei.

Katherine a devenit în ultimii 6 ani cea mai importantă voce în lupta împotriva cipurilor RFID, apărând dreptul omului la libertate şi intimitate.

Invitată la numeroase canale de televiziune ca CNN, BCC şi numeroase posturi de radio, Katherine este autoarea a şase cărţi şi a numeroase articole publicate în cea mai importantă revistă de ştiinţă din SUA - “Scientific American”. Cea mai recenta carte, Spychips: Cum marile corporatii si guvernul planifica sa urmareasca fiecare miscare a voastra cu tehnologia RFID a devenit cea mai vândută carte în America şi a primit deja câteva premii.

Katherine sprijină lupta împotriva tehnologiei RFID în întreaga lume şi mai recent şi în România.

Duminică, 15 martie 2009, Katherine a înregistrat un film şi un apel către politicienii români şi către întreaga naţiune română explicând pericolele şi riscurile tehnologiei RFID asupra omului şi exprimându-si oficial sprijinul şi mulţumirile pentru activitatea întreprinsa de către organizaţiile non-guvernamentale în lupta împotriva tehnologiei RFID.

UPDATE

Bucureşti, 16 mar /Agerpres/ - Ordonanţa care introduce paşapoartele electronice a trecut luni, de Senat, în forma iniţială, în care a fost emisă de Guvern, după ce nici legea de aprobare şi nici cea de respingere nu au întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea unei legi organice.
Senatorii au reluat, luni, votul asupra actului normativ, însă s-a repetat situaţia de la ultimul vot, de săptămâna trecută.
Raportul Comisiei juridice a fost respins, acesta întrunind doar 67 de voturi pentru, opt abţineri şi 18 împotrivă, iar legea de aprobare a avut doar 65 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 12 abţineri. După o scurtă pauză de consultări, solicitată de grupul liberal, votul s-a reluat, însă ordonanţa a întrunit doar 60 de voturi pentru, 16 împotrivă şi şapte abţineri.
Nici legea de respingere nu a întrunit 69 de voturi pentru, ci doar 58, 18 împotrivă şi zece abţineri, astfel că, preşedintele de şedinţă, senatorul PD-L Alexandru Pereş, a anunţat că actul normativ va trece prin adoptare tacită, în forma iniţială, fără amendamentele din Comisia juridică.
Votul privind actul normativ al Guvernului prin care se introduc paşapoartele electronice a fost amânat, pentru a doua oară, săptămâna trecută, după ce plenul Senatului nu a reuşit să ia o decizie nici în favoarea, nici contra ordonanţei.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a mai fost dezbătut de plen, fiind retrimis la comisie pentru un raport suplimentar.
Actul normativ al Guvernului introduce paşapoartele electronice cu elemente biometrice şi prevede posibilitatea ca românii să solicite fie un astfel de paşaport, fie unul simplu temporar.
În forma iniţială, a Guvernului, valabilitatea acestor paşapoarte este de şase luni, Comisia juridică extinzând termenul, printr-un amendament, la un an.
La dezbaterile de luni a participat, fără a lua însă cuvântul în plenul Senatului, din nou, călugărul Filoteu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă.
El a declarat ulterior că aceste paşapoarte "anunţă controlul total al unui stat global" şi că aşteaptă ca “deputaţii (n.r. - camera decizională în cazul Ordonanţei) să aibă realism şi conştiinţă”.
---------------------
Ziua online (16. 03. 2009)

Senatorii au fugit luni de responsabilitatea votarii controversatei legi privind introducerea pasapoartelor biometrice, coalitia nereusind sa-si mobilizeze proprii alesi, spre hazul Opozitiei, transmite Antena 3. De doua ori s-ar recurs la procedura de vot si tot de atatea ori nu a fost intrunit numarul minim de 69 de voturi necesar pentru caracterul organic al acestui act normativ. Drept urmare, masura a fost adoptata tacit in plenul Senatului, in varianta venita de la Guvern. Problema a fost astfel pasata Camerei Deputatilor, fara ca senatorii sa fi votat efectiv aceasta lege.
La primul vot, OUG nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru adoptare, doar 65 de senatori exprimandu-si optiunea in favoarea sa, in timp ce 19 s-au impotrivit, iar 12 s-au abtinut.
Rezultatul l-a silit pe liderul liderul PSD Toni Grebla sa ceara reluarea votului pentru raportul Comisiei, initiativa sa fiind sustinuta de de grupurile PDL si UDMR, oponenti fatisi ai "superstitiilor" afisate de-a lungul dezbaterilor pe aceasta tema de catre unii senatori mai cu frica de Dumnezeu, spun preotii, mai ignoranti, spun colegii.
Presedintele sedintei, Alexandru Peres, a reluat votul, dar nici de aceasta data senatorii nu au reusit sa se decida asupra acestei legi, raportul primind doar 60 de voturi pentru, Ordonanta 58, iar proiectul pentru respingerea acesteia a primit 55.
Cum era ultima zi in care mai putea fi votata in Senat, legea a trecut de Senat prin procedura adoparii tacite si urmeaza sa fie dezbatuta la Camera Deputatilor, in varianta Guvernului.
Z.O

De ce NU trebuie votată legea paşapoartelor electronice

ARGUMENTE POLITICE

· Tema este de interes major pentru populaţie. Conferinţele organizate împotriva actelor de identitate biometrice adună un aflux impresionant de oameni, care umplu până la refuz sălile.

· Sunt sute de mii de persoane care au semnat împotriva paşapoartelor şi actelor de identitate biometrice. Campania de strângere de semnături continuă şi în acest moment.

· Nu a existat o dezbatere reală asupra temei. Iniţiativele legislative au fost promovate cu o totală lipsă de transparenţă, populaţia nu a fost informată, societatea civilă nu şi-a spus cuvântul. O asemenea iniţiativă nu se promovează prin procedură de urgenţă.

· Biserica s-a pronunţat, prin Sinodul de la Cluj, împotriva paşapoartelor biometrice. Comunicatul de la biroul de presă patriarhal dat acum mai bine de o săptămână nu este o decizie sinodală şi, astfel, nu are valoarea canonică a Sinodului de la Cluj.

Concluzie: Introducerea paşapoartelor biometrice este un eveniment care a polarizat şi va continua să polarizeze cetăţenii României. Trebuie să se ia în calcul că populaţia va fi şi mai interesată de subiect, având în vedere că se preconizează introducerea permiselor auto cu cip precum şi a buletinelor. Sute de mii de oameni, dacă nu milioane, vor fi afectaţi direct de aceste măsuri.

ARGUMENTE JURIDICE

Iniţiativa legislativă ce introduce paşapoartele biometrice încalcă mai multe drepturi şi libertăţi civice:

· încălcarea dreptului la viaţă intimă şi privată: prin prevederea care obligă la prelevarea amprentelor şi prin faptul că datele personale sunt puse la dispoziţia unor state şi instituţii terţe. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) condamnă în mod clar reţinerea amprentelor digitale fără temei juridic.

· încălcarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată de art.6 al C.E.D.O. şi art. 23 alin.11 din Constituţie. Aşa cum spune Sinodul Clujului, toţi românii sunt trataţi ca un popor de infractori.

· încălarea dreptului la libera circulaţie: prin faptul că se afirmă că cei care nu doresc noile tipuri de paşapoarte nu sunt obligaţi să şi le facă.

· încălcarea dreptului la libertate religioasă. Cetăţenii care nu vor să primească noile paşapoarte datorită obiecţiilor de ordin religios sunt trataţi ca o categorie aparte de cetăţeni, de „second-hand”, care au doar posibilitatea de a deţine un paşaport „provizoriu”. Aceşti cetăţeni nu mai au deplinătatea drepturilor constituţionale.

Concluzie: Faptul că noile paşapoarte biometrice sunt obligatorii produce o serie de încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Unele drepturi sunt încălcate flagrant, cum sunt cele referitoare la viaţa intimă, libertatea de circulaţie şi prezumţia de nevinovăţie.

ARGUMENTE PROCEDURALE ŞI TEHNICE

· Autorităţile nu deţin informaţii complete şi lămuritoare privitor la actele de identitate biometrice. De pildă, nici până în acest moment autorităţile nu au dat informaţii clare referitoare la permisele auto, dacă au sau nu cip.

· Autorităţile nu recunosc faptul că noile paşapoarte biometrice au fost falsificate deja în numeroase cazuri, în ţări ca Marea Britanie, Germania, Belgia şi SUA.

· Noile paşapoarte biometrice nu sunt sigure. Dimpotrivă, prin sistemul electronic, ele pun în pericol siguranţa datelor personale ale cetăţeanului.

· Codurile de siguranţă ale noilor paşapoarte au fost sparte deja, s-au creat identităţi false, cele mai cunoscute fiind cazurile în care s-au creat paşapoarte pe numele şi cu poza lui Elvis Presley şi Ossama Bin Laden, fără să fie probleme la punctele de acces vamal.

· Distanţa de la care cip-ul din paşaport poate fi citit a fost demonstrată experimental ca fiind mult mai mare decât cea de 10 cm., declarată oficial. Aceasta ar fi undeva între 10 şi 50 de metri, ceea ce ridică un mare risc de securitate al posesorului unui astfel de paşaport.

· Desi s-a afirmat contrariul, cip-ul poate fi accesat de orice fel de cititor RFID compatibil cu frecvenţa dispozitivului. În plus, nu este clar dacă paşapoartele au coperţi ecranate care să permită apelarea cipului numai cu paşaportul deschis.

· Normele europene prevăd ca, în momentul în care un stat membru decide să implementeze şi amprentarea digitală, accesul la aceste date să se facă printr-un sistem auxiliar de autentificare (extended acces control) care ar trebui să limiteze accesul doar pentru anumite cititoare special omologate. La noi nu se ştie dacă s-a implementat acest sistem.

· Clonarea cipurilor este facilă datorită faptului că cip-ul nu este legat, la nivel logic, în nici un fel de paşaport (nu conţine în el nicio informaţie care să certifice faptul că acel cip trebuie sa fie prezent numai pe acel paşaport şi viceversa). În Serbia poliţia a anihiliat recent o reţea infracţională care vindea paşapoarte biometrice clonate la preţul de 20 de euro bucata reţelelor interlope.

Concluzie: Drept urmare, investiţiile mari de bani nu se justifică, având în vedere problemele de securitate puse de noile paşapoarte. În plus, se afirmă că suntem în criză şi că am avea nevoie de împrumuturi de la FMI. În aceste condiţii, introducerea paşapoartelor biometrice este o investiţie nerentabilă făcută într-un moment extrem de prost.

ARGUMENTE ETICE

· Tehnologia RFID, ce stă la baza paşapoartelor biometrice, este considerată de Comitetul Economic si Social European (CESE) al UE ca având potenţialul de a „reprezenta cea mai mare amenintare cunoscuta la adresa libertatii si a vietii private".

· Acelaşi Comitet Economic consideră că: "înainte de alegerea sistemelor RFID şi instalarea aplicaţiilor RFID, este necesară o examinare detaliată a costurilor şi beneficiilor acelor riscuri specifice legate de securitate şi de protecţia vieţii private". În România nu a existat o asemenea examinare, prin dezbatere, a riscurilor aduse de RFID.

Concluzie: Sistemul electronic de centralizare a datelor personale a cetăţenilor creează o infrastructură tehnologică prin care se creează cadrul de supraveghere şi controlare permanentă a acestora.

Nota:

Aceste argumente au fost formulate de un grup de specialisti crestini, deci nu-mi apartin, dar le imbratisez si le postez aici in speranta ca mai pot trezi pe cineva in ceasul al 12-lea.

Părintele Iustin către senatori: Printr-un vot ne puteţi primejdui veşnicia

Domnilor Senatori,

Cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

Domnilor senatori,

Rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Noi, şi eu personal, nu suntem împotriva cipurilor şi a sistemelor biometrice - să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.

Noi nu avem nevoie de sisteme de control - de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: “Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

Domnilor senatori,

Dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul - trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

Domnilor senatori,

Dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.

Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor dumneavoastră. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de Sus, să fie de le Părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!

Arhimandrit Iustin Pârvu,

stareţul Mănăstirii Petru Vodă

15 martie 2009

Păcatul clevetirii, mai mare decît cel al uciderii

O prietenă mi-a semnalat pilda de mai jos, postată pe blogul de aici. Mai ales că sîntem în Postul Mare şi, deci, de presupus că mai sensibili la astfel de pilde, o dau şi eu aici, poate ne va fi de învăţătură. Doamne-ajută! (C.T.)

FULGII SE ARUNCA USOR IN VANT, DAR NU SE MAI POT ADUNA

O femeie limbuta se planse odata Duhovnicului sau la Scaunul Spovedaniei, ca are obiceiul rau de a tot cleveti pe altii. Duhovnicul, vrand a o lamuri si a face cunoscuta greutatea acestui pacat spre a-l parasi desavarsit, ii spuse: “Fiica, du-te in piata de cumpara o gaina si vino cu ea la mine, smulgandu-i fulgii si aruncandu-i in vant.”

Femeia a implinit porunca Duhovnicului. Se duse in piata, cumpara o gaina si venind pe cale, i-a tot smuls fulgii si penele, aruncandu-i in vant. Ajungand la Duhovnic, a asteptat sa vada ce canon ii va da.

Duhovnicul ii zise: “Acum intoarce-te inapoi pe calea pe care ai venit aici si aduna toti fulgii si penele aruncate de pe gaina in vant.” Femeia, auzind cuvintele acestea, a inmarmurit si a zis: “Asta este peste puterea mea!”

Duhovnicul, cautand sa o lamureasca, ii zise: “Vezi? Cum nu poti strange fulgii si penele smulse de pe gaina si aruncate in vant, asa nu poti strange nici clevetirile sau vorbele rele spuse pe seama altora.”

Femeia a inteles din acesta cat de uracioasa este clevetirea, cat de greu este pacatul vorbirii de rau, cat de mare e rautatea acesta si s-a hotarat a face tot ce va putea pentru a se usura si vindeca. Din clipa aceea n-a mai clevetit pe nimeni.

VINDECAREA PACATELOR CLEVETIRII

Precum jefuitorii nu sunt iertati pana ce nu despaguibesc pe cei ce i-au jefuit, nici clevetitorii care nu repara cinstea celor vatamati cu clevetirea lor nu sunt vrednici de dezlegare la Scaunul Sfant al Spovedaniei, deoarece au rapit aproapelui lor numele bun, care e mai pretios decat averile pamantesti.

Cei care au clevetit pe altii, vadind pacatele lor ascunse, sunt indatorati a strica cu orice pret si sacrificiu clevetirile cu care i-au ponegrit, a se cai ca nu si-au vazut de pacatele lor… a-i vorbi de bine, a arata calitatile lor, asa fel incat sa stearga toate urmarile rele lasate de clevetirile lor. Clevetitorii care au invinovatit pe altii de pacate grele sa-si retraga clevetirile, sa repare vatamarea si sa paraseasca obisnuinta de a cleveti [chiar daca au spus adevaruri]. Altfel cad vremelnic si vesnic in judecata lui Dumnezeu.

Privitor la canonisirea si vindecarea pacatului clevetirii, iscusitul Mitropolit Antim Ivireanul hotaraste asa: ”toate pacatele pe care le va face [cineva], dupa ce se va spovedi si isi va face canonul pe care i l-a dat duhovnicul , i se vor ierta. Insa acel pacat al parei / clevetirii, nu i se va ierta cu nici un mijloc, ca este mai mare decat uciderea.

Iata va poruncesc si voua Preotilor, cine ar veni la voi sa se spovedeasca si va avea acel pacat al clevetirii, de se va apuca acel om in fata voastra cu chezasie buna, cum ca nu va mai para pe nimeni in viata lui, voi sa-i faceti iertaciune, dandu-i canon, apoi sa se si cuminece. De nu va vrea insa sa se paraseasca, sa-l lipsiti nu numai de Sfanta Taina, ci si de Biserica, pentru ca sta impotriva lui Dumnezeu si se aseamana cu diavolul.” (D.A.I. o.c. 99)

Vamile Vazduhului, Vama a 3-a a clevetirii, judecarii si osandirii aproapelui, vol 1, pg 140 si 138, Protos. Nicodim Măndiţă

Despre credinţă, pe B1 TV, astăzi

Astă seară (13 martie), începînd cu ora 20.00, pe B1 Tv, Liana Stanciu face o ediţie a emisiuniii sale "Trenul vieţii" despre credinţă la români. În studio vor discuta despre ortodoxie, despre cum se manifestă credinţa la români, despre cum lucrează Dumnezeu în viaţa creştinului ş.a. patru invitaţi, între care mă număr şi eu. Ceilalţi sînt surpriză şi pentru mine :) În tot cazul, producătorul emisiunii m-a asigurat că va fi prezent şi un preot.

Eu merg în calitate de jurnalist. În ultimii ani, am făcut documentare în zeci de localităţi din România, am cunoscut numeroşi credincioşi mireni, monahi, preoţi parohi, duhovnici renumiţi, stareţi de mănăstiri şi ierarhi, am văzut biserici superbe, kitsch-uri îngrozitoare, biserici abandonate în ruină, mănăstiri abia constituite, minuni adevărate făcute de preoţi tineri, cozi nesfîrşite la uşile bătrînilor noştri duhovnici etc. etc. Cum s-ar zice, ştiu cîte ceva despre cum stăm la capitolul credinţă, cîtă realitate şi cîtă fală falsă se află în statisticile care spun că majoritatea românilor sînt creştini. Doamne-ajută!


UPDATE
Invitaţii surpriză au fost părintele Vasile Ioana, de la biserica "Sf. Nicolae dintr-o zi" din Bucureşti, scriitorul Dan Ciachir şi actriţa Manuela Hărăbor. Am abordat subiecte fierbinţi: relaţia ierarhiei cu mirenii şi cu laicatul organizat, poziţia Sf. Sinod în chestiunea paşapoartelor biometrice, supersitiile care înlocuiesc credinţa...

Azi (14 martie), de la ora 18.00, se dă în reluare.
---------------------------------------------------------

Emisiunea "Trenul vietii" de pe B1 Tv, din 13 martie a.c., poate fi vizionata acum si aici

Naţiunea suspectă

Jurnalistul britanic Henry Porter, de la The Guardian şi The Observer, a făcut un documentar în egală măsură lămuritor şi zguduitor despre societatea supertehologizată, în care oamenii sînt filmaţi peste tot, 24 de ore din 24, comunicaţiile prin telefonie sau internet sînt monitorizate strict, călătoriile tuturor sînt supravegheate; cineva îţi analizează, cu ajutorul unui program de computer, comportamentul şi stabileşte dacă eşti suspect sau nu, ştie ce cumpărături faci, ce preferinţe culinare ai, în ce restaurante şi supermaketuri obişnuieşti să mergi, cu cine te întîlneşti, care ţi-e programul zilnic. Toate acestea se întîmplă deja în Marea Britanie, iar România se îndreaptă cu paşi hotărîţi spre acelaşi regim.
Controlul va fi total însă abia cînd ni se va implata un cip minuscul sub piele., chipurile pentru mai buna nostră protecţie. Şi nici asta nu mai este aşa de de parte.

Documentarul “Naţiunea suspectă” (Suspect Nation), de Henry Porter, atrage atenţia că, sub pretextul combaterii infracţionalităţii şi a terorismului, se pune la cale un sistem statal de tip poliţienesc, în care toţi cetăţenii sînt consideraţi potenţiali infractori şi de aceea urmăriţi pas cu pas.

Libertatea persoanei este de la Dumnezeu. Cei care o îngrădesc fac, din perspectivă teologică, lucrarea diavolului. Nu contează dacă în noile paşapoarte electronice cu cip din România există numărul 666 sau nu. Este suficient că ele contribuie la proiectul mai vast de control absolut, de încălcare a libertăţilor şi drepturilor noastre civile.

Ateii, indiferenţii religioşi şi toţi creştinii căldicei care au luat în rîs apelul părintelui Iustin Pârvu cu expresia: "să-l scoatem pe dracu din paşaport", poate vor înţelege mai bine despre ce-i vorba urmărind acest documentar.

De asemenea, "gherilele ortodoxe", care, prin prestaţia lor penibilă, au trimis în derizoriu un subiect cu o miză uriaşă, poate vor înţelege cum trebuie susţinut adevărul în contextul secolului XXI, pentru a fi credibili şi convingători.

Două evenimente culturale importante, azi

Colegul meu Iulian Ignat, fotoreporter de excepţie şi un jurnalist foarte bun cunoscător într-ale muzichiei, vă invită la cea de-a şasea expoziţie a sa, deschisă la Ceainăria Cărtureşti Verona de pe 1o pînă pe 30 martie.
Expoziţia conţine fotografii alb-negru dintr-un spectacol al dansatorului Răzvan Mazilu, "fotografii care nu s-au dorit a fi «frumoase», cu încadrări şi expuneri perfecte, ci au încercat, în felul lor, să se apropie de starea şi de energia spectacolului" - după cum precizează autorul pe site-ul său. Vernisajul are loc pe astă seară, de la ora 18.00, în prezenţa artiştilor.

***

Tot astă seară de la 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), lector univ. dr. George Ardeleanu, amic şi vechi colaborator la ROST, îşi lansează cartea N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii (Ed. Humanitas), rod al cercetării sale de doctorat - titlu luat cu "summa cum laude" la Universitatea Bucureşti, în coodonarea profesorului şi criticului Nicolae Manolescu.
Ca unul care i-am publicat cîteva texte scoase din această teză, vă recomand cu căldură cartea, ca fiind cea mai bună monografie despre monahul de la Rohia.

Nu mai contaţi pe mine în AZEC. Deocamdată

În ultima vreme, Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) a fost pricină de mari şi tensionate discuţii în lumea ortodoxă românească. Reproşurile şi acuzaţiile făcute conducerii AZEC de către diverşi membri ai organizaţiei sau de oameni din afara ei au provocat demisia lui Răzvan Bucuroiu din funcţia de preşedinte. Pînă să-şi rezolve problemele interne, AZEC s-a autosupendat din Forul Ortodox Român. Evenimente ulterioare acestor două gesturi, mă determină să mă autosuspend şi eu din calitatea de membru al Consiliului Director al AZEC, pînă la proxima Adunare Generală a Membrilor. Pînă atunci voi decide dacă mai este cazul să rămîn ori ba în CD şi în organizaţie.
Autosuspendarea mea şi eventuala demisie nu au nici o legătură cu demisia lui Răzvan Bucuroiu. De asemenea, nu constituie un răspuns la acuzaţiile lansate asupra conducerii AZEC. Cînd şi dacă voi considera potrivit, voi arăta motivele acestui gest.
Deocamdată, nădăjduiesc că, fără mine în ecuaţie, se vor simţi mai la largul lor atît căldiceii, cît şi talibanii.

PS:
Nu insistaţi să aflaţi detalii acum. Dar, dacă vă pasă de AZEC, vă invit să vă exprimaţi opinia în legătură cu rolul organizaţiei în societatea românească aşa cum îl vedeţi dvs., cititorii acestui blog. Vă mulţumesc.

Sensul vieţii

Dl. Andrei Pleşu ridică puţin perdeaua de fum cotidian spre lucrurile esenţiale. Ne oferă astfel prilejul să ne mutăm gîndul înspre noi înşine - dacă asta nu ne stă în obicei.

Pentru mine unul, creştin ortodox fiind, problema pusă de dl. Pleşu are un singur răspuns posibil. Sensul vieţii mele este mîntuirea. Fără credinţa în necesitatea şi posibilitatea mîntuirii, viaţa nu are nici un sens.
Orice om religios are un sens al vieţii limpede. Indiferent cum se numeşte capătul de drum.

Am fost ateu şi mă cutremura lipsa de sens. Sînt curios dacă vreun ateu îşi poate preciza sensul vieţii.

Aşadar, mă mir că dl. Pleşu spune că e mai importantă căutarea sensului vieţii decît aflarea lui, că nu există un sens colectiv şi că, dacă ne-ar spune cineva dinainte care ne este sensul - de pildă Biserica -, am muri sufleteşte, pentru că restul vieţii nu ne-ar fi decît un "program de lucru", văduvit de mister şi de chip. Dimpotrivă, îmi pare că a şti care ţi-e sensul vieţii este o înviere a sufletului, iar urmarea acestui sens, cel puţin în creştinism, este plină de mister.

Şi mă mai nedumereşte ceva: dacă sîntem de acord că sensul vieţii nu se confundă cu un program de viaţă (întemeierea unei familii, realizarea profesională etc), atunci ce alt sens al vieţii ar putea avea un om - mai ales unul botezat creştin? Şi încă: este creştinismul o ideologie, cum îmi pare a sugera dl. Pleşu spre final? (C.T.)

Sensul vieţii - punctaj pregătitor -

de Andrei Pleşu

1. O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom. Viaţa tinde să aibă sens, deîndată ce îţi pui problema sensului ei. Sau: a reflecta asupra sensului vieţii poate fi, în sine, un sens de viaţă.

2. Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să se substituie faptului de a trăi. Ea trebuie să însoţească existenţa, nu să o suspende. Cu alte cuvinte, întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să devină singurul conţinut de viaţă al celui care şi-o pune. Fără întrebarea cu privire la sensul vieţii, viaţa devine un fapt statistic. Dacă însă întrebarea devine inflaţionară, viaţa devine o subspecie a stuporii.

3. Dacă, prin absurd, un geniu, un sfînt sau un zeu ar face o afirmaţie generală cu privire la sensul vieţii (o propoziţie asertotică, univocă, de tipul „Sensul vieţii este X“), ceea ce ar urma ar fi moartea termică a sufletelor. S-ar ajunge la reţetar şi directivă. Nu ne-ar rămîne decît execuţia mecanică, stahanovismul etic, înregimentarea. Toţi am porni în turmă către un sens comun, fără mister şi fără chip. Nu există sens de viaţă colectiv.

4. Nimeni nu se poate pronunţa pertinent asupra sensului vieţii altuia. Căutarea şi împlinirea unui sens de viaţă e o întreprindere strict personală. Fiecare viaţă are sensul ei particular, datele ei irepetabile, orizontul ei unic de realizare.

5. Nu poţi primi un sens de viaţă din afara ta. Nimeni nu poate da altuia un sens de viaţă şi nu se poate impune ca sens de viaţă al altuia. În general, sensul unei vieţi nu e ceva care „se dă“ sau pe care ţi-l dai (Noica: „Spui că viaţa n-are sens? Cu atît mai bine: dă-i tu unul!“). A-ţi „da“ un sens înseamnă a evacua episodul esenţial al constituirii sensului: căutarea. Sensul trebuie găsit, nu confecţionat, propus experimental, definit pedagogic.

6. Confuzia curentă care afectează dezbaterea despre sensul vieţii este confuzia dintre „sens“ şi „program“. Majoritatea oamenilor înclină să creadă că un onorabil program de viaţă (întemeierea unei familii, realizarea profesională, datoria faţă de comunitate etc.) are substanţa necesară pentru a se constitui în sens de viaţă. În realitate, e vorba de simple „obiective“, rezonabile, a căror împlinire lasă nerezolvată problema sensului, dacă nu cumva o amplifică în mod dramatic. Întrebarea cu privire la sensul vieţii apare, în toată spectrala ei nuditate, deîndată ce (şi tocmai pentru că) ţi-ai îndeplinit toate obiectivele.

7. Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu are decît de cîştigat de pe urma întîrzierii răspunsului. E preferabil să trăieşti îndelung, sub febrilitatea întrebării, decît sub geometria plată a unui răspuns pripit. Cînd răspunsul apare prompt în imediata vecinătate a întrebării, înţelepciunea se retrage, ironic, îndărătul unei ideologii.

Orfelinatele, ca lagăre de exterminare

O felie de comunism în Jurnalul Naţional, pentru nostalgicii irecuperabili. Dar se potriveşte într-o mare măsură şi "capitalismului" nostru de azi.
Eroul poveştii pe care v-o propun este şi povestitorul ei, Viorel Ilişoi (foto), care, cu talentul său special, găseşte resurse de umor şi în dramă. Vedeţi în continuare. (C.T.)

"La casa de copii, un diez ratat m-a lăsat fără unghie"

de Irina Munteanu

În 1966 a apărut decretul anti-avort, urmare a dorinţei lui Ceau­şes­cu de a creşte populaţia ţării. Propaganda vremii le convingea pe mame să aibă cât mai mulţi copii. Efectul acestei politici s-a văzut în 1989, când în România aproape că nu exista oraş fără orfelinat.

Ziaristul Viorel Ilişoi a stat la casa de copii din Truşeşti, judeţul Bo­to­şani, din clasa a II-a până când a de­venit major. După ce a intrat la Liceul Pedagogic din Botoşani, pe perioada cursurilor stătea la internat, iar în vacanţă se întorcea la părinţi sau la fraţii mai mari.

"Am ajuns la casa de copii pentru că s-a îmbolnăvit tata şi nu ne mai putea întreţine. A stat şapte ani în spital; când a ieşit, pe fraţii mei i-a luat înapoi. Pe mine m-a lăsat în continuare, pentru că l-a convins directorul casei de copii că e mai bine pentru mine acolo. La noi în sat nu exista curent electric, iar eu în clasa I scrisesem cu peniţa înfiptă în cocean. La casa de copii erau copii proveniţi din familii destrămate, dar şi aduşi de la creşe, copii care fuseseră abandonaţi când aveau o zi-două, aruncaţi în tom­be­roane, uitaţi la maternitate. Cei de la creşe se deosebeau de cei din familii; crescuseră câte 30-40 cu o îngrijitoare. Veneau bătuţi, cu o frică animalică, cu sechele psihice – numai dacă treceai pe lângă ei tremurau şi începeau să ţipe. Erau taraţi psihic şi nu exista nici un fel de îngrijire specială pentru ei.

La Truşeşti, casa de copii era numai pentru băieţi şi aduna la un moment dat vreo 300. Copiii de la creşă erau, în general, irecuperabili; în clasa a II-a eram coleg cu unul Demco, un băiat venit de la creşă, care avea aproape 18 ani. L-au tri­mis la şcoala de cizmari, să înveţe să bată cuie sau să devină preşedinte, cum se zicea atunci. Era retardat şi nu era în stare să facă papuci, putea doar să repare. Nici cei care veneau din fa­milii destrămate nu stăteau mai bine; fuseseră bătuţi acasă, erau traumatizaţi.

Mai erau şi cei din familii normale, ajunşi acolo accidental, pentru că le murise un părinte sau nu mai puteau fi întreţinuţi. Doar cei care făceau parte din această categorie reuşeau să facă ceva în viaţă, să meargă la liceu. Din grupa mea de 24 de copii, am fost doar doi care am făcut liceul. Restul au devenit văcari, oieri, şi foarte mulţi au ajuns la puşcărie. Aproape toţi au cazier. Opt clase erau obligatorii, iar când terminai a opta sau a zecea, dacă nu continuai studiile, trebuia să intri în pâine. Legea spunea că ţi se asigură şi casă, şi serviciu, dar era vorbă goală. Ieşeai din casa de copii şi rămâneai fără nici o mână de ajutor. Terminai şcoala şi nu aveai unde să te duci. Şi, dacă te prindea pe stradă că nu faci nimic, tot te lua poliţia. Nu conta ce aptitu­dini ai. La un moment dat, au dus un grup de cinci-şase elevi de la şcoala profesională la Avrig, la sticlărie. Am fost mai târziu într-o tabără de creaţie şi i-am găsit acolo; dar când am ajuns mai târziu, ca ziarist, nu i-am mai găsit. Toţi erau din judeţul Botoşani, nu dovediseră nici un talent pentru sticlărie, în afară de spart geamuri; nu ştiau pe nimeni în Avrig. De ce-i duseseră tocmai acolo, unde erau ca în Siberia?"

La casa de copii se organizau diverse cluburi, pentru a umple în mod organizat timpul celor mici. "Acolo am învăţat să cânt la vioară. Ne-a chemat pe toţi, ne-a pus să întindem mâinile şi, în funcţie de lungimea degetelor, ne-a repartizat: ăla cu degete mai lungi la contrabas, ăla cu degetele boante la tobă. Nu conta dacă ai sau nu ureche muzicală. La orele de muzică am primit o baghetă peste degete, pentru un diez ratat, şi mi-a sărit o unghie care nu s-a refăcut până azi. Am făcut şi lupte greco-romane, că la atletism aveai nevoie de picioare lungi, şi am ajuns la fazele naţionale ale concursurilor respective. Participarea la cor era obligatorie şi te repartiza după înălţime, pentru că aveau nevoie de trei rânduri de băieţi. Eram mai înalt şi am nimerit la başi, deşi aveam vocea piţigăiată. Când am ajuns la liceul pedagogic, în Botoşani, profesorul Gheorghe Cojocaru m-a pus pe vocea mea, la tenori, nu la băşişori.

Mai existau şi atelierele de lucru – electrotehnică, foto, lăcătuşerie, mecanică, lemnărie. Numai proştii de­fi­nitiv mergeau la muncile agricole şi la îngrijirea ani­ma­lelor, pentru că aveau ferma proprie unde creşteau vaci, porci şi cai. Cum mă duceam eu la muzică, ei se du­ceau la zootehnie. Presupun că cei care conduceau instituţia s-au gândit că o să avem o meserie când creştem. Dar era un cerc vicios: statul, ca să te angajeze, îţi cerea un act care să certifice că ştii meseria respectivă; casa de copii însă nu avea cum să îţi dea acest certificat."

Majoritatea educatorilor erau necalificaţi; erau simpli paznici sau chiar mai puţin de-atât. "Eventual, până la clasa a V-a, educatorul putea să îţi arate şi la vreo temă. Nu ştiau biologie sau chimie, rolul lor era să ne păzească să nu ne scoatem ochii, în rest, ne duceau seara la dormitor, ne predau supraveghetorului şi plecau acasă. Dar erau nişte paznici de proastă calitate. Unchiul meu era un paznic mai bun la oi, le cunoştea pe toate, nu se îmbolnăvea şi nu se pierdea nici una, era mai devotat oilor decât ne erau nouă educatorii.

La grupa mea era educatoare Eugenia Amariei, «Zgripţuroiaca» îi ziceam noi, care întâi te pocnea, apoi te întreba ce vrei. Zgâria, era isterică. Scria frumos, în rest nu avea nici o legătură cu meseria de educator. Educatorii consideraţi buni erau cei care mai făceau câte o glumă, mai blânzi. Aurelia Baltă era beţivă, o găseam dormind cu cracii goi prin clasă. Nicanor Dumitraş, zis «Gălbenuş», isteric, bătea fără motiv. Benone Scripcaru era alt ciomăgar. Alfons Sava e cel care mi-a rupt unghia cu mânerul de metal al baghetei, pentru că am falsat la vioară.

Dar era acolo şi o tanti bună, care era şi logoped, şi bi­bliotecară. Pe vremea aia, cum scotea o editură o carte, o punea şi în vânzare, dar ajungea câte un exemplar şi în biblioteci. Biblioteca de la casa de copii era foarte bună pentru nivelul preuniversitar. Până să vină această bi­bliotecară, Elena Niţă, cărţile se dădeau astfel: băieţii din grupa întâi stăteau la rând, dădeau cartea bibliotecarului Scripcaru, un bărbat rău, încruntat, cu sprâncene ca ale lui Albulescu. După ce se strângeau toate cărţile, se aducea vraful adunat de la grupa anterioară. Nu conta că înainte poate fuseseră elevi mai mari, cărţile se distribuiau la rând grupei prezente, primul lua prima carte, al doilea pe a doua şi tot aşa. Aşa am ajuns să primesc «Tratat de neurochirurgie» de Arseni. De regulă, cartea nu ţi se potrivea. Le mai schimbam între noi, cum se schimbă bocancii în armată, dar se cam fura şi era riscant să îţi dai cartea. Nu putea să te pună să o plăteşti, că n-aveai de unde, dar bătaie puteai să iei şi o luai. Când a apărut domnişoara Niţă, o fată frumoasă, blondă, eu am început să plâng şi să-i spun că nu pot citi ce vreau. Iar când eram în clasa a V-a m-a lăsat să intru în templu. Numai pe mine. Pe ceilalţi îi întreba totuşi ce carte îşi doresc, nu le mai împărţea aşa, la nimereală. Pe mine însă m-a lăsat să intru printre rafturi şi atunci am mirosit cărţile. Am citit «Toate pânzele sus», pe care apoi am recitit-o de cinci ori şi pe care o consideră cea mai bună carte de aventuri, cel puţin din literatura română."

F.O.R. cere Sf. Sinod al B.O.R. şi autorităţilor statului să ne respecte libertatea şi credinţa

Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Preşedintele României, Parlament şi Guvern

Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine,
ajutor întru necazuri, nu avem.
Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi!

A trecut mai bine de o săptămână de la lucrările Sfântului Sinod al BOR din 25-26 februarie 2009, Sinod de la care poporul dreptcredincios român aştepta acel cuvânt profetic şi mărturisitor al Duhului Sfânt prin care să fie readusă pacea în inimi, în sufletele celor care-şi văd din nou primejduite libertatea şi conştiinţa creştină prin impunerea actelor de identitate electronice cu cip în ţara noastră. Timpul ce a trecut nu a fost, din păcate, decât o confirmare a bănuielilor pe care le-a născut încă din primul moment textul comunicatului biroului de presă al Patriarhiei.

Încă din ziua imediat următoare încheierii întrunirii Sinodului, pe 27 februarie, Forul Ortodox Român (F.O.R.) observa că nu s-a primit din partea Sinodului nici un text oficial de răspuns la problema paşapoartelor biometrice, dându-se publicităţii doar un simplu comunicat (nr. 21/26 febr. 2009) [1] al Biroului de Presă al Patriarhiei. Textul confuz şi contradictoriu al comunicatului a fost „explicat” într-un mod incalificabil de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, cunoscut pentru scandalurile provocate în mai multe rânduri prin declaraţiile sale „semi-oficiale”, unele dintre acestea fiind cu totul străine de învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ca urmare a constatării acestei incorecte informări a poporului ortodox privind hotărârea luată de Sfântul Sinod, F.O.R. a emis un comunicat [2] prin care solicita punerea la dispoziţia credincioşilor a stenogramei integrale a dezbaterii sinodale.

Întrucât au trecut zece zile de la solicitarea F.O.R. şi nu s-a dat nici un răspuns din partea cancelariei Patriarhiei, şi nici măcar nu a fost scoasă la lumină presupusa hotărâre (nr. 638/2009) urmată de semnăturile ierarhilor, credem că este de datoria noastră de fii duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe Române să luăm atitudine. Cu tot respectul, considerăm că prin acest comunicat insidios se urmăreşte denigrarea în faţa propriilor credincioşi a însuşi Sfântului Sinod al BOR, a tuturor membrilor lui, şi prin aceasta crearea unei rupturi grave între ierarhii Bisericii şi turma încredinţată lor de către Hristos spre păstorire.

Cu adâncă durere în suflet ţinem să precizăm următoarele:
1. Considerăm comunicatul de presă nr. 21/26 febr. 2009 un fals, întrucât prin acesta biroul de presă al Patriarhiei se substituie Sfântului Sinod, emiţând un text prolix şi evaziv, pricină de tulburare şi sminteală în rândul credincioşilor, fără a da publicităţii sursa (decizia nr. 638/2009), în cazul în care aceasta există cu adevărat (fapt care nu reiese deloc din enumerarea deciziilor Sfântului Sinod făcută în comunicatul nr. 22/27 februarie 2009 al aceluiaşi birou de presă, unde nu se regăseşte şi decizia „nr. 638”). Dacă totuşi documentul există, în virtutea transparenţei de care se cuvine să dea dovadă o atare instituţie, trebuie ca textul original al deciziei să fie dat urgent publicităţii, mai ales că în ultimii ani documente de mare importanţă au ajuns să vadă lumina tiparului într-o altă formă decât fuseseră formulate în plenul Sfântului Sinod.

2. Numărul de înregistrare al deciziei invocate este acelaşi cu cel al scrisorii trimise de Patriarhul BOR către Ministrul Administraţiei şi Internelor, respectiv nr. 638/28 ian. 2009. Este oare doar o simplă sfidare, un artificiu, sau Dumnezeu a îngăduit acest lucru pentru a ne se demonstra prin această „coincidenţă” legătura existentă între scrisoarea în cauză şi conţinutul comunicatului? De altfel, cea mai simplă analiză poate scoate în evidenţă faptul că mare parte din afirmaţiile ce constituie fondul justificativ al comunicatului au fost preluate fără nici o modificare (cuvânt cu cuvânt) din răspunsul pe care Ministrul Administraţiei şi Internelor l-au dat la scrisoarea Patriarhiei Române. Lucrul încă nu ar fi fost chiar atât de grav dacă unele afirmaţiile reproduse în comunicat nu ar fi cu totul false:

a) Paşaportul nu este un hatâr pe care ni-l face statul [3], ci modalitatea prin care ni se asigură un drept fundamental consfinţit de Constituţie – dreptul la liberă circulaţie. Statul este obligat să ne asigure exercitarea acestui drept potrivit posibilităţilor noastre materiale şi conştiinţei. A ne elibera paşaportul numai cu preţul respectării unor condiţii pe care nu le putem accepta (renunţarea la libertate, intimitate şi conştiinţă creştină) înseamnă de fapt că, în chip mascat, se refuză pe viitor celor care vor avea această conştiinţă dreptul de a avea un paşaport. Extinderea acestui principiu şi la cartea de identitate, precum şi la celelalte drepturi, cum ar fi cel la şcolarizare sau la asigurări de sănătate etc. ne oferă perspectiva unui stat în care creştinii, pentru a-şi păstra credinţa, nu vor mai avea posibilitatea să-şi exercite nici un drept; parafrazând comunicatul, au libertatea de a nu exista. Ne întoarcem oare la formula prin care Nero clasa problema creştinilor: Nu este permis să existe creştini!? Cel mai grav rămâne însă faptul că validarea acestui principiu anticreştin este făcută printr-un comunicat pus pe seama Sfântului Sinod.

b) Comisia Europeană este cu totul altceva decât Grupul de etică amintit în comunicat [4]. Comisia ia act de studiile unor astfel de grupuri ale unor oameni de ştiinţă, dar poate să nu îşi asume punctul lor de vedere, aşa cum se întâmplă şi în acest caz. Astfel că, în prezent, Comisia Europeană nu interzice implanturile în scopuri nemedicale, ci susţine în mod ardent dezvoltarea tehnologiei şi aplicaţiilor cipurilor RFID, pornind de la premisa (falsă) că tehnologia este neutră [5].
Se citează dintr-un raport din 2005 al sus-numitului Grup de etică: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică”. În aceeaşi zi, 25 februarie 2009, poporul român primea în legislaţia proprie un cal troian prin publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern nr. 55/2009 privind “dispozitivele medicale” implantabile active.

De ce oare într-un comunicat care avea ca subiect documentele electronice cu cip şi-a făcut apariţia pe neaşteptate problema implantului cipului „în scop nemedical”? Cât de întâmplător este faptul că exact în aceeaşi zi intra în vigoare implantul „medical” prin care se deschide posibilitatea legală a implantării cipurilor la om în România?

Faptul că specialişti ai Ministerului de Interne sunt de fapt artizanii conţinutului de fond al comunicatului rezultă şi din punctul 3 al acestuia. Cererea de a se extinde prevederile „referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice” este extrem de tehnică, fiind sugerată în prima fază chiar în răspunsul ministerului la scrisoarea Părintelui Patriarh. Membrii Sfântului Sinod nu ar fi putut cere decât ca statul să asigure creştinilor şi posibilitatea de a primi paşapoarte fără cip, ceea ce este foarte posibil să se fi întâmplat. Cel puţin aceasta reiese din titlul comunicatului, nu însă şi din conţinut.

Soluţia cu paşapoartele de urgenţă nu este decât o amăgire specifică metodelor de manipulare psihologică folosite pe plan mondial în promulgarea legilor nepopulare. Portiţa numită excepţie lasă speranţa că va exista posibilitatea alegerii. În realitate, excepţia poate fi înlăturată foarte uşor ulterior. Pe de altă parte, excepţia este şi o modalitate de a efectua presiune psihologică asupra celor care o aleg, adică lasă poarta deschisă discriminării şi presiunilor psihologice.

Faptul că argumentaţia comunicatului biroului de presă al Patriarhiei Române este ca şi dictată de Ministerul de Interne ne produce o mare mâhnire, văzând că, după numai 19 ani de la ieşirea de sub comunism, ne întoarcem la regimul în care politicul, prin mijloacele-i specifice, are puterea de a se interpune între Sfântul Sinod şi poporul dreptcredincios. Avem oare voie să ne resemnăm văzând că punctul de vedere al cezarului se substituie cuvântului Sfântului Sinod rostit în Duhul Sfânt? Sau, dacă spunem că Sfântul Duh ar fi glăsuit prin comunicatul amintit, nu ar fi fost firesc ca într-un mod identic să fi glăsuit şi prin toate celelalte Sfinte Sinoade ale celorlalte Biserici Ortodoxe?

3. Constatăm că poziţia care transpare din comunicatul de presă amintit şi care este afirmată apoi explicit de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române vine într-o evidentă contradicţie cu:

a) poziţia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei, care descria noile acte electronice ca pe o „ameninţare de coşmar” la adresa libertăţii personale (circulara nr. 2548/1 aprilie 1993 şi circulara nr. 2626/7 aprilie 1997, semnate de toţi ierarhii în frunte cu PF Serafim şi publicate în oficiosul Sfântului Sinod);

b) scrisoarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Creta din 22 martie 1993, în care actele de identitate electronice sunt numite „un nou gen de dosar … prin care regimul democratic este desfiinţat şi conştiinţa naţională este anulată”;

c) poziţia Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) ce a criticat „codificarea” populaţiei, într-un act din 1998 şi într-o pastorală din 29 decembrie 2003, semnate de Mitropolitul Vladimir al Kievului şi de toţi membrii Sfântului Sinod;

d) atitudinea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse care a reamintit statului că „strângerea, păstrarea şi utilizarea informaţiei despre viaţa privată a persoanelor fără acordul acestora nu este permisă (art. 24)”;

e) poziţia Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe care a cerut cu hotărâre în 2006 ca legea privind actele de identitate electronice „să nu fie pusă în practică”;

f) declaraţia Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos din 21.08.1997, semnată de toţi stareţii mănăstirilor Sfântului Munte, în care părinţii athoniţi afirmă că datoria fundamentală a mărturisirii credinţei şi încrederea în proorociile descoperite Sfinţilor de Mântuitorul „ne obligă să refuzăm orice fel de act de identitate electronic cu cod numeric unic, ca aducând prejudicii libertăţii persoanei şi conştiinţei noastre creştine” (documentele amintite la punctele a-f au fost depuse la registratura Patriarhiei Române sub forma referatului nr. 1588/25.02.09 de către editura Predania);

g) epistolele şi afirmaţiile clare ale unor mari Cuvioşi (epistola „Semnele vremurilor - 666” a Cuviosului Paisie Aghioritul de acum exact 22 de ani) şi duhovnici contemporani (arhim. Iustin Pârvu, arhim. Arsenie Papacioc, părintele Adrian Făgeţeanu, părinţii români de la Sfântul Munte Athos şi mulţi alţii).

h) poziţia exprimată de zeci şi zeci de asociaţii ortodoxe din România, care au depus în ultimele două luni mai multe memorii la cancelaria Sfântului Sinod, unele dintre ele prezentând şi o foarte bogată bază de documentare;

i) poziţia a peste o sută de mii de români care şi-au exprimat prin semnătura lor, prin scrisori, formulare şi petiţii, respingerea acestei tentative de control şi îngrădire a libertăţii persoanei umane.

Trebuie spus că majoritatea Bisericilor Ortodoxe au tratat teologic problema actelor de identitate electronice, luând ca bază a discuţiilor Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul şi profeţiile Sfinţilor Părinţi.

De cea mai mare importanţă este şi comunicatul emis de Sinodul Mitropolitan al Clujului în urma şedinţei din 19 februarie 2009 (semnat în unanimitate de cei 8 membri ai Sinodului), în care sistemul de identificare biometric inaugurat de actele de identitate electronice cu cip a fost caracterizat în termenii următori: „acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.”

Mărturisim că nu putem crede că ierarhii BOR (exceptând dintru început pe ÎPS Bartolomeu Anania, care nu a fost prezent la lucrări şi care îşi făcuse publică poziţia; deci nu se poate vorbi în nici un caz de „unanimitate” la nivelul întregului Sinod) au putut semna o hotărâre care vine în contradicţie cu poziţia celorlalte Biserici Ortodoxe surori. Se cuvine ca cei care au alcătuit comunicatul cu nr. 21/26 februarie a.c. să-şi asume în faţa lui Dumnezeu şi a credincioşilor ortodocşi de pretutindeni tulburarea şi confuzia pe care au provocat-o. Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască, în marea Sa milostivire, vreme de pocăinţă.

Totuşi, din toată această lucrare de manipulare a celor simpli şi de muşamalizare a unei chestiuni de cea mai mare importanţă, a rezultat şi o atitudine care, dacă pe unii îi mulţumeşte, iar pe alţii îi sminteşte, pe cei mai mulţi dintre noi ne obligă la o poziţie clară. Este vorba despre declaraţia publică a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, în care acesta afirmă că doreşte să se numere printre primii cetăţeni români posesori ai unui paşaport biometric cu cip. Se cade să considerăm această atitudine sfidătoare ca pe o invitaţie la a ne preciza fiecare, limpede şi răspicat, propria poziţie faţă de actele de identitate electronice, dar şi, pe viitor, faţă de alte provocări ale ateismului contemporan.

În acest context, credem că fiecare creştin ortodox, fie el ierarh, preot, monah sau mirean, trebuie să-şi asume mărturisitor, în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe, o poziţie fără echivoc faţă de aceste măsuri care atentează la identitatea sa de persoană liberă creată după chipul lui Dumnezeu.

Prin această atitudine a noastră nu urmărim compromiterea nimănui, nu dorim în nici un fel crearea unor situaţii păgubitoare pentru toţi, ci ne îndeplinim o datorie de conştiinţă, aceea de a mărturisi adevărul fără fanatism.

În concluzie, prin această scrisoare deschisă, noi, semnatarii ei, creştini ortodocşi, cerem să ne fie emise documente de identitate fără nici un fel de mecanisme electronice incorporate, şi prin aceasta ne afirmăm opţiunea de a nu accepta documentele de identitate electronice cu cip, solicitând totodată ca ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi autorităţile statului să acţioneze în consecinţă, respectându-ne alegerea, libertatea şi conştiinţa creştină.
Discernământul duhovnicilor noştri, îndelunga răbdare a poporului român în faţa provocărilor şi pacea sufletească pe care o simţim asumându-ne o asemenea atitudine (urmând aşadar şi îndemnului Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din 2 februarie 2009) ne aduc mângâiere duhovnicească. Ne rugăm la Bunul Dumnezeu ca prin harul Său să ne ajute să ducem „lupta cea bună” până la sfârşit, cu ajutorul arhiereilor ortodocşi, care drept învaţă cuvântul Adevărului Hristos.

Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu şi Maica Domnului!

Forul Ortodox Român

Sf. 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie 2009

Forul Ortodox Român (F.O.R.), structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., Asociaţia Christiana şi Asociaţia „Rost”.

NOTE

1. http://www.basilica.ro/ro/comunicate/sfantul_sinod_solicita_alternativa_la_pasapoartele_biometrice.html
2. http://www.forul.ro/
3. „a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;” (fragment din răspunsul ministerului inclus în comunicatul nr. 21/2007)
4. „Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: «utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică» (pct. 6.4), iar «implanturile destinate supravegherii … ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora» (pct. 6.4.4).” (din comunicatul nr. 21/2007)
5. A se vedea seminarul organizat, în iulie 2007, de oficialii Comisiei Europene, printre care şi Viviane Reding, comisar european al comunicaţiilor, intitulat „European Policy Outlook RFID”. După oficialii europeni, instrumentele tehnologice RFID sunt inovaţii care au mare potenţial de dezvoltare economică. În ciuda problemelor de ordin etic, recunoscute, fie şi în treacăt, de oficialii europeni, premisa de la care pleacă C.E. este că o lege specială dedicată folosirii RFID nu e necesară, de dragul de a păstra legislaţia europeană neutră faţă de tehnologie (!?). Oricât de multe dileme şi capcane la adresa libertăţii ar putea ascunde tehnologia RFID, oricât de mult ar periclita demnitatea umană, Comisia Europeană propune o abordare de tip pozitiv. Sursa: http://www.iot-visitthefuture.eu/fileadmin/documents/roleofeuropeancommision/European_Policy_Outlock_RFID.pdf

Părintele Teofil Părăian: "Credinţa nu e ca un curs la fără frecvenţă"

La mijlocul lunii trecute am făcut un interviu cu părintele Teofil Părăian de la Sîmbăta de Sus, pentru Formula As. Îl puteţi citi aici.
Vă incit la lectură cu cîteva fragmente:

" [Cel mai mare pacat este] Pacatul necredintei. Oamenii nu tin seama de Dumnezeu, adica nu sunt convertiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa 25 de ani de cand sunt in slujba de duhovnic. Cei mai multi nu stiu de Dumnezeu, il neglijeaza, fara sa aiba constiinta faptelor lor. [...]

Eu sunt sigur ca merg in Rai. Cineva poate sa spuna ca sunt mandru. Dar nu pentru faptele mele cred ca merg in Rai, ci pentru bunatatea lui Dumnezeu. Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol. Trebuie sa ne potrivim cu Raiul, sa ne placa in Rai si sa ne silim sa-l castigam, si-l vom castiga. [...]

Oamenii care se lipsesc de Dumnezeu in viata lor pierd ajutorul Sau, gandul la El si, pana la urma, Ii refuza dragostea Lui, care poate fi lucratoare in viata lor. [...]

Domnule, in Biserica noastra se traieste superficial - si din punct de vedere al cunostintelor, si din punct de vedere al practicii - si asta as vrea sa se stie. [...]

...parintele Arsenie, el m-a invatat cum sa spun in gand Rugaciunea Inimii, lipind-o de respiratie: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!". Asta m-a ajutat cel mai mult in viata si cred ca datorita rugaciunii nici n-am ratacit drumul. [...]

...in Biserica sunt atatia intrusi care n-au credinta in Dumnezeu. Asta e realitatea, nu vorbesc fara temei."

Postul Sfintelor Paşti

Am intrat in Postul Sfintelor Pasti si voi urma indemnul de mai jos al parintelui Savatie Bastovoi. Ba, mai mult, intentionez sa reduc la minimum activitatea pe blog pina in Saptamina Luminata, postind doar daca arde ceva. Refuz orice polemica si, pe cit posibil, ma voi feri sa scriu despre orice ar putea provoca o cit de mica tulburare cititorilor acestui blog.
Va doresc tuturor un post folositor, cu izbinzi duhovnicesti si care sa va fie treapta spre mintuire. Doamne-ajuta! (C.T.)

O săptămînă fără internet!

A început postul mare. Întreaga Biserică s-a adunat în această seară dornică să dobîndească şi să dăruiască iertare. Ne-am cerut iertare unul de la altul şi de la Dumnezeu. Aşa cum am iertat fiecare, am fost iertaţi şi de Dumnezeu.

Acest început de post trebuie să pună capăt unei perioade destul de tulburate prin care am trecut cu toţii. Să ne scuturăm de tot ce a fost rău pentru a putea sta liniştiţi, măcar puţină vreme, în faţa lui Dumnezeu. O săptămînă de rugăciune este cel mai binevenit demers pentru limpezirea şi unirea noastră a tuturor. În această săptămînă îmi declar blogul închis şi îi îndemn şi pe ceilalţi fraţi care administrează bloguri şi site-uri ortodoxe să boicotăm pentru o săptămînă internetul. Oricum, sînt sigur că în această vreme în lume nu se va întîmpla nimic mai important decît metaniile pe care le vor bate preoţii şi credincioşii în biserici şi în cămările lor.

Părintele Arsenie Papacioc mi-a zis odată că nu există pe lume un lucru mai mare decît lacrima pocăinţei. Cine ştie, poate că Dumnezeu ne va da în aceste zile măcar o astfel de lacrimă care să valoreze mai mult decît întreaga lume cu toată mîndria şi deşertăciunea ei.

Îmi cer iertare de la toţi cei care se vor întîmpla să citească aceste cuvinte, dar şi de toţi cei care mă cunosc, pentru tot cu ce le-am greşit vreodată. Pe mulţi i-am jignit şi pe mulţi i-am smintit cu faptele şi cuvintele mele. Fac metanie tuturor dorind să fiu iertat. La rîndul meu, iert pe toţi cei care au simţit vreodată că mi-au greşit cu ceva şi Îl rog pe Dumnezeu să ne ierte, ca unul ce singur are putere a ierta.

Un post plăcut tuturor! Ne revedem la Duminica Ortodoxiei!

Pr. Savatie Baştovoi

Preoti sindicalisti ajunsi in functii de conducere in Arhiepiscopia Craiovei

Iata ca IPS Irineu, cel in care s-au pus atitea sperante cind a venit la conducerea Mitropoliei Olteniei, incepe sa ia decizii foarte discutabile.
Un tinar si curajos marturisitor din Episcopia Slatinei face dezvaluiri complete. Iar PS Sebastian al Slatinei nu a i-a pus pumnul in gura, ceea ce ne face sa-l respectam si mai mult pe vrednicul episcop. (C.T.)


De ceva timp incoace imi ajunsesera la urcehi, fel de fel de informatii cum ca anumiti preoti care au detinut functii cheie in infiintarea sindicatului preotesc “Pastorul cel bun” din Craiova ocupa acum functii de conducere in administratia Arhiepiscopiei Craiovei. Am cautat si eu mai mult, am intrebat, m-am mai informat. Am auzit de schimbarile ‘majore’ care s-au petrecut la nivelul administratiei bisericesti in cadrul Arhiepiscopiei Craiovei sub IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, insa le-am considerat pana la urma firesti, oarecum, dat fiind faptul ca fiecare ’stapan’ isi aduce cu el oamenii sai cu care va colabora. Bun pana aici. Mirarea insa m-a cuprins atunci cand am auzit ca unii dintre ‘oamenii de incredere’ care urmau sa ocupe functii inalte in administratia bisericeasca in Arhiepiscopia Craiovei erau nici mai mult, nici mai putin decat membrii fondatori ai sindicatului preotilor “Pastorul cel bun”. Deci ce sa inteleg eu pana la urma, potrivit regulii celui mai simplu silogism?… in fine, am mai cautat si cercetat. Astfel, am gasit de curand un articol ‘indiscret’, scris nu cu mult timp in urma de Dl. Dan Olteanu, pe care il puteti citi in intregime AICI.

Pot sa va spun ca, din informatiile pe care le am, articolul in cauza este destul de bine facut, adica surprinde starea de fapt a lucrurilor actuale in Arhiepiscopia Craiovei, insa ii trebuiesc cateva observatii, rectificari si adaugiri de rigoare, pe care am sa le evidentiez in randurile de mai jos.

In primul rand se poate vorbi in mod clar de o campanie de “epurare” a oricaror ‘urme teofanice’, incepand de la realizarile misionare ale fostului mitropolit pana la oamenii de baza cu care IPS Teofan a colaborat si a realizat, ceea ce acum nu mai este si nu se mai poate vedea cu ochii…

RADIO LOGOS

Autorul editorialului mentioneaza inchiderea radio-ului “Logos” al Mitropoliei Olteniei, exact cand acesta obtinuse extinderea teritoriala necesara difuzarii emisiunilor in intreaga Oltenie si cand angajatii capatasera o experienta in domeniu. Emisia acestui radio a fost redusa la 2 ore pe zi, fiind preluat, asumat, inglobat sau inghitit… cum vreti voi sa-i ziceti, de catre ‘trustul’ Trinitas al Patriarhiei. Motivul?… exact cum spune autorul, citandu-l pe IPS Irineu…”oricum, credincioşii au la dispoziţie Radio „Trinitas”, radioul oficial al BOR, iar o asemenea cheltuială nu se justifică”. Ma mir insa de ce ceilalti ierarhi ce au radiouri eparhiale nu gandesc asa de dezinvolt si economicos precum IPS Irineu. Primul semn de intrebare.

CETATEA CRESTINA

Un alt amanunt, pe care nu-l stiam pana acum, insa pe care l-am simtit involuntar, a fost incetarea activitatii revistei eparhiale “Cetatea Crestina”, fondata de… IPS Teofan. Aceasta revista aparea lunar, insa de ceva timp nu am mai vazut-o deloc prin pangarele bisericilor, astfel ca am simtit aceasta ’schimbare a dreptei celui preainalt’ mitropolit, insa nu am crezut ca a desfiintat-o si pe aceasta… Care ii este justificarea mitropolitului, autorul nu mentioneaza, probabil tot motivele economice ca deh… suntem in plina criza financiara…

CENTRUL Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil condus de Maica Siluana

Dupa cum probabil stiti marea majoritatea dintre voi, care erati atasati de Maica Siluana, plecarea dansei impreuna cu obstea la Iasi se datoreaza in general si unor aspecte de bucatarie interna, insa in mare parte diferentelor de conceptie privind anumite aspecte ale laturii duhovnicesti cu care maica Siluana le-a avut de impartit cu noul mitropolit. Pe langa acestea, imobilul in care functionase Centrul a fost intrebuintat pentru alte scopuri “filantropice”, urmand ca Centrul sa fie mutat la manastirea Jitianu. Centrul fusese infiintat de maica Siluana cu binecuvantarea IPS Teofan, imediat dupa ce fusese instalat ca mitropolit. A functionat 7 ani in Craiova. Cu toate acestea, se pare ca si manastirea Jitianu trebuia sa aiba alta randuiala, potrivit conceptiei IPS Irineu. La acestea se mai adauga si legatura puternica, duhovniceasca, care este intre maica Siluana si IPS Teofan; astfel ca maica impreuna cu obstea dansei a ajuns la Iasi, unde a redeschis portile centrului Sf. Arhangheli. Acum manastirea Jitianu este de calugari, adusi din alte manastiri oltene.

ASOCIATIA “Vasiliada”

Aceasta asociatie filantropica devenise, pana la plecarea la Iasi a IPS Teofan, una dintre cele mai importante asociatii de acest gen a Bisericii Ortodoxe, prin numeroasele ei centre si fonduri pe care le-a castigat in urma unor campanii si colecte, ce deserveau oamenilor aflati in nevoie. Unul dintre directorii asociatiei a fost ani buni PS Nicodim, ajuns acum episcop la Severin. Ei bine, sediul principal al asociatiei, care era in cladirea cu birouri ale Arhiepiscopiei, a fost mutata tocmai in imobilul unde activase Centrul Sf. Arhangheli, proaspat renovat. Directorul Asociatiei, Dl. Cristian Chiriac, din motive pe care nu le cunosc inca clar, nu mai este consilier in cadrul Arhiepiscopiei, insa stiu ca a plecat deja in alta parte. ‘Asociatia Vasiliada’ din Craiova este opera IPS Teofan.

VECHEA GARDA EPURATA

Dupa toate aceste realizari misionar-pastorale pe care le-a infiintat IPS Teofan, urmau sa fie schimbati si colaboratorii sai si inlocuiti cu altii. Autorul articolului la care am facut referire, Dl. Dan Olteanu, mentioneaza cateva nume de parinti ce au fost scosi pe tusa de IPS Irineu in ianuarie, fara prea multe discutii. Dintre acestia, amintesc de parintele Vicar Administrativ, Razvan Tismonariu; parintele Teodor Ciontu (inspector bisericesc) si parintele Ion Nicolae (consilier economic), care nu mai ocupa aceste functii. Parintele protoiereu Aurel Greere, din cate stiu, a ajuns Consilier Administrativ, insa poate autorul articolului stie mai multe, cert e ca Pr Sever Negrescu *(Consilier Cultural) si-a depus demisia inainte de a veni IPS Irineu ca mitropolit si astfel nu a fost demis de catre noul mitropolit. Chiar sfintia sa, in sectiunea repartizata comentariilor articolului, explica cum au fost imprejurarile legate de plecarea sa si de ce se teme in continuare: “Articolul cuprinde o informatie falsa in ceea ce ma priveste: nu am fost demis din functia de consilier cultural de catre IPS Irineu, ci, m-am retras, cererea (nr. 2500 din 27 mai 2008) fiindu-mi aprobata de catre IPS Teofan, pe atunci inca mitropolit al Olteniei si mitropolit ales al Moldovei. Ce se ascundea, oare, in spatele asa-zisului sindicat “Pastorul cel Bun”? Iata ca preotii Dica si Mocanu (fondatori ai sindicatului mort inainte de a se naste si aprigi luptatori impotriva sfintelor canoane si Statutului BOR) au fost deja rasplatiti. Cine urmeaza? State, Motorga, Toana?…”

Uitandu-ma la sectiunea de ‘Contact’ a site-ului Mitropoliei Olteniei observ ca modificarile privind noii veniti la conducere nu au fost facute inca…

SINDICALISTII IN NOUA GARDA

Bomba cu explozie intarziata a constituit-o numirea noilor oameni in conducerea Arhiepiscopiei, unii dintre preotii fiind membri fondatori ai sindicatului “Pastorul cel Bun”, ajungand acum in functii de consilier, respectiv inspector in cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. Dl Dan Olteanu aduce la cunostinta numele noilor preoti ce vor veni in administratie: “postul de consilier administrativ va fi ocupat de Gheorghe Zamfir, Viorel Dică va fi noul consilier economic, Doru Mălureanu va ocupa postul de consilier cultural, Adrian Stănulică va fi noul consilier social, Petre Mocanu va fi inspector bisericesc, iar Sorin Popescu va deveni secretar al Arhiepiscopiei Craiova.” - cu mentiunea ca schimbarile acestea au fost deja facute (articolul fiind scris de autor cu ceva timp in urma).

Dintre cei enumerati, figurile a doi preoti se disting in mod deosebit, numele primului dintre ei aparand mereu in stirile privind sindicatul preotesc, iar cel de-al doilea fiind cunoscut dinainte ca apartinand sindicatului. Primul, ocupa acum functia de consilier economic, fiind vorba de parintele Viorel Dica, secretarul sindicatului, purtatorul de cuvant si unul din membrii fondatori ai acestuia. Al doilea, mai mic in functie, fiind acum inspector bisericesc, este parintele Petre Mocanu. Acest parinte a fost pana mai acum paroh la catedrala episcopala “Madona Dudu” din Craiova, considerata drept cea mai instarita biserica din oras, datorita botezurilor si nuntilor de vara fara numar si seaman, fiind membru fondator al aceluiasi sindicat preotesc.

O a doua bomba, surprinzatoare de altfel, recunosc, este numirea in postul de vicar administrativ si paroh la “Madona Dudu” a unui parinte ieromonah moldovean (hmm, intersant, al doilea semn de intrebare) cu rang de arhimandrit (fost staret al manastirii Rasca din Moldova), necunoscut pana acum in Oltenia, pe numele sau Mihail. Intersanta este de asemenea si propunerea acestuia, cu ceva timp in urma, spre hirotonie intru arhiereu ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Tomisului, “însă ‘graţie’ intervenţiei ÎPS Teofan Savu, Sinodul BOR a respins propunerea” - spune Dl. Dan Olteanu. Sunt curios de ce candidatura lui nu a fost aprobata, pentru ca postul de episcop vicar la Tomis inca nu a fost repartizat altuia. O intrebare imi vine in minte in chip fulgerator: de ce a plecat din Moldova tocmai la Tomis, ca mai apoi sa ajunga acum, cu aceleasi pretentii episcopale, in Oltenia? Este de mult cunoscut faptul ca la Gorj s-ar putea infiinta episcopie, iar titularul acesteia sa fie PS Gurie, insa sa aduci un ieromonah ce are gandurile sale indreptate mai mult spre ranguri episcopale decat spre virtutile monahicesti, mi se arata a fi un lucru dubios.

Un alt lucru pe deplin adevarat, care cred se va vedea in urma deciziilor Sfantului Sinod ce se va reuni in sedinta plenara la Bucuresti de peste cateva zile, este problema pensionarii preotilor incepand cu varsta de 65 de ani. Este o problema spinoasa lansata in mediile teologice nu demult, odata cu venirea in scaunul patriarhal a PF Daniel. De fapt, cred ca se va lua in discutie si problema pensionarii episcopilor. Ce trebuie semnalat aici este ca marii duhovnici ai neamului sunt trecuti de varsta de 80 de ani, chiar de 90, astfel ca o decizie privind pensionarea preotilor sau ieromonahilor de la 65 de ani in sus ar insemna epurarea tuturor parintilor ce mai au pe langa parul alb ce-l poarta si intelepciunea cea dumnezeiasca. E o priveliste asemanatoare uciderii pruncilor sub 2 ani de catre Irod, insa raportata acum la batranii duhovnici de peste 65 de ani. Nu e vorba ca li se ia harul, caci nu are cum sa se intample acest lucru, ci e vorba de pensionare, adica un fel de retragere din viata parohiala, nu bisericeasca sau liturgica, ci, de acum inainte, fiind benevola. Daca aceeasi regula s-ar aplica la nivelul ierarhilor, atunci toti ierarhii trecuti de aceasta varsta a pensionarii vor trebui sa se retraga cumva din activitatea administrativa. De fapt e o incercare de inlaturare a ierarhilor ce sunt verticali in vremurile de restriste actuale precum: IPS Bartolomeu Anania, PS Iustinian Chira, PS Pimen de la Bucovina etc. dar si a altora precum IPS Nicolae Corneanu.

Ultima fraza a articolului D-lui. Dan Olteanu, parerea mea, este un pic inexacta, adica parintele Gheorghe Zamfir nu stiu daca intr-adevar este vinovat de acuzatiile pe care autorul editorialului i le pune in carca, apoi parintele Petre Mocanu intr-adevar e cunoscut, asa cum zice si Dl. Dan Olteanu, pentru averile stranse de pe urma parohiei, iar pe parintele Viorel Dica pot spune ca nu-l cunosc in mod personal, insa faptul ca a infiintat sindicatul preotilor imi spune multe despre dansul. Se pare totusi ca autorul editorialului nu a stiut de faptul ca preotii Dica si Mocanu au fondat sindicatul preotesc, sau poate nu a vrut sa aminteasca despre acest lucru, deoarece nu a facut nicio referire in editorialul dansului la sindicatul preotilor si membrii sai ajunsi acum in conducerea administrativa a Arhiepiscopiei Craiovei.

La sectiunea de comentarii apar alte cateva nume de preoti sindicalisti care trebuiesc confirmate si care fac conexiunea cu articolul D-lui Olteanu: Panduru, Parvu, Cimpoieru, Parvu, Guse. Preotii Toana si State-Burlusi (Valcea) fac si ei parte din sindicat.

***

Consider ca aparitia preotilor sindicalisti in conducerea Arhiepiscopiei Craiovei constituie o abatere grava de la canoanele bisericii, deoarece acest sindicat a fost catalogat in comunicatul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din 28 mai 2009 (din care a facut parte si IPS Irineu, fiind atunci arhiereu vicar) drept: “o forma de manifestare straina de Duhul Evangheliei si al canoanelor, aflata in contradictie cu prevederile Statutului BOR”, iar daca e sa ne referim la persoanele ce au insufletit acest sindicat, nu doar la sindicatul propriu-zis, putem afirma, potrivit hotararilor Sinodului Permanent al BOR din 6 iunie 2008 de la Manastirea Neamt, cum ca acestia sunt “in afara duhului vieţii bisericeşti si a disciplinei canonice şi statutare a Bisericii Ortodoxe Române”, iar comunicatul Patriarhiei Romane, din 27 mai 2008, ii numeste “ispititi de duh de ratacire, de dezbinare si iesire din disciplina si comuniunea bisericeasca”. Sper sa se ia o masura in aceasta chestiune, doarece nu este posibil ca aceiasi preoti pe care adineaori ii invinuiai de duh ratacitor si straini de Duhul Evangheliei, sa ii asezi mai apoi pe scaune de consilier si inspector in cadrul administratiei bisericesti. In final, adresez si eu intrebarea, impreuna cu parintele Sever Negrescu: Ce se ascundea, oare, in spatele asa-zisului sindicat “Pastorul cel Bun”?


dan.camen.

sursa: theologhia