Blogul lui Claudiu Târziu

Poetul frumoşilor nebuni...

2008-08-20T16:35:00.003+03:00

Sătul de-atâta mizerie care curge pe Dâmboviţa, astăzi vreau să vă fac o bucurie. Vă împărtăşesc versurile ultimului mare poet în viaţă al temniţelor comuniste, Demostene Andronescu.
Prietenul Răzvan Codrescu, el însuşi poet de mare profunzime şi de o rară sensibilitate (cu versurile căruia vă puteţi delecta pe blogul său), bun cunoscător al literaturii de detenţie, scria despre Demostene Andronescu: "Născut la 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, judeţul Vrancea, deci într-o zonă de constituie un fel de ţinut de cumpănă între Moldova şi Muntenia, Demostene Andronescu are parcă şi ceva din blîndeţea molcomă a moldoveanului, dar şi ceva din încăpăţînarea iscoditoare a munteanului; e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explică poetul) şi de activism nestîmpărat (din care se nutreşte luptătorul). Cuminte şi necuminte totdeodată, pare să nu se simtă în firea lui decît pe răzoarele inefabile dintre realitate şi visare, dintre real şi ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristeţe mai senină, de dor românesc – umbra lui Don Quijote. Omul însuşi are, la rîndu-i, ceva donquijotesc, un amestec îndărătnic şi indefinit de "visătorie" şi "nebunie", în sensul nobil (şi adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, în viziunea sa, ca însemn paradigmatic al unei întregi generaţii: aceea a tînărului naţionalism creştin românesc din vremea ultimului război mondial. De aici s-au ivit, în vălmăşagul timpurilor postbelice, majoritatea covîrşitoare a eroilor şi martirilor rezistenţei anticomuniste – singurul nostru certificat de onoare istorică într-o jumătate de veac de dezastru naţional. Despre această elită crucificată a tineretului român de atunci este vorba, de fapt, în generoasa dedicaţie a singurului său volum de pînă acum: "Generaţiei mele de Don Quijoţi striviţi de prea marele lor vis".

Primele două poeme sunt ceva mai vechi, iar restul sunt de dată recentă. Bucuraţi-vă!

ÎN LOC DE RUGĂCIUNE

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi plâlpâia altdată în candela din gând.

Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi
Să-Ţi stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara
Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraieşe şi e goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar.

De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târî prea jos.

Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

UNDE-S NEBUNII?

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pământul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rânduiala firii,
Ca un plăvan în jug trudeşte insul.

Scâncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sângerând din răni adânci blândeţe,
Lângă neveste mor de bătrâneţe,
Necutezând să tragă spada vrerii.

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sânge;
S-a-mpotmolit istoria şi plânge
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stâncă.

Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne
Cu bâta de la spate ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărâme.

O! Doamne, unde-a Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mânuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tânjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii...

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pământu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia.

COMUNIUNE

M-am aplecat pe iaz să-i sorb vigoarea
Şi-n unda rece limpede ca zarea
Văzui un porumbel trecând înot
Răsfrânt din înălţimi cu cer cu tot.

Departe-n fund un vultur se roteşte,
În scama unui nor s-ascunde-un peşte
Şi-un stol de peşti asemeni unui nor
Acopăr soarele cu umbra lor
Şi ca o boare răcoroasă trece
Prin faţa astrului din unda rece

Deasupra cer, în adâncime cer
Mistere sus, în sens invers mister;
Fac schimb de taine-Adâncul cu Înaltul
Şi peste lume, dintr-un cap într-altul,
Ca-ntru-nceput Se poartă Duhul Sfânt
"Precum în cer aşa şi pe pământ"

Doar într-un colţ de lume, undeva,
Un nimeni ce se crede cineva,
Se vrea de capul lui, vorbeşte-n dodii
Ucide taine şi despică zodii,
Nesocotind şi sâcâind pe Domnul:
Gânganie nefericită: omul.

POETUL

Azi n-am cioplit nici un vers,
Metafore lichide tânjesc după rotunjimea cuvântului,
Dar eu nu mă mai vreau amforă,
Ci, răzvrătit împotriva stării de graţie,
Behăi lumeşte.

Azi n-am prins în laţ nici o pasăre cântătoare,
Sinfonii latente se pârguiesc în guşe de privighetori adormite,
Dar eu nu mă mai vreau strună,
Şi în lume e un cântec mai puţin.

Azi n-am dezrădăcinat nici o stea,
Toţi oamenii lumii sunt vii,
Toate lucrurile sunt la locul lor,
Iar eu printre ele le dau sens întrebuinţându-le.

Azi n-am cioplit nici un vers,
N-am prins în laţ nici o pasăre cântătoare,
Şi n-am dezrădăcinat nici o stea.
Va fi o noapte lungă noaptea ce vine,
Va fi o noapte lungă şi somnul îmi va fi bântuit de năluci:
Zeii nu vor ierta îndrăzneala de a nu fi fost trist.

TRISTEŢE

De ce sunt trist mă-ntrebi ?...Sunt trist iubită,
Sunt dureros de trist pentru că ştiu
Că orice dragoste destăinuită
E-un vis frumos ucis de timpuriu

Sunt trist că cerul meu acum rămâne
C-o taină mai puţin, sunt trist că-un dor
Se stinge împlinit şi ştiu că mâine
N-o să mai am de ce să mă-nfior

Acuma ştiu că fericirea noastră
Abia îmbobocită va-nflori,
Se va deschide ca o floare-n glastră
Şi ca o floare se va vesteji.

Iubita mea, un vis ce se-nplineşte
E-un înger care cade, e o stea
Ce de pe cerul ei se dezlipeşte
Şi piere-n tină ca un fulg de nea.

Mă-ntrebi de ce îs trist ?... Sunt trist, nebună
Că florile acestea timpurii
Pe care le culegem împreună
Până diseară se vor veşteji.

Scriitori români din Basarabia arată faţa adevărată a lui Iurie Roşca

2008-08-19T15:59:00.001+03:00

Via www.voceabasarabiei.com

23 dintre cei mai importanti scriitori romani din Basarabia atentioneaza opinia publica printr-un comunicat asupra « inadmisibilitatii utilizarii cartii ca instrument de denigrare a persoanelor publice ». Prezentam mai jos fragmetele esentiale.

„Noi, scriitorii, cei care consideram cartea ca si cel mai important mijloc de comunicare, dezvoltare si culturalizare a societatii, dezaprobam categoric actiunile lui Iurie Rosca, care a declansat o campanie fara precedent de denigrare a politicienilor democrati. Cartea a fost din totdeauna izvor al intelepciunii si mesager al tolerantei si compasiunii. Mai mult decat atat. In Basarabia, cuvantul scris a avut in vremuri grele rolul de a ilumina oamenii, iar lupta pentru litera romaneasca a fost cauza mai multor generatii”, se spune in documentul citat.

„Iurie Rosca este cunoscut ca un personaj politic agresiv, fara principii morale, capabil sa aplice cele mai josnice procedee pentru a-si demola adversarii politici... Aceasta ura patologica fata de cei care gandesc altfel si nu sunt de acord cu politica lui Iurie Rosca au resimtit-o si multi dintre colegii nostri de breasla. Ultima scriitura a lui Iurie Rosca despre Vlad Filat este culmea imoralitatii si discrediteaza insasi notiunea de carte...

Scriitorii romani din Basarabia condamna „asemenea manifestari de ura si intoleranta” si considera ca „este de datoria lor morala sa traga un semnal de alarma la aparitia unor asemenea elemente de obscurantism agresiv, care a prezentat oricand si oriunde in lume un simptom extrem de periculos pentru evolutia societatii umane”.

Declaratia a fost semnata de
Mihai Cimpoi, academician, presedintele USM,
Arcadie Suceveanu, vicepresedinte al USM
Anatol Codru, academician,
Andrei Strimbeanu, Nicolae Esinenco, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Andrei Vartic, Alexandru Burlacu, Haralambie Moraru, Vlad Zbirciog, Valeriu Matei, Nadejda Brinzan, Iulian Filip, Dumitru Baluta, Nicolae Roibu, Vladimir Besleaga, Ion Vieru, Dumitru Apetri, Ion Diviza, Gheorghe Bilici, Pavel Balmos, Mihai Moraras.

De ce atâta ură?

2008-08-18T09:50:00.004+03:00

Un drept la replica refuzat de Evenimentul Zilei:

N-am crezut vreodată că aş putea să inspir atâta ură.
Despre ce este vorba? Criticul Nicolae Manolescu declară în „Evenimentul Zilei” (nr. 5256, din 7 august 2008) că vina pentru scandalul declanşat de expoziţia „Freedom for Lazy People”, organizată de Institutul Cultural Român din New York, o poartă autorii articolului din săptămânalul „New York Magazin”, care manifestă un comportament naţional-comunist şi legionaroid.
Mai departe, declaraţia domnului Nicolae Manolescu mă afectează direct: „Este situaţia unei mari părţi din diaspora americană, gen Gabriel Stănescu & Co.”
Acuzaţia, dincolo de faptul că este calomnioasă – atâtă timp cât N.M. nu dovedeşte, argumentat, cum poate fi cineva naţional- comunist şi legionaroid – are o logică „pe dos”. Cum adică, nişte naţional-comunişti (care, nu-i aşa, au fugit de teroarea comunistă din ţară) şi legionaroizi (toţi cei care cred în valorile naţionale, şi nu permit să-l lase pe Eminescu în debara, aşa cum ne sfătuia, deunăzi, H. R. Patapievici) să fie înfieraţi că au condamnat expunerea însemnelor hitleriste, tocmai ei care, potrivit unei minime logici, ar fi trebuit să exulte la simpla vedere a lor?
Privitor la referirea lui N.M. la persoana subsemnatului (genul „unde dai şi unde crapă”, dat fiind că personal n-am avut nicio contribuţie la această expoziţie şi nicio intervenţie în scandalul pe care expoziţia de la ICR New York l-a generat), cred că acest om este invidios pe activitatea mea de scriitor şi editor, căruia dumnealui încearcă să-i blocheze accesul la revistele de cultură din ţară şi la o serie de edituri aflate sub controlul său discreţionar. Este vorba de revista „Origini - Romanian Roots”, sponsorizată de membrii „Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români - LiterArt XXI”, care apare de 11 ani în Statele Unite, fiind singura revistă de cultură din diaspora românească de acolo, cu circulaţie în Canada, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Suedia, etc. La această revistă colaborează o pleiadă de scriitori, jurnalişti şi artişti plastici care trăiesc în afara graniţelor ţării, şi care nu sunt acceptaţi să se exprime în revistele din România – reviste aflate sub controlul direct al lui N.M. – deşi sunt membri ai Uniunii Scriitorilor. Sunt şi eu în această situaţie.
„Răul” invocat de N.M. trebuie găsit în altă parte: în divorţul ICR de comunitatea românească din New York. La sediul ICR New York se interzice vorbirea limbii române şi prezentarea cărţilor aparţinând scriitorilor români din Statele Unite. Tocmai această instituţie susţinută din banii contribuabilului român ar trebui să servească apropierii diasporei de ţară, păstrării identităţii culturale a românilor.
Ce să-l fi înfuriat atât de tare pe N.M., încât să mă acuze public de nişte vini imaginare, nu ştiu. Am greşit cu ceva punând în circulaţie valorile exilului românesc şi făcându-le cunoscute în Statele Unite, prin efort propriu şi cu sprijinul menţionat anterior (nu al statului român), asta în timp ce ICR beneficiază de sume incomparabil mai mari, din bani publici? Şi iată cum sunt folosiţi aceşti bani destinaţi, în principiu, promovării valorilor româneşti! Svastica din expoziţia amintită nu e nimic în comparaţie cu industria pornografică în care ICR investeşte sume considerabile!
Chiar nu înţeleg de unde acest „exces de zel” al lui N.M. la adresa persoanei mele. Probabil că prin acumularea a 5-6 funcţii, remunerate în contradicţie nu numai cu legislaţia română, dar şi cu oricare legislaţie din lume, liberalul N.M., apărător consecvent al non-valorilor în literatură, vine acum să ne înveţe, cu ochii lui de expert, ce este arta „neconvenţională”, care a depăşit provincialismul dâmboviţean. Este surprinzător să citeşti astfel de elucubraţii: „Ne aflăm în plin naţional-comunism, iar modelul este cel patentat încă din anii ’50, de a cere opinia unor oameni care nu se pricep la artă şi cultură”. Realitatea îl contrazice pe N.M.: autorul articolului din New York Magazin (John Gabrian Marinescu) este el însuşi artist plastic, iar Robert Horvath la fel.
Dar N.M. preferă spectacolul, elucubraţia, loviturile sub centură şi, presupunând că publicul cititor nu este informat, susţine un neadevăr, acela că “în toată lumea expoziţiile sunt pline de svastici, şi nu se mai scandalizează nimeni”. Dacă N.M. nu ştie, îi spunem noi că legislaţia americană condamnă şi amendează dur expunerea în locuri publice a însemnelor fasciste şi naziste.
Probabil că i-a trebuit mult lui N.M. să dea dovadă de loialitate celor care i-au încredinţat multiplele funcţii cumulate, dat fiind faptul că dosarul său nu a fost prea curat, în accepţiunea naţional-comunistă pe care o invocă el însuşi. Ca tânăr asistent universitar făcea figură de disident, lansând zvonul că nu poate fi membru PCR datorită faptului că părinţii săi au fost legionari. Aceasta o spune N.M. însuşi într-o carte-interviu. Prin anii ‘67-’68 N.M. îngrijea o antologie a poeziei române moderne în populara “Bibliotecă pentru toţi”, în care figurau şi legionarii Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Horia Stamatu, şi se vorbea că fusese retrasă din librării şi biblioteci.
Un lucru nu-mi este clar. Când a spus cameleonicul N.M. adevărul? Când a mărturisit despre convingerile naţionaliste ale părinţilor săi, suferind în puşcăriile comuniste în timp ce copilul şi adolescentul N. M. se adăpa la ţâţa marxism-comunismului, când făcea figură de disident, sau azi, când, după o diabolică dialectică numai de el ştiută, răstălmăceşte adevărul, utilizând acelaşi limbaj de lemn al propagandei comuniste?

Gabriel Stănescu

Dan Puric: "Societatea in care traim ne condamna la Alzheimer"

2008-08-16T09:51:00.002+03:00

Semnalez un interviu interesant cu Dan Puric in Romania Libera. Redau doar citeva fragmente:

"Un mare filosof, Lao Zi, cu vreo 450 de ani inaintea lui Hristos, spunea ca in cetatea in care nu exista virtute se vorbeste ingrozitor de mult despre virtute. Simt o lipsa, e un semnal de alarma. In mod normal, eu, ca actor, nu ar fi trebuit sa vorbesc despre lucrurile astea, sunt altii legitimati sa o faca. Inseamna ca undeva s-a intamplat un accident. Daca am face putina cazuistica medicala: intr-un accident, daca bratul stang nu mai functioneaza sau emisfera stanga nu mai functioneaza, multe lucruri le preia cea dreapta, asa cum poate, mai balbait sau mai putin balbait, cat sa repuna organismul in miscare. Romania este un copil care a facut un accident si acum are o pareza. Eu sunt unul dintre neuronii care incearca sa tina legaturile pierdute. Crezi ca, daca traiau Petre Tutea, Mircea Vulcanescu sau Constantin Noica, Dan Puric ar mai fi vorbit? si-ar fi vazut de treaba lui."

"De ce poporul roman nu se masoara cu unitatea de masura deplina, care este Mihai Eminescu? Primul lucru pe care l-au facut intelectualii nostri de astazi a fost sa dea in Eminescu. De ce? Ca sa distruga unitatea de masura. Haideti sa masuram poporul roman cu Mihai Eminescu, cu Mircea Vulcanescu, cu Petre Tutea, cu Iustin Parvu!"

"Romania este un Aiud mai mare, un ghetou de munca fortata, cu praf de democratie pe deasupra, in care libertatea se confunda cu libertinajul."

"Cu cine sunt eu invecinat, domnisoara, de ma poate respira in chestia asta? Cu un public inteligent, cu tineri extraordinari care ma respira. Ai vazut vreo institutie care ma ajuta? Ai vazut Ministerul Culturii interesat sa ajute fenomenul pe care l-am creat eu in Romania? Ministrul Culturii nu a stiut cum sa-mi ia mai repede cladirea Rapsodia."

Despre falsul scandal din jurul expoziţiei „Destine de martiri”, sau cine manipulează

2008-08-15T19:10:00.009+03:00

În Ziarul de Iaşi, ediţia de vineri, 15 august 2008, sub titlul „Scandal naţional cu acuzaţii de legionarism pornit de la o expoziţie din Iaşi” şi sub semnătura dnei Ioana Popa, a fost publicat un articol alarmist, care induce în eroare opinia publică şi provoacă prejudicii de imagine Asociaţiei ROST, pe care o conduc. Drept pentru care ţin să fac unele precizări, pornind de la afirmaţiile din textul amintit mai sus.

1. Autoarea articolului scrie: “…Asociaţia ROST, considerată de unii istorici de extremă dreapta, filolegionară, personajele cheie ale expoziţiei fiind, spun acuzatorii, alese în consecinţă”.

Referitor la prima parte a frazei „acuzatorii” (aşa, ne întoarcem în anii ‘50) trebuie să producă un argument cât de firav în sprijinul acestei alegaţii. Asociaţia ROST este o organizaţie neguvernamentală înregistrată legal în România, organizaţie culturală şi educativă, neimplicată politic în nici un fel. Numai în regimul comunist se punea semnul de egalitate între fascism/legionarism şi cei care promovau o cultură creştină şi naţională. ROST promovează valori naţionale, nu „idei şi oameni care au activat în mişcarea legionară”. Se întîmplă ca un Mircea Eliade, un Constantin Noica, un Petre Ţuţea, un Radu Gyr sau un Ernest Bernea (ca mai toată elita interbelică) să fi avut o legătură cu mişcarea legionară, dar ce să facem, să nu-i mai pomenim, în ciuda uriaşului lor aport la cultura naţională, de teamă să nu fim acuzaţi de legionarism? Asta ar fi numai contraproductiv pentru o cultură care, să recunoaştem, nu dă pe dinafară de valori, ci şi o prostie ideologică pe care nu o putem asuma.
În paginile revistei ROST, pe care o editează asociaţia omonimă, veţi găsi însă articole relevante şi despre persoane care chiar nu pot fi acuzate de aderenţă la mişcarea legionară, doar dacă nu cumva orbirea ideologică v-ar îndemna să vedeţi legionari sângeroşi în Ştefan cel Mare, Eminescu, N. Steinhardt, N. Iorga, Ioan Alexandru, Pr. Sofian Boghiu, Mitropolitul Nicolae Colan, sau Vasile Voiculescu.

În a doua parte a frazei, „acuzatorii” susţin că „personajele cheie”, recte Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Daniil (Sandu) Tudor, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Valeriu Gafencu şi Ioan Ioanolide, ar fi fost alese să fie evocate în expoziţie pentru că au fost legionari. Întâi, sunt dovezi clare că Pr. Arsenie Boca şi Sandu Tudor nu au avut de-a face cu mişcarea legionară, ultimul fiind chiar un adversar redutabil al ei, ca publicist. Doi, Gheorghe Calciu, Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide au fost membri ai “Frăţiei de Cruce”, nu ai mişcării legionare, şi, după cum s-ar cuveni să ştie istoricii ale căror păreri apar în acest articol, “Frăţia de Cruce” era o organizaţie de educaţie pentru elevi, fără acţiuni politice propriu-zise. Acum, dacă dl Dorin Dobrincu şi dl Adrian Cioflâncă au fost pionieri în timpul comunismului, înseamnă că ei sunt şi astăzi nişte comunişti feroce?

Le amintesc şi dumnealor, ca şi altor suferinzi de “corectitudine politică” pe bani, că Părintele Calciu a fost închis de comunişti în anul 1979 pentru că a protestat contra dărâmării bisericilor din România (a fost singurul preot care a ridicat glas în public în această problemă), că a fost scos din închisoare în anii ‘80 la intervenţia SUA, că a devenit cetăţean de onoare al SUA (unde a emigrat), că a fost primit cu onoruri de doi preşedinţi americani, Ronald Reagan şi George Bush (sn.) – or fi fost şi aceştia promotori ai extremei drepte?

Iar Părintele Daniil (Sandu Tudor) a avut moarte martirică, la Aiud, unde a fost bătut până la ultima suflare. El şi Valeriu Gafencu sunt propuşi pentru canonizare.

Părintele Arsenie Papacioc este singurul care a făcut parte din mişcarea legionară, dar de câteva zeci de ani s-a dedicat exclusiv slujirii lui Dumnezeu, iar astăzi este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ortodocşi români în viaţă. Apropo, frumos cadou a primit, prin acest atac, de ziua sfinţiei sale (a împlinit 94 de ani la 13 august a.c.).

2. Autoarea articolului redă următoarea declaraţie a dlui Dorin Dobrincu: "Este vorba despre o manipulare directă. Aceste persoane nu au intrat ca democrate în închisoare şi nici nu au ieşit democrate. Au fost închise pentru un crez politic, şi nu unul religios.”
Prin această expoziţie, organizatorii nu au pus în discuţie opţiunile politice a celor evocaţi şi nu le apreciază calităţile democratice, ci s-au oprit doar la mărturisirea lor de credinţă. Pentru că toţi se află în Martirologiul întocmit de o comisie mixtă a Bisericii Ortodoxe Române şi a principalelor denominaţiuni creştine de la noi.

3. “Pe de altă parte, însuşi conţinutul acestei expoziţii este unul pe care noi îl privim cu consternare. A face imagine unor persoane care au activat în extrema dreaptă românească este un lucru de neacceptat”, a declarat, la rându-i, fără să fi văzut expoziţia, dl Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România.

La drept vorbind, cum n-am înţeles de ce are a se pronunţa în chestiune dl Dobrincu, aşa n-am priceput nici în baza cărei competenţe se pronunţă şeful unui institut de cercetare a holocaustului evreiesc cu privire la câteva victime emblematice ale holocaustului comunist din România. Dar, să trecem…

Expoziţia nu a încercat să reliefeze implicarea politică a celor şase persoane, ci: A. să sublinieze metodele de urmărire şi încadrare informativă ale Securităţii, şi B. să reflecte concepţii şi idei spirituale ale celor evocaţi, din care se vede, între altele, că nu corespund extremismelor epocii. Cu alte cuvinte, expoziţia se referă la şase conştiinţe teologice, la şase trăitori ai credinţei ortodoxe, urmăriţi de Securitate şi prigoniţi pentru credinţă, nu la şase exponenţi ai unui curent politic.

În final, unele explicaţii tehnice, pentru a spulbera orice dubiu şi orice temere.
Expoziţia „Destine de martiri” , aflată până pe 10 septembrie la Iaşi, a fost iniţiată şi alcătuită de către Muzeul Judeţean Ialomiţa, care are dreptul să-şi aleagă colaboratorii. CNSAS şi Asociaţia ROST, prezentaţi drept co-organizatori, au pus la dispoziţia Muzeului Judeţean Ialomiţa materialele necesare: documente despre, fotografii cu şi lucruri care au aparţinut celor evocaţi. Organizarea propriu-zisă, selecţia materialelor, confecţionarea panourilor, parteneriatul cu alte muzee locale, stabilirea traseului prin ţară au căzut în sarcina Muzeului Judeţean Ialomiţa, care s-a achitat foarte bine, după cum se vede.

Dl Virgiliu Ţârău, vicepreşedinte al Colegiului CNSAS, nu poate pretinde că instituţia pe care o reprezintă nu ştia cu cine este asociată în această manifestare culturală şi că expoziţia este itinerantă. CNSAS a aprobat o cerere de colaborare a Muzeului Judeţean Ialomiţa, document în care sunt informaţiile esenţiale. Iar expoziţia a fost deschisă în preajma Paştelui din acest an la Slobozia, apoi, a fost vernisată la Vaslui, de fiecare dată cu participarea unui reprezentant al CNSAS.

În nici unul dintre materialele de prezentare a expoziţiei nu există nici un rând de propagandă legionară. Vă invit să verificaţi în acest sens pliantele, broşurile şi afişele distribuite. Cât priveşte culoarea afişelor, mă mir că nu ne-aţi acuzat de propagandă islamică sau maghiară. V-aţi gândit că verdele poate însemna şi altceva decât legionarism, de pildă renaştere (spirituală)?

Expoziţia „Destine de martiri” nu este singulară. În anul 2006, Muzeul Judeţean Ialomiţa a organizat expoziţia „Patru biografii de cărturari/Patru destine de martiri”, care a cuprins documente, fotografii şi obiecte aparţinând lui Nicu Steinhardt, Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi Mircea Vulcănescu. Şi acea expoziţie a fost vernisată în mai multe oraşe. Nici presa, nici oficialităţile nu s-au arătat atunci oripilate de prezenţa în expoziţie a unui fost comandant legionar, Radu Gyr, poate şi pentru că manifestarea era una axată pe valoarea culturală şi pe mărturisirea de credinţă a celor patru prigoniţi de comunişti, nu pe opţiunile lor politice.

Prin afirmaţii mincinoase şi lipsite de responsabilitate, dl Dorin Dobrincu & Co nu fac decât să perpetueze obsesiile şi stereotipurile Securităţii comuniste – aşa cum reies ele inclusiv din expoziţia „Destine de martiri”. Şi nu din neştiinţă, ci mânaţi de frustrări şi conflicte personale, sau din dorinţa de a se face “utili” cercurilor care inventează extremişti verzi pe pereţi pentru a-şi justifica sinecurile primite în “lupta” contra extremismului.
În legătură cu declaraţiile d-nilor Dobrincu şi Florian, Asociaţia ROST îşi rezervă dreptul de a-şi apăra reputaţia în instanţă.

În final, le mulţumesc tuturor celor care au făcut publicitate expoziţiei de la Iaşi prin această furtună într-un pahar cu apă şi îi invit pe oamenii de bună credinţă să se convingă cu ochii lor dacă „Destine de martiri” face apologia extremei drepte sau nu.

Cu nădejdea că m-am făcut înţeles şi că nu veţi ignora ideologic acest drept la replică,
al dvs.
Claudiu Târziu,
preşedinte al Asociaţiei ROST

UPDATE
Cititi articole echilibrate despre eveniment in Flacara Iasului si Evenimentul.

UPDATE 2
Dobrincu isi continua programul, in vreme ce noua ni se refuza dreptul la replica. Curat democratic. Cititi aici!

Educatie via Club Bamboo

2008-08-12T19:18:00.003+03:00

de Ovidiu Hurduzeu

12 August, 2008
El Dorado Hills, California

(preluat de pe blogul A treia Romanie)

Hipersocializarea si disparitia constiintei critice

Astăzi în România se tot vorbeste de “problema tineretului” si de modul în care ea ar putea fi rezolvată. Majoritatea solutiilor propun strategii de adaptare a tânarului la “habitatul” social sau de alterare a “mediului” asa încât între “mediu” si “subiect” să nu existe “tensiuni”. Si într-un caz si altul se aplică o inginerie socială sau economică (în sensul american al termenului engineering) care nu tine cont de natura personală a fiintei umane (“personal” în sensul antropologiei crestine: omul este o fiintă concretă si ireductibilă, care se “miscă” într-un câmp dinamic de relatii sociale de tip “personalist”).

Societatea românească nu-si propune să-i “cultive” pe tineri. După modelul tehnoglobalist, tinerii trebuie transformati în 1) unelte docile de muncă pentru a fi exportate în tările Uniunii Europene; 2) cetăteni pasivi care să nu “deranjeze” bunul mers al capitalismului financiar- monopolist cu varianta sa locală, “capitalismul de cumetrie” de tip oligarhic-mafiot. Ingineriei economice îi corespunde o inginerie socială a cărui prim obiectiv este “formatarea” unor generatii obediente.

Tinerii, care au pătruns deja în “sistem” sau se străduiesc să devină una dintre rotitele sale, sunt de obicei hipersocializati. În viziunea noastră, termenul “hipersocializare” se referă la acceptarea pasivă si neconditionată de către tineri a functiilor pe care le îndeplinesc în “sistem.” Dacă socializarea este un proces firesc si benefic de integrare socială, hipersocializarea se dovedeste un proces de conditionare excesivă. Odată ce va fi fost hipersocializat, tânărul va executa EXACT ceea ce sistemul asteaptă de la el. În categoria tineretului hipersocializat includem tinerii intelectuali si politicieni educati să aplice neconditionat directivele Uniunii Europene, activistii ONG-urilor cu tentă mondialistă, feministele, activistii sustinători ai homosexualilor si ai persoanelor cu dizabilităti, tinerii stângisti de toate culorile (“stângistii de bibliotecă”, multiculturalistii, revoltatii “cu voie de la stăpânire” împotriva “rasismului” si “homofobiei”), tinerii “intelectuali publici” de orientare neoconservatoare, tinerii teologi de orientare ecumenistă, unii “experti” si manageri tineri care lucrează pentru proiecte guvernamentale, marile bănci si firme transnationale. Cei mai multi dintre ei sunt doar functii într-o retea, o însumare de subspecializări, automate “multi-task” incapabile să mai discearnă întregul.

De pildă, viata unui tânăr manager oscilează între activitatea intensă si inactivitatea totală. Când munceste pe brânci, când adoarme în fata televizorului. Munca sa, desfăsurată în regim de sclavie voluntară, îl separă de semenii săi si de el însusi în numele “eficientei”. În biroul-cuscă (cubicle) este doar un mecanism programat să ducă la îndeplinire “proiecte”; acasă devine un robot domestic, viata sa particulară fiind prinsă în păienjenisul altor zeci de “microproiecte” casnice. Fiecare “proiect” îl “feliază”, nu-i mai permite să se adune într-o persoană.

De obicei, acesti tineri nu au convingeri personale ferme. Comportamentul lor este dictat de cinism si instinctul de supravietuire. Singura lor grijă este cum să-si protejeze venitul si statutul social “de invidiat”. Sistemul politic si cel economic recompensează conformismul tinerilor nicidecum spiritul de initiativă. Încă din copilărie, “tânărul studios” stie că nu are sansă să devină “băiat de băiat” dacă nu apartine unei “transnationale”, unei “retele” sau “găsti” de “smecheri” locali (“smecheri“ din cultură, din economie, din învătământ etc.). Devine conformist încă înainte de a fi remunerat pentru slugărnicia sa. Atitudinea cinică îi deosebeste de tinerii hipersocializati din Occident. Acestia se simt vinovati pentru faptele si spusele contrare asteptărilor “sistemului”. Tinerii români hipersocializati nu se prea încurcă în probleme de constiintă. Sunt doar adaptabili. Conformisti din instinct. Îi vom numi “sclavii fericiti” ai confortului.

Confortul este ideologia mediocritătii si filistinismului, delăsării si facilitătii prin care tânărul îsi pune cătusele la mâini si-si leagă ghiuleaua de picioare. “Sclavii fericiti” iubesc confortul întrucât îsi economisesc eforturile. Nu există confort fără adaptabilitate - Petre Tutea ar zice “de plosnită” - la scheme abstracte si drumuri bătătorite. Confortabil este echivalentul lui convenabil, “ceva” este redus la forma sa instrumental-utilitară.

O viată cu adevărat confortabilă o are cel perfect adaptat la o lume de forme si imagini prestabilite. Tânărul hipersocializat găseste că ar fi mult mai confortabil să trăiască în Elvetia decât să-si câstige existenta în România: Tara Cantoanelor îi cere doar să se adapteze la structurile ei eficiente. Acolo, ar functiona ca într-o baie de ulei în timp ce în România ar trebui să lupte, să reziste asaltului realitătii concrete. Stabilit în Elvetia, va deveni probabil un sclav fericit; în România, ar avea sansa să rămână om liber. Cu o conditie: să înfrunte legea dură a realitătii.

Confortul îi oferă tânărului hipersocializat iluzia certitudinii si a sigurantei. Dacă esti adaptat la sistem, nu-i nevoie să ai opinii ferme pentru a-ti găsi echilibrul existential. Esti calibrat din afară prin tot felul de inginerii economice si sociale. Functionezi pe pilot automat. Nu poti să te împotrivesti angrenajului diabolic întrucât utilul agreabil a devenit un idol. Corespunde perfect asteptărilor “omului recent”, acest enorm stomac ce digeră perpetuu.

Formarea unor tinere “elite” hipersocializate are un efect negativ asupra educatiei tinerei generatii din România. Obiectivul principal al unei democratii este să creeze cetăteni liberi nicidecum masteranzi si consultanti. Există o frază celebră a lui Aristotel: “Cine este cetătean? Este cetătean cel care este capabil să conducă si să fie condus.” Cu alte cuvinte, cetătean este cel care poate să-si asume responsabilităti si să aibă initiative. Elitele hipersocializate produc însă o contra-educatie politică si socială. De pe pozitia lor de role model predică adaptarea la “sistem” în loc să insufle în ceilalti tineri dorinta de a schimba cu adevărat starea de fapt. În opinia noastră, cetătean este cel care îsi exersează drepturile si datoriile democratice pentru a iesi din “conformismul generalizat” (Castoriadis) impus de societatea postmodernă - un model de societate spre care România se îndreaptă cu pasi rapizi.

Tinerilor trebuie să li se dezvolte constiinta critică. În acest scop, sistemul de educatie are menirea să-i învete cum functionează cu adevărat societatea. În loc de analiza critică a mecanismelor sociale si a ideologiilor dominante, tinerele “elite” hipersocializate tin discursuri sterile (dar plătite) despre “pluralism” si “respect pentru diferenta celuilalt”.

Tineretul hipersocializat ar vrea implementat în România modelul societătii multiculturale de sorginte neomatriarhală, la modă în Uniunea Europeeană. Un astfel de model privilegiază “protectia” si supunerea nicidecum autonomia si responsabilitatea personală. În România, bătălia tinerelor feministe stipendiate contra familiei patriahale nu va duce decât la distrugerea autoritătii parentale si întărirea celei etatiste sau a “grupului”. Autoritatea “tatălui” avea un caracter educativ. Nu urmărea să-l mentină pe tânăr într-o stare de infantilizare permanentă. Era mai mult o ucenicie a libertătii, o practică a exercitării autonomiei fată de puterile care ar fi încercat să-i submineze tânărului alteritatea sa personală. Distrugând autoritatea “tatălui”, noul matriarhat distruge ecranul protector al familiei, cel care se interpunea între individ si instantele anonime ale puterii institutionale sau de “grup”.

Galeria de pseudopersoane ale noului tribalism românesc de tip neomatriarhal - de la mafiotul şarmant, clănţăul atotcunoscător la “expertul” iluzionist şi politicianul mânjit, - nu este produsă de o cultură personalistă “patriarhală” în cădere liberă, ci de o economie în care capitalul financiar si distribuţia de imagini sunt concentrate în mâna unui număr limitat de indivizi. In loc să moşească cât mai multe persoane autonome si responsabile – aceasta ar fi menirea unei democraţii adevărate – “democraţia” românească produce un număr nelimitat de clienţi (în sensul antic al cuvântului, plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician şi protejat de acesta). Legăturile de dependenţă şi protecţie sunt în mod fals personale; de fapt, sunt legături economice de tip clandestin. Mulţi dintre “persoanele publice” pe care tinerii îi iau drept “personalităţi” sunt de fapt clienţi ai diferitelor mafii (mafia politică, a petrolului, mass mediei, a “tunurilor” din marile contracte etc.) Pentru tineretul român, clientul a devenit personalitatea umană de invidiat.

În opinia noastră, societatea românească ar trebui să refuze orice implant neomatriarhal care-si propune să delegitimeze competenta si autoritatea familiei în educatia copiilor. Acolo unde autoritatea parentală se manifestă tiranic sau iresponsabil, ea trebuie “domesticită” prin măsuri educative dar nici decum slăbită sau înlocuită printr-o inginerie socială de tip marxist. Nici o instantă anonimă nu va putea înlocui familia, singura institutie capabilă să-l crească pe tânăr în spiritul autonomiei si a responsabilitătii sociale.

În situatia României, hipersocializarea este un fenomen totusi restrâns. Se manifestă îndeobste la nivelul tinerilor intelectuali si “cadrelor” care au misiunea să disemineze în rândul populatiei valorile “democratiei de masă”[1] promovată de ideologiile globalismului. În lipsa unui stat managerial puternic, socializarea tineretului sub tutela unor ideologii din import rămâne o fantezie a păturii conducătoare, o formă fără fond.

Socializare prin Club Bamboo

În România, predomină socializarea defectuoasă a tinerei generatii. Vidul cultural, creat de noile realităti economice si sociale, au înlesnit manifestările unui tineret abulic, “eliberat” de responsabilităti si obsedat de partea materială a vietii - prin “partea materială” întelegând sclipiciul societătii de consum. Un tineret care recuză coerenta în gesturi si atitudini. Când se manifestă violent, când se afundă în pasivitate civică si cinism. Consideră că totul i se cuvine, revendică mereu lucruri la care nu are dreptul. Gândirea sa este o non-gândire, întelege doar ceea ce este dat: realitatea insignifiantului, banalului si conformismului generalizat. Hedonismul său îl înrobeste idolilor zilei. Se vrea provocator si revoltat dar îsi exprimă revolta într-o manieră mimetică si incoerentă, deseori pe banii statului si a unor sponsori particulari (de pildă, tinerii artisti români ce au expus sub tutela Institutului Cultural Român din New York o amestecătură de falusuri si zvastici pentru a-si manifesta “dreptul la diferentă” si “spiritul contestatar”). Dar oare tinerii sunt vinovati? Nu cumva societatea românească culege acum ceea ce a semănat?

Sub presiunea globalizării si a unor procese corozive interne, societatea românească este pe cale de a se transforma într-o masă aglutinantă de indivizi nediferentiati, monadici, fiecare mânat de propriile sale interese. Dintr-un neam asezat, riscăm să devenim o adunătură de unităti incoerente tinute laolaltă prin procese mecanice: inginerii sociale si culturale, relatii juridice de tip contractualist, stimulente economice venite de aiurea, proiecte de integrare în unităti statale transnationale. Cauza acestui proces de dezintegrare a organismului social rezidă în degradarea constantă a raporturilor personale pe care românul le întretine cu Dumnezeu, semenii lui si mediul natural. Orice încercare de “renastere culturală” sau “schimbare politică” este menită esecului atâta timp cât în existenta de zi cu zi relatia personală va continua să subsiste într-o formă pervertită.

Cum ar putea o astfel de societate depersonalizată să-i socializeze pe tineri altfel decât într-un mod defectuos? Cine este astăzi role model-ul tinerei generatii? Persoana care să încarneze valorile perene ale onestitătii, integritătii, devotamentului fată de bunul public, spiritul de sacrificiu, patriotismul (a fi patriot a devenit în cercurile “multiculturale” dâmbovitene similar cu a fi fascist). Răspunsul este unul singur: Nimeni. Role model-ul tinerei generatii este Banul transformat într-un idol, un dumnezeu personal, care se manifestă sub forma unei puteri autonome. Banul, în chip de pseudopersoană, concentrează asupra sa privirile înselate ale tinerilor, generează în sânul lor un comportament hipnotic generalizat. Banul îl seduce pe tânăr oferindu-i o transfigurare iluzionistă a lumii în care trăieste. Mult visata schimbare la fată a României s-a produs pe tărâmul aparentelor. Role model a devenit smecherul, smenarul, fita, băiatul de băiat, VIP-ul, “figura eclezială de tip modern” si “intelectualul de elită”, toate odrasle ale Mamonei, reprezentantii unei lumi realmente răsturnată. Aceste fiinte larvare - din latinescul “larva” însemnând “mască” iar prin extensie “strigoi” - se prezintă drept contrariul persoanei. Desi toată lumea stie că ele nu sunt ceea ce sunt, “larvele” continuă să functioneze ca model de identificare în virtutea relatiei privilegiate cu Banul si a puterii lor “mistice” de a întrona un fundamentalism al vidului.

Tânărului român îi lipsesc nu numai modele de urmat din prezent, ci si eroii din trecut. În cei aproape douăzeci de ani care au trecut de la căderea comunismului, în România au avut loc actiuni sistematice de delegitimare a miturilor si figurilor legendare ale românilor. De la demitizarea istoriei românilor, operată de “Scoala Boia”[2] la Eminescul cel hidos al lui Mircea Cărtărescu (“mic si îndesat”, “negricios, foarte păros”) - iresponsabilele “elite” postdecembriste le-au răpit tinerilor posibilitatea de a se identifica cu marile personalităti din trecut. Când, în clasă, profesorul povesteste despre faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul, copilul se gândeste “Oare de ce n-as fi fost eu?”. Identificarea cu eroul legendar duce la consolidarea stimei de sine, a demnitătii sale personale. Mitologia natională nu produce sovinism decât în cazul în care este manipulată cinic (în cazul României, de grupările securisto-nationaliste ale lui Tudor Vadim si Artur Silvestri). Altminteri, mitologia natională este benefică pentru păstrarea identitătii unui popor. De pildă, reputatul istoric britanic David Cannadine, citat de Mircea Platon[3], departe de a acuza mitologia natională, asa cum procedează “Scoala Boia” subliniază rolul benefic pe care l-a avut retorica nationalistă a lui Churchill pentru salvarea Marii Britanii de primejdia ocupatiei naziste.

Clasa politică post-comunistă din România a conlucrat cu cercurile stângiste din Occident pentru a-i discredita în ochii tinerilor pe luptătorii crestini împotriva comunismului care au murit în închisori. În fiecare martir omorât de comunisti, copilul a fost educat să vadă un Zelea Codreanu. În fiecare cămasă a lui Hristos, o cămasă verde. Asa s-a ajuns ca tinerii de 20 de ani din România să considere că marea tragedie a României nu a fost comunismul ci Legiunea! O astfel de inginerie culturală a avut ca scop eradicarea Memoriei si discreditarea figurilor rezistentei anticomuniste. Asa cum în Occident, tinerii sunt educati de Noua Stângă să vadă în orice “patriot” un “rasist”, tot asa în România tânăra generatie TREBUIE să descopere în fiecare român care-si apără neamul, traditiile si istoria, un “legionar” si un “ultranationalist”.

Când un tânăr este lipsit de modele “nationale” viabile, când părintii săi sunt plecati la muncă prin lume, cine ar putea să-l “socializeze”? Care i-ar putea fi modelele? Răspunsul este... Club Bamboo. Iată cum îl descrie un site turistic englezesc: Possibly the hardest club to get into in Bucharest; bring at least one supermodel under each arm if you want to get your foot in the door. Should you succeed, you’ll find you’ve entered a world devoid of any sense of reality. Incredibly rich Romanians come here to flex their egos, show-off last year’s laughable Italian fashion and impose their self-importance over whatever may be happening around them. (Este poate clubul din Bucuresti unde se pătrunde cel mai greu; prezintă-te la usă cu cel putin două supermodele agătate de fiecare brat, dacă vrei să fii admis înăuntru. Dacă ai reusit să pătrunzi, vei găsi o lume lipsită de orice sens al realitătii. Români incredibili de bogati vin aici să-si flexeze “ego”-ul, să-si etaleze îmbrăcămintea, croită după o ridicolă modă italiană de anul trecut, si să se dea importanti fată de orice se întâmplă în jurul lor). În plan simbolic, Club Bamboo este idealul de viată pe care-l oferă în prezent tinerilor societatea românească. Prin încrengătura variantelor sale, Club Bamboo actionează ca principal instrument de “socializare” a tineretului înlocuind institutiile traditionale (familia, scoala, biserica).

Departe de mine ideea că România nu mai are tineri normali. Problema este că a fi un tânăr normal în România de astăzi este din ce în ce mai greu. Socializarea firească a tineretului a devenit un proces “subversiv”, încă posibil prin eforturilor conjugate si eroice ale unor părinti lucizi, profesori si mentori inimosi. Tânărul normal are de înfruntat atât presiunea fortelor de hipersocializare cât si ofensiva elementelor “bambooizate”. Unele îl vor transformat într-o unealtă intersanjabilă, un mecanism economic alienant, altele îl agresează mereu prin non-valoare si grobianism infatuat. Strivit între o “elită” tânără cooptată, în care nu se recunoaste, si masa de tineri ce visează să ajungă în paradisul lui Club Bamboo, tânărul normal este cea mai periclitată “minoritate” din România de azi.

Concluzii

În acest articol am vrut să atragem atentia asupra existentei unor grave probleme în procesul de socializare a tinerilor din România. Pe de-o parte, avem un tineret intelectual în mare parte hipersocializat, cinic si conformist, pe de-a altă parte masa tineretului socializat defectuos de o Românie bambooizată. Într-o tară în curs de a-si pierde identitatea culturală si total anexată economic, tânărul este socializat de către forte depersonalizante. Ele nu urmăresc dezvoltarea personalitătii ci transformarea tânărului într-o simplă anexă a unui “grup” (gască, grup de influentă, etc.) si o unitate economică (consumator/producător). În loc să fie un univers personal, un “cineva”, tânărul devine un obiect manipulabil, un “ceva”.

Pot institutiile statului să ajute la remedierea situatiei? Răspunsul este pozitiv. Cu o conditie. Statul român trebuie să vadă în tânăr o persoană unică si ireductibilă care urmează să-si asume rolul cetăteanului în mod responsabil si într-o deplină autonomie intelectuală si economică. Dacă statul îl va privi în continuare pe tânărul român drept un simplu consumator si o unealtă de muncă intersanjabilă, care poate oricând fi înlocuit cu un pakistanez sau indian, atunci discutiile despre implicarea institutiilor în socializarea tineretului devin inutile. Vom continua să avem o mână de tineri socializati pavlovian de UE si o masă amorfă lăsată de izbeliste socializată de România bambooizată. Într-o Românie anormală, tinerii normali vor continua să fie o “minoritate”. Vor părăsi tara sau se vor revolta. Speranta, singura sperantă a acestei tări, este ca ei să aleagă în cele din urmă calea revoltei.

NOTE:

[1] Democratia de astăzi are prea putin în comun cu valorile democratice traditionale. Termenul cel mai potrivit ni se pare cel de “democratie de masă” folosit de Paul Edward Gottfried în cartea sa After Liberalism. Este vorba de o democratie “de consum” decontextualizată, formulată în termenii statului managerial, ce se adresează unui cetătean pasiv si lipsit de cultură politică. Democratia de masă sterge granita dintre consensul popular si controlul birocratic prin promovarea unei retorici a grijii fată de cetătean. De multe ori această grijă este o încercare deghizată de a reglementa viata persoanei în cele mai mici amănunte.

[2] Doi istorici români, Mircea Platon în Cine ne scrie istoria? si Aurel Pop în Despre istorie, adevăr si mituri. O replică dlui Lucian Boia au demonstrat concludent falsitatea tezelor de orientare neomarxiste ale lui Lucian Boia.

[3] Cine ne scrie istoria? (Editura Timpul, Iasi, 2007), nota de subsol, p.126

Hitler redivivus, la Kremlin

2008-08-12T12:39:00.006+03:00

Invazia Georgiei de catre Rusia, in aceste zile, seamana izbitor cu navalirea Germaniei lui Hitler in Polonia. Contextul international este favorizant pentru agresor. Agresiunea militara a Rusiei asupra micii republici caucaziene prinde marile puteri pe picior gresit. SUA sint preocupate de criza economica interna si de problemele din Irak, Afganistan si Israel (caci le e mai aproape camasa decit haina) si de amenintarile Iranului (unde spera sa gaseasca o solutie cu ajutorul... Rusiei). De aceea discursul de antentionare a Rusiei sustinut de presedintele Bush asta noapte nu a stirnit nici macar o ridicare de sprinceana la Moscova.
UE este incapabila de o reactie ferma, coerenta si eficienta, neavind o politica externa comuna si nici prea multe mijloace de presiune asupra Rusiei (care o santajeaza energetic). Rusia si Germania sint din nou aliate, de data asta pe tarim economic. Dinspre UE, singura pozitie prompta si fireasca a fost adoptata de state foste victime ale URSS, Polonia, Esteonia, Letonia si Lituania. Ucraina miriie si ea, deranjata in anumite interese, dar nu se poate pune de una singura cu Rusia. Romania a ramas traznita ca de obicei cind se afla in fata unei decizii cruciale.
Estimp, Franta, detinatoarea presedintiei UE, incearca inutil, prin pacaliciul Sarkozy, sa impace si capra si varza.
In plus, Rusia, de-un cinism rar si de o violenta pe masura, se prevaleaza de precedentul Kosovo ca pretext pentru interventia in favoarea separatistilor din Osetia de Sud si Abhazia. Putin avertizase UE ca situatia Kosovo este similara si poate avea aceeasi rezolvare (adica impunerea independentei prin forta armelor) in Osetia de Sud, Abhazia, regiunea basca din Spania, Transilvania si Dobrogea! Iar Rusia are experienta la acest capitol, daca ar fi sa ne gindim cum a "rezolvat" conflictul din Transnistria.
In acest context, razboiul din Georgia - pe care presedintele oficial al Rusiei, Medvedev, tocmai il declara inchis, precizind ca "fortele de pace" ruse ramin pe pozitiile ocupate pina la noi ordine, care, dupa cum bine stim, pot veni si peste citeva zeci de ani - este una dintre cele mai grave provocari la adresa SUA si UE. Vor fi ele in stare sa gaseasca o solutie pentru potolirea navalitorului rus, sau vor ramine intr-o stare de prostatie ca aceea de acum 60 de ani din timpul expansiunii Germaniei naziste? Si daca se petrece aceasta din urma varianta, cit de mare este riscul izbucnirii unui nou razboi mondial?
Totusi, UE, cel putin, trebuie sa faca ceva, pentru ca Georgia este bresa in monopolul rus privind transportul de resurse energetice de la Marea Caspica. Cu alte cuvinte, daca nu loialitatea fata de un partener onest si folositor, macar interesul cel mai meschin tot trebuie sa o impinga spre actiune.

UPDATE
Cu nerusinare maxima, Rusia cere demisia presedintelui Georgiei, dezarmarea Georgiei si sa i se interzica acesteia sa aiba armata proprie. Iar separatistii din Osetia de Sud cer alipirea la Osetia de Nord, parte a Federatiei Ruse.

Cronică de război

2008-08-12T12:26:00.001+03:00

de Andrei Vartic

Cinismul "umanist" al Rusiei a atins cote absurde. După ce a ucis jumătate din populaţia bărbătească a Ceceniei într-un război de peste 15 ani, război în care au murit şi mii de copii, femei şi bătrâni, anume Rusia dă lecţii de umanism Georgiei (şi întregii lumi) şi o acuză de genocid fiindcă luptă pentru aşi apăra teritoriul naţional. Săraca Cecenie!
După ce a alungat, încă în anii 1989-1990 pe toţi gruzinii din Osetia de Sud şi Abhazia, dinamitând întregul Caucaz, de fapt toată zona de nord a Mării Negre (prin crearea unor enclave independente în Karabahul de Nord, Krimea, Trasnistria, Găgăuzia, îngrozitoare bombe cu efect întârziat în acest cazan arhetipal al popoarelor), după ce a stopat prin război şi teroare democratizarea Armeniei, Azerbaijianului, Georgiei, Ucrainei şi Basarabiei, după ce a închis drumul Basarabiei (tot prin război şi teroare) spre reunirea naturală cu România (pe care o propunea şi Alexandr Soljeniţin), iată că tot Rusia strigă azi pe la Haga şi Strasburg să-i plângă întreaga lume de jele (Rusiei) că Georgia îşi apăra cu arma în mână hotarele! Bravo, Georgia!
Or, dacă pentru războiul Rusiei cu poporul cecen elita politico-militară a Rusiei mai avea nişte scuze - dă, Cecenia face parte din noul Imperiu rus -, atunci intrarea actuală, masivă a Armatei Ruse în Osetia de Sud şi Abhazia (peste 10.000 de soldaţi, inclusiv 4.000 de marinari din flota Mării Negre), bombardarea oraşelor Gori şi Poti - aproape o sută de morţi -, a văii Kondori, a aeroportului militar de la Tbilisi, a unor diversiuni ale serviciilor secrete ruse pe care nu le va putea dezvălui nici viitorul - , nu sunt altceva decât agresiune deschisă împotriva unui stat suveran. Dar cine are curajul să-i spună Rusiei, la ONU, Bruxelles sau Strasburg acest adevăr? Politica standardelor duble a devenit la începutul mileniului III politică oficială a lumii. De la Prut până la Marea Caspică aceste standarde duble, pe tot nordul Mării Negre, cu părere de rău, nu pot aduce pacea altfel decât pe calea unor necruţătoare războaie. Dar, să nu deznădăjduim!
Fiindcă toate aceste absurdităţi cinice ale politicii ruse, toate aceste necazuri sfâşietoare ale popoarelor din nordul Mării Negre, se întorc înmiit împotriva Rusiei însăşi, devin găuri negre ale colosului geografic rusesc pe care acesta nici nu şi le poate pronostica, nici nu şi le poate lichida. 700.000 de ruşi mor anual fiindcă consumă alcool în cantităţi ne-umane, inclusiv cantităţi uriaşe de alcool falsificat sau diferite surogate. Productivitatea muncii la ruşi este mult mai mică decât în Africa. Şi - dar asta este o greutate prea mare pentru eleganţii Vladimir Putin şi Dmitrii Medvedev, dă, Dimitrii Medvedev şi Vladimir Putin - generalii ruşi tare mai sunt graşi şi deformaţi de mâncare multă şi alcool. S-a văzut şi la Vladikavkaz, pe aeroport, când au ieşit să-l întâmpine pe V. Putin care venea direct de la Pekin.
În vara anului 1992 două batalioane de voluntari moldoveni neînarmaţi, care nu mirosiseră încă praful de puşcă, au nimerit la Tighina într-o ambuscadă a "speţnazului", trupele de elită ale Armatei Ruse. În câteva minute au fost ucişi fără milă sute de tineri de 18-19 ani. Însă în zilele următoare canalele de televiziune ruse arătau cadavrele acelor voluntari pentru a demonstra lumii întregi cât de barbari sunt moldovenii "fiindcă ucid populaţia civilă a Tighinei". Nimic nu s-a schimbat de atunci în mentalitatea politicienilor şi generalilor ruşi. Mai mult, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, îi dă premii şi medalii comunistului Vladimir Voronin, îndrăgostitul "pe veci" de teroristul V. Lenin care a distrus Rusia cea velicoderjavnică şi pravoslavnică. Desigur, acei deputaţi "democraţi şi creştini" - unii pravoslavnici, alţii ateişti - care votează hostropăţurile politice ale lui V. Voronin în Parlamentul de la Chişinău ştiu de ce. Că, iată, nu i-am văzut niciodată, dar chiar niciodată, să critice măcar cât un vârf de unghie românofobia lui V. Voronin.

Chisinau, 10 aug. 2008

Reactia Poloniei, Estoniei, Letoniei si Lituaniei la agresiunea Rusiei in Georgia

2008-08-12T12:24:00.002+03:00

Via Romanian Global News :

Noi, liderii fostelor state captive din Europa de Est si actuale tari membre ale Uniunii Europene si NATO – Estonia, Letonia, Lituania si Polonia – ne exprimam profunda ingrijorare fata de actiunile Federatiei Ruse indreptate impotriva Georgiei.

– Condamnam aprig actiunile fortelor militare ruse indreptate impotriva statului suveran si independent Georgia.
– In urma actiunilor militare unilaterale ale fortelor militare ruse, vom folosi toate instrumentele de care dispunem, in calitate de presedinti, pentru a garanta ca orice agresiune impotriva unui stat mic din Europa nu va fi trecuta sub tacere sau cu declaratii fara sens care egaleaza victimele cu agresorii. In acest scop, intentionam sa cerem guvernelor noastre sa ia pozitii si sa puna in discutie aceste preocupari in cadrul Uniunii Europene si a Consiliului Nord-Atlantic:
– Pot oare fi numite autoritatile ruse parteneri adecvati ai UE;
– Poate familia statelor democrate europene sa caute un dialog mutual benefic cu o tara care foloseste tancurile militare impotriva unui stat independent.
Este inutila continuarea programului de “facilitare a vizelor” cu o tara care nu respecta criteriile minime stabilite de UE si care foloseste facilitarea vizelor pentru acordarea cetateniei Federatiei Ruse unor persoane straine ca mai apoi sa faca abuz de acest privilegiu acordat de UE si sa pretinda dreptul la interventie sub pretextul: „noi protejam cetatenii rusi” din Osetia de Sud.
Actiunile Federatiei Ruse in Georgia ar trebui sa influenteze discutiile cu Federatia Rusa, inclusiv negocierile asupra noului Acord de Parteneriat si Cooperare.
Atragem atentia asupra falimentarii evidente a „operatiunilor pacificatoare” ale Rusiei in vecinatatea sa imediata. Federatia Rusa a depasit limita in mentinerea pacii si stabilitatii in zona de conflict si in protejarea cetatenilor rusi din afara frontierelor sale.
UE si NATO trebuie sa ia initiativa si sa se opuna politicii imperialiste si revizioniste in Europa de Est. Este necesara crearea unor noi forte pacificatoare internationale, intrucat cele existente s-au dovedit a fi ineficiente.
Regretam faptul ca refuzul acordarii Planului de Actiuni pentru Statutul Membru NATO (MAP) Georgiei a reprezentat drept unda verde agresiunilor din regiune.
Credem ca UE si NATO, in calitatea lor de organizatii-cheie in securitatea si stabilitatea europeana si transatlantica, ar trebui sa joace un rol primordial si crucial in garantarea libertatii, securitatii si prosperitatii nu numai in tarile membre ale UE, ci si in intreaga vecinatate a ei.
Este un test cu turnesol pentru credibilitatea UE si NATO in solutionarea conflictului din vecinatatea lor apropiata si in demonstrarea tuturor membrilor UE si NATO, tarilor aspirante si partenerilor democratici ca a fi membru in aceste organizatii reprezinta un avantaj.
Aceasta Declaratie este deschisa pentru alaturare si liderilor altor tari democratice.
Presedintele Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves
Presedintele Republicii Letonia, Valdis Zatlers
Presedintele Republicii Lituania, Valdas Adamkus
Presedintele Republicii Polonia, Lech Kaczynski

Apel umanitar

2008-08-06T15:12:00.001+03:00

La rugamintea lui Laurentiu Dumitru, postez urmatorul text:

Ilie Filoteea-Teodora s-a nascut pe 5 decembrie 2007, in ajunul sarbatorii Sfantului Nicolae, la Calinesti (Arges). La o ora dupa nastere a fost transferata la Spitalul Judetean Pitesti, iar peste doua zile la Spitalul Marie S. Curie din Bucuresti. Aici i s-a pus diagnosticul de malformatie cardiaca congenitala deosebit de complexa. A fost botezata in aceeasi zi, de Sfanta Filofteia, in incubatorul in care se afla, medicii dandu-i putine sanse de supravietuire. Pe 11 ianuarie 2008 este transferata la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant Targu Mures, unde i se stabileste diagnosticul de malformatie cardiaca congenitala complexa cu circulatie pulmonara dependenta de canal. Este operata pe 28 ianuarie 2008, practicandu-se un shunt sistemico-pulmonar. Diagnosticul complet este: atrezie de valva pulmonara, DSA larg, DSV larg, transpozitia marilor vase, insuficienta semnificativa de valva atrioventriculara stanga, insuficienta cardiaca congestiva. Pentru corectarea acestor defecte are nevoie de mai multe operatii (3) la o clinica din Italia, costul fiecarei operatii ridicandu-se la aproximativ 30.000 de euro.

Detalii despre cum o puteti ajuta pe fetita, aici.

Întoarcerea despoţilor luminaţi

2008-07-29T22:55:00.002+03:00

de Mircea Platon

1. Preliminarii
Când, pe la începutul anilor ’90, Ion Iliescu a încercat să se înfăţişeze poporului român în chip de “despot luminat”, “societatea civilă” a protestat zgomotos împotriva tiraniei mascate de această formulă şi a reafirmat valorile “democraţiei” şi libertăţii cetăţeanului alegător, fie el turmentat sau nu. Acum însă, de când nu se mai află “în opoziţie”, ci în diverse birouri ale aparatului de stat, unii dintre intelectualii civici cu pricina au descoperit deliciile despotismului luminat exercitat asupra noastră, prin ei, de UE şi alte agenţii globalizante. Una dintre cele mai baritonale voci ale acestei elite dedate la mierea satrapismului luminat o constituie cea a dlui Teodor Baconsky.
Păşind în polemica din jurul “cazului Corneanu”, dl Baconsky a publicat în Dilema Veche şi în Cotidianul câteva articole cărora am încercat să le răspund într-un articol publicat pe blogul lui Claudiu Târziu şi ulterior preluat şi de Gazeta de Transilvania. Arătam acolo că, în cazul Corneanu, ceea ce contează nu e dimensiunea politică a gestului său, ci dimensiunea religioasă, şi că nu putem amesteca, de dragul integrării europene, criteriile: ceea ce se petrece în Biserică trebuie judecat după canoane, nu după tratate bi- sau multilaterale de pace şi prietenie între popoare. Îmi mai afirmam încrederea că românii pot deveni cetăţeni de nădejde ai unei Europe creştine rămânând ortodocşi, regăsindu-şi şi mărturisind prin fapte identitatea conferită de botezul în Biserica Ortodoxă.
În numărul din 25 iulie 2008 al Dilemei Vechi, dl Baconsky revine asupra problemei şi, într-un articol intitulat “Civilizaţie”, oferă nişte răspunsuri care cer noi întrebări. Ceea ce se observă în acest ultim articol e că, simţindu-se citit cu ochi scrutător şi scriind mărturisit pentru posteritate, dl Baconsky a încercat să fie mai atent la anumite formulări şi derapaje retorice. Că nu a reuşit întotdeauna, că încă mai practică patologizarea adversarului, că are pe alocuri aerul sifonat al unui om deranjat că a trebuit să se ridice din chaise-longue ca să răspundă la uşă, şi că încă îşi mai acuză adversarii de “deficit de bun-simţ creştin”, de “isterie”, sau de “excitare” sunt semne nu ale lipsei de fair-play a domnului Baconsky, ci doar un indicator al seriozităţii implicării domniei-sale într-o bătălie în care, de fapt, nu putem fi şi jucători şi arbitri, oricât de mult ne-am sumeţi noi. Fie ca înverşunarea sau lipsa de vlagă a tonului nostru să fie judecate de Hristos şi de duhovnicii noştri, şi nu de chibiţii mediatici al căror singur merit este că nu ştiu că “după bătălie mulţi viteji se arată”.

2. Civilizaţie
Încercând aşadar să ne lămurească poziţia domniei-sale, dl Baconsky face următoarele mărturisiri. Pentru domnia-sa, confruntarea dintre cele două tabere ale laicatului e simptomatică pentru “(ne)aşezarea Bisericii majoritare în istorie şi în realitatea imediată”. Spre deosebire de “ecleziologia izolaţionistă a filetiştilor” care “văd Biserica doar ca pe un mediu esoterico-sacramental”, dl Baconsky reafirmă “ecleziologia deschisă a celor ce văd Biserica (...) şi ca pe un instrument civilizator”.
Prin urmare, dl Baconsky e convins că “creştinismul reprezintă cel mai eficient instrument de expansiune a civilizaţiei occidentale. Căci prin mesajul lui Hristos, altoit pe trunchiul greco-roman, a putut Europa deschide lumea spre propriul model format din combinaţia dialectică dintre materialism şi idealism, apetit intelectual şi cultură a diversităţii, umanism şi motivaţie transcendentă.” De aceea, pentru domnul Baconsky, “apărarea Ortodoxiei trece prin apărarea civilizaţiei europene” şi “orice formă de nombrilism provincial comportă deturnarea unui parcurs metafizic pe care şi BOR are vocaţia de a-l realiza în sânul” UE “din care facem parte odată cu anul de graţie 2007”. Deciziile luate de Sf. Sinod sunt, în opinia dlui Baconsky, menite a confirma “faptul că România nu a intrat fraudulos pe spirala destinului european”. “Cruciadele pravoslavnice” şi “insurecţiile raskolnice” nu pot bloca occidentalizarea societăţii româneşti şi nici “dialogul inter-creştin” şi asta deoarece “Ortodoxia autentică” va “rămâne universală sau nu va fi deloc.”
Biserica s-a divizat din cauze omeneşti, nu pentru că “Întemeietorul său i-ar fi sortit o asemenea derivă centrifugală.” E adevărat, concede dl Baconsky, că “fuga de centru a îmbogăţit creativitatea europeană şi i-a sporit puterea de fascinaţie.” Dar dincolo de “pulverizarea doctrinar-apologetică, Evanghelia rămâne centrul destinului mondial al civilizaţiei occidentale” căreia îi aparţinem şi noi – ca expresie culturală? – prin Bizanţ. Dar, conchide dl Baconsky, “dacă sondezi dinamica misionară a celor două milenii de creştinism, nu poţi opune «baba ortodoxă» nici «babei catolice» (sau protestante), nici... Uniunii Europene!”

3. Criterii
Domnul Baconsky scrie că domnia-sa aparţine facţiunii celor a căror ecleziologie “deschisă” consideră Biserica nu doar sub aspect soteriologico-sacramental, ci şi ca pe un “instrument civilizator”. Mărturisesc că distincţia mi se pare falsă şi că poziţia domniei-sale în “cazul Corneanu” mi se pare specioasă. În primul rând, dacă domnia-sa consideră Biserica sub două aspecte, atunci care are, ca să zicem aşa, primatul: soteriologicul sau civilizatorul? În articolele sale referitoare la “cazul Corneanu”, dl Baconsky a părut că favorizează valoarea “civilizatoare” a creştinismului, şi nu pe cea soteriologică, tratând Sf. Împărtăşanie ca pe o acciză europeană. Acest lucru se datorează, după părerea mea, concepţiei ideologice pe care o are dl Baconsky despre creştinism. Dacă creştinismul e în primul rând un set de teze (ceea ce dl Baconsky numeşte “mesajul lui Hristos”), atunci într-adevăr efectul civilizator, îmblânzirea orfică a sălbăticiunii prin cuvânt, primează asupra rolului soteriologic.
Dar, de fapt, dihotomia propusă de dl Baconsky între “închişi” şi “deschişi” e falsă pentru că înţelegerea creştinismului propusă de domnia-sa e falsă. Creştinismul nu e civilizator pentru că e un “mesaj” altoit pe “trunchi greco-roman”. Creştinismul e civilizator pentru că e cuminecare cu Adevărul şi drum spre sfinţenie. Natura civilizatoare a creştinismul stă în trăirea Tainei, adică în cultură în înţelesul pe care i-l dădea T.S. Eliot, de “întreg mod de viaţă” teonom. Sunt convins că, atunci când dl Baconsky vorbeşte de “civilizaţie”, nu se referă la “barbaria civilizată” a naziştilor/comuniştilor şi a altor ingineri sociali, ci la cultura care nutreşte, sau ar trebui să nutrească, civilizaţia creştină. Din acest punct de vedere, se poate deci compara baba ortodoxă, iconodulă, cu baba protestantă, iconoclastă. E o întreagă lume într-o icoană şi în ochii “babei” care se roagă la icoană. Civilizaţia europeană e creştină în măsura în care respiră cultul prin cultură, în măsura în care e iradiere socială văzută a realităţilor nevăzute, trăirea mistico-ascetică luminând şi formularea (intens culturală) dogmelor Bisericii.
Din această perspectivă, nu există desigur nici o dihotomie între creştinism în înţeles soteriologic şi creştinism în înţeles civilizator. Singura schimbare de perspectivă e doar că civilizaţia e legată cultural-organic de soteriologie, şi nu altoită “dialectic” pe parcurs. Nu creştinismul e altoit pe cultură, ci cultura creşte din cult, din Taina mântuitoare. În ce are ea mai bun, civilizaţia europeană – de la mersul trenurilor la medicină – afirmă libertatea şi demnitatea persoanei. Şi persoana e realitatea ultimă a creştinismului, e “atomul” ortodox al civilizaţiei europene. La liturghie nu ne împărtăşim, auricular, ca puritanii, cu predică, ci ne cuminecăm cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Nu cuvântul ca discurs, ci Logosul ca persoană ne mântuieşte. Depersonalizarea poate fi civilizată, dar nu e creştină. Creştinismul nu e o “combinaţie dialectică dintre materialism şi idealism”, ci o afirmare a realităţii persoanei ca suflet întrupat şi trup îndumnezeit după har.
Aşadar, nu apărarea Ortodoxiei trece prin apărarea civilizaţiei europene, ci apărarea civilizaţiei europene trece prin apărarea unei concepţii soteriologic-sacramentale a Ortodoxiei sau Catolicismului, pentru că această concepţie are ca piatră de temelie credinţa în Dumnezeu întrupat, răstignit în istorie. Taina apără lumea. Dumnezeu ţine lumea, nu lume-L ţine pe Dumnezeu. De aceea nu cred că trădând “centrul” (sper că dl Baconsky se referă la Hristos, nu la Roma) pentru periferie ne îmbogăţim creativitatea. Pentru că nu poţi să-ţi îmbogăţeşti creativitatea murind. Şi trădarea centrului asta e: moarte sufletească, multicoloră floră de mucegai, aşa cum e cultura elitei necrofilice a Occidentului contemporan care admiră în galeriile de artă secţiuni transversale de oameni conservate în formaldehidă.
Rămân deci la părerea mea că poziţia Bisericii faţă de adevăr nu trebuie să depindă de poziţia Bisericii “în istorie şi în realitatea imediată”, ci că poziţia Bisericii în istorie trebuie condiţionată de aşezarea Bisericii (cler şi laici) în adevăr. Şi asta pentru că a sta cu Hristos nu e filetism, dar a-l da pe Hristos pe “împărăţia lumii acesteia”, a da creştinismul mântuitor pe creştinismul instrumentat eficient în scopul “expansiunii civilizaţiei occidentale” înseamnă a-l vinde pe Hristos de trei ori până la cântatul cocoşului. Şi asta deoarece, pentru creştin, pot exista mai multe moduri de civilizare, dar doar unul singur de mântuire.

4. Despre cine vorbim?
Dar, am înţeles, criteriul dlui Baconsky e civilizaţia. Atunci se pune o întrebare: Este Uniunea Europeană o apărătoare a civilizaţiei europene sau a expansiunii Europei creştine? Sunt oare corectitudinea politică, ingineria socială, eliminarea creştinismului din “constituţia europeană” semne ale unei Uniuni Europene creştine? Dacă, atunci când vorbeşte de Ortodoxie, dl Baconsky vorbeşte de fapt despre civilizaţia europeană, atunci când vorbeşte despre civilizaţia europeană despre ce vorbeşte de fapt dl Baconsky? Se gândeşte oare la Uniunea Mediteraneană, de exemplu, atât de lăudată de dl Baconsky în ultimul timp, mai ales de când l-a cunoscut pe şarmantul prinţ fatimid Aga Khan? E oare actuala invazie musulmană în Europa, invazie încurajată de corectitudinea politică eurosocialistă şi supervizată de tehnocraţia UE, în interesul civilizaţiei europene creştine? Şi dacă da, atunci decurge de aici că apărarea Ortodoxiei trece prin apărarea Eurabiei?
Dl Baconsky spune că Sinodul BOR trebuie să facă dovada că România nu a “intrat fraudulos pe spirala destinului european” şi că avem un “parcurs metafizic” de realizat în sânul UE? Care o fi acesta? Şi de când are Sinodul BOR să se înscrie pe o spirală şi nu să se închine la cruce? Să fie această spirală noua formă, europeană, a şirei spinării? De când are a da Biserica urmarea lui Hritos (imitatio Dei) pe un parcurs metafizic?
Dacă tot ce i se cere BOR e să apere civilizaţia europeană, de ce să nu ne înfrăţim cultural cu catolicii sau cu protestanţii (mai culţi, de fapt, decât catolicii) şi cu evreii (a căror cultură şi tradiţie istoriografică şi hermeneutică sunt impresionante) întru apărarea culturii europene? De ce trebuie apărarea civilizaţiei europene să însemne siluirea sufletului Ortodox românesc prin manevre iezuite? Suntem cumva eliberaţi prin colonizare? Observăm pe pielea noastră virtuţile “expansiunii civilizaţiei occidentale” care ne “deschide” spre propriile ei, muribunde, adevăruri? Sunt întrebări la care dl Baconsky nu ne oferă nici un răspuns. Doar câteva gârbace, “europene”, pe spinările neîncovoiate ale mujicilor pravoslavnici.

Este posibil un intelectual public antiglobal în România?

2008-07-28T13:37:00.003+03:00

de Ovidiu Hurduzeu

De la caderea comunismului pâna în prezent, autointitulata noastra „elita intelectuala" a trâmbitat globalismul. Cei care s-au opus acestei tendinte au fost marginalizati. Mai nou, capata însa voce un intelectual român „antiglobalist", ce are toate sansele sa se „globalizeze", geografic.

„Intelectualul public global" este un produs ideologic. În linii generale, el întruchipeaza „monstruoasa coalitie" dintre globalism si stângism, care s-a cimentat în ultimele decenii în vederea construirii Vajnicei Lumi Noi. Astazi, „intelectualul global" este chemat sa legitimeze în ochii opiniei publice o inginerie (în sensul termenului englezesc engineering) economica, sociala, culturala si religioasa de proportii planetare, nemaiîntâlnita în istoria umanitatii. Pentru oamenii lucizi, care înteleg mecanismele de functionare a globalismului si resorturile lui ideologice, întrebarea este urmatoarea: „Cum ar putea un «intelectual public» dintr-o tara oarecare sa-si faca auzita vocea pe plan international, atunci când el se opune celor cinci ipostaze ale «globalului »: corporatismul economic (ipostaza economico financiara), statul managerial (ipostaza sociala), multiculturalism (culturala), ecumenism (religioasa) si utopism (utopia statului mondial în chip de ipostaza «ocult»-politica)? O alta întrebare, la fel de importanta: Cum s-ar putea dezbate public, atât la nivel local cât si international, problemele reale ale societatilor umane, în locul problematicii ideologice, deseori diversionist impusa pe toate canalele media de corifeii planetarizarii?

Continuarea, in Adevarul de azi.

Monarhia, restaurata in Romania via PD-L?

2008-07-24T13:34:00.004+03:00

Valeriu Stoica, unul dintre putinii oameni politici de la noi care gindeste trei, patru mutari inainte, redeschide o dezbatere interesanta: oportunitatea reinstaurarii monarhiei in Romania. Eminenta cenusie a Aliantei DA (PD-PNL), artizan al crearii PD-L (PD + PLD), Valeriu Stoica s-a facut remarcat in ultimii opt ani ca principal promotor al unificarii dreptei (ca la noi ce-i declarati de dreapta sint tot rupti din stinga, e alta discutie). El a declarat deunazi ca monarhia constitutionala este preferabila actualui sistem. Unii comentatori politici s-au grabit sa eticheteze afirmatia sa drept un atac la Basescu, pentru ca acesta ar pierde prima pozitie in stat in eventualitatea revenirii la monarhie. Dar e o falsa perceptie. Cred ca Basescu ar avea numai de cistigat daca am redeveni regat. Intii, tara ar cistiga in mod cert si asta s-ar vedea, iar Basescu si PD-L ar acumula puncte. Apoi, Basescu ar dovedi ca nu se tine mot in scaunul de presedinte cu orice pret. Pe urma, daca PD-l cistiga alegerile si poate impune modificarea regimului din parlamentar-prezidential in monarhie constitutionala, sigur ca Basescu ar fi premier, ar avea toata puterea executiva si ar putea schimba cite ceva in tara. Nu in ultimul rind, ca premier nu ai un numar limitat de mandate. Ar putea conduce Romania, de fapt, pina la sfirsitul vietii.

Later edit
Uitasem o obiectie importanta la acest scenariu: pot accepta ca Basescu sa fie premier (cred ca i s-ar potrivi mai bine decit functia de presedinte), dar chiar n-as vrea sa-l vad pe Radu Duda print-consort (ca rege nu poate fi). Pacat ca Regele Mihai e deja prea batrin si ca nu si-a desemnat un urmas la tron dintre nepoti.

Tarii cit mai multe avorturi

2008-07-24T13:03:00.003+03:00

Romania a ucis in ultimii 18 ani milioane de copii nenascuti, dar se pare ca onorabililor nostri liberali-libertini nu le este de ajuns. Ministerul Sanatatii, sub prea-priceputa conducere a economistului Nicolaescu, este pe cale sa determine schimbarea legii astfel incit minorele cu virste sub 15 ani sa poarta face avort si cind fatul are 24 de saptamini! Avortul oricum e o crima abjecta - asta nu se mai discuta -, dar ca sa dai o lege prin care sa permiti macelarirea unui fat de 6 luni, care se poate naste si este viabil, este strigator la cer. Acum e limpede de ce s-a facut atita tam-tam pe cazul micutei de 11 ani din Neamt, violata de unchi-sau si care a avortat bine-mersi - ca si cum ar fi scapat de un bagaj nedorit - in Anglia. Caci doar Anglia permite o asemenea grozavie.
Interventia televizata din aceasta dimineata la Realitatea TV a dr. Vasile Astarastoaie, presedintele Colegiului Medicilor, a fost contrata si luata in batjocura de penibilii realizatori ai unei emisiuni de stiri de pe Realitatea TV in aceasta dimineata. Degeaba le-a dat dr. Astarastoaie argumente medicale, logice, legale, morale. In zadar a avut dr. Astarastoaie o pozitie echilibrata, de bun-simt, crestineasca si umana, Prelipcianu si Chiriac o tineau gaia-matu cu propagandapro-avort prin intrebari tendentioase si afirmatii in apararea "dreptului minorului"! Sa vedeti ce dezbatere iese de aici si ce presiuni asupra guvernului si Parlamentului ca sa adopte aberatia Nicolaescu. Nu e intimplator ca virf de lance al acestei noi campanii se profileaza tot postul Realitatea TV, cel care a dus si o propaganda desantata pro-homosexualitate. Nu e limpede nici acum ca se urmareste distrugerea familiei si a valorilor traditionale? Ce presa ticalosita avem!
Dar nici Biserica nu reactioneaza pe masura. In timp ce pe agentiile de presa venea stirea despre avrotul pina la 24 de sptamini, Patriarhul Daniel si ministrul Nicolaescu semnau un protocol de colaborare. Oare l-o fi intrebat, macar intre patru ochi, PF Daniel pe Nicolaescu ca e cu noua sa initiativa? Ma asteptam ca PF Daniel sa spuna vreun cuvint despre asta inclusiv in conferinta de presa. Mai sper intr-un comunicat astazi din partea Patriarhiei./Ordin_MSP_ANDPC_proceduri_de_interventie_2008.doc

Dr. Pavel Chirila: "Fiinta umana depinde de alte legi ale firii, necunoscute medicinei"

2008-07-22T17:11:00.002+03:00

Nascut in anul 1946 la Slatina Nera (Caras Severin), este medic primar de boli interne, doctor in stiinte medicale cu o lucrare despre "actul antiinflamator si antiinfectios al extractelor vegetale", sef al Catedrei de Bioetica si prodecan al Facultatii de Teologie din Craiova.
Dupa 1989, a reusit sa construiasca mai multe institutii, care au avut influenta pe plan national: spitalul crestin Christiana din Bucuresti, scoala postliceala sanitara omonima, editura cu acelasi nume, o clinica de tratamente naturiste, "Naturalia", la Voluntari, langa Bucuresti, si tot acolo Centrul de ingrijiri paliative "Sf. Irina", pentru bolnavii de cancer. In plus, a fondat o manastire de maici in Pipera, o alta la Slatina Nera, iar acum construieste o biserica in Voluntari. In ultimii ani, dr. Pavel Chirila a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici din Bucuresti, specialist in tratamente naturiste si promotor al conceptului de medicina crestina.
E autor sau coautor al mai multor carti, dintre care amintim: "Meditatie la medicina biblica", "Introducere in medicina pastorala", "Alimentatia echilibrata a omului sanatos - principiile dietei naturiste" si "Teologie sociala".
Am stat de vorba indelung, intr-una din zilele acestei veri, cu domnia sa, despre cum l-a descoperit pe Dumnezeu si de ce s-a implicat social atat de mult.

Din interviul publicat in Formula As, va dau citeva fragmente doar:

"(...)Asa am aflat ca noi, ortodocsii, n-am schimbat nimic din cele statornicite de Hristos, intai direct, apoi prin Biserica Sa, in primul mileniu.
Pentru mine a fost argumentul fundamental sa raman ortodox si sa ma straduiesc sa traiesc ortodoxia. Ulterior am gasit la teologul rus Paul Evdokimov o fraza frumoasa, in care spunea cam asa: "Sunt bucuros ca ma rog ca Sfantul Ioan Gura de Aur si ca Sfantul Ioan Gura de Aur se ruga asa cum ma rog eu". Aceasta continuitate este pentru mine necesara si suficienta, ca sa nu-mi schimb credinta niciodata."

"In tratatele de medicina nu se vorbeste despre cauzele spirituale ale bolilor. Dar eu am gasit zeci de astfel de cauze in Biblie. De pilda, intr-un verset se arata cum se imbolnaveste omul "care se indreapta impotriva asezamintelor Mele"; adica acela care vrea sa darame o biserica sau se impotriveste cladirii ei o pateste. Practica medicala mi-a confirmat de multe ori acest verset."

"Cel mai pretios sprijin pentru trairea ortodoxa l-am primit de la parintele Visarion de la Clocociov, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii noastre, care mi-a fost duhovnic multi ani. Pe urma, i-am cunoscut pe toti marii nostri duhovnici si am stat ore in sir de vorba cu sfintiile lor: parintele Sofian Boghiu, parintele Ilarion Argatu, parintele Ioanichie Balan, parintele Iustin Parvu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Adrian Fageteanu..."

"Un om de cultura evreu si ateu m-a rugat sa-l prezint lui Tutea, ca a auzit multe despre el si vrea sa-l cunoasca. L-am dus in rezerva filosofului si, nici bine n-am intrat, ca nea Petrache a inceput un monolog: "Domnilor, crestinismul este ultima mare religie a lumii". La care musafirul nostru a intrebat: "De ce?". Iar Petre Tutea: "Pentru ca este singura religie care iti cere sa-ti iubesti vrajmasul. Deci, va spun nu pe cale mistica, ci pe cale rationala, ca una superioara ei nu mai poate aparea. Ceva mai mult decat propune crestinismul nu se poate". Atunci cand era distrus spitalul Christiana, citeam pe rand fiecare angajat, cate doua, trei ore, din Psaltire. Intr-o noapte, exact cand citeam, am avut sentimentul foarte puternic, ca un foc care ma mistuia fara flacara, ca ii iubesc foarte mult pe vrajmasii mei! Va marturisesc ca, din pricina limitelor mele, acest sentiment n-a durat decat cateva clipe, dar m-a marcat pe viata. Aceasta experienta pe care o consider mistica, mi-a dovedit ca se poate sa-ti iubesti vrajmasul, fapt esential in crestinism si foarte greu de infaptuit. Cel mai adesea, iubirea dusmanului ramane doar o vorba sau un ideal."

Pr. Iustin Parvu: "In Biserica au fost mereu si tradatori, si eroi"

2008-07-22T17:01:00.003+03:00

Aflat la Scoala de Vara de la Sighet, parintele Iustin Parvu, staretul de la Petru Voda - Neamt, i-a acordat un interviu interesant lui Victor Roncea.
Intre altele, parintele Iustin cere canonizarea sfintilor din inchisori.

Parintele Iustin are insa si alte afirmatii, ceva mai dure:

"In situatia grea, de scandaluri, discutii tumultuoase si tulburari care s-au abatut asupra Bisericii si natiunii noastre in ultima vreme, mi s-a cuprins sufletul de durere si m-au lasat fara de glas. Dusmania s-a inmultit pana si intre noi, crestinii ortodocsi, si ajungi sa nu mai poti spune nimic, ca totul ti se rastalmaceste si iti intorc impotriva ta orice cuvant sau atitudine. Atata diferenta este intre crestinii de azi si fratii mei de suferinta care si-au dat viata in puscarii pentru Dumnezeu si neamul lor!"

"Cît priveşte viaţa noastră bisericească, noi nu putem să avem nici o stare bună, atîta vreme cît vom avea în fruntea Bisericii o ceată de tîlhari şi de vînzători. Toate relele vin tot din cauza trădătorilor care au fost cumpăraţi!"

"Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decat ortodoxia. De aceea trebuie sa fim consecventi, sa fim putin mai curajosi, sa avem oleaca de intentie buna si Dumnezeu ne va dezbraca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca sa putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge asa de greu, pentru ca toti se opun acestui ideal crestin-ortodox. Dumnezeu sa-i ierte pe toti ai nostri si ma rog ca sa le lumineze bunul Dumnezeu mintile, ca sa fie cat mai aproape de adevarul acesta ortodox. Pentru ca daca nu vor fi atenti si vor lua numai partea acesta a veniturilor si a afacerilor, atunci noi ne vom prabusi. Dar sigur, ca intotdeauna, va ramane totusi si o elita de oameni, care vor lua asupra destinul tarii. Intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam. Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit : "Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin."

Despre martiri ai temnitelor comuniste, la Vaslui

2008-07-22T16:56:00.003+03:00

Vineri, 18 iulie, orele 13.00, în sala „Arta” a Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui a avut loc vernisajul expoziţiei „Destine de martiri”, organizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Ialomiţa, Consiliul Judeţean Vaslui, Asociaţia ROST şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

„Destine de martiri” este a doua dintr-o serie de expoziţii itinerante dedicate unor personalităţi creştine care au suferit în timpul regimului comunist. Manifestarea vine in continuarea evenimentului din 27 aprilie 2006, organizat la Slobozia sub genericul „Patru biografii de cărturari/Patru destine de martiri”, care a cuprins o expoziţie de documente, fotografii şi obiecte aparţinînd lui Nicu Steinhardt, Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi Mircea Vulcănescu. De această dată au fost evocaţi, prin intermediul documentelor, Valeriu Gafencu, cel supranumit „Sfântul închisorilor”, Sandu Tudor, cel care a pus bazele mişcării spirituale „Rugul aprins” de la mănăstirea Antim, pr. Gheorghe Calciu, pr. Arsenie Papacioc, pr. Arsenie Boca şi Ioan Ianolide. Pentru fiecare dintre cei evocaţi s-a realizat un medalion biografic, prin intermediul a peste 300 fotografii, manuscrise, publicaţii, documente, incluzând sentinţe judecătoreşti, fişe de penitenciar, foi de carceră, fotografii de filaj, note informative, fişe de interogatoriu, memorii, declaraţii, corespondenţă.

Realizarea expoziţiei care a ajuns acum la Vaslui (si care va mai merge in alte citeva orase) a fost posibila mai ales prin stradania Emiliei Corbu, arheolog şi doctor în istorie, a cercetătorilor George Enache şi Adrian Nicolae Petcu (CNSAS), precum şi artistului plastic Gabriela Radu. La Vaslui, acestia s-au bucurat de colaborarea fructuoasa a prof. Ioan Mancaş, directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui, si a muzeografului Mihai Şelaru.

În deschidere, prof. Ioan Mancaş a subliniat importanţa realizării acestei expoziţii pentru muzeul judeţean din Vaslui şi pentru comunitatea locală. Doamna Emilia Corbu a facut o scurtă prezentare a celor şase personalităţi evocate, arătând că momentul de la Vaslui îl continuă pe cel din urmă cu trei luni de la Slobozia, precedând, la rândul său, un eveniment similar, ce va avea loc la Iaşi, în luna august. Din partea CNSAS a vorbit Dr. George Enache, care a subliniat contribuţia acestei instituţii la realizarea expoziţiei, dar şi greutăţile unei asemenea activităţi. Prof. Mihail Albişteanu, invitat din partea Asociaţiei ROST a vorbit despre demersul pe care această asociaţie şi publicaţia omonimă îl desfăşoară de peste cinci ani pentru a impune în conştiinţa generaţiei de astăzi valori ale trecutului recent, simboluri ale rezistenţei anticomuniste, în condiţiile în care în societatea noastră nu există instituţii care să se preocupe în mod preponderent şi nepărtinitor de această problematică. Domnul Constantin Iulian, fost deţinut politic, a adus propria sa mărturie, ca unul care i-a cunoscut în mod direct pe unii dintre cei evocaţi, al căror coleg de temniţă a fost. În încheiere, Dr. Constantin Teodorescu a vorbit despre valoarea artistică a expoziţiei, remarcând contribuţia doamnei Gabriela Radu.

Evenimentul, la care au participat câteva zeci de persoane, intre care şi reprezentanţi ai presei, s-a bucurat de prezenţa viceprimarului urbei.