Răspuns unui atac la adresa părintelui Iustin Pârvu
Intr-un text semnat Diac. Dumitru-Ionut Popescu (Biroul de Presa al Patriarhiei), aparut pe un site dubios, cei care se opun introducerii actelor de identitate electronice sint numiti gnostici, yoghini, mileranisti, unelte ale diavolului.
Fiindu-i semnalata aceasta enormitate de catre unul dintre cititori la rubrica de comentarii a blogului sau, dl Razvan Codrescu a raspuns in acelasi loc, in chip lamuritor.
Imi ingadui sa preiau aici raspunsul domniei sale, intrucit cred ca are dreptate si ca se cuvine sa-l afle cit mai multi. (C.T.)
Cu "înţelepciune de şarpe" şi "curăţie de porumbel"

Las la o parte numeroasele devieri sectante (în speţă, milenariste) bazate pe răstălmăcirea unor pasaje apocaliptice. Mă gîndesc însă cu îngrijorare la tensiunile create pe baza ei chiar în sînul Bisericii, cum se întîmplă şi acum.
Un lucru e cert: nu trebuie să fii neapărat «sectant», «gnostic» sau «yoghin» (!) ca să te pună pe gînduri anumite coincidenţe (cum e cea dintre 666-le biblic şi 666-le dintr-unul din sistemele curente de codificare cu bare), mai ales în corelaţie cu alte tendinţe şi abuzuri anticreştine din lumea contemporană. Disputele în jurul lui 666 nu sînt noi, ci au o întreagă istorie, ce nu ţine neapărat de heterodoxie, cum insinuează autorul articolului respectiv.
Poate că în anumite cercuri ultraortodoxe se exagerează, cum s-a mai întîmplat şi aldădată în istorie, dar este abruptă şi indignă concluzia că ele s-ar aşeza prin aceasta în afara Ortodoxiei, sau chiar că ar sta la rînd cu lucrările diavoleşti.
Cum să-l bănuieşti de heterodoxie pe un înduhovnicit şi un mucenic al dreptei credinţe de talia părintelui Iustin Pârvu (nenominalizat în articol, dar indicat aluziv ca un fel de patron al smintelii)?! Ba chiar să te mai şi apuci tu, un mucos funcţionar mărunt al Biroului de Presă al Patriarhiei, să-i ţii lecţii despre etica martirajului din închisori?!
Nu atît îndreptăţirea sau neîndreptăţirea unui alt punct de vedere cu privire la 666 sau la campania cipuirii biometrice contează aici, cît această gravă insolenţă, care angajează păgubos însăşi instituţia Patriarhiei, şi aşa destul de inabilă (şi pînă la urmă de nepărintească) în cele cîteva provocări majore cu care s-a confruntat conştiinţa ortodoxă românească în ultimii ani (cazul Tanacu, cazul dosarelor de colaborare cu vechea Securitate, cazul masonilor în Biserică, cazul Ravenna, cazul Corneanu-Drincec, cazul paşapoartelor biometrice).
Pe gînduri trebuie însă să cadă şi cei incriminaţi pe nedrept: cînd te expui în mitinguri penibile şi la televiziuni imunde alături de reprezentanţi ai M.I.S.A. sau de fel de fel de aventurieri politici extremişti, cînd te foloseşti conjunctural de «serviciile» unor gazetari de scandal, împărtăşind practic cu ei aceeaşi lipsă de scrupule şi acelaşi limbaj de tip vadimist, nu mai trebuie să fie aşa de mare mirarea că multă lume, de la vlădică pînă la opincă, tinde să te asimileze şi să te judece la grămadă cu ei, după un calcul elementar («Spune-mi cu cine te încîrdăşeşti, ca să-ţi spun cine eşti»).
Dar nici de acest aspect nefericit nu poate fi făcut răspunzător părintele Iustin personal, ci anumiţi ucenici de-ai săi fără suficient discernămînt, care s-ar cuveni să înveţe - dacă nu de dragul părintelui, măcar de dragul lui Hristos - ceea ce este de învăţat din recentele împrejurări. Ar cam fi vremea să facă şi ei pasul de la imaturitatea unei anumite haiducii ultraortodoxe la fermitatea cumpănită a sfinţeniei veghetoare, pe care o întruchipează părintele Iustin, alături de alţi cîţiva mari duhovnici în viaţă. Căci altminteri riscă să compromită cauza pentru care pretind a lupta, tîrînd-o în derizoriu, şi să ajungă spînzuraţi de o dreptate pe care o au, dar pe care nimeni nu le-o dă (în afară de o mînă de «fani» isterizaţi, care nu fac decît să le consolideze imaginea publică de primitivism frustrat şi resentimentar).
Sîntem cu toţii plini de nedesăvîrşiri, dar dacă nu vom face efortul (deopotrivă personal şi comun) de a ajunge să răspundem provocărilor curente cu «înţelepciune de şarpe» şi «curăţie de porumbel», atunci nu vom face decît să dăm apă la moara adversarilor sau falşilor prieteni. Or, mi se pare că ceea ce a lipsit agitaţiei recente au fost, de ambele părţi, tocmai aceste două virtuţi cerute de Hristos, în absenţa cărora totul se preface, cu voie sau fără voie, în sterila frenezie românească a «aflărilor în treabă»."
Răzvan Codrescu
Etichete: parintele Iustin Parvu, pasapoartele biometrice, Patriarhia Romana, Razvan Codrescu
