RĂZVAN CODRESCU: GHID PASCAL

A apărut, cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al P. S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, Ghidul pascal alcătuit de Răzvan Codrescu şi co-editat de Editura Christiana (Bucureşti) şi Editura Sf. Siluan (Mînăstirea Nera). Volumul, legat şi bogat ilustrat, are 190 de pagini şi 8 planşe color. Preţul unui exemplar este de 25 RON. Cartea poate fi procurată mai ales de la Librăria Sophía (Bucureşti, str. Bibescu Vodă 19, vizavi de Facultatea de Teologie) sau prin Societatea de Difuzare „Supergraph” (str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; tel.: 021/3206119, fax: 021/3191084, e‑mail: editura@sophia.ro).


CUPRINSUL GHIDULUI

Cuvînt înainte

Paştele la creştini şi la evrei
Sfîntul şi Marele Post
Îndrumar pentru Săptămîna Mare
Via Dolorosa sau Drumul Crucii
Cele 7 rostiri de pe Cruce
Viaţa întru înviere
Înţelesul numelor Celui Înviat
Duminica Tomii sau „Paştele cel mic”
Icoane pascale
Tradiţii populare legate de ciclul pascal

Addenda

Cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului
Prohodul Domnului [revizuit şi necenzurat]
Învierea Domnului în Sfintele Evanghelii
Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-7) [în greacă, latină şi română]

CUVÎNT ÎNAINTE

Învăţătura despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinţei creştine: “Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră”, spune Sfîntul Apostol Pavel (I Corinteni 15, 17).

Cuvîntul Paşti, Pasca este de provenienţă ebraică, însemnând trecere. La Paşti, evreii îşi aminteau cu sărbătorire de trecerea prin Marea Roşie spre libertatea din Pămîntul Făgăduinţei (Canaan). Noi, creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Hristos, Mielul nevinovat şi preacurat, Care a luat păcatele lumii, în amintirea mîntuirii noastre din robia diavolului şi a păcatului. Paştile sînt cea mai veche sărbătoare creştină. Ele au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Apostoli, care au îndemnat pe credincioşi să le serbeze şi ei. Sfîntul Apostol Pavel, adresîndu-se creştinilor din Corint, spunea: “Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 5, 8).

Însemnătatea teologică a Sfintelor Paşti este mare. Prin Întruparea Sa, Hristos Şi-a asumat întreaga umanitate, pe care a restaurat-o prin a Sa Înviere. Învierii Lui îi premerg Răstignirea şi Patimile, urmate de Moartea pe Cruce. În lumina Învierii, Patimile, Răstignirea şi Moartea lui Iisus sînt şi rămîn cu valoare de jertfă ispăşitoare pentru mîntuirea oamenilor. Aceasta o înţeleg, o cugetă şi o trăiesc credincioşii mai cu seamă la Paşti, cînd sînt chemaţi să cinstească nu numai Învierea Domnului, ci şi Pătimirile Lui care au dus la Înviere. În acest înţeles, se spune la Paşti de trei ori: “Învierea lui Hristos văzînd, să ne închinăm Sfîntului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfîntă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvîntînd pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdînd pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”.

Slujba de la Paşti ne stă mărturie şi despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importanţă numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate şi pentru noi toţi, fiind şi o garanţie pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca şi noi să înviem împreună cu El. De altfel, toate evenimentele legate de Învierea Domnului Hristos, Învierea însăşi şi toate roadele ei, au urmări binefăcătoare pentru credincioşi.

La români, Sărbătoarea Paştilor, pe lîngă însemnătatea ei teologică, are şi multe aspecte ce ţin de ancestralul popular.

Domnul Răzvan Codrescu, cunoscut nouă tuturor prin promovarea neobosită a valorilor creştine în societatea românească de astăzi, prin lucrarea de faţă – Ghid pascal, adună, lămureşte şi împacă dezvoltarea teologică pascală cu tradiţiile născute în viaţa poporului român. Tradiţiile păstrate de oameni peste vremuri nu sunt antagonice credinţei, ci complementare ei.
Binecuvîntăm apariţia acestui ghid, care va desluşi bine-voitorilor în cele ale credinţei importanţa teologică şi semnificaţiile marii sărbători a creştinătăţii, Învierea Domnului.
La această sărbătoare şi în toată vremea, cu toţii sîntem datori să ne alăturăm cîntării Bisericii şi să rostim cu mare glas: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

† Lucian,
Episcopul Caransebeşului

Răspuns unui atac la adresa părintelui Iustin Pârvu

Intr-un text semnat Diac. Dumitru-Ionut Popescu (Biroul de Presa al Patriarhiei), aparut pe un site dubios, cei care se opun introducerii actelor de identitate electronice sint numiti gnostici, yoghini, mileranisti, unelte ale diavolului.
Fiindu-i semnalata aceasta enormitate de catre unul dintre cititori la rubrica de comentarii a blogului sau, dl Razvan Codrescu a raspuns in acelasi loc, in chip lamuritor.
Imi ingadui sa preiau aici raspunsul domniei sale, intrucit cred ca are dreptate si ca se cuvine sa-l afle cit mai multi. (C.T.)

Cu "înţelepciune de şarpe" şi "curăţie de porumbel"

"Cartea Apocalipsei e ultima admisă în canonul biblic, după îndelungi ezitări. Ştiau Părinţii ce ştiau. Căci de-a lungul vremii ea a dus, într-adevăr, la fel de fel de interpretări hazardate, nu numai în afara, dar şi înlăuntrul Bisericii.
Las la o parte numeroasele devieri sectante (în speţă, milenariste) bazate pe răstălmăcirea unor pasaje apocaliptice. Mă gîndesc însă cu îngrijorare la tensiunile create pe baza ei chiar în sînul Bisericii, cum se întîmplă şi acum.

Un lucru e cert: nu trebuie să fii neapărat «sectant», «gnostic» sau «yoghin» (!) ca să te pună pe gînduri anumite coincidenţe (cum e cea dintre 666-le biblic şi 666-le dintr-unul din sistemele curente de codificare cu bare), mai ales în corelaţie cu alte tendinţe şi abuzuri anticreştine din lumea contemporană. Disputele în jurul lui 666 nu sînt noi, ci au o întreagă istorie, ce nu ţine neapărat de heterodoxie, cum insinuează autorul articolului respectiv.
Poate că în anumite cercuri ultraortodoxe se exagerează, cum s-a mai întîmplat şi aldădată în istorie, dar este abruptă şi indignă concluzia că ele s-ar aşeza prin aceasta în afara Ortodoxiei, sau chiar că ar sta la rînd cu lucrările diavoleşti.

Cum să-l bănuieşti de heterodoxie pe un înduhovnicit şi un mucenic al dreptei credinţe de talia părintelui Iustin Pârvu (nenominalizat în articol, dar indicat aluziv ca un fel de patron al smintelii)?! Ba chiar să te mai şi apuci tu, un mucos funcţionar mărunt al Biroului de Presă al Patriarhiei, să-i ţii lecţii despre etica martirajului din închisori?!

Nu atît îndreptăţirea sau neîndreptăţirea unui alt punct de vedere cu privire la 666 sau la campania cipuirii biometrice contează aici, cît această gravă insolenţă, care angajează păgubos însăşi instituţia Patriarhiei, şi aşa destul de inabilă (şi pînă la urmă de nepărintească) în cele cîteva provocări majore cu care s-a confruntat conştiinţa ortodoxă românească în ultimii ani (cazul Tanacu, cazul dosarelor de colaborare cu vechea Securitate, cazul masonilor în Biserică, cazul Ravenna, cazul Corneanu-Drincec, cazul paşapoartelor biometrice).

Pe gînduri trebuie însă să cadă şi cei incriminaţi pe nedrept: cînd te expui în mitinguri penibile şi la televiziuni imunde alături de reprezentanţi ai M.I.S.A. sau de fel de fel de aventurieri politici extremişti, cînd te foloseşti conjunctural de «serviciile» unor gazetari de scandal, împărtăşind practic cu ei aceeaşi lipsă de scrupule şi acelaşi limbaj de tip vadimist, nu mai trebuie să fie aşa de mare mirarea că multă lume, de la vlădică pînă la opincă, tinde să te asimileze şi să te judece la grămadă cu ei, după un calcul elementar («Spune-mi cu cine te încîrdăşeşti, ca să-ţi spun cine eşti»).

Dar nici de acest aspect nefericit nu poate fi făcut răspunzător părintele Iustin personal, ci anumiţi ucenici de-ai săi fără suficient discernămînt, care s-ar cuveni să înveţe - dacă nu de dragul părintelui, măcar de dragul lui Hristos - ceea ce este de învăţat din recentele împrejurări. Ar cam fi vremea să facă şi ei pasul de la imaturitatea unei anumite haiducii ultraortodoxe la fermitatea cumpănită a sfinţeniei veghetoare, pe care o întruchipează părintele Iustin, alături de alţi cîţiva mari duhovnici în viaţă. Căci altminteri riscă să compromită cauza pentru care pretind a lupta, tîrînd-o în derizoriu, şi să ajungă spînzuraţi de o dreptate pe care o au, dar pe care nimeni nu le-o dă (în afară de o mînă de «fani» isterizaţi, care nu fac decît să le consolideze imaginea publică de primitivism frustrat şi resentimentar).

Sîntem cu toţii plini de nedesăvîrşiri, dar dacă nu vom face efortul (deopotrivă personal şi comun) de a ajunge să răspundem provocărilor curente cu «înţelepciune de şarpe» şi «curăţie de porumbel», atunci nu vom face decît să dăm apă la moara adversarilor sau falşilor prieteni. Or, mi se pare că ceea ce a lipsit agitaţiei recente au fost, de ambele părţi, tocmai aceste două virtuţi cerute de Hristos, în absenţa cărora totul se preface, cu voie sau fără voie, în sterila frenezie românească a «aflărilor în treabă»."

Răzvan Codrescu