Părintele Savatie Baştovoi despre abuzurile regimului comunist din Basarabia

SAVATIE BAŞTOVOI : Ieromonah la mănăstirea Noul Neamţ din Basarabia, membru al Uniunii Jurnaliştilor din R. Moldova.

Detalii pe www.savatie.wordpress.com

Adresare către mitropolitul Vladimir: "Cereţi încetarea torturii!"

12 aprilie 2009

Liderii opoziţiei de la Chişinău declarau ieri sus şi tare că vor scoate în piaţă "zeci de mii, milioane de oameni". Însă au ieşit doar cîteva sute, arătînd adevărata faţă a opoziţiei moldoveneşti. Mitingul de azi poate fi rezumat într-o singură propoziţie astfel: Opoziţia de carton a ieşit la microfon.

În timp ce liderii opoziţiei şi-au cerut şi au primit aprobare de la tiranii comunişti pentru noi proteste, adevăraţii protestatari sînt vînaţi şi torturaţi de poliţişti cu măşti pe faţă. A apărut primul mort, tînărul Valeriu Boboc, tatăl unui copil de un an şi jumătate. Sînt sigur că mai sînt şi alţi morţi şi că în următoarele două trei săptămîni vor fi sute, deoarece majoritatea dintre cei bătuţi au şanse să moară din cauza hemoragiilor interne.

Aşa bat comuniştii de cînd sînt ei. Răpesc oamenii şi-i bat pînă le dezbat măruntaiele. Apoi îi "eliberează", ştiind în cîte zile urmează să moară. Iar medicii legişti declară drept cauză a decesului ciroza, supra doză de alcool sau căzătură de la înălţime. Poliţia specială învaţă aceste metode la cursurile secrete.

În aceste zile există sute de tineri care au fost victima unor astfel de bătăi. Mai sînt şi alţii care stau ascunşi, înnebuniţi de frică. Dar pînă cînd?

Opriţi teroarea în Moldova!

Declaraţi regimul comunist regim totalitar şi interziceţi-l prin lege, aşa cum s-a făcut în atîtea state europene!

Începeţi urmărirea penală a preşedintelui Voronin şi a aparatului său!

Mă adresez în primul rînd mitropolitului Vladimir să iasă şi să ceară public încetarea torturii şi eliberarea necondiţionată a tuturor tinerilor răpiţi în aceste zile în mod ilegal de către forţele de ordine şi securitatea statului Moldova.

În numele lui Dumnezeu, fiţi oameni, uitînd pentru cîteva zile de politică!

Dacă judecăţile omeneşti pot fi cumpărate, judecata lui Dumnezeu nu va întîrzia!

Cuvînt către preşedintele Voronin

(11 aprilie 2009)

În aceste zile comunismul a demonstrat încă o dată, pentru cine mai era nevoie, că este un regim întreţinut prin tortură şi şantaj. O lume întreagă a văzut cum poliţiştii moldoveni atacă lumea paşnică de pe stradă, bătînd cu sadism copii şi femei. Totul se petrece sub ochii satisfăcuţi ai preşedintelui, fost general de miliţie sovietică.

Am fost personal în mulţime pentru a mărturisi în numele tuturor preoţilor şi a creştinilor torturaţi şi ucişi de regimul comunist sovietic. Am mărturisit, mai întîi, în numele bunicului meu preot, pe care nu am avut posibilitatea să-l cunosc, pentru că bolşevicii l-au ucis la vîrsta de 37 de ani, dîndu-mi în loc un tată propagandist al ateismului ştiinţific.

Am vorbit cu băieţii care au fost aduşi în stare să arunce cu pietre şi să dea foc Parlamentului şi Preşedenţiei. Ei nu au dat foc unor clădiri ale statului moldovenesc, ci unor obiecte care au devenit simboluri ale comunismului.

În nume propriu şi în numele milioanelor de creştini ucişi de comunişti, care cred că mă vor încuviinţa, mă adresez preşedintelui Vladimir Voronin:

Domnule Voronin, nu sînteţi vrednic să fiţi numit domn şi nici frate! Vă voi numi, pur şi simplu, preşedinte.

Aşadar, preşedinte Vladimir Voronin, v-am cunoscut faţă către faţă o singură dată, cînd aţi venit la Noul Neamţ, la stareţul de atunci Dorimedont, căutînd aliaţi în prima campanie electorală pe care aţi cîştigat-o aşa cum aţi cîştigat-o. Ştiţi prea bine, episcopul Dorimedont nu v-a devenit niciodată un aliat şi, poate de aceea, a murit în condiţii atît de incerte la vîrsta de doar 45 de ani.

Vă rog, nu mai folosiţi biserica lui Hristos pentru a vă înmulţi în mod nedrept numărul de voturi. Lăsaţi-i pe ierarhii noştri cei slabi de înger să-şi vadă liniştiţi de drumul lor, pentru că aţi văzut că pe unii mai tari, cum a fost vlădica Dorimedont, nu-i veţi supune nici prin moarte.

Lăsaţi-l pe mitropolit ca în acest an să aducă fără Dumneavoastră focul sfînt de la Ierusalim, iar dacă nu are bani de drum, îi voi da eu. Mă tem că dacă veţi mai continua mult această tovărăşie cu ierarhii moldoveni, vom ajunge degrabă ca ouăle roşii de Paşti să fie ornate cu seceri şi ciocane.

Vă rog să vă cereţi iertare public de la mamele copiilor care au fost stropiţi cu droguri, bătuţi şi torturaţi de poliţişti chiar sub ochii Dumneavoastră.

Eliberaţi-i pe tineri din arest şi ordonaţi începerea cercetării penale a poliţiştilor şi a mai marilor lor care au ordonat aceste acte de violenţă şi tortură a cetăţenilor paşnici.

Cereţi-vă iertare şi daţi-vă demisia, plecînd undeva departe de acest popor, declarîndu-vă singur, cît mai sînteţi preşedinte, persona non-grata pentru Republica Moldova.

Să ştiţi că oamenii nu se nasc răi din fire, ci devin aşa prin împrejurările vieţii. Aveţi încredere în oameni şi încercaţi să învăţaţi să iubiţi. Aceasta este o mare bucurie pentru suflet.

UPDATE

Vedeti aici alte marturii ale toturilor la care sint supusi opozantii regimului comunist din Basarabia.

Editura Cathisma lansează la Bucureşti volumul “Duhovnicul închisorilor”

Librăria Sophia şi Editura Cathisma vă invită miercuri, 28 ianuarie, ora 17.00 la lansarea volumului “Duhovnicul închisorilor” de arhimandritul Spiridon - Mărturiile pline de învăţăminte ale unui preot monah care a spovedit 25.000 de deţinuţi din închisorile ţariste. Cartea va fi prezentată de ieromonahul Savatie Baştovoi.

Adresa: Libraria Sophia, Bucuresti, str. Bibescu Voda nr. 24.

“Cartea arhimandritului Spiridon, prea puţin cunos­cu­tă acasă [în Rusia], este în schimb un best‑seller pentru occidentali, înregis­trînd ediţii în limbile fran­ce­ză, engleză, ger­mană […].

Veţi găsi aici descrieri înduioşătoare ale unei copilării căutătoare de Dumne­zeu şi ale vieţii ţăranilor pelerini ruşi, dar şi mărturii şocante despre crime şi pă­cate sau despre virtuţi ascunse ale celor mai diverşi oameni: de la odioşi cri­minali în serie, hoţi de biserici, pa­troa­­ne de bordel, trădători de război, intelectuali arestaţi în urma deconspiră­rii spovedaniei de către duhovnic, sectanţi, rascolnici, ma­homedani, buddhişti şi închi­nă­tori la idoli, pînă la oameni nevinovaţi care au luat crimele altora asupra lor dintr‑un altruism dus pînă la sfinţenie”. (Ieromonah Savatie Baştovoi)

Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm

Redau mai jos un punct de vedere pe care îl împărtăşesc în cea mai mare parte. Şi mai adaug - în spiritul celor spuse de pr. Savatie - că, vorba părintelui Arsenie Papacioc, nu e de ajuns să avem arme (rugăciunea şi postul) şi curaj, ci ne trebuie şi strategie. (C.T.)



Pr. Savatie Baştovoi

Discuţia despre paşapoartele cu cip nu a reuşit niciodată să fie teologică. Pentru că nu este o problemă teologică. Ghiciturile despre esenţa numărului satanic nu pot lua locul certitudinii, cu neputinţă de pus în cuvinte, a luminii dumnezeieşti. Şi nu trebuie amestecate aceste două aspecte ale cunoaşterii creştine: discuţiile despre Dumnezeu şi discuţiile despre satana. Deşi ele fac parte, în proporţii diferite, din viaţa noastră.

Desigur, un cip nu este un diavol. Totuşi, nimeni nu mă va contrazice dacă voi spune că cipul nu este altceva decît rodul dorinţei demonice de a stăpîni pe celălalt. Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm, ce tranzacţii facem şi cu cine intrăm în relaţie. Veţi spune că este o invenţie omenească. Sigur, dar al cărei categorii de oameni? Al oamenilor răi, căci cei buni se sfiesc să citească scrisorile străine. Obligativitatea cipurilor este o înjosire a persoanei, deoarece propune o relaţie care nu se mai bazează pe respect şi încredere. A încuraja acest tip de relaţie, după ce generaţii de mucenici au însuflat în noi duhul dragostei şi al toleranţei, este nedrept înaintea lui Hristos şi un grav păcat împotriva aproapelui.

Sînt mulţi oamenii în întreaga lume care au protestat împotriva introducerii cipurilor. Motivele lor nu au fost întotdeauna bazate pe analogia dintre cip şi cifra fiarei pomenită în Apocalipsă. În orice caz, fiecare din ei ştia că a-l urmări pe celălalt înseamnă a nu-l iubi, ba chiar înseamnă a-l robi. Răspunsul care se cuvine dat, în primul rînd, este acela dacă e bine să-i lăsăm pe nişte străini să ne urmărească pas cu pas? E bine să ne facem trădători ai fraţilor noştri, lăsînd acest popor în mîinile unor străini, fără nici o luptă?

Dacă este să gîndim în numele unei singure persoane, cipul nu e un pericol, dar dacă trebuie să gîndim la nivelul unui grup, atunci pericolul este evident. Personal, aş putea arunca cipul în faţa diavolului, dar nu voi putea la fel de uşor să refac un grup risipit de urmăritorii care arată atîta interes şi atîta grabă în a şti totul despre noi. Rămîne întrebarea: facem ceva pentru păstrarea adunării, a Bisericii sau ne mîntuim singuri, dacă ne vom mîntui.

Atunci cînd nu va mai exista nici o posibilitate de împotrivire sistemului, cînd foamea şi bolile ne vor doborî, iar singura modalitate de a plăti şi de a ne deplasa va fi cipul, risipirea adunării creştine se va face într-un timp record şi într-o proporţie pe care nu a atins-o nici o prigoană în decursul întregii istorii. Şi încă ceva, de acum nu vor mai exista mucenici privind la care poporul să se aprindă de rîvnă, căci adevăraţii mucenici vor muri în mizerie, izolaţi şi poate chiar expulzaţi de restul adunării, ştiuţi doar de Dumnezeu. Dacă Sfîntul Vasile cel Mare se ruga să nu prindă vremurile sfîrşitului, de teamă că nu le va putea face faţă, nu ştiu ce vom face noi.

Lupta pornită acum în România nu este împotriva pecetluirii, căci unul Dumnezeu ştie ce a vrut să spună Sfîntul Ioan în Apocalipsă, dar este o luptă de apărare a adunării creştine. Biserica trebuie păstrată compactă şi cît mai mare, aşa cum am moştenit-o, căci pentru fiecare om botezat din această ţară cineva, pe care nici nu-l ştim, şi-a vărsat sîngele. Mai întîi de toate a fost vărsat sîngele scump al lui Hristos.
Nu cred că e momentul teologhisirilor, ci al unei rezistenţe normale în faţa unui fenomen normal. Normal din punctul de vedere al anormalităţii generale în care ne aflăm.