29 ianuarie 2009

Dan Puric, Omul frumos


Dan Puric, proeminenta constiinta crestina a societatii civile, cunoscut regizor si actor, autor al volumului Cine suntem, vândut în peste 70.000 de exemplare, va veni în fata bucurestenilor, marti, 10 februarie 2009, de la ora 19:30, la Ateneul Roman sa conferintieze pe tema “Omul frumos”. Totodata isi va lansa volumul cu titlul Omul frumos.

Evenimentul face parte dintr-o serie de patru conferinte pe care Dan Puric le va prezenta in anul 2009, la Ateneul Roman, in organizarea Fundatiei ART PRODUCTION.

“Lumea de azi este intr-un proces continuu de uratire. In noul imperiu al uratului, frumosul este doar o amintire care abia mai palpaie sub marsul triumfal al unei lumi schilodite aflata in plina ofensiva. Omul frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii in lupta cu oceanul de neomenesc ce vine. Omul frumos este ultimul suspin Hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva.” Dan Puric

Biletele s-au pus in vanzare la Ateneul Roman (tel.021/315.68.75) si online pe www.eventim.ro

UPDATE (2 febr. 2009)

Am primit un comunicat de la organizatorii conferintelor lui Dan Puric, pe care il redau in intregime:

Pentru prima conferinta a Domnului Dan Puric - „Omul Frumos” din 10 februarie 2009, orele 19:30, de la Ateneul Roman , biletele au fost epuizate.

Pentru celelalte conferinte din anul 2009 de la Ateneul Roman care se vor desfasura in zilele de 8 aprilie - „Despre Corp", 14 octombrie - „Despre Umor” si 15 decembrie - „Despre Iubire”, se vor pune in vanzare bilete la Ateneul Roman (tel. 021/315.68.75), Sala Rapsodia (tel. 021/315.89.80) si online pe www.eventim.ro.

La initiativa Domnului Dan Puric, fondurile stranse la conferintele din anul 2009, vor fi donate pentru realizarea Memorialului “Calvarul Aiudului” de pe Rapa Robilor – Aiud, Jud. Alba.

Etichete: , , , ,

13 ianuarie 2009

Lansare de carte la Mănăstirea Putna


Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Viaţa lui Eminescu

În sfera preocupărilor „Doamnei literelor române”, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eminescu a fost o constantă absolută. De-a lungul întregii sale vieţi, marea profesoară a făcut un efort continuu de a înţelege şi a explica semenilor profunzimea de sens şi înălţimea aspiraţiilor operei şi vieţii Poetului.
Asumarea, după o dorinţă de o viaţă, intrării în cinul monahal i-a fost prilej Maicii Benedicta Dumitrescu-Buşulenga pentru adâncirea sensului vieţii lui Eminescu, a gândului lui Dumnezeu cu el. De aceea, în ultimii ani ai vieţii şi-a continuat efortul eminescian, vorbind despre destinul în veşnicie al sufletului Mihai.
Semnul reuşitei apropierii de Eminescu vor fi cuvintele repetate insistent în ultimele zile, pe patul de spital: „Să-l apăraţi pe Mihai!”. Sunt cuvinte testamentare, izvorâte din înţelegerea rostului aparte pe care acesta îl are în cultura română şi universală şi în devenirea spirituală a umanităţii.

Ca o datorie de conştiinţă şi un fapt de mulţumire, Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”, care şi-a asumat răspunderea cultivării moştenirii culturale şi spirituale a Maicii Benedicta, a iniţiat, la 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Mihai Eminescu, publicarea integrală a scrierilor despre Eminescu.
Primul volum, din cele 5 proiectate, cuprinde Viaţa lui Eminescu şi articolul Eminescu, între credinţă şi cunoaştere. Prefaţat de acad. Dan Hăulică, beneficiind de o deosebită formă grafică realizată de Mircia Dumitrescu, volumul, îngrijit de prof. univ. Dumitru Irimia, va avea o dublă lansare: de ziua de naştere a poetului, la Mănăstirea Putna, şi pe 19 ianuarie, la Academia Română.
Joi, 15 ianuarie, la ora 13.00 IPS Arhiepiscop Pimen va sluji un parastas pentru sufletul lui Mihai. În continuare, în Sala Tronului cartea va fi prezentată de domnii Dan Hăulică şi Dumitru Irimia.
Sunt aşteptaţi toţi iubitorii de frumuseţe şi adevăr la această nouă întâlnire culturală şi spirituală ce are loc sub semnul celor ce s-au întâlnit pe aceeaşi axă la Putna: Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu şi Maica Benedicta.

Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”,
Mănăstirea Putna


Pentru alte informaţii: părintele Dosoftei, tel. 0753-020.679

Etichete: , , ,

22 noiembrie 2008

O carte despre Sf. Ap. Andrei, la o nouă ediţie

Miercuri, 26 noiembrie ora 14, la libraria „Mihail Sadoveanu” din Bucuresti va avea loc lansarea cartii Andrei, Apostolul lupilor, de Dumitru Manolache, in prezenta autorului.
Vor lua cuvantul eseistul Razvan Codrescu, jurnalistul Alecu Racoviceanu si pr. Stoica Constantin, purtator de cuvant al Patriarhiei Romane.
Sambata, 29 noiembrie, ora 16, cartea va fi lansata si la Constanta, la Libraria Predania (Bd. Tomis nr. 8). Va lua cuvantul Protosinghel Maxim Vlad, staretul Catedralei Episcopale din Constanta.
Detalii despre carte se gasesc la pe site-ul editurii Dacica.

Etichete: , ,