15 aprilie 2009

Drama sîrbilor, în fotografii - şi la Bucureşti

Editura Predania şi Ordinul Arhitecţilor din România vă fac cunoscută deschiderea expoziţiei de fotografii a artistului Milinko Stefanovici, intitulată Kosovo şi Metohia în lacrimi, expoziţie găzduită de Ordinul Arhitecţilor din România la Bucureşti în str. Verona nr. 19 (zona Cinema Patria, în spatele Librăriei Cărtureşti), accesibilă publicului larg din data de 14 aprilie până la 30 aprilie 2009.


Expoziţia propusă publicului bucureştean este, mai precis, un reportaj realizat sub forma unui jurnal fotografic, în vara anului 1999, perioadă în care Armata Iugoslavă s’a retras din Kosovo şi Metohia, iar forţele NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii.


Milinko Stefanovici, renumit artist fotograf sârb, a fost martorul represaliilor împotriva locuitorilor de altă etnie decât cea albaneză, locuitori lipsiţi de apărare, prilej cu care a realizat o serie de fotografii zguduitoare şi purtătoare ale unui mesaj de excepţie. În egală măsură, artistul se vădeşte profund preocupat şi de despre cutremurătoarea soartă a bisericilor ortodoxe din provincia sârbă Kosovo şi Metohia.


Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Serbia, Milinko Stefanovici este apreciat ca fiind unul din cei mari artişti fotografi din toate timpurile de pe teritoriul fostei Republici Federale Iugoslavia.


Născut la 12 martie 1947, în Kostainik, lângă Krupani, Serbia, deţinător al titlului de Maestru în fotografie al Uniunii Fotografilor din Iugoslavia, Milinko Stefanovici a participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale, obţinând o serie de premii şi distincţii. În anii 1980 era cunoscut îndeosebi pentru genul de fotografie „Life”, iar începând cu anii 90 se orientează spre teme din spaţiul duhovnicesc şi cel al tradiţiei.


Redactor, editor şi pedagog, are o mare influenţă asupra tinerei generaţii de profesionişti ce îşi desfăşoară activitatea în domeniile jurnalistic şi editorial, dar şi în cadrul unor grupări artistice, mai ales datorită abordării sale culturale ce îmbină într-o manieră specifică spiritul tradiţionalul cu cel modern. (Editura Predania)


Etichete: , ,

05 aprilie 2009

Lansare Predania, la Bucureşti

Miercuri, 8 Aprilie 2009, la ora 18, Editura Predania organizează la Bucureşti, împreună cu Seniorii Ligii Studenţilor, lansarea cărţii Prin fereastra temniţei a Sfântului Nicolae Velimirovici şi vizionarea filmului documentar "Sfântul Nicolae al Serbiei."

Vor vorbi Părintele Constantin Lazăr, Gheorghe Fedorovici, publicist, şi Elena Dulgheru, critic de film.

Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Facultăţii de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, Bucureşti.

Etichete: ,

25 februarie 2009

Toate Bisericile Ortodoxe locale se opun documentelor de identitate electronice

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere importanța temei documentelor electronice, noutatea ei în România, dar și timpul foarte scurt avut la dispoziție pentru o analiză aprofundată și o dezbatere reală pe marginea subiectului pus în discuție, Editura Predania a avut inițiativa de a face o cercetare a pozițiilor oficiale din sânul Bisericii Ortodoxe.

Înregistrat cu nr. 1588/25.02.09, referatul cu titlul UTILIZAREA DOCUMENTELOR ELECTRONICE - POZIȚII DIN BISERICA ORTODOXĂ ÎN ULTIMII 20 DE ANI a fost depus la Registratura Generală a Administrației Patriarhale din Patriarhia Română și este atașat prezentului comunicat.

Suntem convinși că numărul documentelor și al luărilor de poziție este mult mai mare, dar chiar și așa nu putem să nu remarcăm poziția unanimă și lipsită de echivoc în a se opune mijloacelor electronice de identificare, urmărire și control a persoanei a tuturor Sinoadelor din țările care au dezbătut aceasta temă.

Simpla transformare a identității persoanei într-un șir de numere (fie că este vorba de codul numeric personal sau de codul generat prin procesarea datelor biometrice) și de introducerea ei într-un mediu virtual necontrolabil constituie un atentat la libertate. Documentele atașate demonstrează fără putință de tăgadă că acceptarea documentelor electronice creează premisele instaurării unui sistem totalitar fără precedent în istorie.

Ionuţ Gurgu,
director
/Comunicat%20de%20presa.pdf/Pozitii%20ale%20Bisericii%20in%20privinta%20actelor%20electronice-1.pdf/Scrisoare%20catre%20Sfantul%20Sinod%20al%20BOR.pdf

Etichete: , , ,