LA ANIVERSARĂ

ROST

În limba latină, rostrum însemna “deschizătură”, “cioc”, “plisc”, “bot”. Mai tîrziu, în latina populară, a început să însemne şi “gură” în general (inclusiv gură omenească). În româna veche, sub forma rost, a fost moştenit cu acest din urmă înţeles (n-avea rost ca să grăiască; a lăsat cu rost de moarte etc), păstrat astăzi doar în cîteva expresii de largă răspîndire (a învăţa pe de rost, a lua la rost) şi stînd la baza verbului a rosti (“a spune din gură, cu voce tare”), cu derivatele rostire, rostitor. Poate şi sub influenţa grecescului logos, care înseamnă deopotrivă “cuvînt”, “raţiune”, “ştiinţă”, dar şi “vorbire”, “gură”, “exprimare”, rost a evoluat şi el spre înţelesul “raţiune”, “sens”, “tîlc”, “noimă”, “scop”, cu care se foloseşte astăzi în mod curent (a avea sau a nu avea rost, a da de – sau a găsi – rostul unui lucru, a pune rost – adică ordine – în lucruri, a-şi face un rost etc.). Aşa a apărut verbul a rostui (“a da sens”, “a pune ordine”), cu derivatele rostuire, rostuitor. Cuvîntul a evoluat, aşadar, în direcţia spiritualizării înţelesului său. Constantin Noica era de părere că traducerea cea mai bună a primei propoziţii din Evanghelia după Ioan (“La început a fost Cuvîntul...”) ar fi “La început a fost Rostirea...”, pentru că rostul sau rostirea stau cel mai aproape de bogăţia de sensuri a grecescului logos.
Creat prin Rostirea divină, omul este el însuşi, spre deosebire de celelalte fiinţe din lumea văzută, făptură rostitoare (înzestrată cu grai, deci şi cu gîndire), dar şi rostuitoare (care poate înţelege ordinea şi poate face ea însăşi ordine, care are sens superior şi poate da sens lucrurilor). Omul are un rost dat de Dumnezeu, dar uneori caută să-şi facă singur alt rost, după mintea lui. Starea cea mai rea a omului e aceea de a-şi pierde rostul, de a rămîne fără rost pe lume. Deci şi cel mai mare serviciu care poate fi făcut omului e de a-l ajuta să-şi (re)găsească rostul.
Revista Rost îşi propune tocmai acest obiectiv la nivelul lumii româneşti, care în comunism şi-a pierdut rostul (rosturile) şi care trebuie să se redescopere pe sine, în primul rînd prin recursul la tradiţie.

ÎN CĂUTAREA ROSTULUI PIERDUT

Marcînd cei 5 ani împliniţi de revista Rost şi, mai recent, cei 35 de ani împliniţi de iniţiatorul şi directorul ei, publicistul Claudiu Târziu, la Editura Timpul din Iaşi, a apărut spre sfîrşitul anului trecut volumul antologic În căutarea rostului pierdut. 20 de călăuze în cultura naţională (antologie şi cuvînt înainte de Claudiu Târziu), căruia acum i se pregăteşte a doua ediţie.
20 de ilustre personalităţi ale culturii naţionale (în ordinea cronologică a numerelor din Rost ce le-au fost dedicate: Petre Ţuţea, N. Steinhardt, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Nicolae C. Paulescu, Sandu Tudor, Nae Ionescu, Dumitru Stăniloae, Vasile Băncilă, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Vintilă Horia, Constantin Noica, Constantin Galeriu, Vasile Voiculescu, Paul Goma, Gheorghe Calciu, Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania) au fost reţinute în volum, cu cîte două texte despre fiecare, printre semnatari numărîndu-se George Ardeleanu, Cristian Bădiliţă, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Răzvan Codrescu, George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Mircea Platon, Nicolae Stroescu-Stânişoară, Varujan Vosganian, C. D. Zeletin (la sfîrşitul volumului se găseşte o listă alfabetică integrală cu informaţii bio-bibliografice despre autorii textelor antologate). (R. C.)

Din „Cuvîntul înainte” al primei ediţii

În 45 de ani de comunism, lumea românească şi-a uitat valorile, şi-a nesocotit principiile, şi-a pierdut reperele. Vechilor sale temelii, dispărute sub mîlul istoriei, le-au luat locul tacticile de supravieţuire, cu pretenţie de proptele ale vieţii naţionale. În aceste condiţii, personalităţile exemplare au fost cel puţin marginalizate, cînd nu au căzut victime ale opresiunii regimului în formele sale extreme: întemniţarea sau asasinatul.
Schimbarea de regim din ’89, ca orice revoluţie, a tulburat apele, provocînd la rîndu-i o mare confuzie de valori – în care materia prevalează asupra spiritului – şi inversarea status-urilor sociale – astfel încît oameni care, într-o societate normală, nu puteau spera la mai mult de o slujbă umilă au devenit peste noapte “investitori strategici”, “politicieni” de vîrf şi “directori” ai opiniei publice.
Un timp, surogatele au funcţionat, iar lipsa modelelor autentice nu a preocupat prea mult opinia publică. Abia în ultimii ani, cînd lucrurile s-au mai aşezat, presa, ca avangardă a societăţii, a început să acuze „criza de modele”. O criză falsă, în opinia noastră. Modelele există, dar aşteaptă, iată, unele de peste 60 de ani, să fie re-cunoscute.
Prin revista Rost* am reuşit să repunem sub ochii românilor o parte dintre personalităţile-reper ale culturii naţionale şi, o dată cu ele, să sugerăm un model de viaţă. Am propus publicului larg nu doar valori intelectuale, ci creatori ale căror opere şi vieţi au fost puse sub semnul crucii şi al dragostei de neam. Ne-au reţinut atenţia mai ales aceia care şi-au susţinut ideile şi şi-au onorat sentimentele pînă la ultimele consecinţe. Am arătat astfel că lumea românească are, slavă Domnului, suficiente modele. Şi printre vii, dar mai ales printre cei trecuţi la cele veşnice. Singurul lucru pe care îl avem de făcut pentru a ne raporta la ele este să ne amintim că există, sau să le căutăm. Dar nu e de ajuns ca aceste modele să fie contemplate, admirate, ci trebuie înţelese şi, după puterile fiecăruia, urmate. [...]
Aşadar, avem datoria să vedem dincolo de model fundamentele pe care s-a construit pe sine, iar în viaţa sa să identificăm idealurile pe care le-a slujit, motivele pentru care a făcut-o şi cum a trăit. Atunci s-ar putea ca aceste modele să-şi împlinească, şi prin noi, dimensiunea formatoare.
În esenţă, Rost şi-a propus să ajute, prin mijloace culturale şi civice, la o resurecţie spirituală şi morală a românilor; lucrare, fără îndoială, dificilă şi care necesită timp, pentru că vizează înainte de toate schimbarea mentalităţilor. Şi am găsit că exemplul personificat poate fi de mare ajutor într-o astfel de întreprindere. Aşa a apărut în paginile revistei Rost o galerie de portrete de intelectuali înduhovniciţi, de preoţi jertfelnici şi de gînditori fundamentali pentru cultura noastră.
Antologia de faţă s-a născut din ideea de a deschide gustul pentru modelele autentice publicului de carte la care nu a ajuns revista Rost. Am socotit că punerea între copertele aceluiaşi volum a unor texte evocatoare a 20 de călăuze ale culturii naţionale va fi de folos şi cititorilor Rost care nu au colecţia completă a publicaţiei.
Selecţia este, ca orice alegere, în mod inevitabil subiectivă, dar de multe a fost dictată şi de valoarea unor texte despre o anume personalitate şi de aspectele mai puţin cunoscute pe care le tratează. Veţi găsi un abundent material documentar, de la elemente inedite sau controversate de biografie şi la particularităţi de gîndire, pînă la mărturii despre aceste personalităţi date de unii apropiaţi sau, indirect, prin hîrtiile oficiale întocmite chiar de opresorii lor.
Ordinea aşezării celor 20 de mari români în volum corespunde celei a numerelor din Rost în care au fost evocaţi. Pentru fiecare au fost reţinute cîte două texte, cu regretul că alte contribuţii importante au fost lăsate pe dinafară, din motive de spaţiu tipografic.
În locul datării fiecărui articol, pentru că avem de a face cu o publicaţie lunară, am preferat să punem pe pagina introductivă a fiecărui capitol numărul din Rost în care a fost omagiată personalitatea respectivă.
Asupra textelor, scrise între anii 2002 şi 2007, am operat puţine modificări, păstrînd maniera de redactare a autorilor, chiar dacă prin aceasta este afectată unitatea vizuală (unele texte au intertitluri, altele cifre romane sau asteriscuri, etc.). De asemenea, deşi opţiunea noastră este pentru grafia cu “î” şi “sînt” – din motive pe care le-am expus în altă parte şi asupra cărora nu mai revenim –, am dat autorilor libertatea de a scrie cum doresc. Aşa încît veţi observa texte în care este păstrată grafia cu “î” şi “sînt”, iar altele cu “â” şi “sunt”. Am avut grijă doar să păstrăm unitatea în cadrul aceluiaşi text. [...]
În final, îmi fac o datorie de onoare din a-i mulţumi cu toată recunoştinţa domnului Cassian Maria Spiridon, directorul Editurii Timpul din Iaşi, scriitor de o rară sensibilitate şi prieten devotat, care a îmbrăţişat din primul moment ideea alcătuirii acestui volum şi ne-a sprijinit în mod decisiv. [...]

Claudiu TÂRZIU

* Revista Rost – mensual de cultură creştină şi politică – a fost fondată în anul 2002, la Bucureşti, de Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu, Nicu Butnaru şi Mihail Albişteanu, cu girul Părintelui Gheorghe Calciu, al scriitorului Marcel Petrişor, al istoricului şi poetului Demostene Andronescu – seniori ai rezistenţei naţionale şi creştine din timpul comunismului, foşti deţinuţi politici.