31 martie 2008

MASONERIA DE DUMINICĂ

Str. Gramont din Bucureşti: modesta intrare în Templu


Luna trecută am primit, prin poşta electronică, o invitaţie mai puţin obişnuită (redactată stîngaci, dacă nu chiar agramat): „Duminică orele 13,00 – la Templul Istoric Masonic din Str. Gramont nr. 3 sector 4 Bucureşti, vă invităm la o Conferinţă de presă, ocazie cînd inaugurăm un Magazin Masonic şi deschidem oficial Muzeul şi Biblioteca Masonică a Marii Loji Naţionale a României şi a Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris – [?!][1] – urmată de un dineu. Vor fi prezenţi şi Mari Maieştri din alte ţări, precum şi Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat al Franţei, Atotputernicul Frate Huber Greven, care dimineaţa la orele 10,00 va consacra o Lojă de Perfecţie de Grad 14, în cadrul Supremului Consiliu Român al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat condus de Atotputernicul Frate Roman Daniel. În speranţa unei cunoaşteri reale în slujba cetăţenilor liberi fiind cu toţii, vă aşteptăm cu drag la aceste evenimente ale căror mesaje, opinii interne şi externe să aibă un ecou pozitiv pentru România în Contextul actual European şi Intercontinental. Vă rog să primiţi întreaga gratitudine” (m-am străduit să reproduc întocmai).
Să mă duc? Să nu mă duc?... Curiozitatea era mare, căci nu ştiam despre masoni decît din cărţi şi din presă (unde informaţiile sînt adeseori superficiale şi contradictorii). Pe de altă parte, de mai multă vreme mă bîntuie o întrebare, căreia speram astfel să-i găsesc măcar un început de răspuns: cum poate fi înţeleasă relaţia cu masoneria a unor clerici ortodocşi
[2], care mai şi pretind public că nu există nici o contradicţie între linia Bisericii şi cea a masoneriei? Şi am hotărît să mă duc, propunîndu-mi însă să încerc să fac abstracţie de ceea ce ştiu sau cred despre masonerie şi să mă pun, pe cît posibil, în pielea unui observator neutru şi „virgin”...


Cuza le ţine de urît celor rămaşi pe dinafară...


Pe 23 martie, după Liturghie, bucuros de prima zi însorită de primăvară, o apuc la pas spre adresa din invitaţie. Templul Istoric Masonic din str. Gramont nr. 3 nu-i decît o casă de prăvăliaş înstărit de pe la 1905, cu etaj şi cu o fîşie de curte, străjuită de strania „troiţă” cu simboluri masonice „sfinţită” prin vara anului trecut. Am grijă să trec pragul porţii nu mai tîrziu de ora indicată (13.00) şi aflu în curtea îngustă, unii în picioare, alţii aşezaţi pe nişte bănci lipite de zid, cam o duzină de oameni de presă, majoritatea tineri în blugi şi adidaşi, aşteptînd cuminţi să fie invitaţi înăuntru. Mai în fundul curţii, drepţi, scrobiţi, spînzuraţi de papioane, un grup de „fraţi” stau de vorbă între ei şi din cînd în cînd îşi consultă ceasurile, cu o vagă afectare. Par oameni subţiri, civilizaţi, de la care te-ai fi aşteptat la mai multă rigoare protocolară. Conferinţa de presă a început însă cu o întîrziere de mai bine de 30 de minute faţă de ora comunicată în invitaţii şi, deşi nu eram decît puţin peste 20, n-am încăput toţi în cămăruţa spre care am fost îndrumaţi (iar dintre cei ajunşi înăuntru, numai jumătate au putut ocupa un loc pe scaun). N-au fost însă singurele impoliteţi organizatorice. Cuvîntul în franceză al unui mason de rang înalt n-a beneficiat de nici o traducere (mizîndu-se poate pe „francofonia” apriorică a românilor, care cred că de data aceasta s-a aflat în nemărturisită suferinţă), iar de „sanctuarul” propriu-zis, în care se desfăşoară ritualurile, am fost ţinuţi cu grijă la distanţă (fiind de fapt plimbaţi numai prin „dependinţe”).
La conferinţa de presă, ne-am aflat faţă în faţă cu trei „Atotputernici”: Atotputernicul Frate Viorel Dănacu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României[3]; Atotputernicul Frate Huber Greven, Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat al Franţei; Atotputernicul Frate Daniel Roman, din fruntea Supremului Consiliu Român al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.


De la stînga la dreapta: Atotputernicii Fraţi Dănacu, Greven şi Roman


D-l Dănacu, principalul amfitrion, face o scurtă introducere formală, accentuînd pe ideile de reorganizare din mers şi de transparenţă a activităţii masonice din România. Se pricepe să pară cel mai volubil şi mai „deschis” dintre toţi. Un coleg de breaslă îmi şopteşte, de alături, că actualul Mare Maestru ar fi fost pe vremuri miliţian. Mie mi se pare că aduce mai degrabă a chelner de lux, şlefuit pe la case mari. Ţine să precizeze că Loja sa, spre deosebire de obedienţele preponderent atee ale Marelui Orient, are profund respect faţă de religie, membrii jurînd din capul locului pe „Sfînta Biblie”.
D-l Dănacu îi dă destul de repede cuvîntul d-lui Greven, franţuzul, cel mai vîrstnic dintre toţi, personaj stilat şi viclean, cu aer de iezuit trecut la „frăţiori”. Acesta ne vorbeşte pe scurt despre „spiritualitatea” masonică, străduindu-se să se coboare elegant la înţelegerea noastră de neiniţiaţi: purtători de tradiţii milenare, masonii n-au mai nimic de-a face cu politica, aşa cum calomnios se pretinde despre ei, ci caută „perfecţia” spirituală; nu-i preocupă micile mistere (cum ar fi, bunăoară, de ce e cald sau de ce e frig), ci Marile Mistere (care nu mai sînt însă exemplificate). Se raportează la ideea de Dumnezeu, chiar dacă nu neapărat personal, iar Marele Arhitect al Universului este simbolul cumulativ al tuturor ideilor de Dumnezeu din religiile tradiţionale, cu o pretinsă notă de determinare şi concreteţe dată de însuşi numele său.
Mai plictisit şi mai posac, urmează la cuvînt d-l Roman, pe ai cărui umeri par să apese toate problemele nerezolvate ale masoneriei române şi chiar universale. Salută progresul „administrativ” al structurilor masonice de la noi, tradus mai cu seamă în Supremul Consiliu pe care-l conduce şi în proaspăta Lojă de Perfecţie de Grad 14 (care netezeşte decisiv calea spre gradele mai înalte, pînă la Gradul 33 – şi cînd spune „Gradul 33”, i se simte un plus de înfiorare în glas).
Urmează un simulacru de „dialog” cu sala, dar cu ochii pe ceas. Noi ne-am îndeplinit scopul propagandistic, par să sugereze amfitrionii, şi ar fi bine să nu ne mai complicăm cu discuţii (care nu ştii niciodată unde duc), ci să trecem la numărul final (prezentarea muzeului şi magazinului) şi la gustările în aer liber (numite în invitaţie „dineu”). Cele cîteva întrebări, de altfel, sînt mai degrabă timide şi neesenţiale, poate şi din ignorarea problematicii masonice, poate şi dintr-o anumită bănuială că răspunsurile n-ar putea fi decît politicos-evazive (cum s-au şi dovedit de fapt). Mă încumet şi eu, din uşă: „Noi, neiniţiaţii, căutăm să numărăm obedienţele masonice din România şi nu mai prididim: ne ies 8 sau 9, iar unii zic că ar fi chiar 11, şi toate în frondă unele cu altele. Peste atîtea divergenţe, e şi ceva care vă uneşte?”. În timp ce eu vorbesc, cei trei clatină grav din cap (inclusiv franţuzul, de parcă ar înţelege). Cum termin, d-l Dănacu zice: „Vă mulţumesc că mi-aţi pus această întrebare! Din păcate, aşa este, dar...” (toată lumea e ochi şi urechi, de o parte şi de cealaltă). Acest „dar” îmi aduce brusc aminte de paginile lui N. Steinhardt cu imaginarul rechizitoriu „ţărănesc” făcut unui Iuda care ar vrea să se disculpe (la fiecare „dar” al vânzătorului, interlocutorul îl aduce, „ţărăneşte”, la realitatea brută a faptei lui). „Aşa este”, zice d-l Dănacu, „dar pentru cel iniţiat, pentru adevăratul mason, masoneria e una singură...” etc., etc. Îmi vine să-i spun şi eu, ca „ţăranul” din Steinhardt: „Atotputernice, nu mă aburi! În ce fel e una, dacă de fapt sînt 8, 9 sau 11 obedienţe, şi se ciondănesc toate între ele?!”. Înţeleg însă că n-are rost să insist, aşa că-i ascult amuzat pledoaria şi la sfîrşit îi mulţumesc politicos.
Conferinţa de presă s-a terminat şi toată lumea pare uşurată. În drum către odaia-muzeu de la etaj, spre care duce o scară spiralată, sîntem îndemnaţi să poposim cîteva clipe dinaintea „banierei” masonice, străjuite frontal de bustul lui Cuza, iar de-a dreapta şi de-a stînga de portretele înrămate ale „marilor masoni români”, de la Horea pînă în zilele noastre. „Sadoveanu ştiam, da’ şi Goga, dom’le?!”, exclamă cineva, mai de-o parte. Ei da, uite că şi Goga...


Piesă de muzeu: legitimaţie masonică de la jumătatea anilor '40


Muzeul e de fapt o cămăruţă mansardată, cu rafturi de jur-împrejur. D-l Dănacu ne prezintă, cu un fel de mîndrie şcolărească pentru buna pavoazare, cîteva diplome şi medalii, precum şi o legitimaţie de mason de la jumătatea anilor '40. Cineva observă, sub sticlă, şi două farfurii pictate şi smălţuite. „E ceramică de Horezu. O preţuim pentru că regăsim în ea simbolurile noastre”. „Ce simboluri, adică?”, îndrăzneşte o duduiţă. „Păi... soarele, luna...” (dau toţi să fotografieze). Şi unul, mai hîtru: „Soarele şi luna? Păi mai e, dom’le, ceva să nu fie masonic?!”. Marele Maestru surîde şi trece mai departe...
Coborîm, dăm ocol prin spate, pe un lung culoar care pleacă de sub scări (pavoazat cu mesajele de recunoaştere a Lojii de către alte foruri masonice din lumea întreagă), trecem prin faţa uşii de la „camera interzisă” (deasupra căreia scrie cu litere de-o şchioapă: Libertate-Egalitate-Fraternitate) şi ieşim la celălalt capăt al curţii, unde a fost amenajat magazinul masonic (director: Marius Ludovic Nagy). Cărţi, reviste, insigne, baniere, săbii rituale cu cap de mort, mănuşi, colane, cravate, papioane, sorţuleţe... Un coleg, care pare fascinat de acestea din urmă, se interesează de preţ. Depinde. Iată un sorţ pentru Gradul 3... Iată şi unul de Mare Comandor... Pot ajunge pînă la vreo 4 milioane de lei vechi, dar, ca toate celelalte obiecte de ritual intern, nu se vînd decît membrilor. Profanul îşi poate cumpăra o carte, o revistă, o insignă... (De altfel, la plecare, ni se dă fiecăruia cîte-o pungă de hîrtie cu baniera imprimată pe ea, iar înăuntru cîte-o Medalie Jubiliară cu tricolor[4] şi cîte-un număr din revista Cuvînt masonic, editată de pomenitul Centru Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucureşti, prezidat de acelaşi Viorel Dănacu[5].)


Şorţuleţe pentru oameni serioşi


Între timp, afară, în curte, mesele cu bucate s-au înmulţit: salamuri uscate, brînzeturi fine, fripturi, cîrnaţi, plăcinte (la care un frate cu papionul mai strîmb ne îmbie cu precădere, părînd gata să ne dea şi reţeta), iar mai la o parte un fel de bar improvizat, cu bere, vin, răcoritoare şi cafea. Spiritualitatea masonică nefiind una ascetică, fraţii, chiar dacă jură pe Sfînta Biblie, n-au probleme cu Sfîntul şi Marele Post. Colegii din presa laică par destul de încîntaţi, dar observ şi cîteva colege care se ţin mai deoparte (sfioase, circumspecte sau poate chiar postitoare). Ceva îmi spune că reflectarea în presă va fi una favorabilă. Ceea ce înseamnă că scopul gazdelor a fost atins. Libertate şi transparenţă („în slujba cetăţenilor liberi fiind cu toţii”). Ce „ocultă”?! Ce „conspiraţie”?! Şorţuleţe şi papioane. Patriotism european.
Prind în treacăt discuţia dintre doi reprezentanţi ai presei, ce-şi aprind ghiftuiţi ţigaretele, privind oarecum cu jind (ca şi mine, recunosc) la superba ţigară a Atotputernicului Frate Huber Greven (care reuşeşte, cu eleganţă, să fumeze, să vorbească, să mănînce şi să bea în acelaşi timp!). „ – Şi cu secretu’ masonic cum rămîne? – Păi nu mai sînt secreţi, sînt numai discreţi... Că legea nu dă voie la asociaţii secrete”.


"Dineul" dinspre ora 15.00...


Nu ţin să mai zăbovesc şi scap la larg, pe străzile însorite. Dau spre Parcul Carol (alt mason!) şi caut să-mi decantez impresiile. Strîng mîna în buzunar, pe aparatul foto, de care m-am putut folosi din plin. Lumea nu e scorţoasă şi n-are papioane, ceea ce dintr-o dată mi se pare reconfortant. Cînd tai mahalaua, spre Pasajul Mărăşeşti, pentru prima oară aud manele şi nu mă deranjează...
Din păcate, tot nu m-am dumirit cu clericii îndulciţi la Loji. Ce-I lipseşte lui Hristos şi găseşti la Marele Arhitect? Şi cum să-i spui lui cutare şi lui cutăriţă Atotputernicul, cînd în Biserica în care slujeşti Atotputernic e numai Dumnezeu? Şi ce-ai tu, popă ortodox, cu unii care înfulecă şi împart hartane în Postul Mare? Nici eu nu-s prea postitor, dar la un popă nu se cade... Sau tragi tu nădejde să afli în Loja de Perfecţie, cu fratele Greven de-a dreapta şi cu fratele Roman de-a stînga, desăvîrşirea Tatălui Ceresc? Templul lor poate că nu-i chiar capiştea păgînă, „troiţa” din curte poate că nu-i chiar crucea luată în deşert, dar şorţuleţul sigur nu este patrafir, nici Marile Mistere nu sînt Sfintele Taine... Dar poate că nu „spiritualitate” cauţi tu în Loji, ci altceva... Puterile şi măririle lumii acesteia? Ei zic că nu ţi le pot da... Dar poate că mint şi ei cu graţie, aşa cum te-au învăţat şi pe tine să minţi...
Am fost în str. Gramont nr. 3 şi mărturisesc că masonii (sau măcar unii dintre ei) sînt în realitate mult mai agreabili decît cei din cărţi. Dar, creştineşte vorbind, mi se pare ca în proverbul acela englezesc: nici un cimitir nu este atît de frumos încît să te vrei îngropat în el.

Răzvan CODRESCU


[1] Este vorba de Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucureşti (Caragiale e cu noi!), care pretindea deunăzi a fi descoperit că Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu ar fi fost „primul mason român”. Am scris un articol separat despre această năstruşnicie, aşa că nu mai revin aici.
[2] Dau numai cîteva exemple foarte recente (fără să intru deocamdată în amănunte): amestecul (televizat) de ritualuri masonice şi ortodoxe de la înmormîntarea lui Florian Pittiş; preotul şi cadrul universitar Eugen Jurcă din Timişoara, intervievat în numărul dedicat morţii lui Pittiş de către o publicaţie masonică din Bucureşti, unde declară nu numai apartenenţa sa la masonerie, dar şi faptul că şi-a ridicat biserică pe banii „frăţiorilor”; preotul Vasile Olteanu din Braşov, care, participînd la lansarea unei reviste masonice locale, le-a mulţumit public masonilor că există; înregistrarea video (lesne de accesat pe internet) a sfinţirii unei „troiţe” cu simboluri heterodoxe, în chiar incinta Templului Istoric Masonic din str. Gramont, de către un tînăr preot ortodox (despre care am aflat în urmă că se numeşte Cristi Niculescu şi că a fost trimis acolo de către... Arhiepiscopia Bucureştilor). Nu mă refer şi la ce s-a întîmplat în Catedrala de la Timişoara, căci acolo a fost un ritual heterodox, dar nu masonic.
[3] A nu se confunda cu Marea Lojă Naţională din România, condusă de d-l Chirovici (cel firitisit de Patriarhia Română), care e alta pînă la adversitate.
[4] Marcînd 5 ani de la constituirea Marii Loji Naţionale a României (2002-2007, sau 6002-6007, după calendarul masonic). „Medalia este un simbol masonic care are inscripţionate: numele Marii Loji Naţionale a României, data constituirii – 13-14 aprilie 6002, compasul şi echerul, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, în întregime fiind suflată cu aur” (din descrierea oficială a emiţătorilor).
[5] În punga mea am găsit numărul 1/2008. E frumos, luxos chiar, dar plin de greşeli (se vede încă o dată că scrisul nu-i partea tare a masonilor noştri „antici şi acceptaţi”). Răsfoiesc. „Personalitate de referinţă a francmasoneriei naţionale”, Al. I. Cuza este prezentat ca „Făuritorul României Moderne”. Autorul articolului este... Radu Theodoru. Dacă-i unul şi acelaşi cu marele antisemit, atunci încurcate sînt căile (nu numai ale Domnului). Dr. Viorel Dănacu semnează o notă comemorativă la 50 de ani de la „trecerea în nefiinţă” a lui Constantin Brâncuşi. Se vede că sculptorul nu va fi fost frate, căci atunci probabil că n-ar fi trecut „în nefiinţă”, ci în „Orientul Etern”. La pagina 9 dau de articolul pe care l-am criticat maian, citindu-l pe internet: „Constantin Brâncoveanu, primul mason român”. Un alt franţuz, Jean-Claude Bousquet, Preşedinte al Confederaţiei Marilor Loji Unite ale Europei, prezintă mai pe larg „Spiritualitatea masonică” („... francmasoneria Ritului Scoţian Antic şi Acceptat a adoptat deviza ORDO AB CHAO. Astfel se explică prezenţa atîtor simboluri cosmice în templele noastre”). Adrian Mac Liman, Mare Maestru al Marii Loji Confederate a Spaniei, extinde discuţia asupra riturilor masonice, chemînd la Agapa Fraternă („continuare a Lucrării şi parte integrantă a ei”). Un Philippe Doucet tratează mai liric despre „Simbolismul Marelui Arhitect al Universului”, încheind astfel: „Nu mai sînt singur, retras de lume. MARELE ARHITECT AL UNIVERSULUI mi-a redat tinereţea şi dorinţa în puritatea Sa. Această dorinţă era mascată de pasiunile mele şi se transformase în raport de forţe şi putere. El m-a eliberat în carnea şi spiritul meu”. Pe penultima pagină, drd. Liviu Andreescu îi face un elogiu deşănţat lui Miron Cristea, numit „Patriarhul Neamului” (dar desigur nu pentru că a fost Patriarh al Bisericii strămoşeşti, ci pentru că a fost frate venerabil „în noua arhitectură a iubirii, ... în Marele Arhitect”). Portretul este complet fals şi asupra cazului îmi propun să revin cu o altă ocazie (deocamdată menţionînd numai paradoxul că tocmai sub patriarhatul său Sf. Sinod a condamnat francmasoneria, în 11 martie 1937, pe baza raportului întocmit de Mitropolitul Nicolae Bălan).

22 comentarii:

La 1/4/08 1:09 PM , Anonymous Anonim a spus...

E teribila istorioara.Foarte reusita, mi-ati indus integral atmosfera kitsch a unui eveniment cu titlu obositor si marcat in final de importantul ,,dineu".
Unele observatii ,,neutre" si ,,virgine" mi-au starnit rasul dovedite si de poze. Pana la nota explicativa nr.2, caci, am obiceiul nu tocmai bun, atunci cand citesc sa las povestea sa curga si apoi revin asupra notelor de subsol.
Acu, poate ati subestimat atotputerniciile si va fac alte daruri ,,surpriza"...
C.N.
P.S. N-am inteles bine, sper ca nu fumati, doar stiti ca e daunator sanatatii...

 
La 1/4/08 3:45 PM , Blogger Ioan Usca a spus...

Aş fi înţeles cuvântul introductiv, deoarece am lucrat, cândva, la un mensuel francofon.

În altă ordine de idei, apreciez discreţia, dar nici secretele nu le socotesc de lepădat...

 
La 1/4/08 5:26 PM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

C. N.:

Fumatul e păcatul cel mai greu de ascuns.
Cineva mi-a relatat odată (dacă a minţit el, mint şi eu)vorba auzită de la un mare duhovnic:
"Fiecare om are păcatele lui, dar sînt păcate şi păcate. Sigur că toate sînt rele, dar nu toate sînt la fel de rele. Bine ar fi să n-ai păcat. Dar dacă ai, măcar să fie unul mai mic, nu unul mai mare. Ştii cum se zice: mai bine să fumezi decît să bei; mai bine să bei decît să umbli cu femei; mai bine să umbli cu femei decît să minţi; mai bine să minţi decît să furi; mai bine să furi decît să ucizi; mai bine să ucizi decît să te lepezi de Dumnezeu..."
Ca să nu fie sminteală, ar trebui precizat însă (o fi făcut-o şi duhovnicul cu pricina, nu mai ştiu)că păcatul nu e scuzabil pentru că e mic şi că păcătoşenia noastră curentă se alcătuieşte adesea din păcate mici, nu din păcate mari, fără să fie prin aceasta mai puţin păcătoşenie.

Ioan Usca:

Pentru masoni cred că e invers: apreciază secretele, dar nici discreţia n-o socotesc de lepădat...

 
La 1/4/08 6:24 PM , Anonymous Anonim a spus...

eu vorbeam de sanatate...
Dar m-ati sedus cu demonstratia pacatului mic/mare; vedeti, daca v-am provocat, m-am ales cu un bonus ,,despre pacatul fumarii".Nu sunt asa de vulnerabila la sminteala...
Stiti, Inaltul Bartolomeu ne spunea odata, cu farmecul sau de povestitor, ca fuma mai in tinerete,chiar foarte mult. Pana a aflat, nu stiu cum (a vazut un film, nu sunt exacta), caci istorioara era mai lunga, ca se poate muri subit de fumat. Avand cunostiinte medicale la baza i-a fost lesne sa renunte definitiv la tigari. Atat am retinut sigur, un punct maximal al vointei sale:,,Pai sunt pregatit eu pentru asta?"
Nu vreau sa va mai necajesc.
C.N.

 
La 1/4/08 7:33 PM , Blogger Ioan Usca a spus...

În altă ordine de idei (iarăşi, că-mi tot vin idei!), lucrez la nişte ţigări sănătoase (nu se inhalează fumul, ci se introduce intravenos). Că-i păcat au ba, nu m-am gândit...

 
La 1/4/08 8:07 PM , Anonymous Anonim a spus...

ziceam si eu ,,despre pacatul fumari"in dialectul batranilor(intelepti) din Ardeal,
dar, chiar nu mai stiu daca e pacat sau nu, cred ca toate lucrurile pot avea argumente subiective, circumstante atenuante...stiti mult mai bine Parinte,...

C.N.

 
La 1/4/08 9:26 PM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

E păcat, ce mai tura-vura! Şi pe deasupra e păgubos şi pentru sănătate, şi pentru buzunar. Sigur că dacă ăsta ar fi singurul păcat omenesc, nu cred c-ar împiedica lumea să devină rai.Dar, dacă vă mai amintiţi, nu despre fumat era vorba...

 
La 2/4/08 11:17 AM , Anonymous danieloctavian a spus...

"Din păcate, tot nu m-am dumirit cu clericii îndulciţi la Loji. Ce-I lipseşte lui Hristos şi găseşti la Marele Arhitect?"
Aşa sună întrebarea dvs.
Şi încerc eu să îmi dau cu presupusul: să fie pomenitele plăcinte ?
Altfel, recunosc, am râs ţinându-mă cu mâinile de burtă, citind această istorie. Cum probabil aţi făcut şi dumneavostră scriind-o şi amintindu-vă.

 
La 2/4/08 12:57 PM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Daniel Octavian:

Vodă Belea - să fie şi el mason?

 
La 3/4/08 8:38 AM , Blogger Ioan Usca a spus...

Dacă Vodă Belea este mason, încep să mă tem pentru Masonerie... Bine că nu-i cleric!

 
La 3/4/08 10:53 AM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Eu mă tem încă de pe vremea cînd am auzit că e mason şi Adrian Copilul-Minune...

 
La 3/4/08 5:24 PM , Anonymous Anonim a spus...

Avand in vedere ca unul din criteriile de recrutare in masonerie este calitatea profesionala-cei mai buni din toata paleta de profesiuni(cel mai bun maturator, cel mai bun zidar si tot asa...),la vremea respectiva Adrian era cel mai minunat manelist.Or fi avand nevoie si de el, cu toate ca vazusem o emisiune in care se plangeau masonii ca se intra prea la gramada.Pare-mi-se ca si regele Cioaba facuse presiuni, si, desi nu l-au admis, si-a creat de la sine o Loja.
C.N.

 
La 3/4/08 6:18 PM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu ştiu dacă-i chiar aşa, dar îţi vine să zici: nu mai e nici masoneria ce-a fost...

 
La 3/4/08 7:25 PM , Blogger ionut a spus...

Nu cred ca face bine unor oameni in toata firea sa coboare o problema atat de serioasa ca cea a masonilor in deriziune si haz. La tonul de aici, mai avem putin si vom spune - "mai, da' masonii astia sunt de fapt chiar baieti buni, on s'amuse bien cu ei, ce daca au vrut (si partial au reusit) sa omoare ultimul rege cu matele ultimului papa..."

 
La 3/4/08 10:48 PM , Anonymous Anonim a spus...

Domnule ionut,
daca va deranjeaza ceea ce am spus despre Cioaba, sa stiti ca sunt declaratiile lui, ce apar si cu un simpla cautare google despre subiect.
Poate, si hazul comporta o nuanta din,,intelepciunea sarpelui"... pe care, suntem indemnati sa o dobandim...

C.N.

 
La 4/4/08 2:06 AM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Ionuţ (a cărui fermitate nu-mi displace):

Credeţi-mă ca pe un bătrîn "reacţionar", care de 20 de ani încoace am abordat aceste lucruri în cele mai diferite registre: seriozitatea nu trebuie musai să fie posomorîtă.

 
La 4/4/08 2:36 PM , Blogger ionut a spus...

Multumesc pentru solicititudinea raspunsurilor.

Dle Razvan Codrescu, va respect mai mult decat lasa sa se vada aparentele(mesajul de mai sus)si am toata recunosinta pentru existenta unor "batrani reactionari" dar tineri in spirit ca dvs.

Eu insa chiar cred ca Templul Masonic este mai rau decat o capiste pagana (aceia aveau o scuza, macar cea a obiceiului obstesc, sa spunem)si acea "troita" este implicata in ceva mai rau decat luarea in desert...Desigur, cred ca sunt destui care au picat in astfel de loji fara sa stie ce este cu ele pana la capat, ci doar asa, la suprafata. Cu toate acestea si chiar daca pionii sunt simpatici sau poate chiar dragi noua...(Florian Pittis)"taina faradelegii se lucreaza". Si prin ei.

In ultimul rand, sa ne aducem aminte ca sunt atatea povestioare despre prostia mai mult decat proverbiala a gardienilor comunisti din inchisori. Da, prostie mare, multe scenete de comedie, insa prostia asta facea posibile si crime sau scene de cel mai negru cosmar. Sa insemne oare ca cu prostia, fandoseala si fuduleala nu prea e de glumit? Nu neaparat, dar nici tot timpul...pt. ca, puse in "valoare", ele ating dimensiuni tragice, criminale.

 
La 4/4/08 10:49 PM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu pot să nu vă dau, principial, dreptate. Nici nu mă sfiesc să recunosc că orice "provocare" de genul celei pe care am lansat-o aici nutreşte în adînc nădejdea de a da loc la dezbateri responsabile (care ele singure ajung să conteze pînă la urmă, restul fiind "recuzită" conjuncturală, mai mult sau mai puţin retorică).

 
La 5/12/08 2:08 AM , Anonymous Cristi Horia a spus...

Povestea este foarte amuzanta...se vede ca sunteti scriitor si un fin caricaturist...sunt si eu crestiin ortodox dar totusi simt sa iau cumva apararea francmasoneriei. Este o alta spiritualitate ce trebuie respectata ca de altfel si alte religii si spiritualitati...Bineinteles , daca se va sustine ideea destul de intalnita la ortodocsii "hardcore" si totusi atat de putin potrivita smereniei crestine, si anume ca "ce nu e crestin ortodox e de la diavolul", atunci nu exista intr-adevar nici un motiv pentru a aprecia pozitiv (sau macar semnificativ) orice alta credinta religioasa (sau parareligioasa).Sa nu uitam totusi ca sunt miliarde de oameni ce au alte religii si cred ca treaba noastra ca buni crestini este sa nu-i judecam pe altii ci sa ne incredem in "iconomia" divina. Pe langa asta sunt lucruri in alte religii si credinte care pot fi apreciate chiar de catre un crestin. masoneria autentica este tocmai aceasta incercare de dialog cu oameni de credinte diferite, ce se ingaduie unul pe altul, intr-o lume de atitudini integriste sau fanatice. Sunt total de acord ca in balaceala noastra balcanica am reusit ca de obicei sa dam un iz de Dambovita si francmasoneriei, precum recunosc ca , avand ocazia de a cunoaste cativa francmasoni, am observat ca elitismul si ingamfarea intelectuala sunt destul de intalnite. Apoi am cunoscut si cativa francmasoni ce mi s-au parut niste oameni foarte rezonabili si mi-am dat seama ca aici, ca si in orice pe lumea asta, calitatea umana face diferenta. Nu vreau sa povestesc ce exemplare de preoti am intalnit cateodata. In alta ordine de idei,trebuie subliniat ca exista mai multe francmasonerii . Este evident ca a fost cam ridicola acea adunatura de "atotputernici" (rizibil, intr-adevar) si acea inflatie de "grade inalte" in care Ritul Scotian Antic si Acceptat abunda, justificat sau nu. Dar initial masoneria ,asa-numita masonerie albastra nu cunoaste aceasta luxurianta ierarhica - nu cunoaste decat trei grade , companion (neinitiat inca), frate si maestru (conducatorul unei loji). Ritul Scotian Antic Si Acceptat a fost introdus in francmasonerie cam la 60 de ani dupa Constitutiile lui Anderson de catre cavalerul de Ramsay, in Franta, probabil un individ pasionat de ocult si exotic. Daca citim Constitutiile lui Anderson, vom observa ca ele nu vor decat sa legitimeze o "asociatie de oameni diferiti care vor sa se inteleaga si sa fie toleranti unul cu celalalt". Nu mi se pare nesemnificativ ca francmasoneria a aparut tocmai in Anglia, unde spiritul "fair-play" , statutul de "gentleman", scepticismul ironic au fost si sunt o trasatura a spiritului britanic.Presupun (si mi s-a si confirmat) ca in alte parti mai vestice ale Europei lucrurile sunt un pic diferite si poate un francmason din UK ar fi vazut ce se intampla cu aceiasi ochi cu care i-ati vazut si D-voastra. Ceea ce de altfel s-a si intamplat in realitate, pentru ca in prezent numai MLNR (Marea Loja Nationala Romana - Masonerie Albastra) condusa de Eugen Ovidiu Chirovici este recunoscuta de Marea Loja a Angliei.
In fine, cred ca m-am cam lungit si
am ajuns sa am un monolog cam prea serios. Va apreciez talentul literar si m-am foarte amuzat citind aceasta "relatare" .

Toate bune

P.S. Apropo, va plac romanele lui Chirovici ?

 
La 5/12/08 3:34 AM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Bănuiam şi eu că problema francmasoneriei rămîne deschisă...
Romanele d-lui Chirovici? N-am ajuns să citesc nici unul, dar îmi propun, din curiozitate literară.

 
La 28/12/08 6:57 PM , Anonymous Anonim a spus...

Atentie! - e o mica eroare la nota 2: preotul mason cu pricina se numeste Eugen (nu Emil) Jurca.

 
La 28/12/08 7:28 PM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Aşa e, mulţumesc pentru observaţie. Am operat deja îndreptarea respectivă.

 

Trimiteţi un comentariu

<< Pagina de pornire