24 septembrie 2008

“UN BĂTRÂN FRUMOS...”

O mărturie simplă şi înfiorată, poate nu exactă în toate detaliile ei, dar preţuind ca sincer apel creştinesc la neuitarea unei generaţii mucenicite, a cărei suferinţă “pentru Cruce şi Neam” este poate temeiul pe care Dumnezeu ne mai rabdă în nevrednicia noastră impioasă de azi...
Am preluat textul scrisorii şi fotografiile aferente de pe blogul d-lui Laurenţiu Dumitru, căruia îi mulţumesc pentru îngăduinţă – şi pe care îl felicit pentru rîvna constantă pe care o arată în scrisul său misionar. (R. C.)
















... Pe Domnul Marin Răducă l-am cunoscut pe vapor, în drum spre Muntele Athos; am luat parte împreună la discuţie cu un părinte din Teleorman. M-am bucurat că acest bătrân simplu, micuţ, slab, cu ochii vii – un bătrân frumos –, care filma totul şi manifesta interes de cele duhovniceşti, este român. Asta am aflat-o în drumul dintre Kareia şi Schitul Prodromu, într-un maxi-taxi, în care am stat pe scaune alăturate. Am aflat că are 87 de ani, că a mai fost în Athos cu 6-7 ani în urmă şi că atunci a stat 2-3 luni, în perioada Postului Mare, împreună cu pustnicii din Athos. Povestea întâmplarea fericită când a participat la o adunare a pustnicilor de dinaintea începerii Postului, cerând atunci să fie primit sub ascultarea unuia dintre ei şi să petreacă Postul în Munte… N-a mărturisit întâmplările minunate pe care le-a trăit pe acolo, dar mi-a dat o lecţie de duhovnicie adâncă, evocând cu pătrundere şi har drumul de înnoire lăuntrică. Sincer să fiu, mă aşteptam în Athos la minuni şi pe “Nea Marin” nu prea l-am apreciat, pentru ca mai apoi să rămân uimit văzând cum îl primesc călugării din Prodromu, ca pe un împreună slujitor!
L-am pierdut din vedere pentru câteva zile pe acest bătrân vioi, care avea un bagaj de trei ori mai mare decât al meu, încât se clătina când păşea – aveam impresia că cineva îl ridică de grumaz, ca să nu cadă – şi care avea dorinţa nefirească de a rămâne pe Munte câteva săptămâni, până la Praznicul Schimbării la Faţă, când voia să vadă vârful Sfântului Munte.
Ne-am revăzut tot pe vapor şi am aflat că nu primise binecuvântare să urce pe Athon şi că, de aceea, se hotărâse să se întoarcă acasă. L-am luat cu noi, căci voia să ajungă în Tesalonic şi, din vorbă în vorbă, am aflat taina ochilor lui.
Omul făcuse parte din Frăţiile de Cruce, şi, cu această acuzaţie, a fost condamnat la 15-20 de ani de închisoare, din care a ispăşit 12. După ce a ieşit, s-a căsătorit cu o fată din satul său, cu mult mai mică, iar după câteva luni a fost închis din nou şi condamnat la 10 ani, din care a ispăşit 7. Întors acasă, şi-a recunoscut fiica în parcul de joacă, şi-a întregit familia – soţia l-a aşteptat, nu s-a recăsătorit la insistenţele părinţilor, deşi primise acasă într-o valiză toate hai-nele soţului, ca semn că e mort. A lucrat ca electrician automatist. În ciuda faptului că era singurul din întreprindere care ştia să lucreze după instrucţiunile inginerilor germani, care întemeiaseră instituţia, a fost permanent prigonit, dosădit… A purtat această cruce a suferinţei până la căderea comunismului şi, din spirit circumspect, nu a depus mărturii, nu s-a plâns, nu a cerut drepturi. Fiica sa cea mică, plecată în Australia, a aflat de curând că tatăl ei a pătimit în închisorile comuniste. Se mândreşte acolo cu ceea ce ar fi putut să se mândrească în propria ţară. Dar aici acoperim cu moloz. Am vrut să zic cu var, dar suna a Paşte şi n-avea legătură cu nesimţirea noastră.
L-am întrebat dacă i-a văzut pe Gafencu, pe Ianolide. S-a mirat de întrebare şi mi-a spus că au suferit împreună, au stat în aceeaşi celulă. Dar comuniştii i-au separat pe cei care îi numeau “mistici” de legionarii care nu abdicau de la opoziţia făţişă. Mi-a explicat că grupul Gafencu a intrat în contact cu Pr. Arsenie Boca şi cu Pr. Stăniloae şi, de atunci, ei au început urcuşul taboric. Cei din grupul legionar şi de dreapta, în frunte cu Mircea Vulcănescu şi alţii, au rămas pe linia rezistenţei legionare. Ştiind comuniştii că vechii legionari sunt disciplinaţi şi corecţi, pe cei din grupul “misticilor” i-au tratat mai indulgent. De aceea, erau priviţi de fraţii lor de suferinţă, între care şi nea Marin Răducă, drept farisei. În schimb, acestora din urmă li se aplica regim de exterminare. Şi mi-a relatat cum Mircea Vulcănescu se întindea pe cimentul inundat şi îngheţat ca ei să stea deasupra, să se salveze. Argumenta Mircea Vulcănescu că el fiind mai mare, mai corpolent, îi poate ţine pe mai mulţi dintre ei. Au trecut ani în care ei s-au privit cu reţineri.
Dar spunea Domnul Marin Răducă şi că, atunci când trecea pe lângă Gafencu, acesta îi striga aproape: „Rugăciunea, să nu laşi rugă-ciunea!”; sau: „Fii tare! Rezistă!”. Mai apoi, a înţeles că ei ţinti-seră mai sus şi nu i-a mai judecat.
E interesant cum a scăpat acest om de furia dezlănţuită a Satanei, cum a rezistat, cum împrăştie lumină, cum are tăria să facă drumuri de mii de kilometri ca să filmeze pentru prieteni frumuseţile Ortodoxiei, cum ascunde atâtea şi cum de nu se plânge, nu detestă. Noi ştim cum, dar alţii ar fi curioşi să afle, ar fi dornici să afle. El e una din făcliile încă în viaţă pe care le ascundem în moloz înainte de a muri. Vom aştepta 300 de ani ca să afle urmaşii noştri că cei decapitaţi de comunism sunt SFINŢI şi MĂRTURISITORI…
Ce bine că de sus ei ne veghează cu îngăduinţă, cu iubire, cu grijă părintească, şi se roagă lui Dumnezeu pentru noi, născocesc pentru noi motive de ispăşire, pe care, dacă le-am cunoaşte, am găsi de cuviinţă să ne lungim somnul, că are cine şi mai e timp până la Iadul cel mare...
ROMÂNIA NU ESTE CE SE VEDE! Dar dacă noi dormim, copiii noştri vor deschide ochii în întuneric...

Marius ŞTEFAN














9 comentarii:

La 24/9/08 12:22 PM , Anonymous Anonim a spus...

De unde pana unde Mircea Vulcanescu legionar? Sau Gafencu si Ianolide considerati "farisei" de ceilalti detinuti legionari? Intentiile or fi nobile, dar fiti mai atenti la ce postati!

 
La 24/9/08 12:48 PM , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu personajul în sine e important aici, nici un detaliu sau altul, ci datoria noastră neonorată faţă de lupta şi jertfa unei întregi generaţii de creştini martirizaţi, unii încă trăitori printre noi, dar de care aproape că nu ne mai pasă. Textul nu e un document, ci mai degrabă un manifest care amendează, pornind de la o întîlnire întîmplătoare, uitarea noastră de propriul trecut, ignorarea unui întreg capital de eroism şi sfinţenie. Să zicem că “Nea Marin” ar fi doar un impostor: problema rămîne, “bătrînul frumos” există, oricum s-ar numi şi oriunde ar fi localizat. “Bătrînul frumos” nu este pînă la urmă X sau Y, ci icoana care ne obligă a trecutului nostru apropiat. Aşa că nu vă supăraţi nici pe Marin Răducă, nici pe Marius Ştefan, nici pe Laurenţiu Dumitru, nici pe Răzvan Codrescu; supăraţi-vă reactiv pe cecitatea lumii în care trăim!

 
La 25/9/08 7:38 AM , Anonymous alexandru a spus...

Generatia inchisorilor ar fi putut sa salveze Romania. Pana la urma, din pacate, s-a salvat Romania de ea. Ca Romania are insusirea asta ciudata sa se salveze mereu de cei care ar putea-o salva. Nu exista tara pe lume in care virtutea sa fie mai marginalizata si ticalosia mai triumfatoare. Asta este adevarata noastra problema de ieri, de azi si maine.

 
La 26/9/08 9:29 AM , Anonymous Anonim a spus...

Am intrebat mai multi fosti detinuti politici despre Marin Raduca si nimeni nu-l cunoste sau n-a auzit de el. Asta probabil pentru ca este un simbol...

 
La 29/9/08 9:12 PM , Anonymous gura lumii a spus...

Daca tinerii ar sti, daca batranii ar putea...

 
La 30/9/08 2:11 PM , Anonymous Anonim a spus...

Bă, tu n-ai auzit că la noi tinereţea e fără bătrâneţe şi viaţa e fără de moarte?!

 
La 30/9/08 9:18 PM , Anonymous Păstorelul a spus...

Ce-i albastru s-a-nţărcat,
ce-a fost verde s-a uscat,
iar ce-i roşu-a fost şi-o fi,
orişicât s-ar... albăstri!

 
La 1/10/08 8:44 PM , Anonymous bloggoslovul a spus...

Păstorele, bine zici
despre ciorile vopsite!
De ne-ar fi şi fapta brici
cum ni-s vorbele copite!

 
La 1/10/08 10:11 PM , Anonymous Păstorelul a spus...

Eu la fapte nu-s expert,
dar cu vorba câteodată
reuşesc măcar pe sfert
cât o faptă-adevărată.

 

Trimiteţi un comentariu

<< Pagina de pornire