|
||||||||||||||||||||||||
|
Comunicat
Romfest XXI, impotriva noii Constitutii
Pe 19 octombrie 2003 suntem chemati sa votam Legea fundamentala a statului roman, Constitutia. Guvernul a declansat, pe ultima suta de metri, o campanie mediatica impresionanta pentru a convinge electoratul sa voteze "DA" pentru Constitutie. Evident, aceasta campanie este platita din bugetul statului, adica din buzunarele noastre. Asociatia Romfest XXI se pronunta pentru respingerea Constitutiei revizuite. Romfest XXI ii indeamna pe membri si simpatizantii sai sa nu mearga la vot sau, daca totusi participa la referendum, sa puna stampila pe "NU", din motivele pe care le vom enumera mai jos. Daca vom vota, insa, vom ajuta la implinirea cvorumului de participare (50% plus 1) necesar ca referendumul sa fie validat. Iata care sunt motivele pentru care respingem Constituia revizuita: 1. Textul legii a fost intocmit fara a fi consultata, la modul serios, societatea civila. 2. Modificarile facute in textul vechii Constitutii nu au fost facute publice la timp si prin mijloace de comunicare in masa cu o mare audienta. Aceste schimbari in prevederile Constitutiei nu au fost suficient dezbatute, iar publicul larg nu a fost informat asupra implicatiilor lor sociale, economice si politice. Prin urmare, noua Constitutie nu este cunoscuta de catre electori, adica de noi, cetatenii Romaniei, care suntem acum indemnati de Guvern sa spunem "Da" orbeste. Nici macar acum, in ceasul al 12-lea, nu ni se spune ce noutati contine Constitutia. 3. Campania vehementa prin care romanii sunt chemati la urne pentru a spune "DA" porneste de la un fals: "Da pentru Constitutie, Da pentru Europa". Or nu sunt deloc limpezi legaturile dintre prevederile Constitutiei Romaniei si cele europene. De fapt, Guvernul incearca sa ne forteze mana: daca vreti in Europa, votati Constitutia; daca votati contra, inseamna ca sunteti anti-europeni. 4. Intre noile prevederi ale Constitutiei sunt cateva inacceptabile pentru un stat national, suveran, independent, unitar si indivizibil, iar altele sunt contrare spiritului democratic.
Noua Constitutie: - Acorda limbii maghiare statutul de a doua limba oficiala in stat. In localitatile unde o minoritate nationala are o "pondere semnificativa" se asigura folosirea limbii sale (oral si in scris) in relatiile cu administratia si cu justitia. Mentiunea "pondere semnificativa" este de natura sa nasca abuzuri. Semnificativ poate fi 10, 20 sau 90 %. Si-apoi, de ce ar trebui sa vorbeasca autoritatile unui stat national limba unei minoritati, in conditiile in care, la rigoare, se pot sluji de un interpret? O data ce autoritatile sunt silite sa faca asta, se statueaza o a doua limba oficiala in stat. - Inlesneste transformarea ordonantelor de urgenta ale guvernului in legi (fara sa restringa posibilitatea emiterii acestora). In acest fel, Guvernul isi asigura un larg spatiu de manevra in domeniul legislativ, putind sa-si impuna mult mai usor proiectele de lege care, altminteri, ar putea intampina opozitie in Parlament. - Cetatenii UE pot deveni proprietari de pamint in Romania si pot ocupa functii si demnitati publice. - Presedintele tarii nu-l poate revoca pe premier. Astfel, crize de tipul "Radu Vasile" nu vor mai putea fi rezolvate decat printr-o procedura foarte complicata. - Parlamentarii sunt in continuare protejati de imunitate. - Procedura de dizolvare a Parlamentului ramane greoaie. - PSD cauta sa oficializeze un fals istoric, facand vorbire (a art. 1, al. 2) despre idealurile Revolutiei din decembrie 1989, carora, chipurile, li s-ar subordona statul roman. Or, in 89 a fost o lovitura de stat, nicidecum o revolutie. In plus, adevaratii vinovatii pentru uciderea a peste 1000 de oameni nevinovati inca nu au fost judecati si condamnati. Noua Constitutie nu contine citeva prevederi prin care climatul politic de la noi sa fie insanatosit, iar birocratia restrinsa. Voiajorii politici isi pot trada in continuare alegatorii, plecind de la un partid la altul si pastrindu-si functiile si demnitatile in stat. Parlamentul continua sa aiba un numar prea mare de membri si doua Camere, in mod nejustificat si extrem de costisitor. Nu e clar daca serviciul militar va mai fi sau nu obligatoriu (chestiunea urmand a fi rezolvata printr-o lege speciala).
Constitutia trebuie intoarsa la Parlament. Este nevoie de consultarea societatii civile, de o larga dezbatere a modificarilor Constitutiei, de inlaturarea unor articole care pot aduce atingere suveranitatii statului roman si interesului national. Apoi, odata refacut textul Legii fundamentale trebuie popularizat, astfel incat toti romanii cu drept de vot sa-l cunoasca. Constitutia nu este o afacere de partid, ci principala lege dupa care se guverneaza Romania. Ea nu trebuie tratata pripit, pentru ca poate produce efecte nedorite. De aceea spunem "NU" Constitutiei revizuite.
Consiliul Director Congresul Romanilor de Pretutindeni se amana
La inceputul acestui an, Asociatia Romfest XXI a anuntat inceperea pregatirilor pentru organizarea unui Congres al Romanilor de Pretutindeni - ROMFEST 2003 la Galati si Cahul, intre 2 si 5 octombrie. In acest scop, conducerea Asociatiei Romfest XXI a avut o serie de intilniri cu autoritatile locale din Galati, cu responsabili din Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni din Guvernul Romaniei, cu posibili sponsori si parteneri media. Autoritatile locale au promis ca vor sprijini acest proiect. Scopul celei de-a opta editii a ROMFEST era de a adopta o strategie pentru consolidarea identitatii nationale a romanilor de pretutindeni si pentru propunerea unui posibil model romanesc in lume. Iar obiectivele: 1. Atragerea de fonduri, de suport logistic si de personalitati care sa se concentreze intr-o actiune permanenta pentru intarirea si afirmarea identitatii nationale a romanilor din Republica Moldova. 2. Constituirea unui Grup de sustinere a intereselor romanesti in lume. 3. Acordarea girului Congresului ROMFEST pentru Asociatia Romfest XXI de a veghea la respectarea drepturilor romanilor de pretutindeni, alaturi de alte organizatii neguvernamentale cu preocupari similare si de Departamentul pentru Romanii de Pretutineni al guvernului. Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, presedintele de onoare al ROMFEST XXI, a avut intrevederi cu Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si cu Prea Sfintia Sa Casian, Episcopul Dunarii de Jos, care ne-au dat binecuvantarea pentru organizarea Congresului. In consecinta, am alcatuit programul manifestarii, am contactat o parte dintre conferentiari, am lansat temele de dezbatere etc. Din pacate, dupa luni de eforturi, conditiile pentru organizarea ireprosabila a Congresului nu au fost indeplinite. Prin urmare, Asociatia Romfest XXI se vede obligata sa anuleze evenimentul. Congresul Romanilor de Pretutindeni va fi organizat la o data pe care o vom face cunoscuta la timpul cuvenit. Nu ne ascundem mihnirea ca, intr-o tara unde sint platite din bani publici tot felul de bilciuri populare pentru cumpararea voturilor, nu s-au gasit resurse financiare pentru organizarea unei intruniri, deja de traditie, a romanilor din toata lumea. Claudiu Tarziu, vicepresedinte al Romfest XXI, purtator de cuvant |
|||||||||||||||||||||||