Imagini-document despre prigoana ortodoxiei în Kosovo
Editura Predania, împreună cu Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, a organizat o expoziţie a cunoscutului fotograf sârb Milinko Stefanovici despre cutremurătoarea soartă a bisericilor ortodoxe din provinciile Kosovo şi Metohia. Expoziţia se poate vizita în Sala Gotică a mănăstirii, în perioada 8-16 Noiembrie 2008, zilnic între orele 10.00-18.00.
Expoziţia pe care Predania o propune publicului românesc aduce fotografii din înfricoşata vară a anului 1999, când armata iugoslavă s-a retras din Kosovo şi Metohia, iar NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au luat controlul asupra regiunii. Milinko Stefanovici, ca fotograf, a fost martorul răzbunărilor asupra locuitorilor nealbanezi, lipsiţi de apărare.
Milinko Stefanović (născut 12 martie 1947 în Kostainik lângă Krupani, Serbia), este artist fotograf şi foto-jurnalist, publicist, redactor, editor şi pedagog. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Serbia şi are titlu de Maestru în fotografie al Uniunii Fotografilor din Iugoslavia.
După punctajele obţinute la expoziţiile naţionale şi internaţionale şi după importanţa premiilor primite, Stefanović este unul din cei mari artişti fotografi din toate timpurile de pe teritoriul Fostei Republici Federale Iugoslavia. În anii 1980 era cunoscut în special pentru genul de fotografie „Life”, iar în anii 90 se apleacă spre teme spirituale şi tradiţionale.
Ca redactor, editor şi pedagog a dezvoltat o mare influenţă asupra tinerei generaţii de profesionişti în redacţii, edituri şi grupări artistice, mai ales datorită abordării sale culturale ce racordează tradiţionalul la modernitate.
Redăm în continuare fragmente din jurnalul ţinut de Stefanovici în acele cumplite zile:
“ Patriarhia din Peci, 9 Iulie 1999. La repezeală, un soldat italian spune că sus, lângă drumul ce coboară dinspre Kula spre Peci, au descoperit un cadavru şi nu ştiu al cui este. Îl întreabă pe Mitropolitul Amfilohie ce să facă. El, chiar dacă în ziua respectivă trebuia să primească vizita a trei episcopi anglicani din Marea Britanie, asta pe lângă osteneala de a se îngriji să aducă Sfintele Vase şi ce s-a mai putut salva din iconostasul din Pecica Bania, şi pe lângă grija pentru cei aproape o sută de bătrâni neputincioşi care s-au nimerit să fie refugiaţi în Patriarhia din Peci, le spuse soldaţilor italieni la modul cel mai oficial că va veni la faţa locului. [...] Dimineaţa, după Sfânta Liturghie, nu punem nimic în gură şi plecăm escortaţi de soldaţii italieni din KFOR. Chiar înainte fuseseră ploi mari şi apele aduseseră mult pământ şi nisip. Aproape că au acoperit toate râurile. Povârniş mare. Ceaţa acoperă satul Radavaţ... Avem puţine unelte pentru a săpa. Nu era un singur cadavru... Erau doi bărbaţi. Primul era fără cap... Căutăm părţi din trupul celui de al doilea... Nu are o mână. Abia jos, lângă izvor, găsim capul lângă o maşină răsturnată. [...]
După ce îi puteam recunoaşte? Abia după verigheta de pe mâna dreaptă şi un inel cu însemne sârbeşti... Slujbă de înmormântare în faţa lui Dumnezeu, a cerului şi a poporului... [...] La întoarcere în Patriarhia din Peci trecem prin Vitomiriţa, o suburbie a Peciului. Lângă drum era o boccea desfăcută cu lucruri de preţ împrăştiate, mai ales cu fotografii de familie... Bocceaua se afla desfăcută lângă trupul unei bătrâne... Se vedea că în tinereţe purta costum naţional muntenegrean, că soţul ei era pilot militar şi că între 1937 – 1939 se afla detaşat la Skopie. Am înmormântat şi acel suflet sărman... Ca pe ţarina ei să-şi afle odihna oaselor... Am păstrat tot ce se afla în boccea. Putem spune şi cine e. Dar... poate numele nici nu sunt importante... Întregul Kosovo este NECUNOSCUT SÂRB... morţi nu se ştie câţi ce se pierd în uitare... Omul se pierde, caută rosturi...”.
