Avva Arsenie: „Prea devreme facem zgomot”

Claudiu Târziu

După ce, pe 14 ianuarie a.c., am publicat pe blogul meu, alături de alţi creştini care administrează site-uri şi bloguri ortodoxe, apelul Păritelui Arhimandrit Iustin Pârvu, de la Sfînta Mănăstire petru Vodă (Neamţ), intitulat "Este vremea muceniciei!", reacţiile au fost dintre cele mai diferite, de la spaimă, proteste şi deznădejde, la negarea autenticităţii textului, contestarea autorităţi duhovniceşti a părintelui şi luare în rîs a celor scrise de sfinţia sa. La confuzia şi vacarmul general au contribuit cîţiva neduşi la biserică degrabă incitatori la „revoluţie”.

Mărturisesc că, în prima fază am fost nelămurit dacă este vreun pericol şi de unde vine, şi am vrut să aflu şi opinia altor mari duhovnici. M-am uitat cu nădejde şi spre Sfîntul Sinod şi m-am consultat cu cîţiva ierarhi. Ştiam însă că Sfîntul Sinod va lua o poziţie abia la proxima sa întrunire. Pînă atunci, am mers la Techirghiol, la Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, să primesc un cuvînt de folos, pe care vi-l împărtăşesc cu toată dragostea. Am vrut s-o fac atunci, imediat, prin intermediul blogului meu, însă, din păcate, pe urmele mele a fost la Părintele Arsenie, şi Pr. Eugen Tănăsescu, de la Radio Dobrogea, care a făcut cu iubitul duhovnic un interviu tendenţios pe care l-a şi difuzat în acele zile. Pe bună dreptate, mulţi credincioşi mai mult s-au tulburat, neştind ce să creadă. N-am vrut, aşadar, să măresc şi eu starea de tensiune publicînd interviul meu. Acum o pot face, pentru că sîntem la o oarecare distanţă de evenimente şi pentru că, între timp, au avut loc conferinţe publice, dezbateri cu specilişti în domeniu, proteste de stradă şi polemici în presă pe acest subiect, astfel încît lucrurile s-au mai decantat.

- Preacuvioase părinte, lumea românească este foarte tulburată de introducerea în uz a unor paşapoarte biometrice, care au încorporat un cip electronic, cu datele noastre de identificare, inclusiv fotografia şi ampretele digitale. O parte dintre credincioşi se tem că acesta e semnul satanei şi că el vesteşte Apocalipsa. Se spune că în codul electronic al acelui cip ar fi numărul 666, despre care se vorbeşte în Apocalipsă. Părintele Iustin Pârvu a atras atenţia, într-un apel public, asupra acestei tentative de instaurare a controlului asupra românilor, care este un pas spre lepădarea credinţei noastre ortodoxe. Sfinţia voastră ce părere aveţi?

- Grija noastră trebuie să fie aceea de a ne închina la cruce, nu la 666. Dacă vor să ne bage pe gît cu forţa numele fiarei, e o dovadă de slăbiciune a diavolului. Cei care vor să facă asta uită faptul că omul a fost înzestrat de Dumnezeu şi cu puterea de a rezista. Iar românii care sînt mai treji duhovniceşte trebuie să ducă un război de apărare, nu unul de cucerire. Numele fiarei pe noi, pe mâna sau pe fruntea noastră, nu-l vom primi.
Pînă la a ne băga numele diavolului sub piele mai durează. Şi pînă atunci, n-avem a ne face griji. Un paşaport e un obiect, îl pui în buzunar, faci o cruce şi mergi mai departe. Nu vă temeţi! Că, dacă mergeţi în Turcia, cumpăraţi pîine cu bani turceşti, dar asta nu înseamnă că sînteţi turc.
Cred că prea devreme facem zgomot.
Ştiţi ce înseamnă 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi mari, care vor cuprinde lumea în vremurile de pe urmă: desfrâu cum n-a mai fost niciodată pe pământ; lipsă de credinţă, care aduce boli sfleteşti, dezbinări, deznădejde... şi al treilea şase înseamnă ură între oameni, de se omoară şi creştinii între ei. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în lume, 666 deja s-a instaurat, nu vine acum printr-un buletin.

- Dar cînd ar fi momentul să ridicăm glas şi să ne opunem intenţiilor de a ne controla prin astfel de mijloace?

- Părerea mea e că e prea devreme să facem zgomot. Nu sînt de părerea părintelui Iustin, la care am mare evlavie, dar nu sînt de părere... În luptă, nu e totul să ai curaj şi arme, îţi mai trebuie şi strategie. Noi avem arme puternice, rugăciunea şi postul. Însă, o luptă începută acum ne va obosi pînă cînd va veni încleştarea cea mare, care va fi decisivă.

- Ce ar trebui să aşteptăm? În Grecia şi Serbia, Sfintele Sinoade s-au opus introducerii unor documente electronice, iar creştinii au protestat...

- Şi ce-au rezolvat? Dacă s-a oprit pentru moment, nu înseamnă că au cîştigat lupta. Nu ieşitul în stradă i-au oprit, ci evoluţia în mare a lucrurilor.
Nu înseamnă să acceptăm. Dacă vine la mine şi mă întreabă dacă vreau paşaport din ăsta îi spun tare şi răspicat: hai, sictir! Dacă te întreabă, nu accepţi. Cum să-ţi bage sub piele?

- Încă nu au venit cu cipuri de băgat sub piele.

- Dracul nu se astâmpără cu nici un chip. Însă, sîntem botezaţi, sîntem înzestraţi cu discernămînt, putem fi în orice clipă cu Hristos, cu „Doamne, Iisuse...”. Nu ne lasă Dumnezeu la mîna unui drac. Să ne rugăm la Maica Domnului, care e foarte supărată pe noi că nu-i cerem nimic. Ca orice mamă care îşi iubeşte copilul, e supărată că nu-i cerem ajutor. Avem înger păzitor, care cu un singur deget poate răsturna pămîntul... Însă războiul e un joc de inteligenţă, deci trebuie să-l purtăm cu inteligenţă şi cu credinţă. Căci n-avem alt ideal, noi, creştinii, decît să murim sfîrtecaţi pentru scînteia de adevăr pe care ştim că o avem în noi şi pentru a cărei apărare sîntem într-o permanentă încleştare cu puterile întunericului, pe viaţă şi pe moarte. Cînd sîntem puşi în situaţia să mărturisim, atunci să fim gata şi de moarte.

- Credeţi că a venit momentul muceniciei?

- Nu cred în nici un fel. Sînt liniştit sfleteşte. Dar, vă repet, dacă mă întreabă cineva, nu accept. Dar n-are rost să ne descoperim acum, căci e prea devreme, şi duşmanul îşi schimbă tactica... El nu se lasă, că e drac...

- După imensa experienţă de duhovnic a sfinţiei voastre, credeţi că românii mai sînt capabili de mucenicie?

-  Dragă, nu te supăra, operăm cu elemente inventate. Nu te repezi! Nimeni nu ştie de ce e capabil pînă la momentul cînd este pus să aleaga între viaţa pămîntească şi Hristos. Că viaţa creştinului asta e: cruce, moarte, înviere. Dacă ne-am pregătit de înviere, de ce ne mai temem de moarte?
Dar, încă o dată, nu faceţi zgomot prea devreme, că vă consumaţi. Fiţi atenţi la amănunte. Uite, vă dau un exemplu. S-a dat oarecînd o sentinţă de condamnare la moarte a unui om. Şi sentinţa suna aşa: “Să se ierte nu se poate, (virgula) să fie condamnat la moarte!” Grefierul cînd a scris sentinţa, din neatenţie sau ştiu eu ce, a scris: „Să se ierte, (virgula) nu se poate să fie condamnat la moarte!” Iată cum un amănunt, virgula, dacă nu ţii cont de el, schimbă totul.
Şi să nu uitaţi un lucru, pacea e mai mare de patru ori decît dreptatea. Că pacea e greu de făcut, iar dreptatea nu înseamnă neapărat pace.

Techirghiol, 17 ian. 2009