Trăim cu toţii într-o epocă post-industrială în care computerul este cel care reglementează cel mai mult relaţiile interumane. Distanţele fizice dispar cu „ajutorul” computerului. Distanţa se anulează, iar comunicarea verbală şi cea vizuală nu mai constituie o problemă pentru cei care, din varii motive, sunt nevoiţi să fie despărţiţi pentru un timp. Însă, chiar dacă înlesneşte comunicarea verbală şi cea vizuală, tehnica „post-modernă” elimină altceva din structura fiinţei umane şi anume comunicarea spirituală, esenţială. „Superficialitatea” este cuvântul care descrie cel mai bine starea celor care aleg să comunice prin intermediul computerului sau să se lase modelaţi de acesta. Să nu mai vorbim de televiziune, care oferă mult mai vizibil cele mai clare mostre de relativizare a comuncării interumane şi de batjocorire a valorilor tradiţionale, cele care au construit omul sănătos, omul moral, cel care poate fi model şi care se poate jertfi.

 

 

Relativizarea valorilor spirituale creştine, într-o Europă construită pe principii creştine şi într-o Românie care se îndepărtează practic tot mai mult de spiritualitatea creştină, a început să prindă demult contur. Libertatea omului, dreptul de a cunoaşte adevărul şi de a-şi manifesta credinţa pe care o mărturiseşte, dreptul de a-l iubi pe Dumnezeu fără a-şi ascunde această dragoste, i-au fost retezate omului, mai ales în secolul XX. Nu avem cum să uităm istoria recentă, în care sistemul comunist a interzis omului să se manifeste religios şi cultural (fără să ţină cont de ideologie), întrucât aceste manifestări ale fiinţei umane – religia şi cultura, de altfel singurele care îl ridică pe om la un nivel de vieţuire care depăşeşte latura fizică, animalică – erau, în concepţia comuniştilor, împotriva noii orânduiri. Acum libertăţile omului sunt exagerate sau încălcate într-un mod mult mai subtil. Drepturile omului sunt folosite ca paravan pentru distrugerea majorităţilor etnice sau religioase care sunt sensibile în primul rând la tradiţie (o tradiţie care le dă dreptul de altfel să se manifeste ca atare în prezent şi să spere într-un viitor în care îşi vor păstra verticalitatea morală în primul rând). Drepturile omului sunt folosite pentru promovarea unor minorităţi dubioase de natură sexuală sau religioasă, care prin însăşi practica lor aduc atingere majorităţii, fiind prin urmare anti-democratice. Într-un astfel de context, nu poţi fi decât debusolat. Şi în această debusolare te întrebi cine îţi oferă libertatea pe care o vrei, unde găseşti adevărul, unde eşti sigur că afli dreptatea şi cine te poate lăsa să trăieşti o viaţă sigură? Pentru că toate aceste drepturi sunt încălcate în noua lume care se construieşte sub ochii noştri, rămâne să ne întrebăm ce facem. Ne ajustăm principiile, ne „îndreptăm” credinţa după dorinţele constructorilor „Noii Ordini Mondiale” – în care este cât se poate de clar că tradiţionalul creştinism nu este dorit –, sau mărturisim adevărul pe care îl cunoaştem de la Hristos încoace şi pentru care au mărturisit şi au murit ca martiri atâţia înaintaşi de-ai noştri? Dacă preferăm prima variantă, vom avea de câştigat în interiorul acestei ordini, ca nişte oameni „cuminţi”, ascultători, care nu vor să supere orânduirea politică. Dacă alegem să mărturisim, aceasta nu mai este deja o opţiune, ci răspunsul nostru la chemarea lui Hristos, întrucât El este Cel care ne cheamă să mărturisim, iar noi nu facem altceva decât să răspundem cu dragoste la dragostea Lui. Sau, în caz contrar, să „optăm” pentru alinierea la ceea ce este politic corect şi la îndepărtarea de Dumnezeul Cel adevărat.

 

 

Aprobat de către Guvern la 25 februarie a.c., noul Cod Penal a suferit multe modificări între care cele mai dezaprobatoare sunt neincriminarea incestului şi a prostituţiei. Acestea se întâmplă la noi, în vreme ce ţări din Europa, ca Norvegia sau Suedia, fac tot ce pot pentru a scoate prostituţia în afara legii, iar noi o legalizăm. Aceste modificări din Codul Penal au fost anunţate de altfel ca un succes deplin al reformei noii guvernări. De aici până la legalizarea prostituţiei mai este foarte puţin. Că (unii dintre) guvernanţii noştri sunt doritori de o astfel de lege, justificând-o prin nevoia de a asigura un mediu decent în care să fie prestate astfel de „servicii”, nu este o noutate. Putem „să ne bucurăm” oarecum că nu toţi parlamentarii sunt de acord cu astfel de legi, din declaraţiile unora reieşind faptul că ţin seama de învăţătura creştină, ceea ce s-a văzut şi la şedinţa Senatului referitoare la introducerea paşapoartelor biometrice, unde s-a amânat luarea unei decizii. Oricum cei care se împotrivesc legilor anticreştine sunt puţini. Dureros este faptul că „opinia publică” din România este în favoarea unei astfel de legi, ceea ce ar trebui să pună un mare semn de întrebare tuturor celor care sunt responsabili de starea duhovnicească a acestui neam.

 

Dacă am plusat nefericit la avorturi, astfel încât suntem fruntaşi în Europa în privinţa uciderii pruncilor nenăscuţi, facem tot posibilul să legalizăm desfrâul şi prin aceasta pervertirea tot mai accentuată a acestui neam. Faptul că suntem de acord cu astfel de legi izvorâte din raţiuni lipsite de conştiinţă, denotă starea deplorabilă în care am ajuns. Chiar dacă nu ne exprimăm verbal acest acord, tăcerea noastră este o confirmare a acestor principii necreştine. Dumnezeu nu vrea aşa ceva de la noi, iar noi nu mai vrem nimic de la El. Numai aşa se explică ignoranţa, dorinţa de a legifera ceea ce ne va transforma, din toate punctele de vedere, într-un viitor nu prea îndepărtat în retardaţi. Acesta este de altfel prostul înţeles al libertăţii şi gustul sec al unei vieţi trăite fără teama şi iubirea de Dumnezeu.

 

 

În discuţiile pe care le-am avut cu unii tineri pe tema acestei legalizări a incestului, am pornit de la explicarea ... termenului, întrucât nu ştiau despre ce este vorba. Cred că neştiinţa şi pe de altă parte ignoranţa sunt două dintre motivele tăcerii populaţiei faţă de aceste modificări importante în Codul penal. De fapt, interesul oamenilor este direcţionat spre scandaluri ieftine, spre subiecte care nu au de a face cu starea acestui neam, astfel încât senzaţionalul bate şi aici responsabilitatea. Dacă nu este senzaţional, dacă nu a murit nimeni, ori nu s-au încăierat prin Parlament, atunci nu prezintă niciun interes.

 

Neamul nostru, cu toate că înaintaşii nu aveau atât de multe studii şi nu ştiau carte precum ştim noi, avea sădită în firea lui teama de a săvârşi acest păcat şi numai cu gândul. Ei ştiau că acest păcat are consecinţe grave, fără a cunoaşte medicină, sociologie, sau teologie înaltă. Ei aveau firea creştină în care cugetul ţinea la Poruncile Domnului şi ştiau că nu degeaba Mântuitorul a spus că desfrânarea se poate face şi numai cu gândul. Dar să îndrăzneşti să gândeşti la împreunarea cu rude apropiate, cu sora, cu mama, cu fiica! Se vede că aceste vremuri sunt apuse demult şi firea neamului s-a pervertit atât încât unii pot gândi cu seninătate că incestul este normal! Un parlamentar considera dezincriminarea incestului „o scăpare” a noului Cod penal. Oare cât de inconştient trebuie să fii pentru a avea astfel de scăpări? Scăpare să fie şi dezincriminarea prostituţiei? Dubioase scăpări de vreme ce ambele au un subiect comun şi anume pervertirea relaţiilor sexuale şi implicit a vieţii şi a firii umane.

 

Ca să vedem implicaţiie grave ale acestor fapte cităm din declaraţia făcută de Vasile Astărăstoae, Preşedintele Colegiului Medicilor din România, pentru cotidianul „Gardianul”: „Personal, cred că a tolera, adică a nu pedepsi infracţiuni grave cum sunt prostituţia şi incestul, reprezintă o nouă formă de sclavie – cea sexuală -, în care femeia nu mai este o fiinţă umană, ci un obiect care poate fi vândut sau cumpărat. Putem spune chiar că mesajul pe care îl transmite viitorul Cod penal este acela că a-ţi vinde corpul este ceva firesc. Totodată, să nu uităm că sunt încălcate drepturile omului, care devine o marfă, în condiţiile în care legea permite tranzacţionarea trupului femeii, fie că femeia se vinde singură sau prin intermediari. Cu alte cuvinte, ar însemna că traficul de carne vie să devină legitim, legal şi moral, ceea ce nu înseamnă că acest lucru este şi normal să se întâmple.”

 

Pentru acelaşi cotidian, referitor la copiii asupra cărora s-a comis un abuz sexual, preşedintele CMR a spus că aceştia sunt extrem de sensibili în faţa bolilor, o problemă importantă fiind şi cea a gradelor de rudenie, întrucât tatăl poate fi bunicul propriului copil. Sunt convins că din legalizarea prostituţiei în primul rând statul poate scoate bani frumoşi şi această raţiune economică probabil că va sta şi la baza legalizării prostituţiei. Însă, într-o lume normală, legiutorul uman ar trebui să aibă în vedere preeminenţa legii morale dumnezeieşti, care este veşnică şi care se pliază perfect pe firea umană, nu înjosind-o aşa cum fac astfel de legi, ci înălţând-o la demnitatea ei. „Scopul (nu) scuză mijloacele” şi aşa cum declara premierul Emil Boc, acest principiu machiavellic folosit cu succes în Evul Mediu de Inchiziţie pentru a scoate prin tortură informaţiile dorite nu trebuie să fie un laitmotiv de care statul să se folosească pentru a obţine bani în această perioadă de criză. De fapt se vede clar că această criză economică se corelează bine cu criza de conştiinţă, cu alungarea, de fapt, a lui Dumnezeu din inima omului. În mod sigur legalizarea prostituţiei şi a incestului nu vor aduce lumină în viitorul acestui popor, ci dimpotrivă, va întuneca şi mai mult perspectiva (optimistă ?) a însănătoşirii acestui neam. Toate acestea nu fac decât să întărească şi mai mult adevărul că ne aflăm într-o criză morală şi spirituală profundă în care singura cale viabilă este revenirea la Dumnezeul nostru.