Vrednicul de pomenire arhimandrit Cleopa Ilie (Constantin pe numele său de botez) s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie 1912, din drept-credincioşii părinţi Alexandru şi Ana Ilie. El a fost cel de-al cincilea din cei zece copii ai familiei. Casa lor era ca o biserică. Părintele Cleopa povestea la bătrâneţe: ''Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar şi la miezul nopţii ne sculam şi făceam rugăciuni''. Dar asta nu i-a ţinut departe de biserica satului şi de preotul slujitor. Alexandru şi Ana, dimpreună cu copiii lor, nu lipseau în nici o duminică de la biserică.

Strămoşii tatălui său erau oieri originari din comuna Săliştea Sibiului, care, datorită persecuţiilor religioase din secolul al XVIII-lea, au fost nevoiţi să părăsească Ardealul şi să se strămute în Moldova. Din bătrâni se păstrează această amintire, că au trecut munţii în Moldova trei fraţi cu numele de familie Ilie. Unul dintre ei s-a stabilit în judeţul Botoşani, devenind strămoşul Părintelui Cleopa. Al doilea, de asemenea mare crescător de oi, s-a stabilit în comuna Pipirig - Neamţ, iar al treilea frate s-a făcut pustnic în Muntele Athos, unde a şi răposat.

Alexandru Ilie, tatăl Părintelui Cleopa, născut în Suliţa – Botoşani, s-a căsătorit, în anul 1902, cu Ana Bercea, din satul vecin, Dracşani, împreună cu care a avut zece copii. Dintre aceştia, patru băieţi şi o fată au intrat în viaţa monahală.
Mama părintelui Cleopa, rămânând văduvă în anul 1943, a fost adusă la mănăstire şi apoi tunsă în monahism la Agapia Veche în anul 1947, sub numele de Agafia, unde a şi răposat 20 de ani mai târziu.

 

 

Pruncul Constantin a fost foarte bolnav de la naştere, iar după primele două luni a început să nu mai mănânce şi să plângă zi şi noapte. Temându-se că va muri, Ana s-a dus cu copilul la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu de la Schitul Cozancea, care era un mare exorcist şi vindeca mulţi bolnavi cu sfânta rugăciune. Ajungând la acesta, i-a spus necazul, iar părintele Conon i-a spus că trebuie să-l dăruiască Maicii Domnului, dacă vrea să trăiască. “Cum să-l dăruiesc Maicii Domnului?” – a întrebat femeia mirată. “Iată cum”, a zis părintele. “Ia o lumânare şi un prosop, aşază pruncul înaintea icoanei Maicii Domnului din biserică şi zi aşa: «Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta care este bolnav! Fă ce ştii tu cu el!»''

 

Atunci, Ana s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii, şi, căzând în genunchi, a zis plângând: ''Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!'' Şi l-a trecut de trei ori pe sub sfânta icoană.

De atunci pruncul Constantin s-a făcut sănătos. Aceasta a fost o adevărată minune a Maicii Domnului, iar din momentul acela Constantin nu a mai fost bolnav de moarte toată viaţa sa.

Constantin a urmat scoala primară de şapte ani în satul natal, unde s-a remarcat prin . memoria cu totul deosebită pe care o moştenise de la mama sa.

Pe urmă, timp de cinci ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, în vreme ce păştea oile familiei sale, alături de alţi doi fraţi.

 

 

Părintele Celopa istorisea cu duioşie din ispitirile tinereţii. Spunea că atunci când erau toţi fraţii acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare, ca să nu se ducă la mănăstire. Îi voia credincioşi, şi aşa îi crescuse, dar credea că e mai bine pentru ei să îşi întemeieze familii. Îi îdemna să meargă la joc în sat, sau le aducea fete frumoase la clacă, la depănuşat porumb şi la alte treburi, cu gândul că poate se însoară vreunul dintre ei. Ei nici la joc nu mergeau, nici cu fetele nu umblau. Şi văzând mama lor că nu erau interesaţi de codane, plângea şi se amăra foarte mult. Însă fraţii Ilie, îndeosebi Constantin, foloseau prilejul pentru a le povesti fetelor din Vieţile Sfinţilor şi din alte cărţi bisericeşti. Astfel, unele dintre ele au intrat în viaţa monahală. După aceea s-au dus şi câţiva dintre fraţii Ilie la mănăstire.

 

Gheorghe şi Vasile, fraţii mai mari ai lui Constantin, se pregăteau pentru viaţa de mănăstire încă de acasă: se sculau la miezul nopţii, făceau Utrenia, citeau la Psaltire şi ţineau post. Ei îl trezeau şi pe Constantin, căruia însă îi era necaz că-i strică somnul. Aşa o noapte, două, nouă, până când Constantin le-a spus că nu mai merge la mănăstire şi să nu-l mai trezească. El fusese convins de o soră a sa că poate fi bun creştin şi în lume. Într-o noapte însă, când mama sa şi-a terminat treburile târziu, aceasta a văzut pe trupul adormit al lui Constantin un câine mare, care îl lingea pe obraz. Atunci a strigat: ''Vai, Vasile, vino repede că pe Costică îl mănâncă un câine!'' Atunci Constantin s-a trezit şi a mai apucat să vadă doar coada câinelui, care dispărea. Vasile i-a spus: ''Ăsta-i diavolul, care se bucură că nu mai mergi la mănăstire!'' Din clipa aceea, fratele Constantin a revenit asupra hotărârii sale, fiind convins că trebuie să se călugărească, şi se scula noaptea la rugăciune ca să nu mai vină câinele.

 

În anul 1929, la începutul lui decembrie, Constantin şi Vasile au intrat în obştea Schitului Sihăstria, după trei zile de ispitire. Ei au ajuns la schit pe seară şi i-au spus părintelui econom, care i-a întâmpinat, că vor să se călugărească. Economul s-a dus şi i-a spus bătrânului stareţ Ioanichie Moroi despre cei doi tineri. Iar stareţul i-a poruncit: “Du-i la arhondaric, dă-le ceva de mâncare şi, începând de mâine dimineaţă, să stea trei zile şi trei nopţi la poarta mănăstirii, să bată fiecare cu băţul în butucii de la poartă şi să zică neîncetat rugăciunea «Doamne Iisuse», fără să le daţi mâncare până a treia zi. Dacă vor avea răbdare, îi primim în mănăstire”.
Economul s-a întors la fraţi şi i-a dus la arhondaric, unde s-au odihnit. La miezul nopţii au mers la Utrenie, iar a doua zi au fost duşi la poarta mănăstirii şi s-au rugat toată ziua, lovind cu beţele în trunchiul unui brad. Când loveau în butuc, ziceau şi rugăciunea “Doamne Iisuse”. Călugării şi fraţii treceau pe lângă ei, dar nimeni nu-i întreba nimic. Seara s-a întors economul şi i-a întrebat: “Ei, fraţilor, a zis ceva copacul?” “Nu!” – au răspuns ei. “Nu-i este foame copacului?” “Nu!” – au zis ei. “Iată, aşa trebuie să rabde călugărul în mănăstire! Mergeţi la arhondaric şi, după ce vă faceţi pravila şi canonul, vă odihniţi puţin. Apoi veniţi la Utrenie.”

Următoarele două zile au făcut la fel. A treia zi, seara, a venit stareţul Ioanichie Moroi în poarta mănăstirii, a binecuvântat pe cei doi frati, apoi i-a dus în biserică şi le-a spus să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
S-au spovedit, începând cu faptele din copilărie, şi au primit aghiasmă mare şi puţină hrană, iar a doua zi s-au împărtăşit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos.
La urmă, Vasile şi Constantin au fost trimişi de stareţ la oi, iar fratele lor Gheorghe, care era deja în schit, a păscut în continuare vitele. Timp de trei luni, n-au avut voie să se vadă şi să vorbească unul cu altul.
Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alţi fraţi. Apoi a fost luat în armată în oraşul Botoşani. S-a întors la schit în toamna anului 1936 şi a fost tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta, a făcut ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie şi Antonie Olaru.

În iunie 1942, a fost numit locţiitor de egumen la schit, întrucât stareţul Ioanichie Moroi era bolnav.
Pe 27 decembrie 1944, monahul Cleopa a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun. După această dată, părintele Cleopa a devenit oficial egumen al Schitului Sihăstria.
În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de vieţuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie a fost făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.

În anul 1948, fiind urmărit de Securitate, Părintele Cleopa s-a ascuns pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. În vara anului următor, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareţ al Mănăstirii Slatina – Suceava şi se transferă acolo cu 30 de călugări din obştea Mănăstirii Sihăstria, în urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul său, la Sihăstria, a fost numit stareţ Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Mănăstirea Slatina întemeiază o obşte care a ajuns la peste 80 de vieţuitori.

Până în primăvara anului 1952, Mănăstirea Slatina a înflorit mult, numărându-se printre cele mai organizate mănăstiri de la noi. Credincioşii veneau în sărbători să asculte sfintele slujbe şi predica Părintelui Cleopa, care mişca inimile tuturor. Astfel toate se desfăşurau în pace şi cu bună rânduială. Însă Părintele Cleopa spunea în taină ucenicilori săi: ''Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihăstria, unde m-am călugărit şi am trăit atâţia ani''.
Însă, Securitatea s-a temut că aici se organizează un punct de rezistenţă anticomunistă, pentru că printre monahi şi fraţi se aflau şi unii care fuseseră în mişcarea legionară. Şi a pornit o anchetă. Securiştii au năvălit noaptea în mănăstire, au cercetat şi ameninţat pe stareţ şi pe cei mai de seamă de acolo. La urmă au reţinut pe câţiva dintre ei, în frunte cu Părintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc şi fratele Constantin Dumitrescu, pe care i-au dus la Fălticeni, unde i-au anchetat toată noaptea. Atunci i-au reproşat Părintelui Cleopa: ''Dumneata sabotezi economia naţională şi spui că astăzi este Gheorghe, şi mâine Vasile şi este sărbătoare, iar oamenii pun ţapina jos şi nu mai lucrează!''

Părintele Cleopa însă le răspundea: ''Cum să nu spun că este sărbătoare, dacă este scrisă în calendar de Sfânta Biserică?'' La sfârşit i-au spus părintelui să nu mai facă propagandă religioasă şi i-au dat drumul.
Ajungând noaptea la mănăstire, Părintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul său şi, cu sfatul lui, s-a retras în taină, împreună cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Munţii Stânişoarei şi în alte locuri necunoscute, până s-au liniştit tulburările de la Slatina. Unul altuia se spovedeau şi aveau Sfintele Taine cu ei, din care se împărtăşeau la două-trei săptămâni, ei nefiind împreună tot timpul. Au stat ascunşi multă vreme în pădurile din preajma satelor Negrileasa şi Ostra, adăpostindu-se la o stână părăsită şi primind alimente o dată pe lună de la un bun creştin, pe nume Straton. După mai bine de doi ani de viaţă pustnicească, Părintele Cleopa este readus în mănăstire, la porunca Patriarhului Justinian.
În primăvara lui 1959, după ce regimul comunist a desfiinţat, prin decret, numeroase mănăstiri şi a scos din monahism sute de călugări, între care se afla şi stareţul Mănăstirii Sihăstria, Protosinghelul Ioil Gheorghiu, Părintele Cleopa s-a retras pentru a treia oară în Munţii Neamţ, unde s-a nevoit mai bine de cinci ani.

În toamna anului 1964, după ce oficial au amnistiaţi toţi deţinuţii politici şi când regimul a început să dea semne de deschidere, Părintele Cleopa, chemat stăruitor de obştea Sihăstriei, a revenit la mănăstirea sa de metanie, ca duhovnic al întregii obşti. De atunci a povăţuit fără întrerupere atât călugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani, până la 2 decembrie 1998, când şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos.

 

Părintele Cleopa a fost un autodidact, care, după o vorbă a lui H.-R. Patapievici, care l-a cunoscut, “citise toate cărţile pe care nimeni nu le-a citit”, pe lângă cele cunoscute de toată lumea. Cunoştea bine Sfânta Scriptură, precum şi o bună parte din scrierile Sfinţilor Părinti şi Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aşa că, la îndemnul unor ierarhi şi teologi, a început să-şi scrie atât predicile proprii, cât şi unele cărti cu conţinut patristic, teologic şi moral. La aceasta a fost îndemnat în mod deosebit de Părintele Dumitru Stăniloae, cu care era foarte apropiat, şi de Mitropolitul Antonie al Ardealului, care îi era ucenic.

 

Dintre volumele semnate de Părintele Cleopa amintim: Lumina şi faptele credinţei (Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, 1999), Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi de peste an (Ed. Episcopiei Romanului, 1986 şi 1996), Valoarea sufletului (Galaţi, 1991, Bacău, 1994), Despre vise şi vedenii (Bucureşti - 1993, Bacău – 1994), Ne vorbeşte Părintele Cleopa ( 8 vol., Editura Episcopiei Romanului, 1995-1999), Minunile lui Dumnezeu din zidiri (Editura Episcopiei Romanului, 1996).