Numarul 74 (aprilie 2009) » LA ROST » Preoti sindicalisti la varful Arhiepiscopiei Craiovei



 
 
 
 
 

 

Preoţi sindicalişti ajunşi în conducerea Arhiepiscopia Craiovei

 
ÎPS Irineu, cel în care s-au pus atîtea speranţe cînd a venit la păstorirea Mitropoliei Olteniei, începe să ia decizii foarte discutabile.
Un tînăr şi curajos mărturisitor din Episcopia Slatinei face dezvăluiri complete. Iar PS Sebastian al Slatinei nu i-a pus pumnul în gură, ceea ce ne face să-l respectăm şi mai mult pe vrednicul episcop.
Publicăm în continuare un articol de Dan Camen, apărut iniţial pe blogul său. (ROST)

Dan Camen
 
De ceva timp încoace îmi ajunseseră la urechi, fel de fel de informaţii cum că anumiţi preoţi, care au deţinut funcţii cheie în înfiinţarea sindicatului preoţesc “Păstorul cel bun” din Craiova, ocupă acum funcţii de conducere în administraţia Arhiepiscopiei Craiovei. Am căutat şi eu mai mult, am întrebat, m-am mai informat. Am auzit de schimbările “majore” care s-au petrecut la nivelul administraţiei bisericeşti din Arhiepiscopa Craiovei sub ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, însă le-am considerat până la urmă fireşti, oarecum, dat fiind faptul că fiecare “stăpân” îşi aduce cu el oamenii săi cu care va colabora. Mirarea însă m-a cuprins atunci când am auzit că unii dintre “oamenii de încredere”, care urmau să ocupe funcţii înalte în administraţia bisericească în Arhiepiscopia Craiovei, erau nici mai mult, nici mai puţin decât membrii fondatori ai sindicatului preoţilor “Păstorul cel bun”. Ce să înţeleg? Am mai cercetat şi, de curând, am găsit un articol al dlui Dl. Dan Olteanu (“ÎPS Irineu a «decapitat» conducerea Arhiepiscopiei Craiova”, în săptămânalul craiovean “Indiscret”, nr. 178, disponibil la adresa de internet http://www.indiscret.ro/index.php?rubrica=2&id=6238&numar=178).
După informaţiile pe care le am, articolul în cauză este destul de bine făcut, adică surprinde starea de fapt a lucrurilor actuale în Arhiepiscopia Craiovei, însă îi trebuie câteva observaţii, rectificări şi adăugiri, pe care am să le fac mai jos.
În primul rând se poate vorbi clar de o campanie de “epurare” a oricăror “urme teofanice”, începând cu realizările misionare ale fostului mitropolit şi până la oamenii de bază cu care ÎPS Teofan a colaborat şi a realizat ceea ce acum nu mai este şi nu se mai poate vedea cu ochii…
 
Radio “Logos”
 
Autorul editorialului menţionează închiderea radio-ului “Logos” al Mitropoliei Olteniei, exact când acesta obţinuse extinderea teritorială necesară difuzării emisiunilor în întreaga Oltenie şi când angajaţii căpătaseră o experienţă în domeniu. Emisia acestui radio a fost redusă la două ore pe zi, fiind preluat, asumat, înglobat sau înghiţit, spuneţi-i cum vreţi, de către “trustul” Trinitas al Patriarhiei. Motivul? Exact cum spune autorul, citându-l pe ÎPS Irineu: “Oricum, credincioşii au la dispoziţie Radio «Trinitas», radioul oficial al BOR, iar o asemenea cheltuială nu se justifică”. Ma mir însă de ce ceilalţi ierarhi care au radiouri eparhiale nu gândesc aşa de dezinvolt şi economicos precum ÎPS Irineu. Primul semn de întrebare.
 
Cetatea Creştină
 
Un alt eveniment, aflat abia acum, a fost încetarea activităţii revistei eparhiale “Cetatea Creştină”, fondată de… ÎPS Teofan. Această revistă apărea lunar, însă, de ceva timp, nu am mai văzut-o deloc prin pangarele bisericilor, astfel că am simţit această “schimbare a dreptei celui preaînalt” mitropolit. Nu am crezut însă că a desfiinţat-o. Care este justificarea mitropolitului, nu se ştie; probabil tot motivele economice că, deh, suntem în plină criză financiară.
 
Centrul “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”
 
După cum probabil ştiţi marea majoritate a celor care eraţi ataşaţi de Maica Siluana, plecarea sa, împreună cu obştea, la Iaşi se datorează în general unor chestiuni de bucătărie internă, dar în mare parte diferenţelor de concepţie privind anumite aspecte ale laturii duhovniceşti disputate de maica Siluana cu noul mitropolit. Pe lângă acestea, imobilul în care funcţionase Centrul a fost întrebuinţat pentru alte scopuri “filantropice”, urmând ca Centrul să fie mutat la mănăstirea Jitianu. Centrul fusese înfiinţat de maica Siluana cu binecuvântarea ÎPS Teofan, imediat după ce fusese instalat mitropolit al Olteniei. A funcţionat şapte ani în Craiova. Cu toate acestea, se pare că şi mănăstirea Jitianu trebuia să aibă altă rânduială, potrivit concepţiei ÎPS Irineu. La acestea se mai adaugă legătura puternică, duhovnicească, dintre maica Siluana şi ÎPS Teofan. Aşa încât maica, împreună cu obştea sa, a ajuns la Iaşi, unde a redeschis porţile Centrului “Sf. Arhangheli”. Acum, mănăstirea Jitianu este de călugări, aduşi din alte mănăstiri oltene.
 
Asociaţia “Vasiliada”
 
Această asociaţie filantropică devenise, până la plecarea la Iaşi a ÎPS Teofan, una dintre cele mai importante asociaţii de acest gen a Bisericii Ortodoxe, prin numeroasele ei centre şi fonduri pe care le-a câştigat în urma unor campanii şi colecte, care ajutorau oamenii aflaţi în nevoie. Unul dintre directorii asociaţiei a fost ani buni PS Nicodim, ajuns acum episcop la Severin. Ei bine, sediul principal al asociaţiei, care era în clădirea cu birouri ale Arhiepiscopiei, a fost mutat în imobilul unde activase Centrul “Sf. Arhangheli”, proaspat renovat. Directorul asociaţiei, dl. Cristian Chiriac, din motive pe care nu le cunosc încă, nu mai este consilier în cadrul Arhiepiscopiei, şi deja a plecat în altă parte. Asociatia “Vasiliada” din Craiova este opera ÎPS Teofan.
 
Vechea gardă, epurată
 
După desfiinţarea tuturor acestor realizări misionar-pastorale ale ÎPS Teofan, au fost epuraţi colaboratorii săi. Dl. Dan Olteanu, autorul articolului citat, menţionează câteva nume de părinţi ce au fost scoşi pe tuşă de ÎPS Irineu în ianuarie, fără prea multe discuţii. Dintre aceştia, amintesc pe părintele vicar administrativ Răzvan Tismonariu, părintele Teodor Ciontu (inspector bisericesc) şi părintele Ion Nicolae (consilier economic), care nu mai ocupă aceste funcţii. Părintele protoiereu Aurel Greere, din câte ştiu, a ajuns consilier administrativ. Cert e ca Pr. Sever Negrescu şi-a depus demisia din funcţia de consilier cultural, înainte de a veni ÎPS Irineu mitropolit. Chiar sfinţia sa, în secţiunea repartizată comentariilor articolului, explică împrejurările plecării sale şi temerile sale: “Articolul cuprinde o informaţie falsă în ceea ce mă priveşte: nu am fost demis din funcţia de consilier cultural de către ÎPS Irineu, ci m-am retras, cererea (nr. 2500 din 27 mai 2008) fiindu-mi aprobată de către ÎPS Teofan, pe atunci încă mitropolit al Olteniei şi mitropolit ales al Moldovei. Ce se ascundea, oare, în spatele aşa-zisului sindicat «Păstorul cel Bun»? Iată că preoţii Dică şi Mocanu (fondatori ai sindicatului mort înainte de a se naşte şi aprigi luptători împotriva sfintelor canoane şi a Statutului BOR) au fost deja răsplătiţi. Cine urmează? State, Motorga, Toana?…”
Uitandu-mă la secţiunea de «Contact» a site-ului Mitropoliei Olteniei observ că modificările privind noii veniţi la conducere nu au fost făcute încă.
 
Sindicaliştii din noua gardă
 
Bomba cu explozie întârziată a constituit-o numirea noilor oameni în conducerea Arhiepiscopiei, unii dintre preoţi fiind membri fondatori ai sindicatului “Păstorul cel Bun”. Dl Dan Olteanu afirmă: “Postul de consilier administrativ va fi ocupat de Gheorghe Zamfir, Viorel Dică va fi noul consilier economic, Doru Mălureanu va ocupa postul de consilier cultural, Adrian Stănulică va fi noul consilier social, Petre Mocanu va fi inspector bisericesc, iar Sorin Popescu va deveni secretar al Arhiepiscopiei Craiova”. Schimbările acestea au fost deja făcute în răstimpul trecut de la pblicarea articolului de către dl Olteanu.
 
Dintre cei enumeraţi, figurile a doi preoţi se disting. Numele primului a apărut în toate ştirile privind scandalul înfiinţării sindicatului preoţesc, iar cel de-al doilea fiind cunoscut dinainte ca aparţinând sindicatului. Pr. Viorel Dică, secretarul sindicatului şi purtătorul de cuvânt al acestuia, a devenit consilier economic. Pr. Petre Mocanu este acum inspector bisericesc. 
O a doua bombă este numirea în postul de vicar administrativ şi paroh la biserica “Madona Dudu” – o parohie foarte bogată şi căutată – a unui părinte ieromonah moldovean Mihail Bălan (hmm, interesant, al doilea semn de întrebare) cu rang de arhimandrit (fost stareţ al mănăstirii Râşca din Moldova), necunoscut până acum în Oltenia. De reţinut că acesta a fost propus, cu ceva timp în urmă, spre hirotonie întru arhiereu ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Tomisului, “însă «graţie» intervenţiei ÎPS Teofan Savu, Sinodul BOR a respins propunerea” – spune Dl. Dan Olteanu. Sunt curios de ce candidatura lui nu a fost aprobata, pentru ca postul de episcop vicar la Tomis încă nu a fost repartizată altuia. O altă întrebare: de ce a plecat din Moldova tocmai la Tomis, ca mai apoi să ajungă, cu aceleaşi pretenţii episcopale, în Oltenia? Este de mult cunoscut faptul că la Gorj s-ar putea înfiinţa episcopie, iar titularul acesteia să fie PS Gurie. Dar să să aduci un ieromonah ce are gândurile sale îndreptate mai mult spre ranguri episcopale decât spre virtuţile monahiceşti, mi se arată a fi un lucru dubios.
 
Consider că apariţia preoţilor sindicalişti în conducerea Arhiepiscopiei Craiovei constituie o abatere gravă de la canoanele Bisericii, deoarece acest sindicat a fost catalogat în comunicatul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din 28 mai 2009 (din care a făcut parte şi IPS Irineu, pe atunci arhiereu vicar) drept: “O formă de manifestare străină de Duhul Evangheliei şi al canoanelor, aflată in contradicţie cu prevederile Statutului BOR”.  Dacă e să ne referim la persoanele ce au însufleţit acest sindicat, putem afirma, potrivit hotărârilor Sinodului Permanent al BOR din 6 iunie 2008 de la Mănăstirea Neamţ, că aceştia sunt “în afara duhului vieţii bisericeşti şi a disciplinei canonice şi statutare a Bisericii Ortodoxe Române”. Iar comunicatul Patriarhiei Române din 27 mai 2008 îi numeşte “ispitiţi de duh de rătăcire, de dezbinare şi iesire din disciplina şi comuniunea bisericească”.
Sper să se ia o măsură în această chestiune.
În final, mă întreb, alături de părintele Sever Negrescu: Ce se ascundea, oare, în spatele aşa-zisului sindicat “Păstorul cel Bun”?
 
PS:

Pe 2 maritie a.c., Răzvan Vintilescu de la “Cotidianul” a publicat articolul intitulat “Lovitură de amvon: Irineu epurează garda lui Teofan de la Mitropolia Olteniei”, în care, pe lângă cele spuse şi de Dan Olteanu şi Dan Camen, este inserată şi o declaraţie a ÎPS Irineu: „Schimbările au fost făcute în baza unor regulamente de ordin interior. Pe acele posturi au venit oameni care sunt preocupaţi de alte probleme decât cei care au fost angajaţi acolo înainte. Noi avem cu totul alte legi. Nu poţi întreba un general de ce îl schimbă din funcţie pe un soldat. Nu a avut nici o legătură cu faptul că acei oameni erau apropiaţi de Teofan, după cum s-a mai speculat“ şi „Noi nu am avut nimic cu oamenii. Atunci a fost o problemă cu acel sindicat în sine, nu cu cei care l-au creat. Aceştia s-au îndreptat între timp“.
 
În plus ÎPS Irineu furnizează o informaţie importantă. Autorul articolului scrie: “ÎPS Irineu continuă schimbările de la nivelul mitropoliei cu o decizie menită a elibera o serie de posturi ocupate de preoţi în vârstă de peste 70 de ani, pentru a le face loc unora tineri. «Când am venit la mitropolie, am găsit o hotărâre care prevedea că, începând cu vârsta de 65 de ani, preoţii trebuie să se pregătească de pensionare, urmând ca până la vârsta de 70 de ani ei să fie monitorizaţi în acest sens. Numai că nimeni nu aplica această hotărâre, iar preoţii tineri nu au unde să slujească, nu găsesc parohii pe care să le conducă», adaugă înaltul ierarh.

Întrebat despre posibilitatea ca pensionarea obligatorie a preoţilor din funcţiile remunerate să fie extinsă la nivelul întregii ţări, ÎPS Irineu a răspuns diplomatic: «Încercăm, încercăm. Se poartă discuţii, se caută soluţii». O asemenea decizie este însă extrem de importantă pentru viaţa religioasă din România, deoarece aplicarea ei la nivel naţional ar presupune pensionarea multor preoţi şi călugări ce deţin funcţii importante în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, unii dintre ei împărtăşind alte viziuni despre direcţia BOR decât cea a patriarhului Daniel.”


Comentarii:

Adauga comentariul tau:
Nume:
Email: (nu apare pe site)
Mesaj:
Introdu codul din imagine:
*maxim 500 caractere
Cauta in site



Noutati

 

 


Newsletter

Va rugam sa introduceti adresa de email pentru a primi saptamanal newsletter-ul ROST



Copyright © 2002 - 2010 Asociația ROST. Toate drepturile rezervate