Mărturii luminoase într-un veac al întunericului *
După marele scandal pricinuit de câţiva ideologi anti-creştini, ce au reuşit, vremelnic, să oprească expoziţia itinerantă “Destine de martiri” dedicată mărturiilor sfinţilor din închisori, pe 6 aprilie, la Cercul Militar din Bucureşti, s-a reluat această acţiune binevenită de cinstire şi rememorare a pildelor celor trecuţi prin prigoana comunistă. Sub un nou titlu, “Pe drumul Învierii”, sunt evocaţi Pr. Arsenie Boca, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Daniil – Sandu Tudor, Pr. Arsenie Papacioc, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu (1).
Ioan Bucur
Deschiderea expoziţiei a fost făcută cu participarea dnei istoric Emilia Corbu, a scriitorului Răzvan Codrescu şi a publicistului Claudiu Târziu, de altfel, organizator, în calitate de preşedinte al ROST, al întregii acţiuni. În luările lor de cuvânt s-au evidenţiat unele idei demne de consemnat. Dna Emilia Corbu a subliniat faptul că este foarte necesară valorizarea jertfei noilor martiri, deoarece ele actualizează mucenicia în vremurile în care trăim noi înşine. Caracterul prigoanelor din timpurile noastre, de la revoluţia franceză încoace, este dat de faptul că ele sunt rezultatele unor regimuri ideologice. Ideologia modernă, aşadar, a înlocuit păgânitatea antică ce socotea creştinismul ca un pericol public, ce ameninţa stabilitatea imperiului; de această dată, în modernitate, creştinismul este văzut ca principal obstacol în calea construirii voluntariste şi revoluţionare a societăţii utopice a libertăţii, egalităţii şi fraternităţii (adăugirea noastră).
În cuvântul său, dl Răzvan Codrescu a arătat că, dacă mai existăm ca popor, aceasta se datorează rugăciunilor martirilor din închisori. De asemenea, având în vedere că expoziţia se bazează pe multe documente luate din arhiva Securităţii, mărturia lor este cu atât mai izbitoare, cu cât este o mărturie dată chiar de vrăjmaşii lor (rapoartele informatorilor, ale Securităţii).
Claudiu Târziu a dat o mărturie mai personală, rememorând figura părintelui Gheorghe Calciu şi impresia profundă pe care i-a lăsat-o întâlnirea cu el. În plus, a evocat episodul din celula din Jilava în care pe atunci studentul în medicină Gheorghe Calciu şi-a tăiat venele încercând să salveze viaţa lui Constantin Oprişan – episod menit a îndemna la meditaţie cu privire la sensul jertfei şi, mai ales, la importanţa dragostei dintre cei care au suferit împreună.
Însă, cel mai impresionant este contactul direct cu documentele, fotografiile şi extrasele din publicaţiile vremii ce sunt expuse la Cercul Militar. Astfel, rămâi marcat de cele câteva editoriale ce se găsesc pe panoul expoziţiei, scrise de jurnalistul Sandu Tudor (viitorul părinte Daniil de la Rarău), în care el vădea caracterul antihristic al ambelor totalitarisme - de stânga şi de dreapta. De altfel, Sandu Tudor rămâne, prin acest ascuţit discernământ, unul din puţinii observatori (pe plan global; la noi în ţară îl mai avem pe Mircea Vulcănescu) care au sesizat asemnănarea de familie şi metodă între cele două totalitarisme - comunism şi nazism. În plus, analizele sale aduc aminte de cele efectuate de Eugene Rose (devenit ulterior părintele Serafim Rose) asupra culturii nihiliste a modernităţii occidentale. Sandu Tudor arată cum rădăcinile totalitarismului comunist sunt… nu numai în Marx, ci şi în ideologia romantică a unui Rousseau, ce a fundamentat ideologia revoluţiei franceze, a creat mitul “bunului sălbatic” (al omului bun de la natură) şi a organizării contractualiste a societăţii. Tot ce există superior individului – familie, neam, naţiune politică, este un contract social, deci un construct politic. În ceea ce priveşte nazismul, ca şi viitorul părinte Serafim Rose, el arată că în spatele lui se află o cultură a vitalismului precum şi un efect antihristic al ereziei protestante. Foarte mişcătoare sunt şi alte scrieri, unde focul credinţei se simte izbucnind dintr-un preaplin al inimii sale cucerite de Hristos.
În continuare, o altă mărturie inedită este dată de un material scris de elevul de liceu Valeriu Gafencu într-o revistă a şcolii (deci înainte de izbucnirea războiului şi întemniţarea sa). Încă de aici se observă faptul că sfântul închisorilor aborda lucrurile într-un mod moral-etic, deloc politic sau ideologic. Scurtul material este o redare, ca venită din partea unui bătrân al satului, în care se deplângea decăderea morală a ţăranului român, înstrăinarea acestuia de legea părintească, înlocuirea bisericii cu cârciuma, adoptarea de obiceiuri “orăşeneşti” (machiajul pentru tinerele ţărănci) şi alte astfel de împrumuturi “culturale” străine.
În panoul dedicat fratelui său de cruce, Ioan Ianolide, pe lângă multe mărturii olografe, se află şi multe fotografii… făcute de Securitate. Şi acest lucru e impresionant. Pozele sunt făcute în tot felul de situaţii – vizite la rude, mers pe stradă, poze profil, de departe sau de aproape, de jos, unele, altele de la acelaşi nivel, ceea ce arată că supravegherea se făcea tot timpul şi “fotograful” era deghizat.
De o deosebită valoare sunt şi mărturiile despre părinţii Arsenie Boca, Arsenie Papacioc şi Gheorghe Calciu. Lăsăm însă pe seama cititorilor descoperirea amănuntelor inedite, cu valoare pilduitoare, pe care le poartă cu ele aceste mărturii.
Fie ca această expoziţie să fie un pas în plus către canonizarea Sfinţilor Închisorilor şi, mai ales, către asumarea lăuntrică a pildei lor de dragoste desăvârşită pentru Hristos.
* Articol apărut iniţial pe site-ul Presa Ortodoxă şi preluat aici cu acordul autorului, căruia îi mulţumim.
1. Expoziţia a fost deschisă la cerul Militar Naţional din Bucureşti în perioada 6 - 15 aprilie, iar în lunile care urmează va fi vernisată în alte oraşe din ţară.
