Petru C. Baciu s-a născut la 12 iulie 1922, în Bacău, într-o familie de creştini ortodocşi, cu şapte copii.Tatăl său era şef de tren, iar mama casnică.

 

Şi-a petrecut la bunici o parte din copilărie şi poartă şi astăzi în suflet, nestinse, cele mai frumoase amintiri din acele timpuri. Mărturiseşte că de la părinţi şi bunici a învăţat munca şi rugăciunea, cinstea şi omenia.

Doi fraţi ai săi, Ioan – mai mare – şi Emil – mai mic – şi Petru Baciu însuşi sunt veterani de război. Petru, împreună cu doi fraţi mai mici, Aurel şi Vasile, au fost deţinuţi politici. Petru a executat peste 15 ani de temniţă, Aurel – şase şi Vasile – cinci.

 

Petru Baciu a absolvit Liceului Comercial, devenind contabil. În 1937, intră în Mişcarea Legionară, fermecat de disciplina, ordinea, credinţa şi seriozitatea legionarilor, alături de care a muncit în tabăra ra de voluntari de la Traian – Bacău.

 

În timpul guvernării antonesciene este arestat în mai multe rânduri de către Siguranţa Statului şi judecat pentru activitate în cadrul “Fraţiilor de Cruce”- Bacău. Două perioade trăite în temniţe au fost mai lungi şi deosebite: la Galaţi – 3 noiembrie 1941 - 28 februarie 1942 şi Văcăreşti – aprilie 1942 - iunie 1942.

Participă la campania de eliberare a Ardealului de Nord. După terminarea războiului se înscrie la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti.

 

La 15 mai 1948, când încep marile arestări, se retrage împreună cu studentul Gheorghe Unguraşu, în munţi, unde aveau organizat, în regiunea Solonţ-Uturea, un punct de rezistenţă armată.

După şase luni, la 15 noiembrie 1948, coboară din munţi pentru a trece frontiera spre Triest, cu un grup de studenţi, pentru că majoritatea camarazilor săi fuseseră arestaţi prin trădare.

În Bucureşti, grupul este trădat şi la 29 noiembrie 1948 este arestat la Ministerul de Interne. Va fi condamnat la 10 ani temniţă grea şi pus în libertate după 13 ani (1961).

 

După eliberare, s-a căsătorit cu Aurica Munteanu, o fostă studentă eliminată din facultate pe motivul că părinţii erau “chiaburi”. Aurica s-a născut în satul Băimac din judeţul Bacău şi a decedat acum câţiva ani, în Bacău.

La 10 octombrie 1975 este rearestat şi condamnat la şase ani pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. În luna august 1977 este eliberat din Zarca Aiudului.

În anii detenţiei a trecut prin închisorile: Ministerul de Interne arestul I şi II, Văcăreşti, Galaţi, Suceava, Rahova, Iaşi, Bacău, Piteşti, Craiova, Jilava, Aiud, Poarta Albă, Peninsula, Capul Midia, Grindu, Periprava-Bac, Borzeşti, Constanţa, Oneşti.

 

A publicat volumele de versuri Cine? (Bucureşti, Fundaţia Culturală Buna-Vestire, 1997, 1999) şi Inimi zăvorâte (Bucureşti, Fundaţia Culturală Buna-Vestire, 1999) şi cartea de memorii Răstigniri ascunse (Bucureşti, Editura Fundaţia Culturală Buna-Vestire, vol I – 2004, vol II - 2009).