Cum puteţi deveni membru “Rost”
Dacă sînteţi printre acei români cărora le pasă şi vor să lucreze pentru neamul românesc şi pentru România, vă puteţi înscrie în Asociaţia “Rost”.
Procedura de aderare este gîndită în trei paşi, meniţi unei bune cunoaşteri reciproce şi pentru a ne asigura că sîntem compatibili şi putem lucra împreună.
Primul pas constă în completarea cererii de aderare, a unei declaraţii pe propria răspundere şi a unei declaraţii de loialitate şi trimiterea lor, împreună cu un CV şi cu o scrisoare de intenţie (în care să ne spuneţi de ce doriţi să deveniţi membru şi cum aţi putea contribui pentru atingerea obiectivelor Asociaţiei), fie prin e-mail - la adresa revistarost@gmail.com, fie prin poştă - la adresa OP 23, CP 27.
Click pentru a descărca cerererea de aderare, declaraţia pe propria răspundere și declaraţia de loialitate:
Răspunsul de principiu la cererea dvs. îl veţi primi în cel mai scurt timp.
Al doilea pas este colaborarea punctuală pe anumite acţiuni, pe care le vom conveni împreună. Acum aveţi statutul de simpatizant implicat.
Al treilea pas este primirea calităţii de membru, cu toate drepturile şi îndatoririle care reies din aceasta. Confirmarea acestei calităţi o veţi avea în cîteva luni sau într-un an de la depunerea documentelor pentru aderare, în funcţie de felul în care vom colabora, de efortul pe care îl veţi face pentru scopurile Asociaţiei şi de modul în care vă veţi integra în echipa noastră.
Punem mare preţ pe iniţiativa personală, creativitate şi dăruire.