Tot mai vizibilă pe scena politică din Franţa şi tot mai populară în rândurile electoratului francez, Marine Le Pen aduce un suflu nou în sânul Frontului Naţional, formaţiune politică percepută şi prezentată de adversari în culorile unui extremism populist nociv.

 

Dacă faptul că este fiica lui Jean-Marie le Pen a reprezentat cu certitudine un avantaj şi o rampă de lansare pentru Marine, totuşi calităţile ei personale în politică sunt evidente de ani buni.

 

Licenţiată în drept (1990), avocat în Baroul parizian (1992 – 1998), Marine Le Pen îşi face propriu-zis apariţia pe scena politică franceză în 2002. Din 2004 este deputat în Parlamentul european (realeasă anul acesta), iar din 2007, vice-preşedinte executiv al Frontului Naţional. Contestată uneori chiar de către câţiva dintre „greii” partidului, a reuşit să polarizeze atenţia şi chiar admiraţia generaţiilor mai tinere printr-un stil caracterizat de naturaleţe şi francheţe (sau cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă). Recenziile la cartea sa autobiografică (À contre flots, Editions Jaques Grancher, Paris, 2006) vorbesc despre aceeaşi impresie de naturaleţe, stil direct şi franc.

 

Privită în contextul politic actual din Franţa şi Europa, ascensiunea politică a Marinei Le Pen nu pare lipsită de semnificaţie. Momentul este propice pentru a pune accentul pe problemele serioase ale Hexagonului, iar fiica preşedintelui FN nu pierde nici un prilej pentru a le aduce în discuţie. Desigur, ele constituie, în linii mari, şi calul de bătaie al acestei formaţiuni politice.

 

În primul rând, imigraţia. Problemă nu doar franceză, ci europeană, fenomen încurajat de către oligarhia care dirijează actualmente Uniunea Europeană. „Obiectivul UE este acela de a aduce, în următorii douăzeci de ani, 150 de milioane de imigranţi, din care 23 de milioane în Franţa, chipurile pentru a compensa scăderea demografică, în loc să pună în practică o politică de creştere a natalităţii”, afirma Marine Le Pen pe 26 mai 2009, la postul de televiziune LCI. „O imigraţie care este din ce în ce mai arogantă şi din ce în ce mai violentă. Insecuritatea nu a fost niciodată atât de gravă. Astăzi, ea afectează pe toată lumea, se răspândeşte ca un cancer, iar puterea este incapabilă să dea cea mai mică replică acestui fenomen”.

 

Despre pericolul imigraţiei nelimitate (susţinută cu ardoare mai ales de stânga politică), o adevărată bombă cu efect întârziat pentru Franţa şi pentru întreaga Europă, Marine Le Pen vorbeşte pe larg şi în lucrarea ei, À contre flots – Împotriva curentului. „Refuzând cu orice preţ promovarea în funcţie de merite, stânga a trădat adevărata egalitate de şanse: aceea oferită muncii şi talentului. Susţinând orbeşte o imigraţie sălbatică şi fără limite, a devenit complice cu marele capital care, din anii ’70 încoace, vede în această venire în masă a unor muncitori slab calificaţi o metodă fantastică de a exercita o presiune asupra muncii francezilor (op.cit., pp. 197 – 198). „Stânga a trădat şi cauza femeii, făcându-se complice cu o imigraţie care a adus cu sine şi islamismul, retrogradandu-le la o condiţie servilă, până acum necunoscută în Occident” (ibidem, p. 200).  

 

O altă deosebire de nuanţă faţă de vechea gardă a partidului este accentul pe care Marine Le Pen îl pune pe partea socială şi economică a realităţilor franceze, subliniind rolul nefast pe care construcţia Uniunii Europene îl are în aceste domenii şi afirmând că aderarea la această structură a adus Franţei sărăcie, slăbiciune, dispariţia unor meserii tradiţionale, ruinarea unor categorii de producători şi în final o situaţie extrem de vulnerabilă în condiţiile actualei crize mondiale. Ea foloseşte chiar termenul de „patriotism economic”.

 

În ceea ce priveşte politica externă franceză, poziţia ei coincide perfect cu cea a Frontului Naţional. O respingere categorică a oricărei încercări de aderare a Turciei la UE, acest fapt constituind un prim pas spre dizolvarea construcţiei europene. Întrebată – cu candoare – de realizatorul unei emisiuni pe postul de televiziune LCP (28 mai 2009) de ce este contra aderării Turciei, Marine Le Pen atinge un punct sensibil: „Pentru că Turcia nu este o ţară europeană, din punct de vedere cultural, geografic, istoric. Un parteneriat privilegiat – este altceva, însă aderarea la Uniunea Europeană nu poate fi acordată indiferent cărei ţări care ar întruni criteriile necesare, fiindcă în acest caz s-a terminat cu UE; în acel moment am putea vorbi despre crearea unui guvern mondial – dar poate că acesta este şi obiectivul...”.

 

Desigur, aceste luări de poziţie tranşante deranjează, fiind îndreptate contra sistemului şi a tuturor tabuurilor „corectitudinii politice”. Nu este deci o întâmplare faptul că în 2007 a făcut obiectul unei agresiuni armate, şi nici – poate chiar mai grav – coalizarea întregului eşichier politic contra ei şi a Frontului Naţional, cu ocazia alegerilor parţiale de anul acesta pentru primăria din Hénin-Beaumont. Dacă în primul tur de scrutin Frontul Naţional a obţinut 39,34% din voturi în aceste alegeri, pentru al doilea tur toate partidele, de la dreapta aşa-zis gaullistă până la extrema stângă comunistă şi-au dat mâna pentru ca „extremista” Marine Le Pen să nu câştige. A pierdut cu 47,62%, o înfrângere care, aşa cum spunea ea, seamănă mai mult cu o victorie.

 

Ceea ce arată că viitorul Frontului Naţional şi al Marinei Le Pen rezervă încă multe surprize.