Alexandru Ştefănescu – Monah Atanasie – se naşte la 30 septembrie 1919, în comuna Orlea, Corabia. Fiul lui Cristodor şi al Eufrosinei, face parte dintr-o familie de legionari, tatăl său fiind aghiotantul Generalului Gheorghe Cantacuzino Grănicerul.

 

Urmează Liceul din oraşul Corabia şi este eliminat pentru organizarea unui grup al Frăţiilor de Cruce. Din 1937, este secretarul şefului de judeţ Alexandru Cristian Tell. Participă la tabăra de la Uria, având peste 100 de ore de muncă la şantierul sediului din Gutenberg. La propunerea şefului de judeţ, i se acordă gradul de legionar. După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi, unde este arestat şi condamnat doi ani şi şase luni de închisoare. Este mutat la închisoarea pentru disciplinari Chişinău, unde îi întâlneşte pe Ovidiu Găină, Eugen Şăgoreanu, Dumitru Groza, Ilie Niţu, Lucian Caramlău ş.a. Este eliberat o dată cu cedarea Basarabiei.

 

Participă la acţiunea din 3-6 septembrie 1940 de răsturnare a regelui Carol II-lea, cu grupul de bucovineni, alături de Ovidiu Găină, Dumitru Leonteş, Hoinic, Totoescu. Cu ajutorul comandantului George Macrin şi al instructorului Gheorghe Tudorache, preia Casa Verde. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector. Este persecutat de colonelul Rioşanu, care, după lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941, se implică direct în ancheta sa. Alexandru Ştefănescu este condamnat la 15 ani de muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii „beneficiari”. Datorită refuzului de a se desolidariza de Mişcarea Legionară şi de Horia Sima, Comandantul ei, este dus la Zarcă, unde stă până la venirea ruşilor. În celula de la Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu-Fakirul.

 

În 1948, este eliberat, prin rejudecarea procesului. După eliberare, revine la Aiud şi se ocupă de memoriile Generalului Petrovicescu. Ajută, totodată, şi familia lui Coco Dumitrescu, tatăl lui Radu Gyr, soţia şi fiica lui. Rearestat în 1952, este dus la Canal,  unde lucrează pe şantier cu inginerul Nicola, şeful lui din judeţ. A trecut prin şase lagăre. La Poarta Albă, participă la greva-cursă întinsă de securişti pentru a-i selecţiona pe cei în stare de acţiune şi este condamnat din nou la 20 de ani muncă silnică. În 1956, ia parte la Aiud, la celebra grevă a legionarilor. În momentul reînceperii “reeducării” din Aiud, este trimis din nou la Zarcă. În 1964, este eliberat cu ultimul lot, în urma decretului de amnistie generală. Împreună cu inginerul Nicola formează osatura organizaţiei legionare a judeţului Romanaţi, numai cu cei trecuţi prin închisori. Până în 1989 mai este arestat de două ori şi eliberat.

 

În 1990, ia legătura cu Profesorul Mircea Nicolau şi participă la o serie de reuniuni, conferinţe, lansări de carţi. Este autorul volumului Comentariu la Monografia Oraşului Corabia. Audiatur et Altera Pars (Bacău, Editura Babel, 2003).

Decedându-i soţia, intră în monahism sub numele de Atanasie, la Mânăstirea Petru-Vodă, păstorită de Părintele Justin Pârvu. Aici se ocupă de editarea unor lucrări fundamentale din cultura română modernă, precum Nicolae Paulescu, Cele patru patimi şi remediile lor.

 

La 28 februarie 2008, trece la Domnul, fiind înmormântat la Mânăstirea Petru-Vodă. Discernâmântul, buna măsură, profunzimea, luciditatea şi abnegaţia conturează profilul monahului Atanasie, un truditor al oastei lui Hristos.