Zoe DUMITRESCU-BUSULENGA: A fost uimitoare noaptea aceea…., cu părintele Roman Braga. O noapte de revelaţie, într-adevăr, ca o eurofonie. Adică acest preot, cu figura de icoană, cu părul alb, cu barba albă colilie şi un zîmbet neşters pe faţă, de o inteligenţă stralucită, la curent cu fiecare problemă politică europeană, americană, vorbea cu o iertare, cu o dragoste, nici nu se sinchisea de ce trecuse, de ce suferise. Pentru el totul era întru Christos, totul era admirabil, totul era nădejde, totul era credinţă si totul era posibil. Ei, o astfel de făptură, cu totul, cu totul specială, ar trebui multiplicată pentru vindecarea rănilor noastre.

Pr. Constantin ALECSE: Roman Braga şi-a dedicat întreaga sa viaţă în a sluji pe Dumnezeu. Prin armonia şi cumpătarea cugetării, prin ascendentul moral şi marele talent duhovnicesc, câtş pentru exemplul său de totală dăruire în slujba Bisericii şi a oamenilor, acest Apostol al lui Hristos se impune ca o nobilă întrupare a unui om superior, care ştie instinctiv să armonizeze gândul cu gestul, să adapteze teoria la practic şi să transforme golgota suferinţelor în optimism şi seninătate.

 

Pr Gh. NAGHI: Bunătatea şi smerenia au făcut din el o pildă vie, o făclie călăuzitoare pentru toţi românii din America care privesc la el ca la un nestemat mult preţuit. Cu această ocazie noi ne alăturăm tuturor acelora care îi aduc Părintelui Arhim. Roman Braga un binemeritat omagiu la împlinirea vârstei de 85 de ani dorindu-i sănătate intru lungime de zile.

 

Dinu CRUGA: Orice cinste omenească s-ar acorda Părintelui Roman pentru duhovnicia sfinţiei sale, sună ciudat, deoarece viaţa sa jertfită lui Dumnezeu nu o poate cinsti decât binecuvântarea Celui Căruia i s-a jertfit. Totuşi, la iniţiativa IPS Arhiepiscop Nathaniel, Mitropolitul Teodosie al Bisericii Ortodoxe în America i-a acordat o Gramată sinodală şi o medalie a Sfântului Inocent, din bronz. Pe cea de aur a Duhului Sfânt, Dumnezeu i-a dăruit-o de mult.

 

Alexandru TOMESCU: Prea Cuviosul Părinte Roman Braga, indiferent unde îl întâlneşti, la Sfânta Liturghie, la spovedanie, când conferenţiază, când acordă un interviu, sau pe aleea mănăstirii, îţi apare ca un chip sfânt, trăitor în duhul filocalic al isihiei, radiind o lumină taborică. 
 

Cuvintele lui au o vibraţie blândă, sunt aureolate de o iubire nemărginită. Totul în jurul Sfinţiei Sale devine mirific, ponderabilitatea dispare şi o stare de plutire spre înălţare se instalează pe nesimţite, ca o taină duhovnicească.
 

Dacă încerci să-l apelezi cu un subiect care te urmăreşte ca o obsesie, părintele se dăruieşte în explicaţii şi ideea devine aşa de simplă şi de clară încât rămâi privind dincolo de cele lumeşti. Este o desăvârşită împlinire a cuvântului, în fapt o sfântă transfigurare...