ÎPS Bartolomeu Anania: "Am fost si am ramas de dreapta"

ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, a împlinit 85 de ani, pe 18 martie a.c. Cu aceasta ocazie, înaltul ierarh a acordat un interviu agentiei nationale de presa Rompres, în care vorbeste despre problemele nou înfiintatei mitropolii si a mostenirii Gojdu, despre perioadele în care a fost închis, acuzat de apartenenta la miscarea legionara, despre anii petrecuti în SUA si despre acuzatiile ca ar fi fost agent al Securitatii.

Despre noua Mitropolie din Ardeal

În legatura cu tevatura pe marginea înfiintarii noii Mitropolii din Ardeal, Parintele Bartolomeu spune: "Înca din toamna trecuta am declarat ca reactiile unor sibieni sunt firesti si scuzabile. Ele s-au produs pe fondul unui sentiment de frustrare, care nu a lipsit nici în 1947, când a fost creata Mitropolia Banatului prin trecerea a doua judete transilvane în componenta acesteia. Din pacate, reactia sibienilor a fost exploatata de oameni si forte care nu au nimic în comun nici cu credinta, nici cu mitropoliile si nici cu decenta elementara. De aici, dezmatul mediatic al celor ce cred ca presa e doar libera, nu si responsabila. Toate însa au trecut si e timpul sa ne vedem de treaba".

ÎPS Bartolomeu explica si de ce s-a implicat în recuperarea mostenirii Gojdu. "M-am implicat, în calitate de fondator al Fundatiei Gojdu, reactivata prin sentinta judecatoreasca în 1996. Acordul româno-ungar pentru înfiintarea unei Fundatii Publice Gojdu a fost semnat la 20 octombrie 2005, adica la vremea când mitropolitul Antonie (presedintele statutar al Fundatiei originale) decedase, iar succesorul sau înca nu fusese ales. Acest acord este expresia unui abuz, deoarece nu poti negocia sau angaja un bun care nu-ti apartine. Cred ca s-a contat si pe obisnuita lipsa de reactie a Bisericii. Tocmai aceasta ne-a facut pe noi, ierarhii din Ardeal si Banat, cei ce alcatuim reprezentanta Fundatiei private Gojdu, sa intervenim cu promptitudine si fermitate, solicitând stoparea demersurilor din Parlament si asumându-ne rolul care ne revine de drept, acela de a intra în posesia mostenirii Gojdu si de a o folosi în spiritul si litera Testamentului. Stim ca nu va fi usor sa parcurgem toate etapele si sa învingem toate obstacolele, dar suntem hotarâti sa mergem pâna la capat".

Despre aderenta la miscarea legionara

Reporterul Rompres l-a întrebat, la un moment dat: "În 1935 v-ati înscris în organizatia de tip legionar «Manunchiul de prieteni», iar, la numai 19 ani, faceati închisoare fiind acuzat de apartenenta la extrema dreapta. Cum v-au influentat cursul vietii aceste evenimente?". La care, Parintele Bartolomeu a raspuns: "Treaba asta cu «Manunchiul de prieteni», ca fiind de maxima gravitate, a fost lansata de cineva care face gazetarie lautareasca, adica dupa ureche. Când am citit-o, m-a bufnit râsul. E ca si cum astazi l-ai acuza de comunism si de crimele acestuia pe cineva care nu apucase sa fie decât pionier sau utecist... La vremea ei, miscarea legionara îsi pregatea viitori membri intelectuali prin racolarea unor elevi de liceu (dintre cei mai buni la carte si purtare) în organizatiile numite «Fratii de cruce». Cei micuti, din clasele I-IV, alcatuiau «Manunchiul de fratiori», cei de prin clasele V-VI erau promovati în «Manunchiul de prieteni», iar cei din clasele VII-VIII puteau deveni «Frati de cruce». Zic «puteau deveni», fiindca destui ramâneau pe drum, fie de buna voie, fie ca nu mai erau acceptati. Un «Frate de cruce» nu putea deveni legionar decât la majorat (pe atunci, la 21 de ani), deci dupa absolvirea scolii secundare. În ce ma priveste, am facut parte din a doua si a treia treapta de pregatire, dar nu am apucat sa devin legionar din doua motive, unul formal si altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu înca nu eram major, Fratia de Cruce din Seminarul Central a fost desfiintata. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernari legionare, dar si dupa aceea, mi-a fost dat sa vad si reversul medaliei, adica fata nestiuta a Garzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Marturisesc însa ca în Fratia de Cruce din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de învatat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina în munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu. Desigur, pe toate le aveam si în educatia crestina ortodoxa, de acasa si din scoala, dar ele erau potentate si din planul «subversiv», care prinde la tineri. (…) În vara lui 1941 am avut prima arestare, în contextul înmormântarii unui legionar notoriu pe atunci, dar fara ca eu sa fi fost participant efectiv la eveniment. Dupa trei saptamâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a ramas fisa cu calificativul «legionar», un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viata întreaga. Nu am facut parte niciodata dintr-un partid politic, dar am fost si am ramas pe dreapta".

Se impun doua precizari la cele declarate de înaltul prelat: între aderenta la organizatia de pioneri comunisti si ce la "Manunchiul de prieteni" al miscarii legionare exista o deosebire fundamentala: în prima erai fortat sa intri, în a doua se intra voluntar, pentru o credinta. Doi: în anii ’30, miscarea legionara nu era vazuta ca "raul absolut" – cum e considerata acum, ca urmare a unor greseli majore comise în timpul guvernarii legionare si a unei propagande negative duse împotriva ei timp de 50 de ani.

Despre misionarism în America

Rompres a încercat sa lamureasca si contextul în care Parintele Bartolomeu a fost în misiune preoteasca în America – un episod pe marginea caruia detractorii Mitropolitului de Cluj mai fabuleaza înca.

"Episcopia Ortodoxa Româna din America m-a chemat acolo prima data în 1958, dar guvernul comunist a socotit ca e mai sanatos sa ma trimita în puscarie, cu o condamnare de 25 de ani munca silnica. În 1964, imediat dupa eliberarea mea prin decretul general de gratiere, demersurile au fost reluate, dar într-un climat politic radical schimbat: guvernul comunist de la Bucuresti se desprindea de Moscova si se orienta spre Vest, în special spre Statele Unite. Nimic mai simplu pentru secretarul eparhial de atunci (ntre timp, episcopul Andrei murise) decât sa vina la Bucuresti si sa apeleze la bunele oficii ale consulatului american, caruia nu i-a fost foarte greu sa convinga guvernul sa-mi elibereze pasaport si viza de iesire, în timp ce ambasada americana îmi conferea, din oficiu, statutul de rezident permanent al Statelor Unite, adica viza pe viata. Secondându-l pe arhiepiscopul Victorin în activitatea misionara, am detinut acest statut timp de 11 ani, adica din 1965 pâna în 1976, când, aflându-ma temporar în România, Securitatea m-a împiedicat sa ma întorc, somându-ma sa-i predau documentele personale de provenienta americana (cardul de identitate si pasaportul). Am reusit însa sa le predau consulatului american, care mi-a eliberat o adeverinta cu timbru sec, în dublu exemplar; pe unul l-am depus la Departamentul Cultelor, pe altul îl pastrez eu. Chiar daca nu s-ar fi petrecut interventia brutala a Securitatii, tot nu as fi ramas pe viata în Statele Unite. Cu toate ca, dupa cinci ani de rezidentiat aveam dreptul sa cer si sa obtin cetatenia americana, nu am facut-o, iar asta nu din cine stie ce patriotism radical, ci pentru ca niciodata nu m-am împacat cu gândul ca trupul meu s-ar putea odihni în alt pamânt decât cel românesc, singurul care tine de cald".

Despre DIE

În fine, ÎPS Bartolomeu a fost provocat sa raspunda la acuzatia ca ar fi fost agent al Directiei de Informatii Externe (aripa de spionaj a Securitatii), acuzatie lansata de generalul Ion Mihai Pacepa, fost sef în DIE, în memoriile sale. "Raspunsul l-am dat cu vreo 16 ani în urma, în ziarul «România libera», din 6 mai 1990, din care citez: «Una din amenintarile teroristilor de la telefon este si aceea ca vor da în vileag ce scrie Pacepa despre mine. Nu vad ce fel de vileag, de vreme ce cartea fostului general de Securitate circula în cel putin trei limbi, inclusiv în româna. Acum o luna, cineva mi-a aratat pagina cu pricina si numai aaa am descoperit ca în vasta si complicata mea biografie exista si un Bartolomeu Anania agent – si înca cu grad – al Serviciului de Informatii Externe. Nu stiu ce l-a facut pe celebrul autor sa interpoleze în cartea sa o asemenea inventie pe cât de grosolana pe atât de prosteasca. Deocamdata nu-i pot atribui decât semnificatia unei diversiuni – inabila, de altfel – menita sa-i tina ascunsi pe adevaratii agenti. Când ma voi hotarî sa-mi scriu memoriile, îl voi invita pe domnul Ion Pacepa sa ma ajute la acest capitol, eventual, cu ajutorul tribunalului".

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!