Revolutia conservatoare

Noi, cei din gruparea ROST, sîntem consevatori. De ce? Am putea raspunde, dupa o vorba de duh a lui Petre Tutea: nu ne putem abtine. Si n-am gresi, caci, înainte de orice, a fi conservator tine de structura sufleteasca, de însusirea anumitor valori prin educatie, de o anumita viziune despre lume si viata. Abia dupa aceea, conservatorismul poate fi optiune politica.

Confuzia terminologica si ideologica din spatiul public românesc ne obliga însa la un raspuns mai amanuntit.

Parerea generala este ca românul e conservator. Noi credem ca dimpotriva. În majoritate, românii eludeaza, cînd nu resping si dispretuiesc valorile conservatoare.

Liderii de opinie care afirma ca românii sînt conservatori percep si ei gresit notiunea de conservatism. Confunda opozitia îndaratnica la schimbare cu viziunea organicista a conservatorilor; frecventarea superstitioasa a bisericii cu credinta; perpetuarea unor obiceiuri proaste cu pastrarea traditiei. Uneori, acestor trasaturi caricaturizate li se adauga altele presupus conservatoare: misoginismul, apetenta pentru utopie, nationalismul xenofob si atasamentul fata de dictatura.

În realitate, conservatorul este pragmatic, deci anti-utopic. El are un puternic simt critic si refuza formele fara fond. Accepta schimbarea, daca este fireasca, motivata de dezvoltarea organica a societatii, nu de spiritul revolutionar, nu de programe experimentale, nu de dragul reformei pentru reforma. Acesta este unul dintre motivele pentru care conservatorul este si anti-comunist, si anti-fascist, si anti-liberal. În treacat fie spus, din punct de vedere politic, conservatorul este omul de dreapta deplin. Celelate orientari politice, sînt de o parte si de alta a conservatorismului: la centru-dreapta crestin-democratia si liberalismul, la extrema dreapta fascismul, la centru-stînga social-democratia, la extrema-stînga comunismul.

Revenind, la temelia actiunilor sale, conservatorul pune credinta în Dumnezeu. Ca madular al Bisericii, este fidel Sfintei Scripturi, Sfintei Traditii si moralei fundamentate pe învatatura evanghelica. Astfel, este un familist convins si cultiva filantropia (iata cum se prabuseste un alt mit: al individualismului omului de dreapta).

Traditia este pentru el o realitate vie, care îi ofera solutii la problemele curente.

Conservatorul considera ca drepturile si obligatiile sînt la fel de importante în societate si ca trebuie pastrat un echilibru între acestea. Îsi apara onoarea cu dintii, iar prietenia este sfînta pentru el. Ordinea, o anume disciplina si asumarea responsabilitatilor sînt naturale, în viziunea sa, ca si libertatile individuale care nu lezeaza libertatea celorlalti.

Conservatorul nu dispretuieste confortul si traiul bun, dar nici nu-si face din acestea fetis. În plus, este adept al unei ierarhii sociale bazate pe criterii morale si de competenta.

Acesta ar fi, în linii generale, profilul conservatorului. Acestui potret îi corespund, evident, multi români, dar conservatorii alcatuiesc înca o minoritate. Avem convingerea ca românii se vor întoarce la o viata în spirit conservator numai dupa ani de educatie, la care ar trebui sa se înhame Biserica, scoala si o parte a societatii civile.

Am apreciat ca este de datoria noastra – ca unii care promovam ideea conservatoare din anii în care era considerata drept exotica – sa facem anumite precizari referitoare la ce înseamna a fi conservator acum, cînd confuziile din viata politica de la noi sînt mai mari decît oricînd. Doua grupari cu radacini în PCR si Securitate, PD (fost FSN, socialist) si PC (fost PUR, social-liberal), pretind astazi ca sînt partide conservatoare. Ele conserva probabil mostenirea regimului comunist, dar nu pot fi exponentele Dreptei.

Diversi "analisti" sustin o alta minciuna, punînd semnul egal, din ignoranta crasa sau rea-credinta, între conservatism si fascism.

În tot cazul, existenta omului conservator a generat conservatismul, ca idee politica. Nu invers. Prin urmare, notiunea de conservator, ca orice conventie, poate fi înlocuita. De pilda, am putea vorbi despre omul autentic.

Se va gasi poate un nume si pentru curentul politic care îl reprezinta pe omul autentic, daca va exista un astfel de curent.

Pîna atunci, conservatorii sînt chemati sa lucreze pentru o resurectie nationala. Paradoxal, desi, din principiu, nu admit revolutia ca de lucru, conservatorii trebuie sa determine o întoarcere la valorile perene ale neamului, la traditie si la credinta, la un mod de viata guvernat de reguli si criterii de bun-simt - actiune care este în sine o revolutie. O revolutie care va preceda reforma reala a institutiilor.

Claudiu Târziu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!