Energii creatoare

Există în spaţiul monahismului românesc o serie de energii creatoare, nebănuite pe care numai ignoranţa laică le poate trece uşor cu vederea, fie prin manifestarea unei indiferenţe crase – în pofida faptului pur formal de a arăta cu ostentaţie că deţinem, sub raport statistic, un procent de 89-90% de creştinism ortodox – sau a unei prejudecăţi deloc onorante pentru un creştin cu privire la "mentalitatea rurală a unui călugăr". O cunoaştere mai profundă a realităţii monahale, focarul patristic de iradiere a creştinismului răsăritean, unde se păstrează tradiţia vie a învăţăturii christice, ne-ar putea pune în contact cu o serie de duhovnici admirabili. M-am oprit în cazul de faţă la două figuri monahale, mai puţin cunoscute publicului larg, ale căror energii creatoare dau măsura unei teologii lucrătoare semnificative.

Părintele Arhimandrit Policarp Sidor, stareţul schitului Crasna din judeţul Gorj, întrupează dimensiunea specifică a monahismului originar în care politeţea creştină, bunătatea şi civilitatea sunt dublate de o neîncetată exemplificare a nobleţii sufleteşti. Ucenic al Părintelui Cleopa, egumen al multor mânăstiri din ţară pe care le-a ridicat câteodată din temelii, Părintele Policarp este un exemplu pilduitor al râvnei neobosite pentru Christos. Privirea scrutătoare, iscoditoare, verbul său percutant readuc în memorie modelul origenist naeionescian al căutării permanente, al frământării şi punerii de probleme esenţiale, soluţia stând chiar în modul unic de problematizare.

Rugăciunea şi meditaţia simt uneori nevoia unei exteriorizări, prin intermediul unei instrumentalizări a gândului, a unei rostiri fundamentale care să confere un plus de valoare cuvântului. Ars oratoria definitorie pentru duhovnicul schitului Crasna, lipsită de reflexe pietiste, cu formulări greoaie, de nuanţă sămănătoristă care caracterizează retorica eclezială ortodoxă, are ceva din tiparul predicilor hrisostomiene în care cuvântul rostit devine un analogon menit să trezească din amorţire sufletul închircit. Harul de bun povestitor, în buna tradiţie a spaţiului moldovean, este completat de o profunzime a duhovniciei. Misiunea Părintelui Policarp, aşa cum îi place să spună, este aceea de "a fi un preot care vorbeşte", un adevărat preot mărturisitor.

Cunoscându-i pe marii duhovnici şi teologi ai Ortodoxiei, părinţii: Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu, Ioan de la Recea, Ioanichie Bălan, Sofian Boghiu ş.a., Părintele Policarp a acumulat o adevărată zestre spirituală pe care încearcă să o ducă mai departe. Părintele Policarp a creat o mică Sihăstrie la schitul Crasna, alături de o mică comunitate de monahi moldoveni, ucenicii săi. Experienţa mistică arsă de biografia Părintelui Policarp Sidor imprimă o dinamică aparte actualităţii spiritualităţii româneşti.

Un stâlp al teologiei lucrătoare şi luptătoare deopotrivă îl constituie şi Părintele Arhimandrit Chesarie Gheorghescu, duhovnicul Mânăstirii Dintr-un Lemn, Vâlcea. Biografia Părintelui Chesarie Gheorghescu este punctată atât de evenimente fericite, cât şi de aspecte mai puţin plăcute, cu repercusiuni asupra parcursului său existenţial. Un teolog cărturar de valoare, cu studii strălucite la Academia teologică de la Moscova (1956-1960), încheiate printr-o teză de licenţă referitoare la o "Scurtă expunere a celor mai importante opere apologetice ale lui N. P. Rojdestvenski, V. D. Kudreavţev-Platonov şi S. S. Glagolev şi importanţa lor pentru un teolog", publicată la Lavra Sfânta Treime, Serghiev Posad (Zagorsk), 1960 şi la Editura Conphys, 2003, precum şi un doctorat, sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae, cu privire la problema "Iconomiei Divine şi Iconomiei bisericeşti în învăţătura ortodoxă", lucrare publicată la Editura Antim Ivireanul, 2001 (a doua ediţie) – lucrări asupra căruia voi reveni –, Părintele Chesarie contribuie la cercetarea teologică românească, printr-o serie de studii ştiinţifice, riguroase şi erudite. Acestei dimensiuni academice care merită o examinare şi o aprofundare atente din partea cercetătorilor teologi i se adaugă o dimensiune specifică a unei duhovnicii exemplare.

Intrând ca novice (frate) la vârsta de 16 ani, în 1945, la Mânăstirea Cozia, Părintele Chesarie este tuns în monahism la aceeaşi mănăstire, în 1949, în Sâmbăta Paştilor. Slujeşte patru ani la Moscova şi Zagorsk, ca diacon (1956-1958) şi apoi ca preot (1958-1960). Revenit în ţară de la studiile din Moscova, prin Praga-Roma-Atena, Părintele Chesarie este arestat la Bucureşti şi condamnat la 10 ani, plus 7, "temniţă grea", întrucât a denunţat la Roma, la Ambasada Americană din Atena, precum şi la redacţia greacă a ziarului "I Fonis tis Elefterias", decretul bolşevic din 1959, care cerea desfiinţarea monahismului în România. Este torturat, alături de o întreagă generaţie de sacrificiu, în închisorile comuniste din Jilava, Gherla, Dej, Uranus. În 1965, i se fixează domiciliul obligatoriu la Mânăstirea Dintr-un Lemn, considerat persona non grata, dar având condescendenţa de la Episcopia Râmnicului de a oficia ca preot şi duhovnic, deşi pe linie politică se afla sub interdicţie civică timp de 10 ani. Cu foarte mare greutate, este transferat în interes de serviciu – o metodă tipic securistă – de la Mânăstirea Dintr-un Lemn şi numit Profesor de dogmatică şi studiu biblic la Seminarul teologic special din Curtea de Argeş (1972-1977). În 1988, este retrimis la Mânăstirea Dintr-un Lemn. În 1989, este forţat de Securitate să meargă stareţ la Mânăstirea Cozia, unde a stat până în 1994, moment în care se întoarce definitiv la Mânăstirea Dintr-un Lemn. La Mânăstirea Cozia, Părintele Chesarie beneficiază de protecţia şi sprijinul extraordinar al P. S. Episcop Calinic Argatu.

Traseul Părintelui Chesarie, un duhovnic iubit şi care a format o serie de ucenici, răspândiţi, în marea lor majoritate, prin mânăstirile din Transilvania şi Muntenia, a fost şi rămâne unul complicat, purtând pecetea unui luptător anticomunist, asemenea regretatului Pr. Liviu Brânzaş sau Pr. Constantin Voicescu, care a deranjat şi încă mai deranjează o parte a ierarhiei Ortodoxe, nărăvită în ateismul securisto-comunist, mentalitate păguboasă la care nu a renunţat. Cu siguranţă o primenire a acesteia nu poate duce decât la o înnoire religioasă autentică, în duhul tradiţiei patristice. Volumul realizat de Profesorul Ştefan Georgescu Părintele Arhimandrit Chesarie. Momente triste şi raze de lumină din viaţa sa (Editura Conphys, 2005) şi îngrijit de Monahia Miriam-Felicia Cărămidaru, care l-a susţinut mereu pe Arhimandritul Chesarie, volum ce cuprinde o subtanţială corespondenţă a Părintelui, de-a lungul unei vieţi bogate, este elocvent în privinţa traseului său al cărui exil nu s-a terminat. Atitudinea sa categorică împotriva ateismului comunist, profanator de credinţă şi naţiune, subliniază o dată în plus dimensiunea teologiei luptătoare:

"Pentru orice creştin de bună credinţă este evident că cea mai mare lacună, cel mai mare neajuns, a vieţii noastre bisericeşti a fost absenţa iubirii de adevăr şi, mai ales, a capacităţii de jertfă pentru apărarea tezaurului sfânt al poporului şi al Bisericii noastre străbune, ca să nu mai vorbim de indiferenţa aproape totală şi de laşitatea multora faţă de cei care au fost rânduiţi să se jertfească şi să suporte teroarea greu de imaginat a duşmanilor acestui popor, fie în timpul războiului, fie în cei peste 45 de ani de persecuţie de la încătuşarea noastră sub jugul comunist până în prezent. Sutele de mii de eroi, sutele de mii de condamnaţi şi zecile de mii de morţi în închisorile dictaturii antiromâneşti şi antireligioase ne stau mărturie până astăzi… Nu pot fi slujitorii de ieri ai imensei minciuni care a fost comunismul, luptătorii de azi pentru adevăr. Nu pot fi ateii şi criminalii de ieri, filantropii şi apărătorii de azi ai credinţei".

Trăitor la foc maxim al Ortodoxiei, Părintele Chesarie cultivă discernământul şi se fereşte de retorica ortodoxă izolaţionistă, manifestând o deschidere în duhul creştin spre fraţii catolici şi greco-catolici. Nici nu se putea altfel pentru un om a cărui experienţă carcerală de trăire autentică a creştinismului, în dăruirea totală cu greco-catolicii şi catolicii, se dovedise determinantă pentru întregul său parcurs.

Biografia Părintelui Chesarie Gheorghescu punctează un spaţiu teologic aflat între angajare şi asceză, în vederea realizării binelui comun. Recuperarea unei asemenea personalităţi constituie un act de normalizare şi reparaţie pe care ierarhia Bisericii ar trebui să-l întreprindă spre cinstea ei, punând astfel capăt unei nedreptăţi care durează de o jumătate de secol.

Constantin Mihai

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!