Interviu cu parintele Protosinghel Savatie Bastovoi

"Nu va rusinati sa iubiti"

Pentru ortodocsii români Tanacu ramâne o rana deschisa, pe care cei care au caderea si menirea de a o vindeca nu se grabesc sa o faca. Sentinta data în "cazul Tanacu" este, pentru orice om de buna credinta, exagerata. Înca, multe lucruri ne scapa si de acum încolo va mai curge probabil multa cerneala despre Tanacu, exprimând nimic altceva decât pareri, majoritatea spuse în mod sigur din dorinta de a afla adevarul. Parintele Savatie Bastovoi s-a exprima deja în scris asupra acestui caz, ultima carte publicata de Prea Cuviosia sa având titlul "Pentru cine bat clopotele la Tanacu?". Ne-am întrebat si noi si am mers mai departe punând întrebarile care framânta înca minti si parintelui Savatie care, cu amabilitate, nu a întârziat sa raspunda. În felul acesta a rezultat interviul pe care îl puteti citi în rândurile care urmeaza.

- Parinte Savatie, ceea ce a fost numit în presa "cazul Tanacu" este o mare tragedie pentru BOR. Majoritatea celor interesati de cele petrecute la manastirea Tanacu au luat cunostinta de rândurile pe care le-ati scris în legatura cu acest caz. Ce v-a facut sa luati atitudine?

- Cred ca porunca lui Hristos m-a determinat sa scriu si sa iau apararea celor de la Tanacu. As fi facut asta în cazul oricui, mai ales ca de data asta Biserica a jucat rolul acuzatorului. Nu putem lasa o tara întreaga sa creada ca Biserica baga la puscarie pe cei ce gresesc. Aceasta este o minciuna împotriva Evangheliei. Din Vietile Sfintilor si de la oamenii Bisericii pe care îi cunosc am învatat ca Biserica ia apararea celor aflati în suferinta. Manastirea Noul Neamt, de unde sunt, are un paraclis la puscaria din Tighina, de vreo zece ani. S-a întâmplat ca manastirea sa intervina în mai multe cazuri, facând demersuri catre presedinte, pentru a cere gratierea detinutilor care aratau semne de pocainta. Si pot spune ca au fost gratiati puscariasi cu fapte grele. Dar ca Biserica sa faca dosare de acuzare, asa cum s-a întâmplat în Cazul Tanacu, n-am mai pomenit. Vladica Dorimedont, fostul staret al manastirii noastre, care nu mai este printre noi, a umblat personal pe la politie sa scoata un tânar care a furat aur de la o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si pâna la urma l-a eliberat. A facut asta si în cazul unui violator si, ori de câte ori avea posibilitatea, intervenea personal pentru condamnati, considerând ca puscaria nu este o cale de îndreptare pentru nimeni. Eu am crescut duhovniceste lânga astfel de oameni, de aceea nici nu puteam vedea lucrurile altfel. Îmi pare rau când vad oameni care nu se gândesc la suferinta aproapelui, ca, pur si simplu, e greu sa stai în puscarie, oricine ai fi si oricât de mult rau ai face. "Ceea ce voiti sa va faca voua oamenilor, faceti si voi lor", a zis Hristos. Eu, daca as fi condamnat si s-ar lepada tot Sfântul Sinod de mine, zicând ca nu ma cunoaste si ca nici macar nu stie cum am ajuns preot, cred ca as dori ca macar un frate sa se ridice si sa-mi spuna ca este aproape de mine. De aceea am iesit în apararea calugarilor de la Tanacu, pentru ca m-am pus pe mine în locul lor si mi-am adus aminte de Hristos.

- Opiniei publice în general îi este greu sa discearna adevarul de minciuna în toata aceasta poveste. Cum am putea sa privim lucrurile fara a face judecati gresite si fara a cadea din adevar?

- Odata, un frate de la Noul Neamt mi-a zis: "Noi de multe ori ne contrazicem si spunem cu hotarâre parerile noastre, uitând ca întotdeauna între noi este si un al treilea nevazut, a carui parere uitam sa o luam în consideratie". Sa ne întrebam întotdeauna ce parere are Hristos despre cele ce se întâmpla. Hristos si-a facut cunoscuta parerea în Evanghelie. "Închis am fost si n-ati venit la Mine". Adica Hristos s-a identificat cu orice detinut. Cum, chiar si cu ucigasii si cu violatorii? Da. S-a identificat cu ei nu în faptele lor rele, desigur, ci în suferinta. Hristos este prezent în suferinta omului condamnat si lepadat de fratii sai, pentru ca Hristos însusi a fost condamnat si lepadat de oameni. De aceea Hristos spune ca este închis si sufera în fiecare condamnat. Pentru ca este nedrept ca omul sa fie închis si lipsit de libertatea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Aceasta este o mare tragedie. Sa-L cautam pe Hristos în toate si sa încercam sa privim lumea cu ochii lui Hristos, pe cît ne este dat fiecaruia si asa vom deosebi minciuna de adevar. Dragostea lui Dumnezeu încalzeste inimile si lumineaza mintea. Oare comunicatul de presa al BOR încalzeste inima? Gânditi-va la aceasta!

- Credeti ca cele petrecute la Tanacu sunt simptomatice pentru Biserica, în sensul ca ierarhia noastra bisericeasca a fost lipsita de reactii concrete, cu atât mai mult cu cât pedeapsa data parintelui Daniel Corogeanu si maicilor este una exagerata? Sunt atâtia criminali care, facând crime cu buna stiinta, primesc pedepse cu mult mai mici.

- Cred ca reactia Bisericii la condamnarea calugarilor de la Tanacu pune un diagnostic îngrijorator. Am vazut nu doar ca n-avem dragoste, ci si ca suntem în stare sa trecem peste vieti omenesti de gura lumii. Daca o sa mergem pe aceleasi cai, puscariile or sa se umple iar de preoti si de calugari, ca în vremurile de trista amintire. Am cunoscut mai multi arhierei români, oameni cu totul extraordinari, cu credinta în Dumnezeu si cu dragoste de aproapele. Nu pot întelege cum acesti oameni, care sînt atât de minunati atunci când sunt singuri, adunându-se împreuna în Sinod au putut lua o decizie atât de cruda. Iertati-ma, dar eu am avut gândul ca altcineva semneaza rezolutiile Sinodului, cel putin asa a fost în cazul de fata.

- Parinte, cineva întreba cui foloseste toata aceasta tulburare. Tulburarea este în primul rând prilej de bucurie pentru demoni, care salta vazând dezbinarea dintre crestini. Credeti ca aflarea adevarului – stiindu-se ca prin aceasta sentinta se acopera de fapt alte pacate – ne-ar ajuta cu ceva?

- Aceasta tulburare foloseste celor care urasc pe Dumnezeu si Biserica Lui. Nu este vorba de câte pacate poate sa ierte aceasta sentinta calugarilor de la Tanacu, ci de atitudinea noastra fata de suferinta lor. Nu putem fi atât de cruzi încât, vazând pe cineva în puscarie, sa zicem: "Foarte bine, asa li se iarta pacatele!" Fiecare avem pacate, dar iata ca nu ne grabim sa împartim carcera cu nimeni. Am citit replicile date de Episcopul Vicar de la Husi cu referire la condamnare, care zice foarte sec: "Cred ca în anii de detentie, Daniel Corogeanu va avea timp sa gândeasca la ce a facut bine si ce nu". Eu cred ca ar fi putut sa cugete la fel de bine parintele Daniel si în chilia sa de la manastire, poate si mai bine.

- Exista vreo legatura între cele întâmplate si starea duhovniceasca a crestinilor ortodocsi?

- Sigur. Daca ar fi dupa mine, as face un mars de la Bucuresti pâna la Vaslui pe jos, pentru a arata ca nu suntem de acord cu felul în care a decurs procesul. Sa stie toata lumea ca presa româneasca este mincinoasa, inculta, o presa de bâlci, care încalca toate principiile presei europene. De ce gazetele cu duhoare de cabinet împutit nu iau pilda de la agentii precum BBC, care nu a folosit niciodata expresii precum "asasin cu barba rosie", "preotul ucigas" etc.? Sa ma iertati, eu citesc uneori presa de la Moscova, dar n-am pomenit atâta murdarie, atâta iresponsabilitate ca în presa româna. Si tocmai gazetarii astia de doua parale, care îsi culeg informatiile din manele, umblând cu slogane ceausiste de tip "jos evul mediu", vor sa promoveze România în Europa? Crestinii trebuie sa-si faca publica nemultumirea si sa condamne aceasta atitudine plina de ignoranta si rautate a organelor de presa care si-a depasit atributiile, acelea de a informa, si au adus învinuiri nefondate, care lezeaza grav demnitatea crestinilor. Sa mai mearga si ei pe la tribunale sa dea seama de cuvintele pe care le spun.

- Credeti ca, începând cu tragedia de la Tanacu, vom intra treptat într-un nou tip de societate în care ne va fi tot mai mult frica sa facem binele si sa marturisim adevarul?

- Sa ma iertati, dar mi se pare ca România nici nu a iesit din frica în care au bagat-o comunistii. Nu sunt de parere ca în România exista libertatea opiniei. Pur si simplu populatia a fost convinsa ca a fi liber înseamna sa spui ce trebuie. Dar, dragii mei, nu-mi mai spuneti ce trebuie sa spun ca sa ma considerati voi liber, lasati-ma sa-mi dau singur seama ce vreau sa spun, chiar daca aceasta contrazice ideea voastra despre libertate în ce ma priveste. Nu stiu ce va fi, dar este clar ca anumite lucruri, atunci când sunt spuse, trezesc dezaprobarea majoritatii. Acesta este un obstacol suficient pentru ca cei mai multi sa refuze sa mai zica lucrurile care îi pun într-o pozitie dezvantajoasa fata de ceilalti. Asa a fost întotdeauna, asa este si astazi. Eu nu cred în libertatea fagaduita de oameni.

- Poate fi cazul Tanacu un pas înspre ascunderea "luminii sub obroc", a Luminii care este Hristos si pe care îl ocolim atât cât putem pentru a ne afirma noi umanitatea decazuta, o umanitate care condamna fara sa discearna, care pune la zid fara sa întrebe si care ucide pentru ca este lipsita de iubire?

- Eu am zis ca Tanacu a fost o proba pentru România si, în primul rând, pentru Biserica Româna. Într-o lupta, daca esti lovit pe neasteptate si mai ales daca lovitura e puternica, esti ca si învins, pentru ca intra frica în tine. Lovitura de la Tanacu a fost una sub centura, în afara regulilor jocului, dar pe care arbitrul s-a facut ca nu a vazut-o. Românii trebuie sa scoata arbitrul afara, daca nu vor ca loviturile sub centura sa devina o regula.

- Observând aceasta drama si multe altele care s-au petrecut în ultima vreme – ca blasfemiile aduse la adresa Mântuitorului Hristos prin Codul lui da Vinci si altele – credeti ca în lume lucreaza un duh potrivnic crestinismului, împotriva caruia suntem chemati sa ne exercitam mai mult ca oricând vocatia noastra marturisitoare?

- Da, cred asta. Dar despre aceasta ar trebui sa facem un interviu aparte.

- În încheiere va rog parinte Savatie sa adresati un cuvânt duhovnicesc credinciosilor ortodocsi.

- Nu va rusinati sa iubiti.

Interviu realizat de Antonio Aroneasa

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!