Despre împarati

În traducerea conf. univ. dr. Gh. I. Serban, la Editura Istros a Muzeului Brailei, de curând a vazut lumina tiparului prima editie în limba româna a operei De Caesaribus, scrisa prin anii 360 d. Hr. de Sextus Aurelius Victor, guvernator al Pannoniei si prefect al Romei. Este o editie bilingva, în limba latina si în româna, cu un amplu studiu critic semnat de dr. Gh. I. Serban - referitor la viata autorului si conceptia lui despre istorie, locul operei în izvoarele istorice ale timpului si importanta ei pentru istoria veche româneasca.

De Caesaribus este cel dintâi compendiu istoric scris în secolul IV si trateaza istoria împaratilor romani de-a lungul a trei sute de ani, de la Augustus la Constantius al –II-lea. Cuprinde o serie de medalioane biografice imperiale scrise în genul epitomei, dar într-un mod original si tocmai aici este performanta istoricului S.A. Victor. Prin combinatia ingenioasa a doua tehnici literare, istoriografica si biografica, si prin mixarea, uneori nepotrivita, între documentatia stiintifica si anecdota, textul capata o vivacitate care îl face accesibil cititorul din orice timp, atât specialistilor cât si publicului larg. Medalioanele biografice au expresia unor crochiuri în care, din câteva linii si tuse, se desprind trasaturile cele mai sugestive ale fiecarui profil imperial.

Desi a detinut functii înalte în administrati,e A.E. Victor a avut o origine modesta. El provenea din Africa romana si se tragea dintr-o familie de tarani:

Nu vom insista asupra personalitatii si operei istoricului A.E. Victor, carora traducatorul le dedica un studiu amplu si bine documentat si nici asupra importantei cartii ca izvor istoric inedit, ci vom reliefa câteva aspecte care fac aceasta istorie, scrisa acum 1600 de ani, o carte de învatatura pentru cei de azi si o lectura cel putin interesanta.

În primul rând istoricul roman din secolul IV are o conceptie asupra istoriei. Nu face istorie de dragul istoriei, de a-si expune eruditia însirându-ne o serie de chipuri de împarati, ci cu scopul de a învata ceva din trecerea vremii si a întelege fenomenele care stau la baza evolutiei anumitor evenimente.

Victor judeca fenomenele si filosofeaza. Unul dintre criteriile sale este moralitatea. Desi pagân si prieten cu împaratul Iulian Apostatul, istoricul nostru este un traditionalist, în sensul bunei traditii latine, si stigmatizeaza toate viciile, care se revarsau în valuri peste societatea romana a timpului sau, de la vin si traiul bun, pâna la prostitutia masculina si homosexualitate. Este atât de moralizator încât devine subiectiv uneori, încercând sa arate legatura directa dintre moralitate si o guvernare buna. Considera ca în perioadele de decadenta morala se manifesta destinul si oamenii ajung la voia îmtâmplarii. Citind însa opera sa chiar ajungi sa fii convins de acest lucru, pentru ca perioadele de criza prelungita ale imperiului coincid cu domnia unor tirani pentru care singura solutie de scoatere din scena era asasinatul politic. Vedem ca uzurparile se tin lant, ca armata si pretorienii schimba împaratii dupa bunul plac. Iar acestia din urma sunt atât de decazuti, încât si cei mai huliti oameni politici de azi par flori de crini pe lânga ei. Totusi, acesti oameni viciosi erau oameni instruiti:

“Toti acestia despre care am tratat mai sus pe scurt, dar în special cei din familia Caesar-ilor, au fost atât de instruiti în materie de literatura si elocinta încât, daca toate viciile lor n-ar fi întrecut prea mult masura, cu exceptia doar a lui Augustus, atunci talentele lor extraordinare ar fi reusit sa le estompeze ticalosiile lor marunte” (VIII, 7, p.67). Si într-adevar a fost prea mult pentru senatul roman sa ofere zestre unui împarat ca Nero care “a ajuns pâna acolo încât necrutându-si nici rusinea sa si nici pe a altora, lasându-se împopotonat din cap pâna în picioare în genul fetelor care se casatoresc, sa i se ceara sa i se aduca de mâna pentru patul nuptial unul dintre acei ciudati însotitori ai sai, dupa ce în prealabil fusese data si o zestre în fata senatului, si toate acestea într-un moment în care toti, conform obiceiului, participau la festivitate” (V, 5, p.59).

O alta idee, de veche traditie filosofica, si careia A.E. Victor îi gaseste un loc în interpretarile sale, este ciclicitatea istoriei. Ideea are la baza caracterul ciclic manifestat în Univers dar si în lume. Teoria ciclicitatii istoriei si locul moralitatii îl duc pe autor la concluzia ca: “...un stat, gratie virtutilor conducatorilor sai, poate fi lesne ori înaltat, ori adus la disperare, si ca aceeasi republica poate sa fie târâta în prapastie de viciile acelorasi conducari, chiar si atunci când a devenit suficient de puternica”.

n consecinta chiar si dupa perioade de progres pot urma epoci nefaste. Asa se face ca dupa domniile nevrednice si pagubitoare ale unor caesari, nascuti si crescuti la Roma (cum au fost Calligula si Nero), au urmat domniile stralucite ale lui Vespasian si Ulpius Traianus, care desi nu era nascut în Italia s-a dovedit unul dintre cei mai mari împarati ai epocii sale si care printre multe altele a supus” neamurile de pileati si barbosi ai dacilor”.(p.77).

Ca orice intelectual al vremii sale A.E. Victor este adeptul numerologiei si îsi divizeaza materialul istoric în sase perioade istorice de durata inegala. Oricâta filosofie a istoriei ar face totusi vedem ca, în toate perioadele descrise de el, decaderea morala este aceeasi, diferentele fiind date doar de solutiile pe care împaratii le propun pentru guvernarea imperiului care întins pe mai multe continenete dadea semne clare de criza.

Cu experienta noastra de azi întelegem motivul pentru care acele trei secole au fost atât de eroice pentru crestini. Erau grele pentru toata lumea cu atât mai mult pentru Biserica primara care nu era încadrata într-o organizatie oficiala. Gândirea fatalista a anticilor care vedeau destinul implacabil (si chiar asa era pâna la venirea lui Hristos) se regaseste si în conceptia de viata a lui Victor care cauta în Haruspicii, în semnele astrelor, mersul pasarilor, semne ale decaderii imperiului.

Dar istoria lui A.E. Victor are o anume importanta si pentru istoria noastra. El afirma ca provincia Dacia a fost pierduta, dar nu spune nimic despre o retragere a populatiei de aici, asa cum considera unii istorici contemporani citând alte surse antice, mai putin pe A.E. Victor, care este foarte clar în privinta contextului istoric al acelei vremi în care s-a petrecut evenimentul: “...gotii traversând fara nici o dificultate Tracia au pus mâna pe Macedonia si Achaia, iar Orientul ajunsese sa fie stapânit de tâlhari sau de o femeie; fortele alamanilor ocupau pe atunci într-un mod similar si Italia; iar neamurile francilor, dupa ce fusese jefuita Gallia, luasera în stapânire Spania devastând si aproape distrugând orasul Tarraco; si, gasind la timp mijloacele de navigatie, se infiltrasera partial pâna în Africa; în felul acesta a fost pierduta de la imperiu si regiunea de dincolo de Istru, pe care o câstigase Traianus. 4. Asa stând lucrurile ca si cum vânturile ar fi batut cu salbaticie din toate partile, în întreaga lume ajunsesera sa se amestece cele mai mari cu cele mai mici si cele mai de jos cu cele mai de sus 5. Si tot acum Roma era pustiita si de ciuma...6. În mijlocul unor atari evenimente, împaratul însusi, batând cârciumile si tavernele, lega prietenii cu patronii de bordeluri si cu betivanii, se lasa în voia sotiei sale Salonina si a iubirii destrabalate pentru fiica lui Attalus, regele germanilor, una cu numele de Pipa” (p.33).

Din acest tablou al pierderilor, întelegem ca provincia Dacia nu a fost nici singura pierduta si nici cea mai mare pierdere a romanilor, încât acestia sa fie nevoiti sa evacueze populatia. Am spune în conformitate cu opinia traducatorului ca Dacia s-a lepadat de jugul roman, într-un moment în care si alte populatii procedau la fel.

În concluzie, aceasta prima editiei a acestei opere antice, pentru care felicitam si traducatorul si editura, este mai mult decât un izvor istoric necesar specialistilor, este si o lectie de viata si un prilej de meditatie.

Exista cu siguranta si o teologie a istoriei, a carei principii ascunse au facut ca opera de tinerete a unui pagân sa ajunga pâna la noi si sa învete pe crestinii de azi ca pâna în pagânism exista o moralitate dar aceasta nu a fost de ajuns pentru ca el sa învinga.

Emilia Corbu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!