Duşmănia ruso-română în viziunea lui Florian Bichir

În ediţia din 18 februarie a cotidianului "Evenimentul Zilei", Florian Bichir răspunde articolului meu din nr. 59 al revistei Rost. Articolul cu pricina analiza actuala dispută dintre Biserica Română şi cea Rusă cu privire la jurisdicţia eclezială asupra Basarabiei. Cititorul avizat ştie că în articolul respectiv am adoptat o poziţie moderat-critică nu doar faţă de unele aspecte care ţin de modul în care disputa a fost gestionată de către Biserica Ortodoxă Română, ci şi faţă de poziţia Bisericii Ruse precum şi vizavi de reacţia deloc diplomatică a Bisericii Sârbe.

În ceea ce priveşte "partea română", cel mai mult m-a deranjat retorica "naţionalistă" de prost gust, sau mai bine zis retorica şovină a editorialistului de la "Evenimentul Zilei". Cert este că din articolul lui Bichir nu reiese nicidecum faptul că aş fi avut o atitudine echilibrată sau că măcar că m-aş fi străduit în această direcţie. Bichir schiţează în schimb, în ceea ce mă priveşte, un portret de rusolatru. Mai mult, insinuează că presupusa mea rusofilie ar fi motivată de nu ştiu ce groază vizavi de iminenţa unei invazii muscăleşti.

Fac o mică paranteză, înainte de a trece la analiza celor afirmate de Florian Bichir. Menţionez întâi de toate că mă aşteptam la genul acesta de reacţie, anume aplicarea etichetei de "trădător de neam şi ţară", precum şi utilizarea sloganurilor de gen "cine nu este cu noi este împotriva noastră!". Nu voi face speculaţii cu privire la autenticitatea sentimentului patriotic al publicistului în cauză. Dincolo de cazul particular, observ însă uneori existenţa unui fenomen destul de suspect, fără să ştiu, repet, dacă acesta este şi cazul lui Bichir. Este vorba despre exploatarea naţionalismului anti-rusesc al românilor – de altfel sentiment explicabil prin prisma ultimelor două sute de ani de istorie –, cu scopul, mărturisit sau nu, al unei "mai bune integrări" a României în structurile politico-militare occidentale. Ceea ce deranjează nu este atât discursul în sine, care altfel poate fi întâlnit şi în medii "naţionaliste", cât faptul că acest gen de discurs apare uneori în publicaţii care, în alte circumstanţe, înfierează sever cu argumente marca Soroş, naţionalismul însuşi, alături de alte fenomene anti-europene precum "ortodoxismul" şi homofobia.

Evident că din punct de vedere strict geo-politic o astfel de poziţionare (pro-vestică) îşi are justificarea ei. Nu sunt eu acela care să regret că suntem în NATO şi nu în CSI. Şi nici nu cred că reieşea din articolul meu că aş fi un fan al lui Vladimir Putin sau al diferiţilor criptobolşevici aflaţi la putere în teritoriul dintre Prut şi Nistru. Doar că, aşa cum bine a precizat Radu Preda într-un articol din revista 22, pe care Florian Bichir îl consideră "pertinent", cu toate că îl amendează niţel pe motiv că nici acesta nu ar fi îndeajuns de ferm în raportarea la ruşi, este necesară "o delimitare atentă şi responsabilă a teologicului de non-teologic" (1). Cu alte cuvinte, dacă în sfera politicii anumite antipatii sunt de înţeles, ele nu au ce căuta în schimb în Biserică.

Acestea fiind spuse, să trecem la analiza articolului lui Florian Bichir. Mai întâi de toate publicistul mă amendează pe motiv că aş propune o soluţie utopică, anume acordarea autocefaliei Mitropoliei Basarabiei, afirmând în plus că fac "grave confuzii canonice între autonomie şi autocefalie". Autocefalia susţine Bichir, se acordă numai de către Patriarhia Ecumenică.

Întâi să precizez că, datorită unei erori din redacţie, o propoziţie din textul meu a fost redată greşit creându-se o confuzie. Formularea mea: "soluţia propusă mai sus nu este doar canonică ci şi utopică" a fost redată în text ca: "soluţia propusă mai sus nu este utopică". Cu alte cuvinte, precizez că în ceea ce priveşte caracterul utopic al soluţiei sunt de acord cu Florian Bichir, cel puţin în cazul viitorului apropiat. Soluţia canonică este într-adevăr utopică, tocmai datorită nivelului scăzut de maturitate spirituală a părţilor implicate în dispută, cât şi datorită implicării în conflict a diverselor animale politice de origine sovietică. Cât priveşte presupusele confuzii între autonomie şi autocefalie, menţionez că informaţia privitoare la soluţia propusă de partea română la mănăstirea Trojan am preluat-o chiar de la Florian Bichir însuşi, acesta din urmă scriind următoarele în "Evenimentul Zilei" din data de 25.11.2007: "ai noştri - patru doctori în teologie, băieţi cu şcoală... au anunţat că vor acorda autocefalia (independenţa) Mitropoliei din Basarabia" (sublinierea îmi aparţine). Ar rezulta în mod logic din cele de mai sus că "ai noştri" nu ştiau de fapt despre ce vorbesc, ceea ce bineînţeles nu este cazul. În mod evident, confuziile grave nu le fac eu, nici "ai noştri", ci Bichir, adăugându-se la confuziile cu pricina şi unele probleme de memorie, explicabile poate prin prisma ritmului alert în care se scrie la ziar. Iar opinia conform căreia numai Patriarhia din Constantinopol ar putea acorda autocefalia Mitropoliei Basarabiei, n-ar putea decurge decât dintr-o interpretare extrem de forţată a canonului 28 al Sinodului IV Ecumenic, interpretare pe care nici măcar Constantinopolul nu şi-o arogă. Respectivul canon, pe baza căruia astăzi Patriarhia îşi revendică autoritatea asupra diasporei, conferea Constantinopolului jurisdicţia asupra ţinuturilor "barbare", situate în afara graniţelor Imperiului Roman din acea vreme. Însă chiar într-un articol postat pe site-ul Patriarhiei din Constantinopol (2) se precizează că Patriarhia identifică astăzi teritoriile "barbare" (referinţa este strict geografică nu şi peiorativă) cu "noile teritorii din America de Nord şi de Sud, din Australia, Orientul îndepărtat ş.a.m.d., şi de asemenea toate teritoriile aflate în afara graniţelor bisericilor locale (sublinierea îmi aparţine – A.R.) aşa cum sunt ele definite de către sfintele canoane şi de către deciziile Sinoadelor Ecumenice, precum şi de către tomusurile patriarhale şi sinodale". Dat fiind faptul că Basarabia este un teritoriu canonic disputat doar de către două Biserici locale, cea rusă şi cea română, o eventuală autocefalie sub forma unei unice Biserici în Basarabia nu poate rezulta decât în urma unei înţelegeri reciproce a părţilor implicate în conflict, cum de altfel este şi logic. Recunoaşterea ulterioară a autocefaliei de către Constantinopol nu ar cântări mai mult decât recunoaşterea autocefaliei de către orice altă Biserică locală. În esenţă, dincolo de eventualele subtilităţi ale canoniştilor, în cazul de faţă, autocefalia nu se acordă de către Patriarhia din Constantinopol, ci de către biserica-mamă.

Filetism agresiv

Însă, confuziile lui Florian Bichir nu se opresc aici. Acesta este ferm convins că până în momentul de faţă autocefalia s-a confundat cu etnicitatea, şi, mai mult chiar, că Patriarhia din Constantinopol n-a recunoscut nici o biserică locală transetnică şi multinaţională.

Întâi de toate trebuie precizat că însăşi Patriarhia din Constantinopol a fost şi este o Biserică multi-naţională, cu patriarh veşnic grec ce-i drept, dar cu episcopi, cler şi credincioşi de varii etnii. În plus, chiar Constantinopolul este cel ce s-a opus cu vehemenţă constituirii de Biserici etnice pe teritoriul imperiului otoman. În acest context a şi fost emisă condamnarea filetismului în 1872, tocmai pe motiv că bulgarii au constituit pe criteriu etnic o Biserică paralelă cu Patriarhia în interiorul aceluiaşi stat. Nu are rost să mai spun că în întreaga istorie a Bisericii autocefalia nu s-a confundat cu etnicitatea, ci cu indpendenţa statală. S-a mers după principiul un stat - o biserică, autocefalia confundându-se cu etnicitatea nu în mod intrinsec, ci doar în anumite condiţii istorice, mai exact în modernitate şi asta datorită unei realităţi obiective, independente de învăţătura Bisericii: este vorba bineînţeles de formarea statelor moderne din Balcani pe criterii etnice. Mai mult decât atât, chiar şi aici există limite serioase. Datorită imposibilităţii unei suprapuneri complete între jurisdicţia eclezială şi etnicitate, în toate ţările ortodoxe există minorităţi etnice de aceeaşi confesiune cu populaţia majoritară. Şi tocmai presupusa identificare a autocefaliei cu etnicitatea se face vinovată de încălcarea drepturilor unor minorităţi etnice de religie ortodoxă, cum ar fi cazul românilor din Serbia. Conştient sau nu, Florian Bichir susţine erezia filetistă, o erezie care, nu mai are rost să o spunem, a făcut şi încă face enorm de mult rău Ortodoxiei.

Mai departe, Bichir îl admonestează şi pe Radu Preda, pe motiv că acesta ar fi sugerat, în mod înţelept în opinia mea, necesitatea ca BOR să fi anunţat Bisericile surori înainte de a lua deciza recunoaşterii eparhiilor reînfiinţate. Adică ce, se răsteşte mânios Bichir, "Patriarhia ar trebui să înştiinţeze Ierusalimul, Antiohia etc. că va înfiinţa eparhie la Slatina sau Zalău"!? Comparaţie abuzivă, în mod evident, întrucât la Slatina şi la Zalău nu există nici o altă Biserică care să-şi suprapună jurisdicţia pe acelaşi teritoriu cu Biserica Ortodoxă Română, fapt ce reflectă încă odată înţelepciunea părinţilor de la Sinodul VI ecumenic, care au stabilit principiul corespondenţei dintre unităţile teritoriale statale şi cele bisericeşti tocmai pentru a evita apariţia unor astfel de regretabile conflicte. Delirul xenofob al jurnalistului de la "Evenimentul zilei" depăşeşte însă orice măsură atunci când acesta din urmă nu îi cruţă nici măcar pe sfinţi! Profund nemulţumit de agitaţia "noilor zeloţi", Bichir observă printre altele că s-ar fi încetăţenit şi practica nesănătoasă "de a cinsti sfinţi canonizaţi de ruşii din exil în detrimentul celor români". La rigoare, faptul reflectă cât de străin îi este lui Bichir însuşi conceptul de sfinţenie. Ce om cu mintea întregă ar putea să creadă că se cinsteşte un sfânt în detrimentul altuia, că se cinsteşte spre exemplu Sf. Ioan Maximovici în detrimentul Sf. Ioan Iacov Hozevitul? În viziunea lui Bichir nici măcar sfinţenia nu mai e capabilă de a transcende graniţele naţionale. Ce să înţelegem din asta? Că în rai, sfinţii români şi ruşi nu petrec întru dragoste frăţească, ci se luptă precum zeii hinduşi!?

Soluţia propusă de Florian Bichir pentru Basarabia este "coexistenţa paşnică a celor două jurisdicţii ortodoxe". Dar despre ce coexistenţă paşnică poate fi vorba în condiţiile în care gândirea lui Bichir secretă o retorică demnă mai degrabă de un Charles Darwin decât de un Pavel, retorică care-i desemnează pe ruşi ca fiind "duşmanii noştri naturali"? Mai mult decât atât, autorul articolului din "Evenimentul Zilei" nu doar caută să amplifice conflictele deja existente, ci şi inventează conflicte acolo unde ele nu există de fapt. Pentru el orice rezervă exprimată vizavi de politica BOR în cazul Mitropoliei Basarabiei, chiar dacă preopinentul nu se pretinde nicidecum infailibil şi chiar dacă rezerva este însoţită de rezerve similare vizavi de poziţia Bisericii Ruse şi a celei Sârbe, ei bine orice astfel de rezervă îl pune automat pe Prea Fericitul Daniel în postura de "rapidist": "singur împotriva tuturor", după cum notează Bichir, Patriarhul avându-l alături poate doar pe însuşi Bichir. Nu cred că mai are rost să spun că articolul meu chiar nu se încadra în logica conflictului dintre "zeloţi" şi Patriarhie, vrându-se a fi doar o reflecţie sinceră şi deschisă asupra unei probleme deranjante pentru Biserică, în speranţa găsirii unei soluţii paşnice. Motiv pentru care l-am şi repudiat pe editorialistul de la "Evenimentul Zilei", întrucât continuu să cred că proferarea de invective la adresa duşmanilor "românismului" este cât se poate de contraproductivă şi de neortodoxă.

Dincolo de acestea, ironia face că şi eu sunt rapidist. Doar că, spre deosebire de alţi suporteri, nu simt nevoia să mă bat cu steliştii şi dinamoviştii la ieşirea din stadion. Probabil că după mintea multor băieţi din galerie asta înseamnă că nu sunt un bun rapidist. La fel cum după mintea unor jurnalişti, respectul faţă de cultura rusă şi cinstirea sfinţilor ruşi echivalează cu a nu fi un bun român.

Alexandru Racu

1. Un foarte bun articol cu titlul: O ţară şi două Biserici. Chestiunea "teritoriului canonic" în criza moldo-română a apărut în numărul 936 al revistei 22.

2. http://www.ec-patr.org/docdisplay.php?lang=en&id=287&tla=en

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!