O voce a laicatului ortodox

Dialogul dintre cler şi laicatul ortodox a murit înainte să se nască. Tentativele de resuscitare au eşuat pînă acum. Iacată însă că s-a mai ivit o şansă, o dată cu înfiinţarea Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) – o voce a laicatului care se cere ascultată deopotrivă de opinia publică şi de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Dacă AZEC va izbuti să reanimeze dialogul în Biserică, vom avea de cîştigat, în primul rînd duhovniceşte, cu toţii.

Dăm aici cuvîntului dialog nu numai sensul schimbului de informaţii, idei şi opinii, ci şi pe acela de fluid al unei atît de necesare împreună-lucrări. Dacă el nu a existat, de vină sînt în principal vanităţile, suspiciunea şi uneori dispreţul nutrite de reprezentanţii celor două părţi, cler şi laicat. Nu generalizăm, dar observăm că sînt cu totul rare momentele în care vreun ierarh, ca exponent al clerului, colaborează cu vreun intelectual, ca purtător de cuvînt de facto al laicatului. Altminteri decît din interese politice sau financiare.

Colaborările sporadice şi legăturile personale ale unora dintre chiriarhii noştri cu anumiţi laici nu interesează aici. Ele sînt excepţii. În fapt, nu există un dialog instituţionalizat şi funcţional. În consecinţă, nu avem nici proiecte în parteneriat cler-laicat, nici o strategie comună de rezistenţă la tăvălugul secularizării. Lipsa dialogului dăunează în egală măsură şi instituţiei Bisericii, cît şi comunităţii de iubire şi de trăire întru Hristos, care este Biserica.

Încercări de apropiere şi conlucrare au fost. Însă, au fost ratate mai ales din pricina neîncrederii şi a orgoliilor. Iar relaţia dintre cler şi laicat a continuat în două forme, explicabile, dar toxice. Una în care episcopii noştri au rolul de stăpîni discreţionari, iar laicii – pe cel de supuşi umili. Aici totul se desfăşoară într-un singur sens, “de sus în jos”, înalţii clerici dînd ordine, iar credincioşii executînd fără murmur. Putem vorbi despre un raport monologal. Acest tip de relaţie îşi are temeiul în greşita înţelegere a poruncii ascultării. Şi clerici, şi laicii care acceptă această variantă uită un adevăr vechi de cînd Biserica: unde este episcopul, acolo e şi Biserica, dar unde episcopul este fără laicat, nu mai este Biserica. Biserica sîntem toţi, cler, cin monahal şi mireni, împreună, în duhul iubirii şi, deci, al împreună-lucrării. Toţi slujim lui Dumnezeu, chiar dacă în chip diferit. În vreme ce preoţii au preoţia sfinţitoare, sau de hirotonie, laicii au şi ei, de la Hristos, preoţia universală, sau preoţia împărătească.

Un alt tip de relaţie este cel al monologurilor paralele. O parte dintre laicii cu vizibilitate identifică probleme, propun soluţii, solicită răspunsuri, critică, uneori laudă şi sprijină diferite iniţiative. Majoritatea ierarhilor dezvoltă un discurs ceţos, care mai mult ascunde decît dumireşte, ignoră cu o superioritate de neînţeles tot ce vine dinspre mireni, văd în orice observaţie o critică şi în orice critică, umbra unui interes meschin sau a unei duşmănii; cel mult, acceptă cu un aer concesiv implicarea laicilor. Prin acest comportament, dau dovadă de mari deficienţe în comunicare şi arată că preferă să respingă sau să inhibe tot ce nu pot controla.

Un prim demers serios pentru normalizarea legăturii cler-laicat s-a petrecut în anul 1990, prin Grupul de Reflexie pentru Înnoirea Bisericii. Deşi cu o viaţă scurtă, Grupul a avut izbînzi notabile (dintre care cea mai importantă a fost reintroducerea religiei în şcoli), tocmai pentru că a existat o colaborare între mireni cu notorietate şi clerici cu autoritate. Privit şi el cu suspiciune de către ierarhia BOR, Grupul s-a destrămat după ungerea ca episcop a preşedintelui său, protosinghelul Daniel, actualul Patriarh.

Alte încercări în acelaşi scop de reanimarea dialogului s-au sfîrşit după o acţiune punctuală sau într-un raport de subordonare.

Anul acesta, în ajunul Bunei Vestiri, s-a lansat propriu-zis Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC), o dată cu prima sa adunare generală şi alegerea liderilor ei. AZEC grupează oameni care, prin natura ocupaţiei lor, sînt vizibili şi pot face cunoscute frămîntările poporului drept-credincios. Preocupările membrilor săi nu sînt doar cele referitoare la respectarea deontologiei profesionale a jurnaliştilor, ci şi la felul în care este receptat şi asimilat mesajul creştin în societate, şi la relaţia cler-laicat. Forţa AZEC rezidă în numărul şi impactul canalelor media la care are acces. Una din virtuţile esenţiale ale AZEC este aceea că se face locul de întîlnire al unor persoane cu cele mai diferite firi, aspiraţii, mijloace de exprimare, maniere de abordare şi orientări politice. Cooperarea lor este posibilă datorită valorilor şi principiilor comune – provenind din învăţătura creştină. În AZEC domină un echilibru între caractere şi tendinţe diferite, care se reflectă şi în conducerea organizaţiei. Aşa încît asociaţia este scutită de bănuiala că ar sluji cutare direcţie, sau cutare interes – altele decît cele declarate în documentele sale programatice.

AZEC ar putea mijloci o mai bună comunicare a Bisericii cu societatea şi, prin aceasta, să dezamorseze falsele conflicte. De asemenea, ar putea fi un partener al ierarhiei în mari proiecte de interes general.

Asociaţia şi-a manifestat disponibilitatea în acest sens. Depinde de ierarhia Bisericii cum va răspunde mîinii întinse, pentru a se închega un veritabil dialog.

Claudiu Târziu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!