Poezia creştină – cale spre mântuire

Când suferinţa are ca sursă dragostea de Dumnezeu şi semeni, osânditul ajunge la un nivel de înseninare comparabil cu starea de rugăciune şi de poezie.

În această gură de rai are loc mântuirea: luminare şi iluminare; incantaţie şi revelaţie; convertirea iniţiatică a suferinţei în stare de graţie, de creaţie.

Este şi cazul martirilor gulagului comunist, care au făcut din nemăsuratele lor schingiuiri din anchete, închisori, lagăre şi colonii de muncă silnică, examenul propriei spiritualizări. Crucificaţi în răspântia dintre furtunile uraliene şi sadismul local al celor repede înstrăinaţi de Dumnezeu, ei au asimilat psihic chinurile, transfigurându-le în energia necesară ieşirii din “mlaştina disperării” şi din “pădurea cu fiare sălbatice”, spre plaiul calmului senin, făuritor de viers şi vers trecut prin ziduri spre univers…

Cazul preotului Tertulian Langa este pilduitor. Acest vieţuitor întru iubirea de Dumnezeu, Neam şi Ţară, în lunga-i penitenţă de 17 ani, şi-a dublat rugăciunile de talentul poetic, încredinţându-şi creaţiile memoriei unor colegi de martiraj, lecţia sa rămânând nu numai una de caracter, rezistenţă şi credinţă, ci şi una de creativitate.

Cunoscut contemporanilor săi mai mult prin cărţile religioase: Acatistier (ed. Miracolul Cuvântului, 1995); Reflexii evanghelice (ed. Galaxia Gutenberg, 2003); Trăind şi supravieţuind sub ateismul românesc (Roma, internet), ş.a., părintele Tertulian Langa – fostul profesor şi prim-decan al Facultăţii de Teologie Greco-catolice din Cluj, căruia Sfântul Scaun i-a decernat titlul de Protonotar Apostolic – lasă posterităţii şi volumul de armonii intitulat semnificativ Revelaţii, cu adăugarea: Poeme din captivitate: Malmaison, Jilava, Aiud, Gherla, Lugoj, Dunăre (ed. ALC Media-Grup, Cluj-Napoca, 2000).

Culegerea este orânduită în şapte capitole: Rug aprins, Ad Uxorem, Colocvii de taină, Solilocvii, Haiku, Jurnal adamic şi Addenda.

Armoniile în ritm şi rimă, de dimensiuni şi forme variate, sunt propriile trăiri cu faţa la Dumnezeu, familie, spaţiul românesc, şi cu încrederea că măcar unele din multele sale poezii vor fi salvate (şi au fost!) prin memoria personală şi a celor cărora, în mare taină, le-au fost încredinţate. Acurateţe clasică, limbaj şi seninătate liturgică, echilibru între idee – cuvânt - emoţie, efect meliorativ pentru lector, un edificiu artistic, prismatic, dublat de implicaţii istorice, etice, psihologice, educaţionale şi ilustrarea adevărului baudelairean din Bénédiction: “Soyez béni mon Dieu qui donnez la souffrance/ Comme un divin remède a nos impuretés” (Fleurs du Mal), similar la părintele poet: “N-am priceput până n-am plâns/ Cât de adâncă este marea/ Cât de înaltă Ţi-e chemarea/ Adâncule de nepătruns…”

Este una din cele patru strofe ale poeziei care dă şi titlul volumului, strofe – cheie la înţelegerea mai completă a întregului volum, ca şi Sonet liturgic – ghid al spiritualizării prin asumarea suferinţei întru Hristos şi Neamul Românesc: “Mai descarnaţi, mai supţi şi mai transfiguraţi/ ne identificăm în umbre legănate/ - tămâie în cadelniţe-afumate - / ne ridicăm din noi spre cer, tot mai curaţi// Cuminecaţi cu Sânge şi cu Trup în Duh,/ din trupuri ne desprindem ca lumina/ din jar, spre slăvi ne înălţăm tulpina/ şi spinii ne-nfloresc pe frunte în văzduh// Izvor de har şi binecuvântare/ şi sfânt balsam agonisind sub fiare/ să miruim cu el poporul Tău supus;// Căci atârnând în sfintele-Ţi piroane,/ Te preamăreşti în noi ascuns în rame/ topindu-ne smeriţi în slava Ta, Iisus…”

De-a lungul volumului vom fi tentaţi să ne gândim la Radu Gyr, Nichifor Crainic şi la alţi poeţi cu care s-a înfrăţit în suferinţă, apropiindu-se tematic arareori la nivelul expresiei şi, întotdeauna, al armoniei interioare versurilor: “Şi nimeni n-o să înţeleagă/ cât necuprins şi-adânc am strâns/ în bobul de lumină plâns/ cum perlele din chin se-ncheagă…” (ultima strofă la Notaţie pe o stâncă). Evident, perlele sunt revelaţiile ce compun volumul cu acest titlu, şi în care întâlnim, cristalizată, admiraţia poetului pentru natură – opera divină, pe care, asemeni lui Baudelaire (“La nature est un temple…” – Correspondences) o vede plină de simboluri sublimate ecleziastic: “E rupt din piatră prin hăţiş/ în vâlvătaie vegetală,/ am vrut, ca-n vasta catedrală/ a Cerului să ard cruciş”… “Vioara-ascunsă-n trupul meu,/ cu rezonanţe neştiute/ în tainice extaze mute/ s-a-nfiorat de Dumnezeu”… (Bradul), ca şi adevărul, frumosul apropie marile spirite emoţional şi expresiv. Acest mod de a vedea apoteotic opera lui Dumnezeu se regăseşte şi în valorile iniţiatice ale suferinţei.

În simţirea românească a poeţilor Coşbuc, Alecsandri, Şt. O. Iosif, O. Goga…, se situează, oarecum, şi poeme ca Vara, Toamna,… ale părintelui Langa, întărind implacabil continuitatea viziunii noastre asupra existenţei.

Taina căsătoriei inţeleasă, trăită ca destinare umană, îl convinge pe poet de sfinţenia unităţii partenerilor prin dragoste şi credinţă: “Iubita mea, să-ţi aminteşti/ că despărţirea-i un popas/ spre veşnicul iconostas/ al dragostei de Demnezeu,/ spre care urc prin ruga ta,/ prin plânsul tău şi crucea mea/…” (Să-ţi aminteşti).

Multe sunt poeziile din care se pot face ilustrări în favoarea artei poetice a părintelui Tertulian Langa. Sonetul va fi o zi e de o transparenţă creştină şi de armonie a trăirii în Cuvânt, repede situându-se în memoria lectorului, cu mare folos sensibilizator.

Unele poezii sunt mai lungi, altele mai scurte, până la haiku-urile care s-ar putea mai bine intitula Apophtegme, sau, pe înţelesul oricui, Maxime.

De asemene, ultimul capitol, Addenda, putea să aibă titlul Rugămu-ne iubirii (două pagini jumătate), poem în centrul căruia întâlnim îndemnul cristianic: “puneţi la temelia speranţei iubirea şi iertarea”…, “Iubirea să vă fie pace şi dar de împăcare”…

Oricum ai traversa Revelaţiile poetului-martir Tertulian Langa, de la început spre sfârşit sau invers, aceleaşi luminoase lecţii prin decenţa tematică, autenticitatea simţirii şi grija pentru cuvântul trimis în lume, te întâmpină în unitatea şi maturitatea responsabilă a făuritorului de frumuseţi ziditoare.

Constantin N. Străchinaru

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!