Dictatura celei de a patra puteri

"Războiul lui Băsescu cu presa" sau "Atacurile lui Băsescu la adresa presei" – cu astfel de titluri ne-a inundat timp de câteva zile mult lovita (în amorul propriu), de către preşedinte, a patra putere în stat. Sunt urmările discursului intempestiv de pe Otopeni, ţinut de Traian Băsescu la întoarcerea de la lucrările Consiliului European de Primăvară. Întreaga suflare jurnalistică (cu mici excepţii) a sărit ca unul în apărarea breslei. Această solidaritate vehementă m-a intrigat şi m-a deranjat.

Voi spune din capul locului că nu încerc să scuz prestaţiile de multe ori exagerate ale preşedintelui în raport cu presa (ne amintim de termenul "găozar" sau de invitaţia cu dublu înţeles adresată unei ziariste) şi nici problemele gramaticale ale fiicei sale. În plus, nu a fost corect ca preşedintele să facă o declaraţie în calitate de "cap de familie" din poziţia unui şef de stat venit de la o întrunire internaţională, într-un cadru oficial, atunci când toată lumea aştepta o scurtă dare de seamă despre vizita în Suedia şi despre lucrările Consiliului European de Primăvară. Dar, calculată sau nu, vizând şi scopuri electorale, sau fiind doar reacţia unui om ajuns la limita răbdării (înclin totuşi să cred că preşedintele a făcut această alegere cu bună ştiinţă, pentru că era convins că astfel va avea o audienţă satisfăcătoare, ora fiind potrivită) această declaraţie trebuia să se producă. Poate că era nevoie de cuvintele unei persoane publice cu autoritatea şefului de stat pentru a se evidenţia faptul că societatea românească are nevoie (pe lângă atâtea altele) şi de o dezbatere serioasă privind rolul şi locul presei.

Se tot repetă că libertatea de exprimare este unul dintre puţinele drepturi obţinute (alături de libertatea de mişcare) de majoritatea românilor, după decembrie 1989. Eu cred că astăzi lucrurile sunt puţintel altfel. Aş spune că, paradoxal, presa nu este astăzi cu mult mai liberă decât în anii 1990. Atunci, ca proaspăt jurnalist postrevoluţionar, dacă nu îţi striga şeful statului direct în faţă: "măi animalule", venea un miner de bine şi te pocnea cu o bâtă în cap. Apoi, după un puseu de libertate (cu care nu prea au ştiut ce să facă) în perioada 1996-2000, jurnaliştii au ajuns în epoca guvernării Năstase, când autorităţile îţi aminteau permanent că "tăcerea este de aur" şi te îndemnau să faci "ciocu mic". Din acest punct de vedere, presa este astăzi incomparabil mai liberă şi asta începând cu mandatul "dictatorului" – aşa cum îl gratulează oponenţii – Băsescu (numai domnul Tudor Popescu nu vede asta nicicum, dar luând în calcul relaţiile sale cu preşedintele, nu este de mirare).

Politica banului

A apărut însă, între timp, o altă "închisoare" pentru jurnalişti, cea ridicată de ban, banul care impune scrisul la comandă. Nu prea mai avem, ca în anii ’90, patroni de publicaţii ziarişti, ci doar patroni de trusturi de presă ("mogulii" lui Băsescu). Aceştia, neavând morbul presei în sânge, ci morbul banului, sunt prea puţin interesaţi de deontologia profesiei şi nu înţeleg deloc principiul de drept, aplicabil presei, audiatur et altera pars. Aşa că există publicaţii, dar mai ales posturi de televiziune, unde discuţia este total dezechilibrată, iar CNA-ul, de multe ori, se face că nu vede. Un exemplu în acest sens îl constituie "Antenele" familiei Voiculescu. Dacă Gabriela Vrânceanu Firea mai încearcă totuşi să-şi respecte statutul de jurnalist (de altfel, a şi fost beştelită în direct de "mogul" pentru asta), domnii Gâdea şi Ciutacu nu au nici o reţinere să reia la nesfârşit, din toate unghiurile, canonada contra lui Traian Băsescu, prin intermediul invitaţilor lor, atent selecţionaţi. Victor Ciutacu se acoperă cu jenanta afirmaţie că el ar fi declarat de la începuturile emisiunii pe care o realizează că nu este neutru, ci implicat şi că nu îl suportă pe Traian Băsescu. Ca şi cum asta l-ar scuti de obligaţia morală şi profesională de a invita în emisiune şi oameni care au idei contrare celor ale domniei sale. Nu pot decât să îi dau dreptate jurnalistei Andreea Pora: ceea ce se întâmplă la astfel de emisiuni, unde Traian Băsescu este permanent calul de bătaie, nu poate fi considerat jurnalism. Eu îl consider de fapt linşaj mediatic dirijat la adresa acestuia. Repet, nu scuz greşelile preşedintelui în relaţia cu presa (şi mă refer şi la faptul că îngăduie să fie tămâiat de către aplaudacii de serviciu, unii dintre ei foşti lingăi ai lui Ceauşescu, sau fii ai proletcultiştilor cincizecişti), dar, în mod evident, o parte a presei şi-a pierdut complet independenţa, buna judecată şi bunul simţ. Reacţia forumurilor de pe Internet arată clar că declaraţia de la Otopeni a preşedintelui dă glas (chiar dacă el a aşteptat probabil special să se strângă, în timp, nemulţumirile, pentru a "culege" momentul) unei păreri populare – aceea că, în permanentul (şi nefirescul) război dintre puterile statului, puterea neoficială, cea de-a patra, şi-a luat nepermis de mult nasul la purtare. Să ne amintim că, înainte de fi pronunţate cuvintele "ţigancă împuţită", jurnalista de la Antena 3 l-a presat într-un mod nepermis pe Traian Băsescu, ştiind că datorită firii sale şi datorită momentului special ales (ziua votului la referendumul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui) acesta era vulnerabil. Sunt convins că reacţia – care, altfel, nu poate fi scuzată – preşedintelui a fost mult peste aşteptările jurnalistei. Să nu uităm nici de aşa-zişii jurnalişti care dau năvală peste rudele celor decedaţi în omoruri sau accidente pentru a le pune tot felul de întrebări "inteligente" de genul: "ce simţiţi în aceste momente?". Astfel de oameni s-au simţit atinşi de declaraţiile preşedintelui de la Otopeni şi au urlat ca din gură de şarpe că "dictatorul" Băsescu încalcă libertatea presei, deşi din declaraţie reieşea clar că nu toată presa era vizată, dar de, dacă omul nu a formulat precis: "o anumită parte a presei"...

Înainte de a da cu barda în "dictator", haideţi să vedem şi bârnele din ochiul presei. Oare doar preşedintele trebuie boicotat (aşa cum cer mânioşii presei)? Dar unii jurnalişti şi chiar unele posturi şi publicaţii nu merită boicotate de confraţii din breaslă şi nu trebuie sancţionate de CNA, în scopul purificării climatului jurnalistic românesc? Domnul Mihai Gâdea a fost foarte deranjat când a fost urmărit cu maşina pe străzile Capitalei, într-o noapte, de reprezentanţii unei publicaţii. Nu vede el similitudinea cu situaţia preşedintelui, atacat în fiecare seară la emisiunea pe care el o patronează?

Cine-i, de fapt, dictatorul?

Mă întreb dacă dictatorul este Traian Băsescu şi dacă nu cumva presa joacă de fapt acest rol. Mâ gândesc la frica oamenilor politici de a se pune rău cu presa – întrebat despre declaraţia preşedintelui de la Otopeni, Mircea Geoană a spus: "fiecare pasăre pe limba ei piere". Mă tem că presa îşi arogă roluri pe care nu le înţelege. Văd aici o similitudine cu plebea romană: lipsită de drepturi, după ce a obţinut prin şantaj drept de veto pentru tribunii săi, plebea romană s-a transformat într-o categorie parazitară, consumatoare de pâine şi circ. Sper că presa noastră nu va urma drumul care duce spre transformarea sa într-o mocirlă. Breasla nu trebuie să se transforme în castă. Altfel, aşa cum bine puncta Andreea Pora la N24 TV, jurnaliştii nu se vor mai deosebi cu nimic de alte "caste", care se strâng să îşi apere membrii, indiferent că aceştia mai sar peste lege (vezi parlamentarii, magistraţii, poliţiştii).

În ceea ce mă priveşte, dacă în urma celor scrise aici voi fi considerat de către unii drept "atentator la libertăţile presei", voi aminti doar că articolul meu din numărul-pilot al acestei publicaţii critica închiderea abuzivă a OTV, post pe care, de altfel, niciodată nu l-am apreciat prea mult.

Mihail Albişteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!