Pretext de zarvă feministă: femeia în Biserică

Discriminarea femeilor, concretizată prin salarii mai mici decît cele primite de bărbaţi pentru activităţi identice şi printr-o judecată morală mai aspră decât cea acordată bărbaţilor în cazul unor abateri similare, se datorează misoginismului antic, deopotrivă grec şi iudaic, preluat şi conservat de crestinişmul instituţional cu preţul deformării sau ignorării cu bună ştiinţă a mesajului revolutionar al lui Iisus – iată, în rezumat, concluzia, demonstraţia şi "premisa apriorică" (pentru a întrebuinţa doar unul din pleonasmele şi formulările stîngace care abundă în articolul "Crestinişmul şi marginalizarea femeii" publicat de "Evenimentul zilei" din 16 martie a.c.).

La drept vorbind, tipul de gîndire de lemn cu pretenţii ilustrat de autorii articolului reuşeşte să demonstreze cu totul altceva: cît de jalnică este starea învăţămîntului românesc contemporan de vreme ce poate produce asemenea monstruozităţi, şi cît de bine se ţine creştinismul în ciuda vîrstei sale venerabile (dovada fiind atacurile duse contra sa în continuare pe toate fronturile). Absenţa unui semnatar este de asemenea grăitoare: un asemenea text nu putea fi compus de cineva, de o persoană, ci de un ceva, de o entitate anonimă lipsită de contur şi identitate, care nu va putea ieşi niciodată din cercul de clişee exprimate la adăpostul protector al masei amorfe compusă de indivizi de serie. Totuşi, iar acesta ar fi "meritul" atacului recent, răspunsul nu trebuie să ducă la o polemică, ci la o adîncire a reflecţiei teologice asupra sepărării dintre sexe; după cum mărturisea recent un eminent teolog contemporan, este vorba de un aspect încă insuficient aprofundat de lumea teologică (vezi John Behr, "Scurt comentariu la «ontologia genului»" – publicat în Studii Teologice, nr. 4, 2006, pp. 170-177).
Este destul de greu să "tîlcuieşti" creştinismul (Fapte 8, 31) cuiva care nu este creştin, şi cu atît mai greu cuiva care este anticreştin; dar cînd ai de-a face cu cineva care este potrivnic creştinismului crezînd că stie ce este creştinismul, dialogul este imposibil. Nu ne rămîne decît să ne rugăm şi să fim ceea ce Hristos ne cere să fim şi ne dă să fim: hristoşi.

Cîteva precizări trebuie făcute totuşi. Pe de o parte, întrucît aceşti indivizi aparţin tipului uman care obişnuieşte să scrie porcării pe pereţii WC-urilor publice, ei tind în mod natural să transforme întreaga lume într-un WC – aceasta este viziunea lor despre lume şi viaţă. Încît atunci cînd îi vedem murdărind lumea, putem să le strigăm cel puţin: "jos labele!" Altfel vor ajunge să-şi închipuie că ocupaţia lor nu este doar distractivă, ci şi legitimă. Pe de altă parte, sunt printre noi creştini care pot fi intimidaţi de aparenta "seriozitate" şi "documentare" a unor asemenea fiţuici, mai ales că se poate întîmpla ca cineva apropiat să le fluture pe la nas astfel de colportări, strigîndu-le triumfător: "Eh, vezi de ce sînt în stare popii tăi?"

Amintesc aşadar cele cîteva puncte elementare cu totul ignorate de autorii articolului din "Evenimentul zilei" (spun "autorii" fiindcă mi-e greu să cred că un singur individ ar fi capabil de atîta stupizenie, rea voinţă, superficialitate, ura şi lipsă de caracter) şi care sînt, sau ar trebui să fie familiare nu doar oricărui creştin, ci şi oricărui om care pretinde că are o minimă educaţie.

Şi bărbatul, şi femeia slujesc Vieţii

În primul rînd, Hristos nu a "propovăduit egalitatea oamenilor indiferent de culoare, avere sau sex", cum cred autorii articolului – acela a fost Marx. Hristos nici măcar nu a propovăduit ceva, El este mesajul. Hristos a adus şi a împlinit voinţa Tatălui ca "toţi să fie una" (Ioan 17, 11) după modelul unităţii Sfintei Treimi, dînd astfel omului puterea de a-şi împlini vocaţia (Ioan 1, 12). Din perspectiva Evangheliei, oamenii sînt mai degrabă neegali, fiindcă au primit daruri diferite (1 Corinteni, 12). Iar darurile sînt slujiri, nu privilegii. Înţelegerea sacerdoţiului ca privilegiu acordat bărbaţilor (situaţie caracteristică occidentului) a determinat reacţia îndreptăţită a feministelor de a solicita aceasta calitate ca pe un drept. Acest lucru este posibil mai ales în protestantism, unde preoţia nu este şi sacramentală, ci doar universală. În creştinismul ortodox însă, preoţia sacramentală este o slujire încredinţată bărbatului. Există mai multe explicaţii pentru acest lucru, dar aici aş invoca-o pe cea mai evidentă: femeia slujeşte vieţii prin naştere de prunci în timp ce bărbatul, ca preot, slujeşte vieţii aducînd fiul omului înaintea Fiului Tatălui ceresc şi pe Fiul înaintea omului în cadrul sfintelor slujbe şi în mod culminant la Sfînta Euharistie, în potirul unde se află, "ascunsă cu Hristos în Dumnezeu" (Coloseni 3, 3), Viaţa lumii. Şi bărbatul, şi femeia slujesc Vieţii în felul lor specific.

Înţelegerea pesimistă a sexualităţii

În al doilea rînd, părerea că păcatul originar a fost determinat de o cauză sexuală (şi, de aici, culpabilizarea femeii), nu este o perspectivă a Bisericii, cum susţin autorii articolului, ci o aiureală proprie teologiei apusene, apărută şi dezvoltată în special în cadrul augustinismului. Acesta este punctul esenţial care separă în mod ireconciliabil teologia răsăriteană de cea apuseană (în ciuda cîtorva excepţii prezente şi într-o parte, şi în celalaltă). Modul diferit în care este vazută cauza păcatului originar a dus în mod necesar la soteriologii diferite: în Apus, accentul cade pe achitarea omului şi împăcarea unui Dumnezeu mînios, pe cînd în Răsărit este văzută mai ales restaurarea omului, şi, o dată cu el, a creaţiei, prin dobîndirea comuniunii cu Dumnezeu. Trebuie spus totuşi că teologia occidentală recentă a început, sub influenţa mariologiei, să-şi reconsidere poziţia faţă de natura şi rolul femeii. Este destul să amintim aici Scrisoarea apostolică a lui Ioan Paul al II-lea, Mulieris dignitatem şi mai cu seamă cartea sa Homme et femme Il les créa (Cerf, 2004). Totuşi, faptul că în teologia catolică celibatul continuă să fie o condiţie pentru preoţie, dovedeşte că înţelegerea pesimistă a sexualităţii şi, în fond, a trupului omenesc, specifică lui Augustin, reprezintă pentru catolici o limită de nedepăşit.

Omul este om doar unit cu Hristos

Teologic vorbind, om cu adevărat nu este nici bărbatul, nici femeia şi nici măcar barbatul unit cu femeia, ci Iisus Hristos Dumnezeu-omul şi, de-abia prin unire cu El, orice bărbat şi orice femeie. Relaţia dintre bărbat şi femeie, subliniază Sf. Ap. Pavel (principalul responsabil de "deviaţiile" Bisericii în opinia autorilor articolului din "Evenimentul zilei" care nu fac altceva decît să repete temele gnostice prezente în Codul lui Da Vinci), nu poate fi înţeleasă decît în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5, 32). Cu alte cuvinte, pentru Apostol, bărbatul şi femeia sînt făcuţi să trăiască împreună la adîncimea tainei cu care Hristos îşi dăruieşte Trupul Bisericii, iar Biserica îl păzeşte, îl "trăieşte" în curăţie, în sfinţenie. Adică în slujirea reciprocă întemeiată pe jertfă şi învierea lui Hristos din care nu ne putem împărtăşi decît în măsura în care suntem în El, adică în Biserică.

În final, pentru cine doreşte să vadă felul în care înţelege teologia ortodoxă păcatul originar şi chestiunea sexualităţii, iată cîteva sugestii de lectura: Vladimir Lossky, Introducere în teologia ortodoxă (Edit. Enciclopedică, 1993, pp. 100-107), Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit (Ed. Deisis, 1994, reeditată, din fericire, de cîteva ori între timp), Lars Thunberg, Antropologia teologică a Sf. Maxim Mărturisitorul (Sophia, 2005, pp. 162-180; 410-419), John Meyendorff, Teologia bizantină (EIBMBOR, 1996, pp. 185-224).

Gheorghe Fedorovici

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!