Gigi Becali şi clubul "Politica" (II)

Publicăm în acest număr al revistei Rost partea a doua a analizei noastre asupra unui nou intrat în politică - Gigi Becali - şi a unui partid proaspăt reanimat - PNG. Considerăm util acest exerciţiu de disecţie teoretică deoarece liderul PNG a făcut, mai mult ca oricare altul în ultimul timp, valuri imense la lansarea sa în politică. Fără a fi o personalitate a vieţii ştiinţifice şi universitare, vreun artist notoriu şi preţuit sau vreun dizident anticomunist respectat, Becali a surprins prin dorinţa sa de a se implica la nivel înalt în viaţa cetăţii. Modul în care a făcut-o a fost la fel de surpinzător: a cumpărat pur şi simplu un partid, al cărui "comandant" s-a declarat. Declaraţiile sale - unele sincere ("Nu citesc. Mă oboseşte cititul"), altele sforăitoare ("Îmi curge patriotismul prin vene"), destule inabile ("Sechelariu este un baron bun", "Hrebenciuc este un geniu politic") sau hilare ("Eu sînt un filozof practicant") - au fost de natură să menţină treaz interesul mass media pentru Becali şi partidul său. Gigi Becali, un norocos al tranziţiei, continuă să ţină prima pagină a ziarelor prin mişcările sale imprevizibile. Şi-a cumpărat un "profesor de politică" - Dan Pavel -, a smuls laudele unui alt analist cunoscut - Vladimir Tismăneanu -, dar îşi întemeiază structurile PNG pe umerii musculoşi şi cefele late ale microbiştilor fanatici proveniţi din marginea societăţii. A schimbat peste noapte orientarea PNG, din una " creştină, de stînga" - aşa cum o anunţase iniţial - în una "populară, creştin-democrată", servind de minune interesul PSD (care se vede incomodat de faptul că a rămas fără o opoziţie democrat-creştină credibilă, în vreme ce Europa este condusă de democraţi-creştini). Iată dar suficient motive să aruncăm o privire mai atentă asupra demersului lui Becali şi să încercăm să-i evaluăm şansele de reuşită. (rost)

IV. Şansele lui Gigi Becali

Faptul că Gigi Becali este unul dintre puţinii oameni politici apelaţi diminutival îl recomandă ca figură populară, cu priză la un anumit public, dornic de familiaritate, dar poate fi o problemă în cazul unei traiectorii politice ascendente. Însă, o modificare de atitudine acum, asimilată imediat cu un plus de aroganţă ar fi o problemă mult mai mare.

Discursul politic al liderului PNG nu este nou, numai că el este promovat de un personaj activ, abia intrat în politică, şi care este recunoscut de electorat pentru actele lui de caritate. Această imagine publică a lui Becali părea a face mai credibil discursul lui politic, dar imediat după anunţarea intrării sale în politică, au început speculaţiile care au legat lansarea noului om politic de o perfidă intenţie a partidului de guvernământ de a ocupa spaţiul democrat-creştin.

Dacă România are acum un sistem politic stabil, deşi prea mult înclinat spre stânga, ceea ce în opinia unora ar face imposibilă afirmarea unei alte formaţiuni politice, ţara şi populaţia sunt de prea mult timp debusolate de ceea ce se întâmplă mai ales din punct de vedere economic şi al nivelului de trai. Este acesta factorul de imponderabilitate care poate schimba multe jocuri politice, iar discursul promovat de Gigi Becali poate aduce, în aceste condiţii, voturi. Oricum Partidul "Noua Generaţie" îşi propune pentru 2004 să intre în Parlament - obiectiv, pentru mulţi, destul de dificil de realizat - şi nu să ajungă să guverneze ţara, aşa cum au creat impresia atacurile la adresa lui Becali. Iar schimbarea cel puţin a unora dintre actualii parlamentari nu poate fi decât benefică. Ce poate fi mai rău decât să dormi în timpul şedinţelor parlamentare şi să nu ai habar ce şi de ce votezi?

Din cele patru ipoteze de lucru, cel mai probabil, nu a fost valabilă la momentul gestului pe care îl analizăm nici una în întregime şi singură. Pesemne s-a exercitat o influenţă din afară asupra lui Becali tot aşa cum au lucrat şi impulsurile şi hotărârile condiţionate din interiorul său. Varianta cea mai plauzibilă este aceea că motivaţia lui Gigi Becali se constituie dintr-o sumă de factori ai fiecărei ipoteze. Acestea nu sunt însă decât o secţiune, o imagine statică a momentului a momentului de pornire. Oricare ar fi aşteptările eventualilor "păpuşari" ai lui Gigi Becali, cât şi ale personajului însuşi, în timp lucrurile se pot schimba substanţial.

Întrebarea al cărei răspuns interesează de fapt cel mai mult este despre viitor. Se vor aşeza şi Gigi Becali, şi partidul în albia derizoriului cotidian din politica românescă? Dacă primele trei ipoteze, separat sau împreună, sunt măcar parţial adevărate, iar a patra este un moft, o acoperire politică, atunci acesta va fi rezultatul, iar intrarea lui Becali în politică nu va însemna nici cât meciul câştigat de Steaua cu Southampton.

Dar dacă a patra ipoteză are consistenţă, dacă Gigi Becali iubeşte cu adevărat semenii şi pe Dumnezeu, dacă valorile sale reale, dincolo de confuzia inerentă acestor timpuri, sunt Dumnezeu, neamul şi familia, atunci sunt şanse mari ca el să ajungă să reprezinte ceva important în politica românească. Acest traseu ar presupune însă şi o transformare substanţială a personajului cu care ne-am obişnuit până acum la televizor, pentru că dacă fotbalul e o pasiune, distracţie şi afacere, dacă acesta înghite orice fel de limbaj şi de manifestări, politica ar trebui să însemne în primul rând responsabilitate. Eşecurile datorate neînţelegerii sau voit proastei înţelegeri a menirii personale nu dau numai furie sau tristeţe, repede vindecate, ca în fotbal; politica lucrează asupra oamenilor, dezvoltă sau distruge destine, deformează, înfometează, îmbolnăveşte şi ucide atunci când responsabilitatea nu există. Cine face acest pas acceptă şi provocarea de a deveni un model sau un contramodel (cum s-a întâmplat cel mai adesea) pentru cei mulţi. În istorie, intrarea în politică, asumarea răspunderii pentru milioane de destine, a coincis pentru unii cu începutul unei prefaceri interioare profunde. Are însă Gigi Becali datele necesare pentru un astfel de destin? Cercetarea, întreprinsă pe două planuri importante: cel al caracteristicilor comunităţii tradiţionale aromâneşti şi cel al personalităţii personajului în cauză, arată, cel puţin din afară, că da.

Aromânii

Aromânii, ramură a românităţii sud-dunărene, având ca spaţiu de iradiere teritoriul Macedoniei, nordul Greciei (Pind, Tesalia, Epir, Olimp), sudul Albaniei şi munţii Bulgariei, locuitori ai munţilor prăpăstioşi din Balcani, azil al libertăţii faţă de ocupantul otoman, au avut ca principale ocupaţii păstoritul, cărăvănitul (transportul mărfurilor pe animale) şi negustoria. S-au remarcat în ultimele secole prin întreprinderi comerciale de amploare, ceea ce n-ar fi spectaculos dacă n-ar fi dublat prin deosebite acte de caritate care au făcut să curgă, de-a lungul anilor, multă cerneală. Tipul de structură familială (fălcări - familii extinse) şi comunitară (celnicatul) au făcut ca să-şi păstreze, până la venirea în Cadrilater, solidaritatea bazată pe interes economic şi social. În toate societăţile în care s-au aflat, calităţile lor bazate pe moravuri austere, capacitate de întreprindere, spirit de clan şi tradiţie patriarhală i-a propulsat în fruntea vieţii politice, culturale şi sociale. Exemple sunt nenumărate şi nu este acum loc pentru a ne desfăşura într-o astfel de direcţie. Presiunea exercitată din partea neamurilor înconjurătoare în perioada naţionalismelor balcanice, în vremuri când în Balcani se murea pentru faptul că se vorbea limba română, a determinat, în plus, coeziunea acestor comunităţi aromâne. În momentul când, după anul 1923, au cerut să fie colonizaţi în Patria Mamă (România) şi au fost aduşi în Cadrilater, aici au avut de înfruntat cetele de comitagii bulgari care încercau să saboteze planul de românizare al acestui străvechi colţ de pământ românesc. După cedarea Cadrilaterului (septembrie 1940) a început o perioadă de peregrinări pe teritoriul României (Bucovina, Banat, Oltenia) şi deportări în Bărăgan. Cei mai mulţi s-au stabilit în Dobrogea. Toate aceste cunoştinţe minimale dublate de alte elemente etnologice care explică tipul de solidaritate comunitară şi de neam sunt necesare pentru a înţelege modul în care, în momentul când un reprezentat al comunităţii reuşeşte el este un factor de propulsare pentru toţi cei din jurul său. Dar în acelaşi timp acesta este respectat şi sprijinit în toate întreprinderile lui.

Aromânii se pot manifesta cel mai bine în perioade de libertate economică fiind prin instinct adversari ai oricărui totalitarism în care nu văd decât îngrădirea prosperităţii şi activităţii bazate pe iniţiativă. Patriotismul aromânilor este deosebit de activ şi ei ţin să şi-l manifeste. Aromânii sunt veniţi în ţara-mamă de peste hotare unde au fost supuşi unei incredibile purificări etnice şi instinctiv, în patria lor, îşi afirmă mândria naţională. Din acest unghi, putem înţelege lozinca lui Gigi Becali - "Ofer românilor România!" - prin faptul că se simte chemat să-şi aducă contribuţia la progresul economic şi social al ţării.

Gigi Becali

Al doilea palier de discuţie este mai dificil prin faptul că o analiză a personalităţii liderului PNG nu o putem face decât de la distanţă, bazându-ne pe tipul de familie tradiţională aromânească care-şi pune nemijlocit amprenta asupra personalităţii individuale, pe prezenţa publică a personajului şi pe informaţiile care confirmă sau infirmă spusele sale. Că nu greşim în implicarea analizei forţelor comunitare care modelează personalitatea individuală este şi faptul că motivaţia unor acţiuni a fost explicată de Gigi Becali prin apelul la tradiţia familiei, la sângele armânesc, la patriotism şi naţionalism. Copil de oier, el a moştenit o avere de la tatăl său alături de care şi-a făcut ucenicia.

O altă trăsătură comunitară care şi-a lăsat amprenta asupra structurii psihologice a lui Gigi Becali este caritatea. A face acte de caritate sau cum numesc aromânii a fi everghet reprezintă a te afla într-o tradiţie a înaintaşilor, a trezi în substratul profund spiritual latenţe sufleteşti proprii numai marilor personalităţi. Aici bineînţeles că implicăm şi fondul religios, pentru că însăşi persoana de care ne ocupăm face apel la acesta. Redăm trei citate: "În 13 ani nu poţi să strângi o asemenea avere decât în două moduri: ori furi ori îţi dă cadou Dumnezeu"; "Vom intra în Parlament, în Casa ţării, cum intră credinciosul în Casa Domnului"; "Dacă nu iubeşti oamenii şi nu eşti patriot nu ai cum să faci politică".

O caracteristică a aromânilor este perseverenţa; atunci când se apucă de un lucru îşi mobilizează întregile resurse pentru realizarea lui. De aceea, din acest punct de vedere, nu trebuie deloc minimalizat rolul politic viitor al lui Gigi Becali.

Un alt element al personalităţii lui Gigi Becali care îl poate salva şi ajuta să facă cu adevărat politică este orgoliul pe care, după cum lesne s-a putut observa, liderul PNG îl posedă din plin şi chiar şi-l afirmă. Ori, orgoliul atât timp cât nu devine trufie, este un bun constituent interior, el te mobilizează şi cenzurează. Dacă intenţiile sale nu sunt cele declarate, şi nu va funcţiona conform lor, Becali nu va avea de dat socoteală alegătorilor, presei sau vreunui tribunal. Derizoriul vieţii politice, de care vorbeam, l-a vaccinat pe român contra unor speranţe deşarte. Cei mulţi, naivi sau indiferenţi îl vor crede sau nu-l vor asculta. Dar pe neamul lui - cel de azi, de ieri şi dintotdeauna - şi pe Dumnezeu Gigi Becali nu-i va putea minţi, faţă de ei nu se poate face de ruşine dacă într-adevăr îşi iubeşte şi respectă neamul şi crede în Dumnezeu. Orgoliul de care vorbeam poate fi pentru Gigi Becali un aliat, atât timp cât nu cade în partea cealaltă şi nu devine paranoia.

V. Partidul

Oricare ar fi şansele şi traseul ului, partidul nu poate însă activa numai prin Gigi Becali; el are nevoie de lideri şi de o structură organizatorică funcţională. Pentru microbişti, patronul clubului sportiv Steaua este deja o prezenţă familiară; neobişnuit a fost, pentru aceştia, să îl revadă în noua sa calitate de lider al Partidului Noua Generaţie, "un partid popular, creştin şi democrat", după cum a declarat Becali. S-a afirmat că toţi sportivii Clubului Steaua, cel puţin toţi fotbaliştii, şi multe alte vedete vor deveni membri ai partidului lui Becali, sau, cel puţin, aşa sună previziunile acestuia în ceea ce priveşte compoziţia noului său "club" politic. Din păcate, vedetele, fie că sunt sportivi, oameni de afaceri sau angajaţi ai industriei de divertisment, nu dau de înţeles că ar avea altă preocupare decât promovarea propriei imagini şi alte interese decât cele personale. Orientarea spre VIP-uri trădează, din păcate, la Gigi Becali, o concepţie frivolă asupra politicii, înţeleasă de prea multe ori ca spectacol de variété sau intermezzo distractiv pentru cei plicitisiţi de o celebritate prea comodă. Să fie şi preşedintele Stelei doar un "personaj pitoresc", mânat de ambiţia de a-şi consolida imaginea şi afacerile? Cum se împacă gravitatea asumată de elită naţională cu ghiduşia şi elasticitatea morală a vedetelor noastre? Între declaraţiile de patriotism şi orientarea superficială spre publicul emisiunilor de divertisment, atras electoral cu imaginile artiştilor favoriţi, este o nepotrivire pe care un discurs politic responsabil nu ar trebui să o tolereze.

Atragerea în partid a altor formaţiuni politice neparlamentare sau bucăţi de formaţiuni este insuficient pentru partidul lui Becali; membrii acestora fiind, cunoscuţi sau necunoscuţi, cei mai mulţi fără anvergură vizionară şi încremeniţi în diverse proiecte mai curând personale.

Notorietatea maximală şi pozitivă care îl ajută pe Gigi Becali să treacă şi singur pragul electoral, nu e suficientă; dacă vrea cu adevărat să facă ceva pentru ţară el trebuie să aibă şi o echipă naţională capabilă să-l înţeleagă şi urmeze. Aici apare o problemă: Gigi Becali nu cunoaşte zona, nu cunoaşte, cu câteva excepţii mai curând nefericite, oamenii din politică şi este oarecum descoperit în faţa capcanelor mincinoase ale limbii politice. Modelul de construcţie din fotbal şi chiar cel din afaceri au o valoare relativă, parţială. În politică, fanatismul trebuie să se combine cu vizionarismul şi rigoarea, toate aşezate pe un fundament de responsabilitate. E nevoie, în mod cert, de oameni care să asculte şi să îndeplinească întocmai dar şi de oameni care să fie în stare să dea formă proiectului pe care PNG-ul îl propune ţării, proiect care să spună alegătorului clar ce vor dori să construiască în România, cum vor face, care sunt costurile şi beneficiile. Selecţia oamenilor nu se poate face doar din comunitate, doar dintre partenerii de afaceri sau disctracţii sau după o notorietate adesea înşelătoare. Personaje ca Hrebenciuc, Dumitru Dragomir şi alţii numiţi de el prieteni, nu-i pot fi parteneri lui Gigi Becali într-un proiect cu adevărat naţional cum nu îi pot fi parteneri toţi cei atraşi doar de mirajul banilor pe care acesta este gata să-i arunce în politică. Construcţia unui partid responsabil este un lucru infinit mai greu decât a te hotărî să intri în politică.

Deocamdată nu avem politic de la Gigi Becali decât declaraţiile sale. De exemplu, el afirmă: "Cred în Dumnezeu". Poate crede, poate nu. Iar Dumnezeu, spun mulţi, poate că nu există. Dacă nu există, e în ordine - putem spune şi face orice, fără nici o limită. Dar dacă există?

Grupul de expertiză multidisciplinară GEMA

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!