Civilizaţia Războiului

Multiplicarea conflictelor în epoca post-Război Rece a generat o psihoză universal generalizată, adeseori întîlnindu-se exagerări şocante sau predicţii apocaliptice plasate în rol de explicaţii pertinente la realităţile dure pe care le traversăm. Majoritatea războialelor din ultimii ani au fost puse în relaţie directă cu acţiunea globalistă a Americii indiferent dacă ele erau menite a conferi un rol justiţiar (şi în final de consolidare a păcii) intervenţiilor unicei superputeri sau, din contra, o dimensiune punitivă, şi de extindere a voinţei dominante.

Unele dintre ultimele cărţi apărute în SUA atrag atenţia asupra permanentizării stărilor conflictuale, şi, mai profund, a plasării războiului în aria necesităţii imediate a rasei umane. Dacă un volum precum Războiul,Forţa care ne dă un sens (Chris Hedges) este cît se poate de explicit în această direcţie, semnale de alarmă vin şi din rîndurile unor fini analişti ai relaţiilor internaţionale. Zbigniew Brzezinski, fost consilier de securitate naţională al Preşedinţiei Americane, a scris una dintre cele mai importante cărţi despre politica externă americană după 11 septembrie 2001: Alegerea: Dominaţie Globală sau Conducere Globală. Criticând politica externă belicoasă a preşedintelui republican George Bush Jr., Z. Brzezinski propune o altă soluţionare pentru tensiunile ce derivă din faptul că o putere democratică a ajuns hegemon mondial.

La început de secol XXI, sloganul "Pace asigurată prin război!" a devenit o banalitate, iar lumea este deja remodelată conform acestei viziuni. Totuşi, după traversarea atâtor catastrofe conflictuale, cu ce curaj mai apelează omenirea la acest instrument terifiant? Ce mobil stă în spatele perpetuării războiului chiar şi atunci cînd toţi vorbim despre pace? Există un profit care justifică distrugerile? şi cine se bucură de el?

Analiza sistemului internaţional de state poate fi cheia către răspunsurile corecte. Deşi SUA continuă să fie statul dominant şi cel mai prestigios din sistem, întregul nu mai poate fi "guvernat" aşa cum a fost construit el în trecut. America este din ce în ce mai puţin capabilă să menţină distribuirea actuală a teritoriului, sferelor de influenţă şi regulilor politice sau economice. Dinamica extraordinară a forţelor internaţionale face ca păstrarea statu quo-ului să fie din ce în ce mai costisitoare. La aceasta se adaugă faptul că ultima rivalitate din sistem (SUA - URSS) nu a fost rezolvată printr-un război cald care să permită învingătorului restructurarea decisivă a lumii, conform voinţei lui. După 1990 s-a considerat că dezechilibrul global poate fi depăşit fără a se recurge la un război hegemon care să aducă noi atrocităţi şi care să bulverseze planeta. Din nefericire, această strategie a condus, pas cu pas, la degradare statului internaţional al SUA.

Dintotdeauna, războaiele hegemon au fost precedate de o schimbare psihologică importantă. Pierzînd parţial din prestigiul deţinut, cea mai mare putere declanşa atacul de teama declinului definitiv, încercînd să prevină degradarea generală a puterii proprii. Regăsim astăzi America în această situatie. Printr-o serie de războaie minore ea doreşte să modifice ceea ce în mod natural ar fi trebuit făcut prin marele război hegemonic. O nouă ordine globală, liberală şi democratică, este doar obiectivul ultim şi de mare anvergură al Washington-ului. Dar şi avantajele zonale, de mici dimensiuni, pot reprezenta ceva în actuala configuraţie de putere.

După 1990, ratînd un război cald cu URSS-ul, SUA parcă au căutat implicarea deliberată în războaie locale. Irak-ul, de două ori, Bosnia, Serbia, Somalia şi ameninţările permanente formulate către Libia , Iran şi Coreea de Nord au oferit impresia că războiul este parte intrinsecă a civilizaţiei umane. Profitul a fost pe măsură. În primul rînd un prestigiu crescut pe care îl dobîndeşte mereu învingătorul din ultimul conflict, intimidarea rivalilor cu exercitarea disponibilităţii de a purta un război şi favorurile obţinute ca urmare a victoriei. Permanentizarea spiritului războinic aduce redistribuirea globală a bazelor militare şi menţinerea lumii sub observaţie dar şi dominarea unor zone cheie din Est, Vest sau Orientul Mijlociu. Dorind să infirme prejudecata conform căreia democraţiile pierd întotdeauna micile războaie (Franţa în Algeria, Israel în Liban, SUA în Vietnam), America a atins un procentaj favorabil în ultimii 15 ani, reglînd din mers unele dintre disfuncţionalităţile sistemului.

Însuşi conceptul de "securitate naţională/globală", într-al cărui nume a avut loc escaladarea militară de după Războiul Rece, este, de fapt, paravanul ideal pentru conservarea poziţiei de lider a Americii şi consolidarea caracteristicilor democratice şi liberale ale sistemului internaţional de state. Deşi opoziţia faţă de război aduce satisfacţii morale, vom fi obligaţi să gîndim mai detaşaţi la un nou conflict care să mai rezolve o disfuncţionalitate a sistemului şi care să aducă în defensivă tendinţele non-liberale. Aşadar, o nouă modă: pace prin război! Unde va fi viitorul conflict?

Adrian MARCU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!