PSD şi nevrednicia românească

Cum scăpăm de PSD ? - asta-i întrebarea. Pentru scrupuloşi, voi da şi cîteva motive care proptesc interogaţia simplă şi dreaptă. Nu cobor adînc în istorie, că ne ia ameţeala. Prefer să înşir aici două, trei isprăvi, dintre cele mai proaspăt dezgropate, ale unor inşi din vîrful PSD şi ale onor guvernului nostru.

Primo: în anul 2003, Cabinetul condus de Adrian Năstase a alocat 1,3 milioane de euro pentru editarea unui ghid turistic al României. Cheltuielile la vedere au fost însă numai de 200.000 de euro. Pentru consumarea restului de bani, nimeni - începînd cu fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, cel care a iniţiat afacerea - nu are nici o explicaţie plauzibilă.

Secundo: solidaritatea socială din coada Ministerului Muncii i-o fi îndreptăţit pe Alexandru Athanasiu - cel care a deţinut portofoliul - şi pe Elena Dumitru - actual ministru - să arunce, în ultimii doi ani, peste 30 de milioane de dolari pentru cumpărarea în contul instituţiei de clădiri şi terenuri la preţuri umflate. Pe-o sărăcie generalizată de nu-ţi vine să dai un cîine afară din casă.

Terzo: Palatul de Justiţie din Bucureşti este renovat de o firmă apropiată PSD, iar guvernul e gata să plătească 18 milioane de euro în plus faţă de costul lucrărilor prevăzut în contract. Pentru că atît ar costa, cică, o dezinsecţie mai acatării.

Pentru a continua mi-ar trebui sute de pagini. Presa este plină de dezvăluiri privind afacerile necurate ale baronilor PSD - locali şi naţionali -, de la învîrteli, pe bani publici, de sute de mii de dolari, la jafuri de zeci de milioane de euro. Estimp, Puterea se face că lucrează la eliminarea corupţiei. Televiziunile şi ziarele aservite PSD nu mai prididesc să ni-i arate încolţiţi de poliţie şi de PNA pe hoţii de doi bani, pe intermediarii sacrificabili şi pe cîte un mahăr local căzut în dizgraţie. Adevăraţii rechini cu gulere alb-scrobite nu-s deranjaţi nici cu o floare. Iacobov are tupeul să iasă pe sticlă să se dea nu numai nevinovat, dar şi păgubit. Alde D.I. Popescu, fără de care nimic nu se mişcă în industria românească, în general, şi în cea petrolieră şi energetică, în special, îşi vede liniştit de consolidarea oligarhiei de partid.

Mi s-ar putea spune că nu numai oamenii lui Iliescu şi ai lui Năstase fură. Că şi ăilalţi, cînd au fost... E adevărat, numai că pesediştii o fac cu metodă, au anvergură şi lucrează în perspectivă. Ei au trecut de faza cînd fiecare fura pentru sine, cît timp era pe-un scaun mai înalt. Acum, partidul nu mai este doar o grupare politică menită să satisfacă poftele mărunte ale unor calici pricopsiţi peste noapte. PSD este un sofisticat sistem politico-economic menit să acapareze avuţia naţională, pe de o parte, şi să limiteze drastic accesul celorlalţi la resurse, pe de altă parte. Astfel, numai pesediştii pun mîna pe firmele de stat profitabile scoase la privatizare; doar ei obţin lucrări (construcţii, drumuri, deszăpeziri etc) pe banii contribuabilului; serviciile pentru populaţie sînt acaparate tot de firmele celor din partidul de guvernămînt ş.a.m.d.

Pentru a-şi proteja şi promova interesele, guşaţii PSD şi-au creat o reţea media infernală: au înfiinţat sau au cumpărat ziare, precum şi posturi de radio şi de televiziune locale şi naţionale. |n plus, PSD a reuşit să închidă gura unei bune părţi din presa care se chinuie să rămînă independentă, fie prin oferirea unor contracte de publicitate foarte grase, fie prin scutirea de datorii, fie prin alte mijloace. |n tăcerea cvasigenerală, PSD se dezvoltă monstruos, nestingherit.

Datorită caracatiţei pe care a construit-o, chiar dacă formal PSD nu ar mai fi la guvernare, în fapt, tot el va deţine puterea, pentru că ar avea forţa - economică, în primul rînd - să-şi impună voinţa. |nsă, cîştigarea alegerilor din acest an de către PSD va fi un dezastru pentru România. Ne paşte dictatura. Şi eternizarea la putere a partidului foştilor nomenklaturişti comunişti şi al securiştilor. Desigur, astăzi dictatura îmbracă alte haine decît cele pe care le avea înainte de decembrie 1989.

Deja există oraşe şi judeţe în care nici musca nu zboară fără vrerea vreunui tiran local, pentru care legea nu-i făcută decît pentru a fi eludată. Frica de dinainte de ’89 se întoarce acasă, în inimile celor mai mulţi români. Deosebirea constă în faptul că sursa spaimei teribile nu mai este doar un dictator, ci mai mulţi, aşezaţi pe paliere de putere. Deseori, un despot de provincie are o forţă egală cu a unuia de la nivel central.

Semnalul cel mai clar că pauza de libertate s-a sfîrşit, revenim în umilinţa supunerii oarbe, l-au dat deunăzi cîţiva oameni din cultură din Bacău. Conducători de instituţii cu ştaif (precum Gheorghe Iorga - şeful Inspectoratului {colar), ori creatori apreciaţi (ca scriitorul Ovidiu Genaru) au admis să fie părtaşi într-un cor al linguşitorilor care l-a ridicat în slăvi pe Dumitru Sechelariu, la anunţarea candidaturii sale pentru un nou mandat de primar.

Iacătă de ce e musai să scăpăm de PSD. Altminteri scapă el de noi: tinerii vor sări definitiv pîrleazul ţărilor normale, bătrînii fi-vor îngropaţi de politica solcial-democrată.

Din păcate, nu avem alternativă. Sîntem iarăşi puşi să alegem între rău şi mai rău. Blestem românesc? Mai degrabă, nevrednicie. Nu sîntem în stare să ridicăm liderii de care avem nevoie.

P.S. Din cauza unor dificultăţi pe care nu vreau să le precizez aici, am fost siliţi să edităm pentru lunile aprilie şi mai un număr dublu al revistei rost. Ne cerem scuze pentru că nu am ieşit pe piaţă în cadenţa obişnuită, lunară. Sperăm ca prin aceasta să nu vă fi pricinuit vreun neajuns prea mare dumneavoastră, cititorilor noştri.

Claudiu TÂRZIU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!