Al cui mai eşti matale, Mărite Ştefan?

O gâlceavă aprigă s-a abătut asupra plaiurilor noastre, Măria Ta: al cui e Ştefan cel Mare? Al lui Ion Iliescu sau al lui Vladimir Voronin? Cine aduce înapoi sabia Măriei Tale, furată de turci: Adrian Năstase sau Vasile Tarlev? Că eu aş fi mai moldovean, că-s mai ortoman, că am kaghebişti şi paraşutişti; că eu, măi dragă animalule, ţi-am mai zis că Moldova curge pe dincoace de Siret, că la Baia, la Suceava şi la Iaşi a fost capitala Moldovei istorice, nu la Chişinău, pe Valea Bâcului, că asta înseamnă atitudine stalinistă, ce-mi pui sula-n coaste?... Iartă-i, Doamne, că ei ştiu ce fac! Amândoi pogoară din nomenclatura cea roşie, ce-i mai zice şi “comunistă”, fiindcă ce era al vostru trebuia să fie al nostru. Pe când erau mai tinerei, cine aducea mănunchi de flori la piatra Ta era legat fedeleş la Chişinău. O snoavă de la Bucureşti spune că, pe când mergeai Măria Ta la oaste pe la Făstâşi, oleacă mai la vale de Vaslui, unde te-ai fâstâşit din cauza negurii, ai găsit pe fundul unei râpei doi copii: “Unde vreţi să ajungeţi voi, pui de daci?” “La Moscova, tovarăşe Fane Barosanu!”, a răspuns cel mai fâşneţ dintre ei. Să nu te cutremuri dacă or face cruci largi şi lungi pân’ la genunchi lângă somnul Tău de veci...

Vladimir nu vrea să înveţe din istorie, Măria Ta! Ce păcat că nu mai este obiceiul să-i bată bătrânii pe copii la hotar, ca să nu uite cât vor trăi, cum era pe vremea Sfinţiei Tale! Mulţi boieri din cei mari de la Bucureşti ar merita ciomăgiţi la marginea moştenirii Tale, că mult nu a lipsit să le dea haholilor chiar şi mormântul tău. După ce l-ai fugărit pe Radu, zis cel Frumos, i-ai luat muierea şi fata la Suceava. Şi rău ai făcut că au zis unii să nu te mai facă sfânt. “Credeţi că Ştefan cel Mare a fost sfânt dacă i-au plăcut femeile?”, l-a întrebat o fetişoară pe logofătul Ion Ungureanu de la Chişinău. “Păi, ce-ai fi vrut, drăguţă, să-i placă bărbaţii?” Şi iarăşi mă-ntorn şi zic: bine ai făcut că i-ai luat muierea, că văru’ Radu se înţelegea mai bine cu Mahomed al II-lea. Dar atunci, Mărite Domn, ai luat din Valahia şi vreo 17000 de ţigani, de-şi zic rromi acum, de s-au prăsit din cetatea Sucevii până la Roman şi Covurlui. De-au ajuns ţiganii domni din aceia mari şi-n cetatea lui Bucur. Că spunea Dumitru Sechelariu, boier mare din Bacău: “Moldova-i a mea, Băsescule!” Ce nici Măria Ta n-ai îndrăznit a zice. Şi cum grăiam, Vladimir nu vrea să ne ţinem de neamuri, aşa cum ai poruncit Măria Ta când l-ai pus domn pe Laiotă Băsărabă în locul lui Radu cel Frumos şi rău de târtiţă: “L-am pus domn pe Laiotă în cealaltă Valahie, ca să ne putem înţelege între noi”. Frumos ai rostit: “Cealaltă Valahie”! Dar destui smintiţi nu pricep acele vorbe nici azi, că în ţara Radului e moda să ai apucături pidosnice şi poţi să urci pe tron, să ajungi vel-vornic, drept pentru care Măria Ta i-ai scurta de capete, la fel ca pe toţi boierii cei vicleni, vânzători de ţară.

A curs multă apă la Dunăre şi a trecut pe-aici un tânăr ca un vel-logofăt, cu privirea înaltă cât nava de la Voroneţ şi, văzând el ticăloşia prăpăstuită peste ţară, a blestemat - “Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Şi neamul nemernicia!” - şi a prins a te chema înapoi ca să ne scoţi la liman: “Ştefane Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta, / Lasă-arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija sfinţilor/ În sama părinţilor...” Că dacă suni din corn o dată, sare ţara în ajutor, de-i suna de două ori, îţi sar codri-n ajutor... Care codri, Sfinţite? De unde codri? Că i-au părăduit hoţii, Fericite. Nu, Doamne, nu sare nimeni şi nimic. Parcă tot cu turcii ar fi mai bine, cum gândeai Măria Ta după ce ţi-au omorât fiica la Mosc. Nu, muscalii nu mai vin “de-a călare” după ce-au luat cetăţile Hotinul, Soroca, Orheiul, Tighina, Lăpuşna, Alba! Le dăm noi tot ce vor şi ce n-au gândit. Că şi pe osmanlîi i-am mursicat cu muierile noastre, Doamne, că-s mai iabraşe ca ienicerii şi spahiii lui Suleiman. Copii nu le dăm nici noi turcilor, că ne apărăm sărăcia, şi... nevoie! Mai bine-i vindem la Râm sau la Inglitera, pentru rărunchi şi pentru maiuri, că pe-acolo au mare trebuinţă, iar ei or recunoaşte că avem viţă evropinească.

Aşa că şezi binişor acolo şi hodineşte fără pace, Măria Ta! Mai bine ar veni înapoi văru’ Vlad, al lui Drăculea, că am ajuns cum au glăsuit voinicii tăi de la Podu Înalt, când ai vrut să ridici un monument după luptă şi le-ai strigat “Obelisc, oştenii mei, obelisc!”...

Viorel PATRICHI

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!