De ce suntem antiamericani

Antiamericanismul nu mai este demult apanajul extremistilor sau fundamentalistilor. Este un "sentiment popular", o stare de spirit generala, pe care o poti întâlni, cu variatiile de rigoare, pe toate continentele. Nici nu a fost doar un steag de lupta al nationalistilor ferventi, desi adesea s-a putut confunda cu cauza lor, mai ales în aria Americii Latine.

Daca admitem ca secolul XX a fost secolul Americii, asa cum cred chiar americanii însisi, trebuie, tot împreuna cu ei, sa admitem ca secolul XXI poate deveni cu usurinta secolul prin excelenta antiamerican. Desigur, nu se pot extrage, în câteva rânduri, toate radacinile acestui complex sentiment, croit de-a lungul a cel putin un secol de hegemonie nord-americana în spatiul celor doua continente americane si, mai nou, la nivel cvasi-global. De la caz la caz, antiamericanismul are legatura fie cu interventionismul brutal al Americii în zonele sale considerate de interes strategic (înca Alexander Hamilton, în Federalist Papers, spunea ca securitatea Americii este cu atât mai profunda cu cât sfera intereselor tarii este mai extinsa), fie, dimpotriva, cu dezinteresul cinic aratat fata de zone neinteresante din punct de vedere geostrategic, fie pur si simplu cu diferentele structurale de organizare sociala si de traditii culturale pe care America, în marsul ei triumfal si globalizant, le încalca, le ignora sau le distruge. Aceasta din urma destructie a unor traditii locale neamericane are, probabil, cea mai mare relevanta în crearea acelui fluviu de antiamericanism care razbate în urma miilor de afluenti minori de genul incompatibilitatilor America / restul lumii.

Un exemplu revelator

Desigur, analiza istorica si geopolitica poate afla raspunsuri destul de concrete la întrebarea de ce lumea este antiamericana. Putem cita dintr-o carte care îsi propune sa devoaleze misterul antiamericanismului lumii actuale pornind de la radacinile sale adânci (am vazut deja cazul lui Hamilton) si care, în mod firesc, s-au înfipt, din motive lesne de înteles, mai întâi în solul Americii Latine. Un caz celebru este cel al interventiei americane în Guatemala: în 1950, Guatemala îsi alege presedintele în persoana lui Jacobo Arbenz, care, atentie, nu era comunist si nici antiamerican, desi, ca liberal, el avea si o destul de însemnata nuanta politica de stânga, într-o tara ravasita de inegalitati economice, coruptie generalizata si paralizie institutionala. Reformele pe care le-a încercat Arbenz au fost evident îndreptate înspre îmbunatatirea climatului social al tarii (constitutie noua, drepturi pentru muncitori si fermieri, îmbunatatirea prestatiei administratiei publice, impozite progresive si reforma agrara). Din nefericire, ultimele doua masuri au afectat interesele americane în mod direct: "Ultimele doua masuri au afectat oligarhii, alergici la impozite si au stârnit mânia manifestata elegant de John Foster Dulles, secretarul de stat al SUA, si a fratelui acestuia, Allen, seful CIA-ului, si a carui firma de avocati reprezentase compania "United Fruit". Lansând o combinatie de razboi psihologic si presiune economica, CIA a reusit sa ridice armata guatemaleza împotriva presedintelui care era civil. Jacobo Arbenz nu era antiamerican. Era un nationalist cu vederi de stânga, ales democratic. Dar s-a trezit ca transformarea Guatemalei într-o natiune moderna, suverana însemna rasturnarea simbolurilor si a esentei puterii SUA si contestarea statutului social al oligarhilor, mosierilor si elitelor locale, care devenisera aliatii Americii".

Asadar, oligarhii Americii (cei doi frati Dulles si altii ca ei) n-au putut rupe alianta cu oligarhii locali din Guatemala de dragul modernizarii acestei tari si l-au înlaturat de la conducere tocmai pe cel care încercase sa ridice nivelul rationalitatii în viata sociala a acesteia.

Un astfel de exemplu este tipic pentru efectele de dezarticulare pe care interesele americane le-au adus în tarile în curs de democratizare si modernizare: ori de câte ori si-au simtit periclitata pozitia hegemonica într-o tara (ca urmare a unor reforme democratice ce ar fi dus la întarirea statului), americanii n-au ezitat sa se alieze cu structurile de tip mafiot locale, încât principiile aruncate la bataie (democratie, drepturile omului sau modernizare) n-au putut ascunde adevaratele mobile ale actiunilor lor. Cazul Guatemalei se pare ca a fost destul de acut resimtit chiar la nivelul elitei politice americane, de vreme ce presedintele Clinton, câteva decenii mai târziu, a fost nevoit sa ceara scuze publice în mod oficial guvernului guatemalez pentru actiunile trecute ale SUA în aceasta tara. SUA stiu foarte bine ca, adesea, o tara nedemocratica este mai usor de luat sub sfera lor de influenta decât una democratica. Din acest punct de vedere, epoca razboiului rece este paradigmatica: în timp ce Uniunea Sovietica sprijinea fatis regimurile comuniste nedemocratice, SUA nu puteau decât sa-si caute aliati în zona oligarhiilor locale din America de Sud, a dictatorilor-marioneta, legati în mod direct de business-ul transnational american (de orice nuanta). Mai ales America Latina este un teritoriu unde SUA au impus asa-nimitele "limite de diversitate" (sintagma este a lui H. Kissinger), adica granite flexibile propriului arbitrariu de vointa. În limbaj neaos, SUA au facut ce-a vrut în acest spatiu!

Tinta frustrarilor

Se va putea obiecta ca America Latina nu este lumea întreaga si, mai ales, Europa, care ne intereseaza în mod direct pe noi. Este foarte adevarat. Politica unui imperiu se nuanteaza de la teritoriu la teritoriu si, ceea ce este valabil pentru Guatemala, Cuba, Nicaragua sau El Salvador nu pare a mai fi la fel de eficient în cazul Irak-ului, al Coreei de Nord, al României, Rusiei sau Georgiei. Cu totul altele sunt datele problemei. Si atunci, apare întrebarea: ce sens mai are antiamericanismul daca acesta "datoreaza" mult chiar tarilor unde se refracta unda intereselor americane? Nu cumva vina pentru esecul unei bune receptari a mesajului si actiunilor Americii apartin si tarilor supuse influentei superputerii americane? Nu putem nega un determinism implacabil în sensul ca, în calitate de superputere, America este fortata sa fie ceea ce este, adica tinta "frustrarilor" (cum le place chiar americanilor sa spuna) tarilor mici, impotente. Dar aceasta frustrare are legaturi adânci cu categorii mentale pe care americanii nu par a fi dispusi sa le ia în calcul. Recent, un comentator politic francez celebru, Jean-François Revel, critica ceea ce el numea "obsesia antiamericana" pentru inconsistenta sa funciara. Astfel, pentru Revel, problema antiamericanismului se pune (am zice în mod tipic francez) în termeni ideologici în primul rând: legati de traditia stângii, intelectualii europeni n-ar fi capabili sa scape de un astfel de antiamericanism facil, ideologic. America este, din punctul de vedere al lui Revel, un stat-pilot, o societate-laborator si tocmai datorita acestui aspect ea este vazuta în culori întunecate: "În fiecare perioada a istoriei exista... ceva ce am putea numi o societate-laborator, în care se experimenteaza solutiile civilizatiei, inventii si combinatii, care nu sunt, toate, în chip necesar bune, dar pe care, irepresibil, celelalte natiuni le vor prelua, de voie, de nevoie, si le vor duce mai departe. Atena, Roma, Italia Renasterii, Anglia si Franta în veacul al XVIII-lea au fost, una dupa alta, astfel de societati-laborator, nu ca un efect al vreunui «proces» anume, ci ca simplu fapt al actiunii oamenilor. În secolul XX a venit rîndul Americii. Iata de ce nu degeaba (chiar daca este vorba de o exagerare vizibila) pentru miliarde de oameni, acum, la începutul secolului XXI, mondializarea liberala e ceva sinonim cu americanizarea".

Aceasta înseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca ostilitatea fata de America nu este altceva decât ostilitatea mascata fata de liberalism si democratie, fata de modernitate si valorile acesteia, pâna la urma, fata de progres. Ce rezulta de aici, în demonstratia (sau în intentia) lui Revel? Ca antiamericanismul este pernicios, pentru ca pune la îndoiala liberalismul si progresul civilizatiei. Ei bine, ostilitatea fata de America este ostilitatea fata de societatea cea mai avansata a timpului, ostilitatea fata de societatea-laborator (citeste "societate a viitorului, a avansului tehnologic, a noilor solutii la problemele organizarii sociale"), fata de societatea care-si asuma deschis riscurile unui viitor incert.

Revolutia permanenta americana

Speram sa nu socam spunând ca Revel are perfecta dreptate, dar nu stie de ce! Sau mai bine zis, crede ca, daca are dreptate, antiamericanismul pe care-l pune la index devine automat o simpla obsesie fara fundament, fara justificare si, deci, absurd. Ar trebui sa ne lepadam de acest antiamericanism întocmai cum ne lepadam de angoasele fata de farmece. În realitate, tocmai pentru ca este o astfel de societate-laborator este America periculoasa pentru mentalul colectiv al celorlalte natiuni. Tocmai pentru ca-si asuma riscurile unor experimente, a unor solutii noi, a unor combinatii noi, cum spune Revel, este America un fel de bau-bau, de care celelalte societati au toata îndreptatirea sa se teama. Sa ne reamintim ca grecii nu suportau ideea de înnoire politica (neoterismos), pe care o asociau, pe buna dreptate, ideii de revolutie. Ceea ce face America este un fel de revolutie permanenta (concept trotkist!) si tocmai de aceea lumea este înspaimântata. Asadar, America este o societate trotkista, în varianta democratica! Nu degeaba, într-una din paginile sale memorabile (putine, din pacate, de acest tip) de filosofie politica, daca putem spune asa, Martin Heidegger apropia pâna la aglutinare sovietismul de americanism. Radacinile adânci ale sovietismului (ca tip de dominatie moderna asupra naturii si societatii) sunt vecine cu radacinile adânci ale americanismului: ambele sunt experimente modernizatoare, ambele sunt fatete ale pozitivismului si scientismului modern, ambele sunt inginerii sociale duse pâna aproape de perfectiune (cu completarea ca sovietismul, între timp, a trecut în umbra – probabil, pentru a-si pregati un nou avatar):

"Din punct de vedere metafizic, Rusia si America sunt unul si acelasi lucru. Acelasi furor disperat al tehnicii dezlantuite si al organizarii lipsite de o motivare din adânc a omului obisnuit. Într-un ceas când cel mai retras colt al planetei a fost supus cuceririi tehnice si a devenit exploatabil economic, când indiferent ce întâmplare petrecuta în indiferent care loc si în indiferent ce moment a devenit accesibila într-o clipita, când un atentat asupra unui rege, petrecut în Franta, si un concert simfonic care are loc la Tokio pot fi "traite" simultan, când timpul nu mai e altceva decât viteza, instantaneitate si simultaneitate, iar timpul ca Istorie a disparut din existenta tuturor popoarelor, când boxerul trece drept marele om al unui popor, când adunarea unor mase de milioane reprezinta un triumf – atunci, ei bine atunci, asemeni unei stafii care bântui prin toata alcatuirea aceasta draceasca, bântuie întrebarea: la ce bun? – încotro? – ce va fi apoi?"

Neadevarul, mai rau ca razboiul

Cine crede ca antiamericanismul are legatura cu vreo forma de ura împotriva poporului american, este în totala debusolare. Nimeni nu are în vedere poporul concret care formeaza aceasta tara atunci când "uraste" America. Simbolul puterii sfidatoare, atot-triumfatoare, naste o ostilitate naturala pe deasupra oamenilor ce formeaza natiunea cu pricina. Americanii vor fi fiind buni si blânzi, cruzi sau imbecili, n-are nici o importanta pentru sentimentul de care discutam acum. Aici este în discutie americanismul, care este cu totul altceva, dezlipit de realitatea de zi cu zi a vietii poporului american. Acest lucru este, încet, încet, resimtit si de elita americana, chiar daca, de cele mai multe ori, ca în cazul unor carti precum cea pe care am citat-o în debutul acestor rânduri, antiamericanismul este vazut ca urmare logica, în spirit îngust-cauzal, al actiunilor geopolitice ale SUA. Nu aceste actiuni sunt cauza pentru care America irita lumea, ci altceva, mai adânc: popoarele au avut si vor avea întodeauna în matricea lor spirituala foarte adânc impregnate conceptele adevarului, dreptatii, credintei, echilibrului. Tocmai acestea sunt cele care, dincolo de faptele concrete, brutal pragmatice ale elitei politice si militare americane, trezesc cu adevarat resentimentele lumii întregi. Iar aceste nedreptati, neadevaruri si dovezi de necredinta sunt inevitabile în manifestarile unui imperiu care vrea sa fie peren...

Cristi Pantelimon

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!