Spre o noua bipolaritate?

Actualul conflict din Orientul apropiat ar putea reprezenta mai mult decât o noua manifestare a disputei israeliano-arabe, veche de peste o jumatate de secol. Astazi nu mai putem crede ca cele doua evenimente care au pus lucrurile în miscare, si anume rapirea soldatului israelian de catre membrii organizatiei palestiniene "Hamas" si rapirea altor doi militari israelieni, la granita nordica a Israelului, de catre organizatia "Hezbollah", cu baze în sudul Libanului, sunt simple coincidente. Dimpotriva, ele par fapte bine coordonate.

Au fost voci care au atribuit initiativa acestor acte Israelului, a carui perfidie a fost astfel clamata. Personal, nu cred în aceasta varianta. Nu cred ca Israelul, afectat puternic de iesirea de pe scena politica a lui Ariel Sharon, îsi poate dori altceva în aceasta perioada în afara de stabilitate politica, în conditiile în care multi se îndoiesc ca Ehud Olmert poate suplini cu adevarat lipsa batrânului general.

Relativa instabilitate interna a statului evreu putea reprezenta însa, pentru inamicii sai, un semnal ca acesta poate fi atacat. Obiectivul acestui atac nu poate fi însa "aruncarea evreilor în mare", scop declarat al altor conflicte trecute arabo-israeliene. Statul evreu este prea bine înarmat si pregatit si fara participarea Egiptului de partea unei eventuale coalitii arabe este greu de crezut ca exista vreo sansa ca acest obiectiv sa fie îndeplinit, cu atât mai mult cu cât este probabil ca Israelul detine arme nucleare, pe care, asa cum circula zvonul în regiune, ar fi gata sa le foloseasca asupra atacatorilor sai, daca s-ar vedea pus într-o situatie limita. În plus, daca "fara Siria nu exista pace, fara Egipt nu exista razboi" cu adevarat în regiune. Sau, cel putin asa era pâna în anii ’80. Drept este însa sa remarcam ca revolutia islamica din Iran a schimbat datele problemei si ca, daca musulmanii reusesc sa se uneasca peste deosebirile confesionale, Israelul ar putea avea probleme chiar si fara participarea Egiptului la un eventual conflict regional. Desigur, o intrare directa a Siriei, dar mai ales a Iranului în conflict, care ar ameninta fara dubiu siguranta statului evreu, ar atrage interventia militara directa a SUA.

Cui serveste razboiul?

Trebuie sa ne întrebam însa cui foloseste acest conflict. Am vazut deja ca nu Israelului. Nu foloseste nici Libanului, care începuse sa se refaca dupa un lung si devastator razboi civil (ba, pâna la un punct, daca primeste despagubiri materiale de la Israel, Beirutul zice bogdaproste sa scape de "Hezbollah"), nici statului palestinian abia înjghebat, si nici macar organizatiei "Hezbollah", care se vede acum amenintata de a-si pierde pozitiile din sudul Libanului, precum si puterea militara care i-a permis sa joace un rol important pe scena politica libaneza. Eu cred ca acest conflict foloseste în primul rând Iranului, si în al doilea rând "Hamas" si Siriei. Foloseste "Hamas" pentru ca organizatia palestiniana, câstigatoare a alegerilor din Cisiordania si fâsia Gaza, a demonstrat clar ca, în ciuda sustinerii populare, nu se poate transforma dintr-o grupare terorista într-un partid de guvernamânt responsabil. Guvernarea lor s-a soldat (si datorita opozitiei lui Mahmud Abbas si a "Fatah") cu un esec lamentabil. Decât sa se vada în situatia de a culege oprobiul palestinienilor, liderii "Hamas" au preferat sa recurga la încercata metoda a gasirii unui tap ispasitor în Israel. De aceea cred ca initiativa Iranului s-a mulat perfect dorintelor lor si "Hamas", organizatie sunnita, a trecut peste deosebirile confesionale care o despart de siitii iranieni si cei ai "Hezbollah". Spuneam ca acest razboi foloseste înca si mai mult Iranului. Iranul trebuia sa dea un raspuns urgent planului de solutionare a dosarului sau nuclear, propus de europeni si sustinut de SUA. Scadenta era iminenta, presiunile internationale în acest sens fiind tot mai mari. Rusia si China, aliate ale Iranului, în care vad o sursa importanta de materii prime (mai ales China), dar si un pion important în jocul politic împotriva suprematiei militare a SUA, nu au putut, de ochii comunitatii internationale, sa ia partea Teheranului decât pâna la un punct. Astfel ca Iranul, fara posibilitati de manevra politica, avea nevoie disperata de o diversiune, care sa abata pe moment atentia comunitatii internationale de la dosarul sau nuclear. Iata de ce rapirile soldatilor israelieni de catre "Hamas" si "Hezbollah" ar putea reprezenta de fapt diversiunea necesara Teheranului. Nu în ultimul rând, conflictul foloseste Siriei, care încearca astfel sa îsi reinstaleze controlul total, politic si militar asupra Libanului, inclusiv pentru a putea pastra preeminenta asupra traficului de droguri din zona. Alianta Damascului cu regimul iranian a fost parafata prin vizita ministrului de externe de la Teheran în Siria, unde acesta a declarat ca Iranul va sprijini regimul presedintelui Assad în fata amenintarii israeliene. În acelasi sens au fost si declaratiile ulterioare ale presedintelui iranian, Mahmud Ahmadinejad, care a promis Siriei sprijin militar direct în cazul unui atac israelian. La scurt timp dupa aceea, statul major al Tahalului anunta ca a interceptat convorbiri în farsi, care demonstrau ca ambasadele iraniene la Beirut si Damasc adaposteau state majore ale armatei iraniene; conform acelorasi surse, comanda operatiunilor "Hezbollah" a fost preluata de un general iranian.

Necunoscuta rusa

Problema este însa ca astfel de actiuni, care oricând pot scapa de sub control, degenerând într-un conflict regional, nu pot fi asumate de Iran si Siria doar pe raspunderea proprie, în contextul în care SUA au amenintat raspicat Teheranul si Damascul cu interventia militara, cu mult timp în urma, din cauza aspiratiilor nucleare iraniene si a sustinerii pe care cele doua state o acorda insurgentei irakiene. Îndrazneala iraniana are însa o explicatie. Si aici poate ca vine partea cea mai "frumoasa". Daca Iranul a actionat asa cum ma gândesc, înseamna ca Rusia si China i-au dat unda verde, l-au încurajat sau chiar l-au instigat sa actioneze astfel. Deci, conflictul din Liban foloseste si Rusiei, si poate, indirect, si Chinei. Si daca aceasta este realitatea, înseamna ca Rusia s-a hotarât sa ia taurul de coarne. Kremlinul nu a fost niciodata fericit ca lumea bipolara a razboiului rece s-a transformat într-o lume unipolara, dominata de SUA. Beijingul, la rândul sau, nu va recupera niciodata Taiwanul daca nord-americanii îsi mentin suprematia mondiala. Rusia si China s-au întarit economic (recent China a "detronat" Marea Britanie, devenind a 4-a putere economica a lumii) si militar în ultima perioada si si-au consolidat alianta. În conditiile în care SUA nu se pot baza cu adevarat în Europa decât pe britanici (caci Putin, ca altadata Tarul Alexandru I, i-a "fermecat" pe francezi si germani), poate ca Rusia si China au decis ca a venit timpul sa produca modificari în structura mondiala de putere. Aceasta, cu atât mai mult cu cât SUA preseaza continuu: instalarea regimurilor "portocalii" în Georgia, Ucraina, Asia Centrala (România, de ce nu?), discutiile despre independenta provinciei Kossovo, au reprezentat tot atâtea lovituri date Rusiei direct, sau indirect, prin intermediul Serbiei, aliatul sau din Balcani. Lasând la o parte farmecul, Putin a dat un avertisment clar Europei, taind gazul în plina iarna: iata ce puteti pati daca nu luati în calcul interesele noastre si daca va alaturati SUA. Neutralizând Europa, Rusia îsi pregatea astfel terenul pentru viitoare actiuni. Dar SUA si-au urmat ofensiva: independenta Muntenegrului a fost obtinuta, iar Iranul a fost aruncat în corzi, fiind somat sa se dezarmeze nuclear. Rusia a reactionat: amestecul sau în Ucraina, în special în legatura cu protestele din Crimeea împotriva prezentei navelor militare americane, precum si recunoasterea regimului transnistrean, reprezinta evidente în acest sens.

Nu cred ca Rusia doreste neaparat ca Iranul sa devina o amenintare nucleara, dar are nevoie de Iran, iar aliatul sau chinez este dependent de petrolul acestuia. Asa ca Rusia joaca acum cartea iraniana. Din pacate pentru Moscova, presedintele Ahmadinejad este ambitios si pare putin responsabil, constituind o bomba cu ceas, a carei posibila explozie va cuprinde cu siguranta Orientul, si nu cred ca Rusia va scapa neatinsa din deflagratie. Pentru a scoate Iranul de sub presiunile internationale, Rusia, alaturi de China, joaca iresponsabil o alta carte mortala, cea nord-coreeana. Aceasta mutare a reprezentat de fapt o prima diversiune, înaintea celei libaneze, la dosarul nuclear iranian, asa dupa cum declara un oficial american. La prima vedere pare o afirmatie hazardata, dar hai sa revedem faptele. Cu o saptamâna înainte de recenta lansare a rachetelor nord-coreene, Kremlinul dezmintea o vizita a lui Kim Jong Il, presedintele Coreei de nord, în Rusia. Este greu de crezut ca Rusia si China nu au fost anuntate în prealabil de Phenian ca va avea loc un test cu rachete. Acestea au cazut – ce coincidenta – în zona exclusiva comerciala a Rusiei din Marea Japoniei. Alta "coincidenta" – rachetele au fost lansate pe 4 iulie... Ambasadorul Phenianului la Moscova a fost chemat pentru "explicatii", dar Rusia si China au refuzat sa se ralieze proiectului de rezolutie propus de SUA si Japonia si sustinut de Coreea de sud si Marea Britanie, prin care se impuneau sanctiuni Coreei de nord. Faptele conteaza, nu vorbele. Astfel, situatia din Extremul Orient s-a complicat grav. Tensiunea pe paralela 38 este în crestere, iar Japonia a anuntat deja ca îsi construieste scutul antiracheta si ca va impune sanctiuni Coreei de nord, pe care a amenintat-o inclusiv cu masuri militare. Si tensiunea chino-taiwaneza este în crestere: cele doua parti testeaza rachete care pot atinge teritoriul partii adverse.

Un avertisment?

Poate ca actuala criza din Orientul apropiat reprezinta de fapt înca un avertisment dat SUA de Rusia, de aceasta data în colaborare cu China, prin atacatea principalului aliat american din regiune de catre organizatii musulmane înarmate din Rasarit. Nu trebuie pierdut din vedere ca atacul "Hezbollah" s-a produs exact în perioada summitului G8 de la Moscova, unde Rusia spera sa înduplece cerbicia americana si sa devina membru în organizatia mondiala a comertului (ceea ce nu s-a întâmplat). Nu trebuie uitat nici ca prima vizita a liderilor "Hamas", dupa preluarea puterii în teritoriile palestiniene, a avut loc la Moscova. Israelul nu a omis acest fapt, astfel ca înca înaintea intrarii "Hezbollah" în conflict, când operatiunile militare israeliene se desfasurau doar în Gaza, ministrul de externe al Tel Aviv-ului s-a deplasat la Moscova, pentru a încerca sa rezolve criza declansata de rapirea caporalului israelian de catre "Hamas".

Rusia încearca sa-si recapete statutul de superputere si avertizeaza SUA. Vi se pare ca acestea se sesizeaza? Recent, Bush a declarat ca sprijina intrarea Georgiei în NATO. Sa nu ne lasam înselati de declaratii ca cele ale lui Putin, precum ca "presedintele Bush este un prieten si un partener de încredere". La acest nivel, întelegerile dintre marile puteri nu pot fi decât temporare.

Mihail Albisteanu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!