Interviu cu scriitorul Liviu Ioan Stoiciu

Despre cazul Goma si intelighentia româneasca

Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu (poet, memorialist, romancier, dramaturg, eseist, publicist – tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă) a debutat la 30 de ani, în 1980, cu volumul de versuri La fanion (Ed. Albatros), pentru care a primit Premiul de Debut al U.S.R., dar a fost primit în Uniune abia după Revoluţie, pentru că avea "dosar la Securitate". Ulterior primeşte Premiul pentru Poezie al U.S.R. pe 1991 (Poeme aristocrate, Ed. Pontica), Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române pe anul 1996 (Singurătatea colectivă, Ed. Eminescu), premiile ASPRO (Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România) pe 1996 (Singurătatea colectivă) şi 1997 (Ruinele poemului, Ed. Pontica), Premiul de Poezie al U.S. din Republica Moldova pe 1996 (Singurătatea colectivă), premiile de Poezie ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 1997 (Post-ospicii, Ed. Axa) şi 2000 (Poemul animal, Ed. Călăuza), Premiul pentru Dramaturgie al U.S.R. pe 2005 (Teatrul Uitat, Ed. Muzeul Literaturii Române).

Vocaţia "fluieratului în biserică" şi-a manifestat-o încă de la 15 ani, când, după cum relatează, "am afişat la gazetele de perete ale liceului poeme protestatare şi am fost exmatriculat…trei zile". În armată, "am plecat voluntar, întrerupându-mi Facultatea de Filologie, atunci când URSS a intrat cu tancurile în Cehoslovacia". După încheierea stagiului militar, lucrează în mină, la Bălan, unde "am avut de-a face cu securiştii judeţului Harghita, după ce am scris către «organele centrale» proteste împotriva condiţiilor de viaţă din subteran". Ulterior, lucrează la ziarul românesc din Miercurea Ciuc, unde relatează însă realităţile "din teren" – ceea ce îl implică într-un conflict direct cu Securitatea. Nu a fost membru P.C.R.

Din 1975, când se căsătoreşte cu fiica unui legionar (Vasile Popa, şef de cuib în Munţii Vrancei), devine "ciumat politic", în timp ce la Radio Europa Liberă i se citesc versuri protestatare. La 13 octombrie 1989 semnează, împreună cu Doina Cornea şi Dan Petrescu, apelul împotriva realegerii lui Ceauşescu la al XIV-lea Congres. Consecinţele? "Domiciliu forţat şi pierderea locului de muncă la Biblioteca Judeţeană. Am încercat să încalc interdicţia, să vin la Bucureşti să semnez un alt protest, al lui Stelian Tănase, dar am fost oprit cu forţa în gara din Focşani. Atunci am trimis o scrisoare deschisă prin care ceream înfiinţarea unei Uniuni a Scriitorilor Necomunişti. Pe 5 decembrie 1989 mi s-a înscenat la Focşani un proces public de către Securitate, în faţa unei săli arhipline cu activul cultural al judeţului Vrancea, la care s-a cerut să-mi abjur semnătura de pe acel Apel, să fiu lăsat fără loc de muncă sau, în cel mai bun caz, să fiu trimis la o mină... Totodată, am fost trecut pe o listă neagră naţională, a celor ce trebuia să fie lichidaţi fizic până la sfârşitul lui 1989. Pe 22 decembrie 1989 am fost pus cu forţa preşedintele judeţului Vrancea de către revoluţionari (eram cunoscut de la Radio Europa Liberă) şi am devenit automat membru al Parlamentului Provizoriu – poziţie din care am plecat definitiv pe 5 martie 1990, scârbit de transformarea FSN în partid şi de acapararea structurilor de stat de către neocomunişti, de comunişti şi securişti cu pielea schimbată (din martie 1990 am fost ales în lipsă redactor-şef la noul săptămânal al USR, «Contrapunct», unde am publicat pagini întregi şi despre crima postcomunistă din 13-15 iunie, din Piaţa Universităţii; de altfel, am publicat o carte (Jurnalul unui martor, Ed. Humanitas, 1992) despre aceste evenimente tragice; un an mai târziu, în 1991, mi-am dat demisia din fruntea săptămânalului «Contrapunct», colegii de redacţie făcând compromisuri politice, şi am venit în redacţia lunarei «Viaţa Românească»".

"Marginalizarea lui Goma e controlata de sus"

Reporter: Ce v-a determinat să optaţi pentru publicarea jurnalului lui Paul Goma?

Liviu Ioan Stoiciu: Trăim într-o Românie schimonosită spiritual, cenuşie, falsă, cu o elită vândută corectitudinii politice "internaţionaliste", care afişează democraţia şi libertatea pe toate gardurile, dar e incapabilă să-şi asume responsabilităţile stricte faţă de propria conştiinţă (aceea nepervertită de interese şi trădări), faţă de identitatea noastră specifică şi faţă de personalităţile sale incomode, cu coloană vertebrală. Întrebarea pe care mi-o puneţi n-ar avea sens într-o democraţie reală: Paul Goma trebuie publicat cu tot ce scrie, fiind o conştiinţă recunoscută a neamului său, nu e cazul să optăm dacă să-l publicăm. Nu sunt vorbe mari, Paul Goma se identifică azi cu acei români din stratul profund al spiritualităţii româneşti, cu statut public, demn, perceput mereu ca nemulţumit şi incomod, care se simte dator să spună lucrurilor pe nume, să deschidă ochii puternicilor zilei sau liderilor societăţii civile şi colegilor lui scriitori că sunt lipsiţi de clarviziune şi că România merge pe un drum greşit (fapt recunoscut de toate sondajele postcomuniste, de altfel). Paul Goma nu e un cârcotaş-miştocar (un Mitică bucureştean), ci un scriitor perfect liber (locuieşte la Paris, de unde urmăreşte în amănunt viaţa politică, socială şi culturală românească), care judecă la adevărata valoare involuţiile româneşti postcomuniste (e într-un perpetuu exil, ultragiat, pus pe baricade) – ceea ce deranjează la culme. S-a ajuns azi la paroxism: Paul Goma, marele scriitor disident (fost şi actual disident în România, e de necrezut, la 16 ani de la prăbuşirea comunismului!), este interzis tacit în revistele literare ce apar sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR) – rareori se scrie despre opera sa (şi atunci depreciativ) şi niciodată nu i se publică texte originale. Şi nu numai: mass-media scrise (publicaţiile cotidiene sau neliterare) şi audio-vizuale tac şi ele, atunci când e vorba de Paul Goma. Excepţie fac azi doar ziarul Ziua şi trei reviste literare independente, fără tiraj: Jurnalul literar (Bucureşti), Ardealul literar (Deva) şi Oglinda literară (Focşani) – vi le redau ca să vedeţi cât de gravă e marginalizarea lui Paul Goma, controlată "de sus" (vreau să spun de cei ce controlează lumea, nu numai de cei ce controlează România sau USR). Asta dă de gol şi ce se ascunde în spatele chipului deformat al realităţii româneşti de azi. În aceste condiţii, vă daţi seama, am considerat o onoare să-l public pe mai departe pe Paul Goma – mereu l-am publicat. La ziarul Cotidianul l-am publicat chiar zilnic, până când am fost înlăturat din redacţie pe tăcute de către "caţavencii" de serviciu. Era normal să fiu pedepsit şi acolo unde aveam cartea de muncă, mai apoi, la revista literară Viaţa Românească (unde am fost până anul trecut redactor-şef), fiindcă l-am publicat iar pe incomodul Paul Goma cu un jurnal literar, în care făcea praf elita românească, în frunte cu N. Manolescu, dovedită coruptă de putere, de "banii puşi la bătaie să cumpere conştiinţe". Doar că, lipsiţi de demnitate, cei ridiculizaţi, iresponsabili, în frunte cu N. Manolescu şi Comitetul Director al USR (în care sunt recunoscuţi "bursieri Soros", responsabilii cu alegerea bursierilor; am citit de curând "Lista Soros" în ziarul Ziua, cu bursieri "portocalii" nelipsiţi de pe listele de tot felul de "proteste civice postcomuniste", şi până la foşti propagandişti PCR, scriitori, chiar membri ai CC al PCR sau foşti colaboratori ai Securităţii!) l-au acuzat abrupt pe Paul Goma de... anti-Semitism – eticheta de antisemit aducând automat blamul public... O mizerie de nedescris, pe care eu o voi condamna în veci. Paul Goma şi-a păstrat mereu independenţa şi curajul de se exprima fără menajamente, ocupându-se inclusiv de teme tabu, precum aceea legată de evreii români compromişi de colaborarea lor condamnabilă cu partidul unic şi Securitatea.

"În USR nu s-a făcut nici un pic de curăţenie morală

Rep.: Ce vă apropie (etic şi/sau estetic) de Goma?

L.I.S.: Paul Goma e printre prea puţinii mari scriitori români care şi-au respectat condiţia de a avea şi obligaţii morale, etice, în numele colectivităţii, nu numai obligaţii estetice, individualiste. El n-a crezut în basmul lui N. Manolescu, că scriitorul român a rezistat prin cultură. Să fim serioşi, scriitorul român a rezistat în majoritate prin laşitate, şi atât. Paul Goma a contestat sistemul comunist, pe faţă. Cei prea puţini care au scos capul şi s-au opus dictaturii comuniste sunt azi asupriţi de majoritatea oportunistă a scriitorilor. E stupefiant că după 16 ani de la înlăturarea oficială a comunismului nu s-a făcut nici un fel de curăţenie morală în USR şi că Paul Goma, singurul scriitor român de care ţine seama cu adevărat străinătatea (vezi dicţionarele de literatură universală), e pus la index de USR şi de către preşedintele ei, N. Manolescu! Ba mai rău, profund nedrept şi tendenţios, Paul Goma e acuzat de antisemitism! Numai în România e posibilă o asemenea execuţie publică, ştiindu-se că un scriitor, inclusiv în jurnalele sale, are totală libertate să se exprime după propria voinţă, dincolo de orice lege restrictivă a corectitudinii politice de la un moment dat... Vă daţi seama, de Paul Goma mă apropie totul (excesele domniei sale intră în regula jocului), cred în condiţia sa misionară, de a deschide ochii lumii căreia îi aparţine, inclusiv asupra abuzurilor politice. Fără scriitori ca Paul Goma, literatura română ar fi o mare de caractere viciate, contemplative, pasive, visătoare, "izolate în turnul de fildeş", rupte de realitate, fără coloană vertebrală, care ar trăi într-o lume paralelă faţă de cititorii lor... În galeria "Marilor Români" (de care se face mare caz acum, când vă răspund; e o nouă întreprindere de tembelizare românească, fără criterii şi de necontrolat public, temându-mă sincer de rezultat, care va fi sigur în spiritul "corectitudinii politice") n-ar trebui să lipsească Paul Goma, domnia sa depăşindu-şi condiţia de mare scriitor.

"Goma a pus sub semnul întrebării legitimitatea morală a elitei româneşti"

Rep.: În prezent, avem de-a face cu o campanie anti-Goma?

L.I.S.: Indiscutabil, e o campanie – condusă în numele corectitudinii politice. Paul Goma a dat în judecată, pentru calomnie, toate numele publice care l-au etichetat drept antisemit (repet, în mod iresponsabil). În timp, s-a demonstrat că e o campanie împotriva lui Paul Goma, împotriva staturii sale intransigente, pentru compromiterea autorităţii sale. Fiindcă Paul Goma devenise un "guru credibil" al eticului românesc şi al radicalizării discursului anticomunist, era de aşteptat să se ajungă până aici, să se încerce "închiderea gurii" lui, cu orice preţ, inclusiv prin calomnierea sa. Personal, regret că în acest joc degradant s-au implicat şi N. Manolescu şi acea parte a scriitorilor români care serveşte fără discernământ abuzurile celor ce promovează din străinătate "corectitudinea politică", fără nuanţe. Paul Goma a pus sub semnul întrebării legitimitatea morală a elitei româneşti (elită cumpărată cu o funcţie înaltă sau cu o bursă în Occident), dovedită necompetitivă, şi aşa ceva nu se iartă. "Revoluţiile portocalii" din fostele ţări comuniste (fie şi din spaţiul URSS) au dat de gol şi mecanismul vânzării conştiinţelor naţionale (conştiinţe din rândul societăţii civile, plătite să manipuleze populaţia de rând) în numele "schimbării şi reformei" (profitabile Marilor Puteri, care găsesc în ele noi pieţe de desfacere, "democraţia importată" nefiind chiar pentru căţei)...

Rep.: Cine credeţi că orchestrează această campanie?

L.I.S.: "Internaţionalismul" postcomunist, adepţii globalismului economic fără condiţii şi ai multiculturalismului minoritar, care nu mai dau doi bani pe valoarea umană în general şi pe identitatea înnăscută, în particular. Totul trebuie să fie o apă şi un pământ, ca să poată să fi condusă mai uşor prostimea... Cine? Cei ce conduc lumea, în secret sau pe faţă… Teoria "aleşilor de către Dumnezeu" (exclusivişti şi intoleranţi, dar solidari între ei, cum să nu învingă?) are aplicare în practică. Mesajele subliminale (de care se vorbeşte în televiziune) sunt făţiş afişate în politică, ei au impus legi (neuitând suferinţele îndurate de strămoşii lor, dar refuzând să le egaleze cu cele provocate de genocidul comunist) prin care trebuie să le recunoaştem ascendentul divin...

Rep.: Avem de-a face cu un alt Paul Goma după decembrie 1989 ?

L.I.S.: Aceasta e şi întrebarea care se pune în legătură cu marele disident rus Aleksandr Soljeniţîn (să rămân doar la exemplul lui, pe urmele căruia Paul Goma a călcat sever, inclusiv în cazul reevaluării istorice a rolului evreilor în impunerea comunismului). Paul Goma trăieşte în Occident, are perspectiva critică a neajunsurilor democraţiilor occidentale, "gândeşte cu capul său, nu cu al altora" şi e un sceptic, nu crede nici măcar în determinismul divin (de o rasă sau alta), darămite în determinismul indus de Marile Puteri ale secolului trecut şi ale celui actual. După ce a plecat din România şi-a apăsat discursul anticomunist şi a căutat originile răului comunist, care nu se mai termină, care se reînnoieşte, îşi schimbă pielea (năpârleşte când şi unde te aştepţi mai puţin), să-l înţeleagă şi să-l distrugă. Nu întâmplător i s-a spus de către comunişti că e legionar, când a luptat în ţară cu comunismul – legionarii au fost primii care au înţeles rolul nefast al comunismului. Absolut revoltător e că azi i se spune că e antisemit, numai fiindcă a îndrăznit să-i dea de gol pe evreii care au importat comunismul în ţară (de la partidul unic, la Securitate, ca ideologi) şi au fost şi ei unelte practice ale comunismului represiv în România (şi Basarabia). Sau fiindcă a cerut să se recunoască genocidul comunist (la care au contribuit şi evrei; fără să generalizăm), nu numai genocidul împotriva evreilor (la care au contribuit şi români; fără să generalizăm), fiindcă oricum istoria nu poate fi schimbată şi într-o zi adevărul iese singur la lumină, chiar dacă azi e ţinut sub obroc, "interpretat" după placul vremurilor conformiste... Paul Goma a fost mereu liber, o fire de luptător, care nu ţine cont de tabuuri, nici măcar de cele inventate de "democraţiile occidentale" în favoarea minorităţilor de tot felul, cărora li se trece cu vederea ceea ce nu i se trece majorităţii. La 70 de ani cu o minte clarvăzătoare, marele scriitor Paul Goma rămâne şi un reper moral, cu care scriitorimea română nu se va mai întâlni – şi cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea) Paul Goma "e ţinut cu capul la cutie" în literatura română (literatură care refuză în continuare să se reevalueze şi etic). Înţelept, Paul Goma îşi respectă condiţia, îşi duce crucea în singurătate, izolat. Sper să aibă parte măcar de o posteritate pe măsură, dacă în timpul vieţii e blamat de confraţii săi.

Rep.: Pe cine continuă să incomodeze Paul Goma?

L.I.S.: Toate spiritele conformiste sunt incomodate de Paul Goma. Ca şi cei ce nu iubesc adevărul, care o scaldă de pe o zi pe alta, speriaţi de bombe, atenţi să fie corecţi politic, să nu deranjeze, să supravieţuiască – pe cât de neimplicaţi, pe atât de nedemn. Să nu cumva să îndrăzneşti să le pui oglinda în faţă scriitorilor români şi să le spui că lasă de dorit din mai multe punte de vedere, că devii duşmanul lor de moarte. E de necrezut, adversarii imorali ai lui Paul Goma sunt cei din elita care "pupă papucii" puternicilor zilei, mereu schimbaţi. E dezolant să vezi că Paul Goma e făcut albie de porci de liderii arivişti ai "corectitudinii politice". Azi nu atât politicienii (care sunt conştienţi de nuanţele corectitudinii politice, aplicabile de la caz la caz, nu la grămadă) sunt duşmanii lui Paul Goma, cât personaje fără scrupule, scoase parcă din culisele lui I. L. Caragiale (care domină societatea de azi), personalităţi publice cu caracterul în schimbare (după interese), care vor putere cu orice preţ... Noua generaţie, care n-are nici prejudecăţi postcomuniste, va trebui să-l reconsidere pe Paul Goma şi să-i ridice statuia pe care o merită.

Rep.: Cum vă explicaţi că Paul Goma – cel mai vehement şi mai curajos opozant al regimului Ceauşescu, care a atacat frontal Securitatea – se situează într-o radicală opoziţie şi faţă de elitele politice, intelectuale, literare post-decembriste?

L.I.S.: Explicaţia elementară e că Paul Goma e singurul scriitor liber cu adevărat din România, care n-are nimic de pierdut şi de câştigat din poziţia sa. Paul Goma a impus adevărul său în relaţiile cu această lume românească nedispusă să-l accepte, l-a pus pe hârtie, l-a scris şi l-a vorbit. Bineînţeles, adevărul lui Paul Goma nu convine, adeseori domnia sa "dă cu parul", nu iartă pe nimeni (nici pe domnia sa), e convins că menirea sa este să îndrepte ce se mai poate îndrepta... Că nu e crezut, că e executat public pentru ce afirmă, că e arătat cu degetul ca un blasfemiator, ăsta e destinul său. Vehemenţa lui Paul Goma îi face pe cei ce-l prigonesc şi mai puternici, azi ca şi ieri (atâţia au profitat de pe urma acestei vehemenţe, să se caţere în funcţii-cheie; asta fiindcă structurile de putere stau în mâinile celor care abuzează) – normal ar fi să vină şi ziua "răzbunării", când i se va da dreptate numai lui Paul Goma şi nu se va mai pune la bătaie sintagma cu "au dreptate toţi, nu numai Paul Goma". E prea departe această zi? Cu atât mai rău pentru România... Paul Goma e din a doua parte a secolului trecut până azi un opozant credibil, printre prea puţinii români care au avut ceva de spus zi de zi, şi care au contat, încălcând toate regulile şi tabuurile comuniste şi postcomuniste – şi de aceea el e ţinta. Paul Goma a reuşit să intre (ca şi Soljeniţîn) în dizgraţia "Guvernului Mondial" – nu? Umorul nu strică în asemenea context, Guvernul Mondial este clonat la Bucureşti, în mizerie...

"Pentru a ajunge ambasador UNESCO, Manolescu a inventat «cazul Goma»"

Rep.: Este Goma antisemit? De ce a ajuns să fie catalogat astfel? Cui prodest?

L.I.S.: Nu numai că Paul Goma nu e antisemit, dar nici un scriitor nu poate fi antisemit în opera sa literară. Degeaba se tot dau de ceasul morţii detractorii lui Paul Goma "să-l înfunde" cu această calomnie, degeaba se face referire la legea împotriva însemnelor fasciste şi antisemite... E o prostie. Poţi critica politica românească sau americană, poţi fi adică etichetat drept antiromân sau antiamerican de către poliţia ideologică de azi, dar nu poţi critica politica Israelului (ceea ce a făcut Paul Goma în jurnalul literar pe care i l-am publicat în revista Viaţa Românească), deoarece devii automat... antisemit! Sper din toată inima să câştige Paul Goma procesul de calomnie deschis împotriva celor ce l-au etichetat drept antisemit. Şi eu l-am rugat să o facă, să deschidă un proces public, să se înceteze o dată cu această ameninţare cu intrarea în puşcărie fiindcă îţi permiţi să ai o opinie, într-o ţară în care Constituţia stipulează libertatea de expresie. Este condamnabil că Uniunea Scriitorilor se pretează la asemenea mârşăvie, de linşare a unui mare scriitor disident, etichetându-l drept antisemit. Cum e posibil ca tocmai conducerea USR să transforme în delict penal o opinie a unui scriitor? După cum aştept să aplaud sentinţa prin care se va da câştig de cauză celor de la ziarul Ziua, care au fost acuzaţi de antisemitism de către "cei 18" calomniatori din "societatea civilă" (printre ei şi scriitori; cam aceiaşi semnatari-calomniatori ai lui Paul Goma). Ştiţi, redactorii de la Ziua au fost acuzaţi de antisemitism şi fiindcă au publicat protestele lui Paul Goma!

Rep.: Cine şi de ce s-a sesizat din partea comunităţii evreieşti în "scandalul Goma"? Dumneavoastră aţi fost acuzat că sunteţi "legionar" şi "antisemit"?

L.I.S.: N-a fost nici o sesizare oficială a comunităţii evreieşti. Un fost colaborator al foii Securităţii (Săptămâna lui Eugen Barbu), pe nume H. Zalis, a făcut o delaţiune ordinară către USR, pentru a se acoperi incalificabila înscenare a condamnării revistei Viaţa Românească, peste noapte acuzată că promovează antisemitismul, deoarece l-a publicat, în numărul ei 6-7 de anul trecut, pe Paul Goma cu câteva pagini de jurnal literar (care cuprindeau luna ianuarie 2005). Spun înscenare, fiindcă între timp am înţeles ce s-a întâmplat la sfârşitul lunii august 2005, de fapt. De un an N. Manolescu se tot chinuia să fie numit ambasador UNESCO (propus de fostul preşedinte al USR, Eugen Uricaru, care era şi secretar de stat la MAE; aţi aflat, între timp Eugen Uricaru a pierdut procesul împotriva CNSAS, demonstrându-se că a făcut poliţie politică; adică a fost un turnător). Cum N. Manolescu era pe lista antisemiţilor (etichetă pusă pe nedrept, după ce N. Manolescu a cerut într-un articol să se recunoască şi holocaustul comunist) în scriptele celor ce conduc lumea, dosarul său nu era aprobat... Aşa că N. Manolescu, victimă a ambiţiilor sale de preamărire, a găsit de cuviinţă să însceneze cazul Paul Goma-Viaţa Românească-antisemitism (care s-a lăsat cu demiterea mea din funcţia de redactor-şef adjunct; practic, eram redactor-şef, deoarece redactorul-şef era ambasador din 2001 la Atena şi postul său de la revistă nu mai era retribuit), să-şi spele păcatele. Crezând că dacă-l înfierează pe Paul Goma ca antisemit, se vor uita acuzaţiile de antisemit la adresa sa, aduse de comunităţile evreieşti din ţară şi din lume. O incalificabilă demisie morală a lui N. Manolescu, care a revoltat o lume întreagă, Paul Goma ieşind şi mai întărit din această încercare. Cum era de aşteptat, Paul Goma continuă să fie interzis în România, în timp ce N. Manolescu a fost numit ambasador UNESCO la Paris – operaţiunea sa de prostire a reuşit... Incredibil de jenant şi dezonorant, N. Manolescu a mers până acolo încât i-a acuzat public şi pe sutele de semnatari ai protestului că sunt... legionari şi antisemiţi! Altfel, nici N. Manolescu, nici altcineva din Comitetul Director al USR n-a îndrăznit să mă eticheteze drept "legionar" şi "antisemit"! Am fost acuzat că l-am publicat pe Paul Goma, nu că sunt "legionar" sau "antisemit". Le-am atras atenţia la toţi că vor primi un pumn în plină figură dacă mă vor eticheta astfel, fiindcă eu n-am răbdare să pierd vremea la tribunal, să-i dau în judecată pentru calomnie – cu atât mai mult cu cât revista Viaţa Românească a fost deschisă tuturor scriitorilor, inclusiv delatorului H. Zalis... Eu am fost găzduit în liceu de o familie de evrei la Adjud (locuiau în casa mea părintească,pe când familia mea domicilia într-un canton CFR), am numai cuvinte de recunoştinţă la adresa ei, cu ea am mâncat cele mai bune bucate şi ea m-a educat în spiritul toleranţei şi al curăţeniei...

"Nu văd nici un viitor, sunt obsedat de sinucidere"

Rep.: Care este atitudinea scriitorilor, în cadrul breslei, faţă de "cazul Goma" şi faţă de demiterea d-voastră abuzivă de la conducerea Vieţii Româneşti ?

L.I.S.: Atitudine recunoscută de când lumea la scriitorul român: lipsă de solidaritate. A fost un concurs de morală publică, pe care breasla l-a pierdut... N-ai ce să-i ceri acestei bresle care s-a hrănit din laşitate şi tăcere subînţeleasă. Abuzul a fost flagrant în cazul Vieţii Româneşti – şi cu toate acestea el a fost dus liniştit până la capăt, N. Manolescu nu a ţinut cont de nimic, orbit de pofta de parvenire (ca "ambasador" i se pare maximum de profit) şi de ura sa la adresa lui Paul Goma, care nu i-a iertat niciodată lipsa de clarviziune, atacându-l în publicistica sa. Ştiţi că Paul Goma a fost trădat în 1977 de scriitorii români din Consiliul USR, care au cerut să fie dat afară din USR (în acel Consiliu era şi N. Manolescu şi toată floarea cea vestită a viitorilor lideri de opinie postcomunişti). În 2005, prea puţini scriitori din ţară au condamnat execuţia publică la adresa Vieţii Româneşti, la adresa lui Paul Goma şi a mea (ei au semnat Protestul public de care vă pomeneam; las la o parte infantilismul public jignitor al lui N. Manolescu, care m-a acuzat că eu am adunat semnăturile pe acel Protest; Protest iniţiat şi definitivat în exclusivitate de scriitorul Dan Culcer, publicistul Valerian Stan şi istoricul Mircea Stănescu; le mulţumesc şi pe această cale, au dat un exemplu de demnitate publică, nesperată pentru "românul adormit pe picioare de azi, indiferent şi fără mustrări de conştiinţă", ca şi pentru scriitorul român fără coloană vertebrală, căruia nu i-a venit să creadă că au fost şi colegi care au protestat împotriva abuzurilor lui N. Manolescu, un zeu postcomunist). Sigur, eu îmi merit soarta, trebuia să fiu pedepsit deoarece am îndrăznit să-l public pe Paul Goma-cel-interzis de postcomuniştii din literatura română, dar... ce vină a avut Viaţa Românească, să fie dezavuată? Şi de ce lui Paul Goma trebuia să i se pună anatema de antisemit? Sunt profund dezamăgit de continua involuţie a conştiinţei de persoană publică la scriitorul român.

Rep.: Este adevărat că se fac presiuni asupra d-voastră, chiar şi după demiterea din funcţia de redactor-şef adjunct, pentru a părăsi redacţia Vieţii Româneşti ?

L.I.S.: Mai nou, N. Manolescu, în faţa Consiliului USR, mi-a sugerat să-mi dau demisia din redacţia Viaţa Românească – fiindcă vrea, să instaleze un nou redactor-şef, pe motive politice. Adaug ultima ameninţare a lui N. Manolescu: "Ferească Dumnezeu să ajungi să vii să-mi ceri mie un loc de muncă!"... I-am răspuns că mai bine îmi pun funia de gât decât să ajung la mila lui! Nu mă impresionează nimeni şi nimic pe lumea asta dintre muritorii de rând (fie ei şi şefi ai şefilor). Cât o mai vrea Dumnezeu să mă ţină pe aici, voi reacţiona dur împotriva tuturor celor ce abuzează de destinul lor norocos...

Rep.: Când preşedintele Uniunii Scriitorilor v-a înmânat premiul acesteia pentru dramaturgie, aţi declarat că trăiţi în plin absurd. De ce?

L.I.S.: Nicolae Manolescu nu mi-a înmânat nici un premiu, era doar un prezentator al Galei Premiilor USR: probabil că a fost în pericol să cadă de pe picioare când a auzit cine e premiantul. Premiul mi-a fost înmânat de Mircea Ghiţulescu; el a tăiat plicul închis, în care era trecut numele celui premiat (premiile au fost hotărâte de un juriu de cinci critici, cu o oră înainte de Gală; Nicolae Manolescu s-a jurat că nu ştie cine sunt premiaţii şi a jucat perfect acest rol). Am declarat că trăiesc în plin absurd fiindcă ştiam că nu am nici o şansă să depăşesc noua cumpănă din viaţa mea, intrat cum eram în dizgraţia totală a conducerii USR în urma "Cazului Viaţa Românească-Paul Goma-antisemitism" – fiind asigurat de binevoitori că voi fi îngropat de viu în literatura română, fiindcă N. Manolescu "e răzbunător, nu te iartă pentru ce i-ai făcut"! Nu puteam să cred că destinul meu prăpăstios e în stare să-mi ofere o fereastră de supravieţuire într-o lume literară sălbăticită, sufocată de aroganţă, abuzuri, exclusivism, intoleranţă (e adevărat, în aceeaşi zi a premierii am aflat că fiul meu a dat faliment şi că are "creditori la uşă"; aşa sunt eu făcut, nu pot să mă bucur de nimic). Pesimist cum sunt că avem cu toţii loc în literatura română, am fost consternat să aflu că sunt premiat. Aştept ziua când Uniunea Scriitorilor, conducerea ei va fi în stare să-l premieze pentru întreaga operă pe Paul Goma, cu inima deschisă – abia atunci voi considera că s-a făcut dreptate. Dar voi apuca eu această zi?

Rep.: Cum vă vedeţi viitorul?

L.I.S.: Nu văd nici un viitor pentru mine, de şase ani sunt obsedat de sinucidere (nu mă mai pot motiva să continui). Nu mă mai interesează viitorul. Aş fi fericit să apuc (dar n-o să trăiesc eu atât de mult!) să văd că România are în sfârşit noroc de un conducător clarvăzător, care să ţină cont de interesele românilor, nu de interesele lui personale sau de interesele Marilor Puteri. Toată viaţa am fost un naiv, care s-a luptat cu morile de vânt. Mereu în opoziţie, am avut parte numai de prejudicii. Dar nu mă plâng, observ numai că a trecut viaţa şi că nu m-am ales decât cu prea puţin, chiar dacă mi-am făcut datoria nu numai faţă de mine însumi (am avut o familie, un copil, o casă; am publicat mai multe cărţi, bine primite de critică, unele premiate; am fost pe baricade, nu am stat deoparte la o adică, mi-am respectat statutul de persoană publică, "la nivelul meu", onest).

Interviu realizat de

Traian Călin UBA

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!