Pacate postmoderne (III)

Fizica cuantica a intrat în imaginarul colectiv în buna masura datorita relatiilor de incertitudine ale lui Heisenberg si a gâlcevii acestuia cu Einstein care, nepatruns pesemne de teoria dubiului cuantic, se întreba, retoric, daca "Dumnezeu arunca cu zarurile". Departe de cuburile de os ale divinitatii, bataile din aripi ale unui fluture hawaiian modificau prin anii ’60 vremea din New York. Era timpul când Edward Lorenz, tatal întru haos al fluturelui buclucas, teoretiza sensibilitatea de conditiile initiale. Legile de miscare, se stie acum în fizica neliniara, pot deveni inutile fara o cunoastere infinit precisa a conditiilor initiale, bataia din aripi a unui fluture din Hawaii influentând dramatic, la o luna distanta, vremea din New York. Imanent-umana imprecizie transforma determinismul în haos, dupa cum si haosul poate fi la rândui, iata, determinist. Oximoron mai clar nici ca se poate.

Religia este, pe filon etimologic cel putin, o forma de cunoastere. Una bazata pe primatul inimii, "religio" trimitând de altfel, prin "religare", la refacerea legaturii cu divinitatea. Pentru a reface legatura cu Dumnezeu trebuie însa sa-I înteleg Creatia. ~sta e si motivul pentru care "fac fizica". Pentru ca admiratia, mutenia în fata Creatiei, îmi e necesara dar nu suficienta. Pentru ca fizica – stiinta în general – poate îmbogati discursul teologic, adaugând nuante si limpeziri acolo unde teologhisirea nu mai raspunde nevoilor vietii de zi cu zi. Pentru ca nu cred într-un limbaj teologic cvasi-analfabet si complet decuplat de la pulsul culturii stiintifice, dupa cum nu cred ca exercitiul mental dauneaza trairii duhovnicesti.

Compatimesc, de altfel, cele doua tabere de fundamentalisti care domina azi mass-media. Prima tabara e compusa din uvrierii docili de pe tarâmul cantitativului care L-au exilat pe Hristos (înapoi) în paginile cartii, osificând pe cât se poate viata duhovniceasca. Iar osificarea este, dupa cum se stie, prima faza a casarii. A doua tabara, culmea ironiei pentru o religie a Logosului cum e crestinismul, e o armata de infanteristi cu sutana, dar nu numai, ce lupta pentru osificarea cuvântului, pentru suprematia dialectului popesc. Slujitori ai "demonului lozincariei si al stereotipiei eclesiastice", dupa minunata expresia a lui Steinhardt, ei siluiesc deopotriva inteligenta si bunul simt. Talibani sunt deopotriva si unii si altii. Primii sunt talibani întru relativizare, cei din urma întru împietrire. Primii deconstruiesc (întru haos) realitatea, atât cea exterioara, istorica, cât si cea interioara, umana, si osifica (întru casare) viata duhovniceasca. Cei din urma împietresc (întru leneveala) limbajul si anatemizeaza (tot întru leneveala) stiinta. Primii, specimene îndeobste sclivisite si (uneori) poliglote, se si ne dedulcesc întru europenizare si ecumenism. Cei din urma, "nu calugari, ci cuiere de haine calugaresti", dupa expresia lui Arsenie Boca, dimpotriva. Si unii si altii vad viata doar în alb-negru. Talibanii întru relativizare nu vor sa-si foloseasca inima, cei întru împietrire, ratiunea.

Fluturii în fizica sunt doar un simbol. Nu al sufletului, ca la vechii greci, ci al constructiei si deconstructiei continue a propriilor noastre certitudini si dubii. Sunt semne ca încercam sa agonisim întelepciunea si cu pretul a tot ce avem sa capatam priceperea (Pilde 4:7). Iata de ce "fac fizica".

Alexandru Nicolin

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!