Represiunea comunista împotriva culturii (II)

Studiu de caz: Paul Goma

Dupa ce în ianuarie 1977 cehii dau publicitatii Carta 77, actul fondator al dizidentei lor, în februarie este citita la Radio Europa Libera Scrisoarea de solidaritate a lui Paul Goma, adresata lui Pavel Kohout (dizidentul cel mai vizibil la acea data). Masinaria Securitatii îsi tureaza si ea motoarele la maximum. Împotriva scriitorului, a familiei sale si a semnatarilor Scrisorii deschise adresata Conferintei de la Belgrad se dezlantuie cea mai ampla operatiune desfasurata vreodata de Securitate. Cei circa 200 de semnatari sînt: amenintati ("atentionati"), batuti, arestati si santajati ("avertizati"), iar cînd aceste metode esueaza, internati în azile psihiatrice. Toate acestea sînt cuprinse în Planul de masuri din 17 martie 1977, avînd ca scop "anihilarea si neutralizarea actiunilor ostile initiate de PAUL GOMA", conceput de Directia I (Informatii Interne), Directia a II-a (Contrainformatii Economice), Serviciul "D" (Serviciul Independent de Dezinformare) si UM 0920/F (Unitatea de Urmarire si Dezinformare a DIE), plan avizat de ministrul adjunct de Interne Plesita Nicolae si pus în practica de toate structurile Securitatii. Iata în ce constau actiunile împotriva lui Paul Goma si a celor grupati în jurul sau: tracasare prin telefon si angajarea în dispute cu informatorii Securitatii; trimiterea de scrisori anonime de amenintare si de descurajare; crearea de dispute cu vecinii; trimiterea de psihiatri sub acoperire care sa-l evalueze pe Paul Goma în vederea anihilarii si, posibil, pentru internarea psihiatrica; "influentarea" pentru a se exila, iar în cazul în care o va face sa i se ridice cetatenia; montarea unei campanii de compromitere în Occident prin intermediul presei din tara si din Exil, prin contactarea si influentarea unor scriitori, oameni de cultura, jurnalisti si politicieni români si straini, pentru a-i determina sa se pronunte împotriva lui Paul Goma; si, în fine: "Elaborarea unor date si versiuni care sa fie plasate în cercurile evreesti influente din S.U.A., Israel si în tari occidentale, în sensul ca actiunile de sprijinire a lui PAUL GOMA de catre Europa libera aduc prejudicii intereselor Comunitatii evreesti din România si statului Israel."

De mentionat ca Securitatea l-a pastrat în tot acest timp ca ofiter de caz pe Achim Victor, la momentul ’77 ajuns la gradul de maior. Depasita de situatie, în 18 martie Securitatea/MI propune, iar Ceausescu si Partidul dispun, ca pentru a limita numarul semnatarilor Scrisorii lui Paul Goma sa fie formate grupe operative de ofiteri de la unitatile Securitatii, care sa se deplaseze în teritoriu si sa aprobe pe loc toate cererile de calatorie în strainatate, si sa urgenteze întocmirea actelor pentru cei care vor sa emigreze.

La 1 aprilie Paul Goma este arestat. Vol. VII din dosarul de la Fondul Informativ al Securitatii care îl priveste nu contine nici o indicatie, ci debuteaza cu o "situatie statistica privind persoanele ce au intrat în contact cu P. G." În fapt, este vorba de un tablou statistic al represiunii, care indica cele circa 200 de persoane – cu nume, ocupatie, apartenenta politica, cu/fara antecedente politice/penale care au intrat în contact cu Paul Goma si masurile luate împotriva lor. Asadar, dupa arestarea lui Goma, asupra persoanelor care au intrat în contact cu el se dezlantuie represiunea – salbatica pentru cei care rezista, asa cum este prevazut în completarea la Planul de masuri din aceeasi zi, care stipuleaza si "începerea urmaririi penale" împotriva lui Paul Goma, cenzurarea totala a comunicarii oricarei persoane cu Occidentul privitor la orice are legatura cu Paul Goma si actiunea sa, influentarea si dezinformarea unor personalitati din Occident. Pentru realizarea planului, se constituie un comandament compus din sefii celor mai importante compartimente ale Securitatii, în frunte cu Ceausescu Nicolae. Ne putem imagina mobilurile acestei formidabile masinarii de distrugere umana – Securitatea, aceasta Ceka locala – în lupta cu Paul Goma si cei care s-au solidarizat cu actiunea initiata de el, în chiar termenii lui Paul Goma: "De ce «înnebunise», nu doar scriitorimea si mai grav: securimea? De ce îi era frica Aparatului? / De cuvânt – iata, mi-a scapat vorba-mare."

În 8 aprilie, Serviciul Dezinformare al Securitatii reia "datele si versiunile" pentru a fi plasate "unor cercuri evreiesti influente din U.S.A., Israel si alte tari occidentale", într-un plan semnat de seful unitatii, Ilie Mihai, si aprobat de seful Securitatii externe, Doicaru Nicolae. Dezinformarile raspîndite spuneau, în esenta, ca: semnatarii Apelului Goma sînt în mare masura legionari si ca Paul Goma ar fi adus din Occident manifeste legionare, pentru a le difuza în tara. Dezinformarile ("versiunile") vizau ca prin intermediul organizatiilor evreiesti internationale si a diplomatiei israeliene, redactorii de origine evreiasca de la Radio Europa Libera sa fie influentati sa nu-l mai sprijine pe Paul Goma. În ce-i priveste pe angajatii de la Europa Libera, succesul Securitatii a fost nul, întrucît autoritatile americane îi selectau pe redactori dupa fidelitatea cu care puneau în practica politica anticomunista. În privinta cercurilor evreiesti internationale si a autoritatilor israeliene planul a avut mai mult succes. Acestora li se reamintea atitudinea regimului comunist din România fata cu conflictul arabo-israelian, mentinerea relatiilor diplomatice bilaterale în timpul Razboiului de sase Zile (1967), "tratamentul generos" (a se citi: privilegiat) de care beneficia minoritatea evreiasca în comparatie cu restul populatiei si cu regimul acordat de alte state; permiterea emigrarii evreilor în Israel. Doua exemple care confirma succesul operatiunilor Securitatii si convergenta de interese dintre regimul comunist din România si cel israelian: înainte de a ajunge la Bucuresti cu cursele ELAL, pasagerilor li se spunea sa predea la bord cartile de Paul Goma; dupa liberarea sa de la Rahova, Paul Goma a întrebat la Ambasada Israelului despre formalitatile de îndeplinit pentru a cere azil politic. A fost refuzat, oficialul cu care a vorbit apelînd la "întelegerea" sa, pe motiv ca "sotia dvs., Ana este evreica de-a noastra".

Vazuta din interior, prin documentele create de ea însasi, masinaria de distrugere a regimului comunist din România este uneori de un penibil si ridicol extreme, ca în cazul unui document din 22 aprilie, prin care cadrele Circumscriptiei 21 Militie care au format barajul la locuinta lui Paul Goma sînt recompensate – dupa caz – cu metri de stofa, mape din piele, serviete, curele de ceas si portvizite.

Închis în arestul Securitatii de la Rahova, Paul Goma este anchetat de ministrul adjunct de Interne Plesita Nicolae si seful Anchetelor Penale ale Securitatii, Vasile Gheorghe. În timpul anchetei i se arata un document, semnat pentru conformitate de Ion Hobana, prin care era indicat ca membrii Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor au hotarît sa-l excluda din rîndurile lor. Cei care au montat aceasta sedinta de excludere au fost: Teodorescu Virgil, presedintele Uniunii, Ghise Dumitru, vicepresedintele Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (CCES), Nicolescu Vasile, directorul Directiei Culturale a CCES si Bucuroiu I., activistul Sectiei CC care se ocupa de Uniune. Iata numele a doi dintre cei sase membri ai Comitetului prezenti, din totalul de noua, care sînt indicati în documente: Macovescu George, secretarul Asociatiei, si Neagu Fanus (cei care au absentat – dar au semnat post factum – au fost: Cassian Nina, Jebeleanu Eugen si Preda Marin). În timpul anchetei Paul Goma este drogat si i se administreaza o substanta care îi ridica tensiunea pîna la a-i provoca un atac de cord. În aceasta stare, Securitatea îi smulge "frazulica" dorita, prin care spunea ca: "regret din suflet ca m-am lasat antrenat în actiuni potrivnice statului socialist si poporului român si promit solemn ca nu voi mai cadea niciodata în aceasta capcana." În mod ciudat, în dosarul acum accesibil, acea fraza nu se regaseste în niciunul dintre cele doua "documente" pastrate (unul care începe cu "Domnule Presedinte" si o "Declaratie"), semn al contrafacerii lor ulterioare de catre Organe. Securitatea – si în general masinariile de distrugere umana de tip Ceka – au capacitatea de a smulge asemenea "frazulici". Asa se va întîmpla mai tîrziu, de pilda, cu Vasile Paraschiv, în România comunista, sau cu Hongda (Harry) Wu, în China populara.

În urma campaniei internationale, pe 6 mai Paul Goma este eliberat. În data de 20 mai este emisa o alta statistica, rezumînd represaliile Securitatii împotriva aderentilor la actiunea Goma, cu cifre, pe "linii de munca" (la Arta-Cultura, la Sanatate), pe categorii: avertizari, destramari anturaje, influentari pozitive, amenzi, prevenirea altor fenomene negative. Pe 23 mai, Directia I si Serviciul "D" concep o noua "nota-raport cu propuneri de plasare a unor date si versiuni de dezinformare" în privinta arestarii lui Paul Goma. În 27 iunie – un alt "plan de masuri" de dezinformare si compromitere al Directiei I, pe "medii": în tara, în strainatate, la ambasadele straine din Bucuresti. La începutul lui august 1977 Securitatea face un bilant al represiunii, redactînd tabele care îi cuprind pe ofiterii însarcinati cu teroarea, pe judete, si cu cei circa 200 de aderenti sau persoane care au emis fie si un singur cuvînt favorabil miscarii pentru drepturile omului initiata de Paul Goma.

În 29 septembrie, Securitatea emite un alt "plan de masuri" de dezinformare si compromitere, conceput de principalele directii însarcinate, prin care cauta sa acrediteze ideea ca actiunea lui Paul Goma a fost o provocare pusa la cale de Securitate, pentru a-i depista pe dusmani. Între 10 si 12 octombrie, Securitatea centralizeaza din nou persoanele care au aderat la Miscarea Goma, alti "dusmani" pentru cu totul alte motive, pe cei cu cereri de emigrare etc. În 20 octombrie Securitatea reia planul de dezinformare si compromitere din 29 septembrie, caruia îi adauga "versiunea" ca Goma a lucrat "în folosul unor servicii de informatii straines,t iar în ultima vreme si ca agent al organelor de securitate din România." În 22 octombrie Achim Victor, ofiterul de caz, raporteaza de executarea precedentelor "masuri".

Constatînd ca este complet izolat, Paul Goma decide sa accepte invitatia PEN Clubului Francez de a face o calatorie în Occident. Astfel, în 20 noiembrie, împreuna cu sotia, Ana-Maria, si fiul, Filip-Ieronim, parasesc România. Probabil, pentru totdeauna.

Concluzii

Informatiile din dosarele Securitatii se opresc în 1978.

Dupa consultarea acestor hîrtii ale Aparatului, Paul Goma face un fel de bilant al "etosului distrugerii" în urmatorii termeni:

"În 20 noiembrie 1977, plecând din tara, credeam ca ma voi întoarce azi-mâine. Când va cadea guvernul...

Desi iesisem din ghearele securitatii, nu realizam ca ea, securitatea este guvernul; ca Gheorghiu-Dej, Ceausescu fusesera doar «beneficiarii» puterii, nu hotarâtorii ei. Ca, indiferent de unii dintre ministrii de «interne», Teohari, Draghici, Coman; de «adjunctii» care de care mai criminal: «Pantiusa», Nicolschi, Plesita; asa cum puterea politica era «a partidului», puterea politieneasca era «a securitatii» – însa aceasta din urma era cea dintâi: în comunism nu puterea politica face si desface lumea – ci puterea politieneasca: Teroarea pura."

Regim în care puterea respira, vietuieste si se manifesta într-un mod ocult, în primul rînd prin intermediul Securitatii (dar si al Militiei, Procuraturii, Justitiei), cel comunist este unul structurat în profunzime. Pentru a-l schimba, este necesara o destructurare radicala a lui. Iar decapitarea sa nu creeaza decît posibilitatea ca esaloanele inferioare sa avanseze în ierarhie, noi posibilitati de camuflare si reconversie, iar nu conditiile unei decomunizari reale.

Iata si concluzia autorului cu privire la rezultatul muncii sale de transcriere a dosarelor Securitatii:

"Vreme de saptamâni, zi de zi, câte 12, 14, 16 ore am copiat «hârtiile» din dosare. Când am terminat, m-am adunat de pe jos si m-am întrebat, prosteste:

«La ce a slujit truda, chinul, autopedepsirea?»

Mi-am raspuns, dupa o lunga pauza:

«La nimic. ‚Documentele’ aflate pâna de curând în subterana securitatii nu mi-au revelat nimic nou, nimic esential pe lânga – sau în contradictie cu ceea ce stiam în urma cu 27 de ani, când asternusem pe hârtie marturia Culoarea curcubeului. Ce era atunci este si acum – mai rau, fiindca atunci ne leganam cu speranta. Cu exceptia Ceausestilor, aceiasi rai fiinteaza si azi, mai insuportabili fiindca ne sfideaza public, prin televiziune, prin carti de amintiri – prin etalarea obraznica, de toape eterne, a averilor furate de la gura noastra, a mereu pagubosilor. Cât despre intelectualii nostri cei rezistenti prin cultura... Doar cei care n-au murit au fost scutiti de degradare pâna la greata – priviti-i pe Zoe Busulenga, pe Dan Berindei, pe Zoe Petre-Condurache, pe Buzura, pe E. Simion, pe Manolescu, pe Liiceanu, pe Plesu, pe Dinescu, pe...».

Dureros, ucigator sentimentul ca ceea ce ai facut, ceea ce ai consimtit – tu si ai tai – s-a dovedit a fi o stralucitoare, o rasunatoare inutilitate. Nimeni nu învata nimic din experienta altuia, nici din a sa proprie. Suntem blestemati sa luam totul mereu de la capatul capatului – ca mersul, ca vorbitul – de parca memoria comunitatii nu ar fi ceea ce ar trebui sa fie: mostenire – ci agonisire.

Încercasem, în urma cu ani, sa vorbesc – si eu – de cusurul de capatâi al nostru, al românilor: amnezia.

Cuvinte în pustiu. Cum sa-l faci pe semen sa înteleaga ca uitarea – cultivata de el ca mijloc de supravietuire – este moarte curata, oricum: nefiinta? Cum sa-l faci sa accepte evidenta: cine nu-si cunoaste trecutul nu va avea un viitor, va împietri moale, inform, în prezentul perpetuu.

Ma consolez spunîndu-mi: fiecare înfrângere poate fi prefacura în... o carte.

Chiar într-o carte «despre» imposibilitatea de a scrie o carte."

Paul Goma a învins în lupta cu Securitatea – cu anticultura –, chiar daca aceasta a supravietuit, s-a readaptat – fie si numai pentru ca ea nu l-a învins pe el: pe scriitor, pe opozant. Ucigator este însa sentimentul ca nimic nu se leaga în România, ca nici o memorie ori experienta, ca nici o cultura a libertatii nu par sa se transmita cu adevarat. Iar aceasta situatie face ca structurile securisto-comuniste sa supravietuiasca, caci ele îsi trag vitalitatea din tacerile, uitarile, complicitatile si ambiguitatile noastre fata de trecut si prezent, si din lipsa de responsabilitate fata de viitor.

La fel cum structurile comunisto-securiste au supravietuit si s-au readaptat în România post-Ceausescu, tot asa au supravietuit si "versiunile de dezinformare si compromitere" ale Securitatii. La 16 ani de la trîmbitata "revolutie democratica" din 1989, Paul Goma – de departe personalitatea cea mai importanta a miscarii democratice din România totalitara si unul dintre cei mai mari prozatori români postbelici – este în continuare (alaturi de sotia si fiul sau) refugiat, azilant, exilat politic pe solul Frantei, în urma ridicarii cetateniei române de catre regimul Ceausescu si a excluderii din USR de catre colegii sai scriitori, în chiar timpul cînd se afla închis, terorizat si drogat la Rahova.

Prezentul

Nu putem încheia fara a spune cîteva cuvinte si despre situatia prezenta a scriitorului si a familiei sale. Noua campanie anti-Goma a început în 1994, dupa ce scriitorul, care militase zeci de ani pentru demnitatea omului – atît în tara cît si în exil – avusese curajul sa-i întrebe pe confratii sai (convertiti la democratie fara tulburari de constiinta) ce au facut în vremea comunismului si, mai ales, ce fac în prezent. A fost pus la zid si executat pe motiv ca... loveste în floarea intelectualitatii, adica: în democratie. Acestei campanii i s-a mai adaugat, începînd din 2002, înca una: cea a antisemitizatorilor de profesie. Motivul? Ca si în trecut, Goma a avut curajul sa vorbeasca despre teme care nu cadreaza cu limbajul politicii corecte, cu vulgata istorica, cu – în fine – istoria oficiala stabilita de politrucii de la Bucuresti, din Israel si Statele Unite. A avut curajul – si demnitatea – sa vorbeasca despre crimele comise (si) de evrei în Basarabia ocupata de Armata Rosie dupa ultimatumurile sovietice din iunie 1940, crime anterioare cronologic Holocaustului/exterminarii antonesciene a evreilor si romilor.

Urmarea: serviciile secrete mostenitoare ale Securitatii au încercat sa împiedice în România – si în tot cazul sa întârzie – aparitia eseului Saptamâna Rosie 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia si Evreii. Finalmente, din ratiuni care tin de politica externa – bunele relatii cu Israelul si Statele Unite (unde interfata României cu autoritatile americane o reprezinta organizatiile evreiesti sioniste americane), si în urma unor declaratii deplasate ale fostului presedinte Ion Iliescu – România a cedat santajului de a crea o Comisie internationala de Studiere a Holocaustului în România. Aceasta a redactat un Raport care – în ciuda accesului total la arhivele epocii – nu aduce nimic nou fata de ceea ce stiam din anii anteriori. Noutatea sa este nula pentru ca, fiind rezultatul unui contencios mai degraba politic decît istoric, lucrarea reflecta raporturile de forte politice, angajînd presupozitii istoriografice care legitimeaza politicile sioniste (ale statului Israel si ale organizatiilor evreiesti internationale). Scrierea porneste de la bun început cu o schema de analiza prestabilita, în care cauta sa introduca datele istorice, întemeindu-se pe o veritabila dogmatica, care poate fi rezumata în doua teze principale: 1) Holocaustul este unic; 2) Holocaustul este ininteligibil. Acest raport a fost asumat oficial de România lui Ion Iliescu, asumare împartasita si de administratia Basescu/Tariceanu.

Toata aceasta introducere are rolul de a face inteligibil de ce la capitolul "Distorsionarea, negarea si minimalizarea Holocaustului în România postbelica", în subcapitolul "Influentele exilului" apare numele lui Paul Goma, despre care se vorbeste în acesti termeni: "În scrierile a trei figuri importante ale exilului românesc se gasesc formule care intra în tipologia comparatiilor trivializante. Este vorba de Paul Goma, Monica Lovinescu si Dorin Tudoran. [...] cartea lui Goma [Saptamâna Rosie, n. n.] ilustreaza toate formele de trivializare prin comparatie (accentul cazând pe comparatia deflectiva). Pe ansamblu, însa, aceasta este mai mult decât atât: constituie o veritabila sinteza a negationismului si antisemitismului, cum rar se poate gasi în literatura de limba româna."

Acest pasaj neargumentat – caci este neargumentabil – poate fi asezat lînga productia dezinformatoare si compromitatoare a Securitatii, de urmatorul tip: "Activitatea dusmanoasa desfasurata de susnumitii sPaul Goma si cei din jurul sau, n. n.t este produsul influentei si instigarilor ostile din exteriors, subl. n.t îndeosebi ale grupului de intelectuali reactionari de la Paris format de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ion Cusa, Leonid Mamaliga si altii, precum si de functionari ai postului de radio sEuropa Libera, n. n.t". Ambele exprimari au o structura ideologica similara, o forma mentis care distinge radical analiza de clasificarea ideologica. Prima trimite la postulatele ideologice ale sionismului politic, asa cum sînt puse ele în practica în Israel, unde începînd din 1951 Holocaustul este folosit pentru atingerea obiectivelor de politica externa, si în Statele Unite, începînd din 1993, odata cu nasterea Memorialului Holocaustului si a Industriei Holocaustului, care structureaza interesele politice, financiare si simbolice americano-sionisto-israeliene. Nu este întîmplator ca pentru redactarea Raportului au fost selectati vechi activisti – care national-comunisti, care sionisti – nici un cercetator veritabil.

În fine, la sfîrsitul anului trecut guvernul Tariceanu a decis înfiintarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului condus de istoricul Marius Oprea. Nici Tariceanu si nici consilierul sau pe probleme de Securitate si proaspat director de institut nu au gasit normal sa-l invite pe Paul Goma sa faca parte din Consiliul de Onoare al institutiei si sa-i ceara a-i sprijini cu experienta si statura sa morala de vechi luptator anticomunist. Onor guvernul Tariceanu a facut în schimb inversul: l-a numit în acel Consiliu pe fostul activist bolsevic devenit activist sionist si Trimis Special pe Probleme de Holocaust al SUA, antisemitizator de meserie al lui Paul Goma, fiul nomenclaturistului cu-stiinta-si-tehnica Virgil Ioanid, pe numele sau: Radu Ioanid. De ce? Raspunsul este din registrul dubleigîndiri: "sa nu se creada ca acest institut va fi îndreptat împotriva Holocaustului". Dupa o asemenea motivare nu, nu vom mai crede asta, ci: faptul ca Tariceanu si Oprea vor cauta – si vor reusi, desigur, consiliati de Radu Ioanid! – sa împece capra politica cu varza istoriei si memoriei comunismului.

În ciuda mostenitorilor Securitatii, cît si a ideologilor si detractorilor de toate calibrele, Paul Goma ramîne dovada vie ca datoria intelectualului (a scriitorului ori istoricului) este aceea de a spune adevarul în mod liber, de a-si asuma acest risc si de a plati pentru el. El este modelul prin excelenta pentru generatiile tinere ca o cultura a drepturilor omului, o cultura a libertatii sînt cele care stau la baza civilizatiei occidentale, distingînd-o de opusul ei: anticultura.

Mircea Stanescu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!