Trepte ale devenirii umane

Devenirea umană, vieţuirea "întru fiinţă"- (C.Noica) este lucrare în spirit, redevenire la la starea dintâi-starea de inocenţă. Drum lung şi suitor. Deloc uşor. Disecţie introspectivă. Paşi moralmente faptici. Proces miraculos. Rezultat sigur atunci când dorinţa şi vrerea ieşirii din "profanul desacralizator" (M.Eliade) nu-şi greşesc reperele înţelepciunii, adevărului, frumosului, binelui, valori de sorginte divină.

În fond Trepte ale devenirii umane de Constantin N. Strachinaru (Ed. Agora-Iaşi, 1996) propune un numar de exemple ale înţelepciunii creatoare. Ele dau direcţia şi se fac auzită strigarea pe marea acestor vremuri bântuite de înfricoşetoare semne apocaliptice, luminându-ne înaintarea, întoarcerea la ţărmul edenic, spre şi prin "sacrul, piatră unghiulară a experienţei religioase" (Mircea Eliade, Le sacré et le profane, Paris, Gallimard, 1975).

Volumul Trepte ale devenirii umane se deschide cu o dedicaţie şocantă, aşezată peste o rană vie, imposibil de închis. Autorul notează: "În memoria surorilor mele, Milica - studentă – şi Dina – elevă – a căror dragoste pentru lectură a fost asasinată, prin împuşcarea lor de un soldat al Armatei Roşii, în august 1944".

Rareori am citit în viaţă ceva mai tragic, poate numai în tragedia greacă; dar, acolo, destinul oamenilor era scris de zeii neîndurători, or aici, destinul unei familii româneşti, peste care a trecut tăvălugul războiului, ca să nu mai vorbim şi de următorul, a fost determinat cu brutalitate asasină de un ins al Apocalipsului, un soldat al unei armate roşii = vărsătoare de sânge, semănătoare de moarte. Se poate imagina cava mai absurd decât asasinarea a două adolescente?

Te desprinzi cu greu de această idee şi întorci a doua filă a cărţii. De aici, din "Cuvântul înainte", începe marea aventură a spiritului unui neliniştit cărturar. Iată câteva idei: "Vizionarii prezidează universul. Popoarele îi întrupează. Umanitatea le face loc pe tronurile sale, în eternitate. Pe cerul nopţii lumii ei sunt aştrii care defrişează traseele superiorizării noastre… Insomniile lor sunt stări de veghe ale făptuirii modelatoare în adâncurile noastre unde mereu este ceva de reconstruit. În preajma lor traversăm mai siguri aceste vremuri luate-n stăpânire de incertitudini şi imprevizibil. Prin creaţia lor, ne simţim mai împreună şi mai aproape de Fericire, de Absolut. Devenirea dobândeşte sensul spiritual sugerat de «Luceafărul» lui Eminescu şi de Coloana lui Brâncuşi. Se adevereşte astfel că revenirea noastră spre ceea ce am fost, este posibilă când suişul urmează treptele iubirii de oameni, de libertate, adevăr şi frumos."

Din lecturile sale vaste, eruditul profesor Constantin N. Străchinaru, se opreşte deocamdată, asupra a zece personalităţi creatoare, încercând să lumineze din opera acestora zone ascunse, ori mai puţin cercetate şi care scapă unui lector mai grăbit.

În acest decalog al devenirii umane, "Mihai Eminescu în viziunea lui Aron Cotruş" (text apărut mai întâi în Gândirea nr.1-2∕1995) ocupă primul loc. Este vorba de o lectură analitică a poemului epopeic intitulat de Cotruş "Eminescu" şi apărut, în broşură, la Editura Cartea Românească, în 1939, la 50 de ani de la intrarea în eternitate a Luceafărului.

Autorul oferă extrase definitorii pentru semnificativele idei ce luminează acest frumos şi unic poem, astăzi aproape uitat sau neştiut de atâţi elevi şi studenţi, de unde şi constatarea făcută cu mâhnire: "Parcă o conspiraţie a tăcerii ţine în umbră cel mai semnificativ poem scris vreodată despre creaţie şi creatorul Luceafărului". Oare, este vorba de o "conspiraţie"? Nu cred! Lumea aceasta grăbită spre nicăieri nu sesizează întotdeauna reperele. De aceea, menirea unei astfel de cărţi este şi aceea de a le readuce în mintea contemporanilor absorbiţi de griji cotidiene şi televizor.

Ultimul eseu din acest decalog axiologic este consacrat tot unui român: "Creaţia şi creatologia doctorului Ştefan Odobleja, o cale a ieşirii din suferinţă", mai notează eseistul, sugerând izbăvirea de anonimat şi nevoi prin creaţie, cultură, muncă metodică, pasională.

Şi aici, chiar dintru început, prima frază construieşte nervos, prin propoziţii eliptice de predicat, personalitatea excepţională a savantului român : "Ştefan Odobleja: personalitate ştiinţifică vizionară; consonantismul său: o concepţie despre lume, viaţă şi devenire; Psihologia consonantistă: capodopera sa, "cea mai epocală lucrare pe care am citit-o" (R. Mantz); creatologia sa: calea salvării lumii – (p.116). În stil prescurtat, aforistic, eliberat de adjective, Constantin N. Străchinaru fixează contribuţia acestui deschizător de drumuri la progresul omenirii: "De la perspectivele cibernetizării= a cerebralizării maşinilor, Ştefan Odobleja ajunge prin explorări în spaţiile teoriei cunoaşterii, creatologiei, problematicii învăţării, la fenomenologia devenirii individuale şi general-umane, ceea ce face din Psihologia consonantistă (1938-1939) mai mult decât o cibernetică generală şi mai mult decât o psihologie nouă" (p.119).

Între aceste eseuri care deschid şi închid o carte, întâlnim meditaţii adânci, uneori insolite, despre unicitatea poeziei lui Saint-John Perse şi a edificării spirituale, despre tema iubirii la Jean-Jacques Rousseau şi la Stendhal, despre omul infinit care a fost şi a rămas Giovanni Papini, sau despre neliniştiţii salvatori de lume Paul Claudel, Pierre Emmanuel, Gabriele D′Annunzio precum şi despre tânărul poet André Chémier, care a strigat sub ghilotina Revoluţiei franceze atee: "O, libertate sfântă, …. tu mamă a virtuţilor…".

"Omul se apără de dispariţie prin creaţie" afirmă Constantin N.Străchinaru, ad….. această carte "tuturor iubitorilor de cultură, îndeosebi tineretului", cartea sa dorindu-se a fi ea însăşi "o treaptă a devenirii umane".

Să ne apropiem de sugestiile ei şi vom fi mai aproape de Transcendent, de Fericirede mântuire.

Lucian Teodosiu

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!