2% pentru Asociatia ROST


Publicaţie lunară editată de Asociaţia ROST



 


Cum ne puteţi ajuta | Numărul curent | Abonamente | Redacţia | Lămuriri | Contact | Arhiva

numarul 6, august 2003


Gandirea, fapta penala


Daniil Sandu Tudor, un sfant al gulagului romanesc

Cum a murit Parintele Daniil

Bibliografia scrierilor lui Sandu Tudor

Referinte bibliografice despre “Rugul Aprins”

Sandu Tudor in pragul canonizarii

O pseudo-epistola inedita a lui Sandu Tudor catre Mircea Eliade

O scrisoare de la Sandu Tudor

Pe urmele deciziei de achitare a lotului "Rugul Aprins"

Pentru o stare de asediu perpetua

E in noi un neajuns

Vorba din vis


Rusia, o prietena amenintatoare?

Obiectivul guvernarii: siguranta cetateanului

“Mergem” spre economia de piată?

Ion Iliescu, antisemitul


Invazia barbara a lumii noi

Stiri diverse


Tragedia "dezvoltarii"

Dincolo de miezul noptii, doar salcamii


Despre inteligenta dreptmaritorului crestin

O secta periculoasa: Martorii lui Iehova


Doi domnitori romani uitati, descoperiti dupa patru secole intr-o manastire din Ucraina


Ultimul Roller in cuib de Voronin


 
 
 

Doi domnitori romani uitati, descoperiti dupa patru secole intr-o manastire din Ucraina

 

Carpatii Nordici, din Bucovina pana in indepartata Moravie, pastreaza inca urme de civilizatie lasate de daci, apoi de pastorii valahi veniti in aceasta zona. Aceste rude mai indepartate ale noastre sunt foarte putin cunoscute, desi, hutulii, boikii, lemkii, goralii, rusini sau valahii de aici pastreaza inca dovezi ale unui trecut comun cu al nostru.

 

Dupa cateva sute de kilometri parcursi prin satele hutule de pe raul Ceremus, din Ucraina, ne-am indreptat spre Tara boikilor. Calatorind spre apus, la vreo 20 km de granita ucraineano-poloneza, in apropierea orasului Borislav, in plin tinut al boikilor, se afla stravechea manastire greco-catolica Lawriv, ortodoxa, cu siguranta, la inceput (in traducere romaneasca, numele inseamna “lavra”, adica manastire mare, ortodoxa), cu hramul Sfantul Onufrie. In criptele subterane ale manastirii, au fost descoperite osemintele a doi domnitori valahi din secolul al XVII-lea: Stefan Petriceicu al Moldovei si Constantin Basarab al Tarii Romanesti, ale caror nume au ramas si astazi vii in memoria locuitorilor.

 

Lawriv, loc de odihna pentru pribegi

 

Intr-o dimineata stralucitoare de mai, ajungem in curtea acestei manastiri, trecand prin catunul Lawriv, unde satenii pastreaza traditii despre Sfantul Andrei, similare cu cele de la noi, si se saluta dupa un vechi obicei crestin, intalnit si in satele din nordul tarii noastre: cand un om se intalneste cu altul, spune:”Laudat fie numele Domnului nostru, Iisus Hristos !”, iar celalalt raspunde:”In veci fie laudat!”. Astazi este greu sa-ti imaginezi ca prin padurile din imprejurimi a sihastrit sfantul Onufrie cel Mare, ca pietrele drumurilor de pe aici au fost calcate de mitropoliti ai Kievului si episcopi ai Ierusalimului, ca regi ai Poloniei au venit la Lawriv sa-si marturiseaca pacatele si ca doi domnitori pribegi din tarile romane s-au retras aici sa-si afle linistea cea dinaintea marii plecari.

Poate colhozul in descompunere din apropiere, buruienile din curtea manastirii, tristetea zidurilor, martore ale unor drame si istorii sangeroase, frisoanele parintelui Timotei, ce ne turuie tulburat o incalcita poveste despre satelitii si bombele atomice ale rusilor, trezesc in noi un sentiment straniu: un amestec de frig si teama, dramuit de o forta ce inca rezista parca rugaciunii si crucii.

 

Ziduri cu moaste

 

Istoria acestui loc pare agatata intr-un carlig, deoarece aici timpul se contursioneaza dramatic. Biserica dateaza din secolul al XIII-lea si a fost ctitorita de un anume Lev, fiul cneazului Daniel Galitzki, iar altarul, cu doua randuri de brauri, ca ale manastirilor bucovinene, sta lipit de o cladire lunga, cu etaj, un fel de sanatoriu austriac, ridicat pe la 1786. Timp de 100 de ani, intre 1814-1914, aceasta cladire austera a fost unul dintre cele mai renumite gimnazii germane din Galitia. Pe timpul habsburgilor, calugarii manastirii erau angajati aici ca profesori.

Cand au venit comunistii, biserica a fost transformata in grajd, apoi in depozit, iar calugarii au fost nevoiti sa fuga in Polonia. Glacialul edificiu austriac a devenit scoala pentru handicapati, pana in 1998, cand, prin venirea parintelui Inochentie, manastirea si-a recapatat identitatea furata. Din Proloage se stie ca Sfantul Onufrie si-a petrecut ultimii ani de viata in acest loc. Inca se mai crede ca in zidurile bisericii se afla ascunse moastele sale.

Din intamplare, in 1986, a fost descoperita o subterana in dreapta altarului. Dupa o luna de cercetari, arheologii din L’vov  au gasit sub manastire inmormantati toti episcopii din Przemysl, mitropoliti ai Kievului, vestitul episcop Macarie al Ierusalimului, la 1681, si chiar racla goala a Sfantului Onufrie. Tot atunci, au fost gasite si osemintele celor doi domnitori romani.

 

Domnitori valahi, pomeniti la slujbe

 

Stefan Petriceicu al Moldovei si Constantin Basarab al Tarii Romanesti si-au pierdut tronurile, pribegind impreuna la sfarsitul veacului al XVII-lea pe pamanturi lesesti. Aici, in tinutul Samborului, care apartinea pe atunci Poloniei,  au primit locuri de sate, unde s-au asezat cu boierii lor credinciosi, cu ostenii si vatafii care i-au urmat, intemeind un adevarat “tinut romanesc” in inima Galitiei. Sate precum Waniowice, Torzynowice sau Mrzowice, au apartinut lui Constanti Basarab, celalalt domn intinzandu-si stapanirea peste Makuniow, Kupnowice, Mistkowice, Szeptyce, Rozdialowice, Zarauko si Blozowi. Constantin Basarab a murit in 1685, iar Stefan Petriceicu in 1690. In cazul lui Basarab, s-au gasit osemintele intregii familii, chiar si ale unei fiice de 22 de ani, cei doi domnitori fiind pomeniti la slujbe cu aceeasi cinste ca si ctitorii asezamantului.

 

Sfinti intepati cu cutitul

 

Intram in biserica urmariti de acelasi sentiment straniu. Un calugar tocmai rosteste ultimile rugaciuni ale slujbei de dimineata. Zidurile sunt mancate de carii, manastirea afundandu-se pe zi ce trece in pamant. De sub tencuiala bolnava, cu ani in urma, localnicii, zgaraind cu cutitele peretii coscoviti, au scos la lumina bucati stralucitoare de fresca, pe care bolsevicii le-au acoperit cu asbest. Dupa caderea comunismului, tulburatoarele fragmente de fresca au fost decopertate din nou.

Pe peretii pronaosului descoperim cateva pete rosiatice de vopsea, scene biblice cu sfinti sfartecati, un Mantuitor rastignignit pe o cruce pravoslavnica, intepat in zeci de locuri, si chipul Maicii Domnului, jupuit, mutilat, de pagani. Prin secolul al XV-lea, aceste fresce rivalizau ca frumusete cu cele din catedrala Sfanta Sofia din Kiev.

Suntem tulburati, caci, dincolo de destinul tragic al acestei nestemate distruse, cateva elemente din compozitia frescei amintesc de manastirile noastre din Bucovina, iar undeva mai sus, intr-un medalion de culoare rosie, cei doi calugari ai manastirii spun ca s-ar afla pictat chiar chipul domnitorului Constantin Basarab.

 

Unde se afla osemintele domnitorilor nostri ?

 

Dupa incheierea lucrarilor arheologilor, usa care dadea spre mormintele voievodale a fost zidita cu beton. Astazi, ea a fost daramata. O panza ce acopera golul ascunde privirilor interiorul criptei. Nimeni nu are voie sa intre inauntru. Din cate am aflat, se intentioneaza curatirea incaperilor subterane si deschiderea lor publicului. Localnicii povestesc cu retinere despre descoperirile de aici. Nimeni nu stie exact ce anume era sub ziduri. Unii spun ca, dupa ce au luat obiectele gasite in morminte, arheologii de la Kiev ar fi ingropat osemnitele la loc, de-a valma, dupa care au zidit intrarea. Altii stiu insa ca ramasitele pamantesti ale domnitorilor romani ar fi fost aruncate intr-un cimitir vechi, din apropierea manastiri.

Iaroslav Micak si Stepan Ianusevici, doi locuitori ai zonei, chiar ne conduc la locul acela, unde, printre buruieni cat omul, descoperim, intre zidurile daramate ale unei biserici, un sant acoperit cu pamant, in care cei doi stiu ca ar fi fost aruncate osemintele domnitorilor valahi.

Parasim Tinutul boikilor, in care se afla si aceasta manastire sub zidurile careia sta ingropata o fila de istorie romaneasca, indreptandu-ne spre tinuturile vlahilor din Polonia, cu sentimentul ca ne lipseste ceva.  Poate un semn, un gest al autoritatilor romane care sa salveze, intr-un dreptatea Domnului, o fila din trecutul nostru, alinand astfel durerea marturisita ca, incet-incet, riscam sa ne pierdem istoria.

Dumitru Manolache