numarul 6, august 2003

Rusia, o prietenă amenintătoare?

Timp de mai bine de un deceniu după Revolutie, Rusia a fost o prezentă foarte discretă în România, dar în ultima vreme lucrurile au început să se schimbe, iar schimbarea nu este doar una de nivel politic, care aproape că nu e sesizabilă pentru omul de rând, ci este una mai profundă, în primul rând economică, dar si de resortul a ceea ce se numeste “mentalitate”.

Toată lumea reclamă necesitatea de a avea o “altfel” de relatie cu Rusia, potrivit sintagmei politice foarte uzitate, care este “Noua Rusie”. Despre acestă “Nouă Rusie” nu vorbeste numai propaganda guvernului de la Moscova (la noi a apărut de curând o revistă cu acest nume, condusă de o persoană care s-a declarat sincer KGB-ist!), dar si diplomatia americană, la nivelul cel mai înalt. Presedintele SUA vorbea despre podul spre “Noua Rusie” idee, care, fie vorba între noi, este respinsă de Moscova, ba, se pare că si presedintele Iliescu e de acord cu partea rusă în acest punct. Întors recent de la Moscova, după ce a semnat tratatul cu Rusia, acesta părea convins că formula lui Bush nu este tocmai potrivită. Rusia încearcă să-si schimbe imaginea, este evident, iar din această strategie face parte si acest nou botez. Adevărul este că avem, în bună măsură, de-a face cu o nouă Rusie, iar relatiile României cu ea trebuie să se aseze pe baze noi. În acest punct însă apare întrebarea-cheie: care trebuie să fie tonul acestor relatii? Majoritatea comentatorilor sunt tentati să considere că pragmatismul este solutia optimă pentru acest nou început. Faptul că România a pierdut contactul cu uriasa piată rusească este dat drept exemplu negativ de comportament antipragmatic. “Totul este comert”, spun oamenii de afaceri, iar dacă relatiile comerciale dintre cele două tări sunt bune, relatiile politice nu pot fi decât bune si ele. Această idee este însă eronată si simplificatoare. Doar pragmatismul nu va fi niciodată suficient pentru a avea o relatie normală cu o mare putere ca Rusia. De altfel, o Rusie foarte pragmatică în relatia cu noi va putea deveni oricând un potential pericol atât pentru economia României, cât si pentru tentativele ei de, să spunem asa, auto-apărare. Astfel, o Rusie pragmatică va fi o Rusie care-si va mentine trupele smirnoviste pe Nistru, pentru a preîntâmpina si descuraja unirea Basarabiei cu România. O Rusie prietenă, nu neapărat conciliantă, dar încrezătoare în noi, va fi cea care va accepta evidenta istorică a necesitătii reîntregirii tării noastre. Căci Rusia trebuie să stie că o Românie mai puternică si prietenă este mai avantajoasă decât o Românie fără Basarabia, dar mai degrabă ostilă, atât la nivelul opiniei publice, cât si la nivel diplomatic. Rusia este acum incapabilă să administreze teritoriul românesc dintre Nistru si Prut. România, în schimb, are acest potential administrativ, iar cresterea capacitătii ei economice va fi si în beneficiul economiei rusesti, care va găsi în Basarabia o bună piată de desfacere. Asemenea argumente nu tin neapărat de registrul pragmatic. Influenta Rusiei asupra Ucrainei ar putea de asemenea să crească pe directia unui stat român mai puternic si prietenos.

Oblomovismul nostru

Toată lumea se hrăneste cu prejudecăti reconfortante, cum ar fi aceea că rusii sunt un popor lenes, care nu ne poate depăsi în competitia ideală spre “valorile europene”. Din păcate, în această atitudine se ascunde un soi de oblomovism al nostru, o orbire a propriei noastre comodităti, căci, chiar dacă tăranul rus nu are o atitudine de corsar englez, dornic de câstig, uităm că Rusia are o elită extrem de puternică si modernă (la fel ca cea care ne-a impus Regulamentul Organic în secolul XIX), abilă, care îsi trage forta tocmai din statornicia mujicului rus. Între “maica Rusie” si “gura de rai” a noastră diferenta este că prima este de zeci de ori mai mare! Hrănită, prin mijloace mai mult sau mai putin legale, dintr-o fostă economie imperială, vastă, elita actuală a Rusiei este capabilă de gesturi strategige în plan economic la nivel mondial sau cel putin regional. Oricum, după rapiditatea cu care s-a angajat si s-a ancorat în economia românească în ultimii ani (în domeniul siderurgic si petrolier), Rusia dovedeste că are încă ambitii de mare putere la gurile Dunării.

Ortodoxia noastră si panslavismul lor

Avem cu Rusia un destin religios asemănător, prin rădăcina comună a ortodoxiei, desi panslavismul (idee imperială) s-a strecurat adesea eretic în manifestările bisericii pravoslavnice ruse. Ne simtim aproape, spiritual vorbind, de marii scriitori ortodocsi rusi de la începutul secolului XX, dar trebuie să fim preocupati în aceeasi măsură de propriile noastre contributii la patrimoniul universal al ortodoxiei. Faptul că România a repurtat o victorie pe plan religios în fata Rusiei în ce priveste recunoasterea Mitropoliei Basarabiei nu trebuie să ne îmbete cu apă rece. Nu este o victorie geopolitică, ci una strict a ortodoxiei. Este o victorie care i se datorează cu totul Celui de Sus. De altfel, dacă ortodoxia ne va ajuta să trecem puntea acestor vremuri tulburi, trebuie s-o facă în asa fel încât destinul nostru moral să nu semene cu al celorlalte popoare din jur. De ce? Pentru că atât Occidentul, cât si blocul slav din jurul nostru au început să dea semne de gravă oboseală morală, probabil dintr-o epuizare de ordin religios. Discutia este, desigur, vastă, dar noi, românii, nu trebuie să ne sfiim să credem că avem o misiune morală. În felul acesta, vom răspunde acelor detractori minori care nu zăresc categoria sfinteniei în ortodoxia noastră.

Cine se teme de KGB (FSB)?

A existat în epoca anterioară revolutiei din 1989 o adevărată isterie pe tema serviciilor secrete rusesti, a KGB-ului în spetă. “Prestigiul” special al acestui serviciu era chiar mai mare decât cel care i se atribuie acum organismului similar al SUA, despre care aflăm oricum mult mai multe stiri ce tin de domeniul spectacolului. În mediile specializate, se vorbeste extrem de mult despre marile fonduri pe care serviciile speciale ruse le atrag din Europa, via România. Evident, cu ajutorul oamenilor ce sunt legati, într-un fel sau altul, de aceste servicii secrete. Are această problemă un caracter iesit din comun? Nici gând. Logica serviciilor secrete astăzi este, în bună măsură, logica oricărei societăti comerciale. Ele trebuie să-si dezvolte “patrimoniul” si influenta prin toate mijloacele legale sau mai putin legale…Nu e nimic iesit din comun că rusii încearcă astfel să profite de statutul de stat de frontieră al Uniunii Europene. Este tocmai dovada de pragmatism pe care comentatorii nostri o cereau! Într-o epocă a globalizării economice, serviciile secrete ele însele devin un fel de transnationale de tipar economic, în care caracterul “patriotic” este adesea sacrificat intereselor de moment.

Cristi Pantelimon