numarul 6, august 2003

Pentru o stare de asediu perpetua

Sa dea Dumnezeu, tara mea si casa mea, ca si a ta frate, sa fie, de-apururi, bantuite de duhul trezitor al eroicului.  Sa nu ne mai intoarcem la normalul animalic, la linistea tembelisimului, la minciuna pasnica, la filistinismul caldicel cu care ne obisnuisme sa traim confortabil.

Ce minunat ar fi daca toate aceste masuri ar sta dovada ca anumite stari de lancezeala si moarte s-au sfarsit!

Noi credem ca adevarata arta a guvernarii se afla in maestria rara prin care "capul tarii" stie sa destepte fortele adormite ale unui neam.

Seful de guvern ar trebui sa fie acela care stie sa intretina cu grija acest sentiment de asediu, de ceas in care se cere supremul efort si un duh de avant, de munca si de lupta. Producerea si utilizarea emotiilor nobile ale poporului fac parte din mijloacele de guvernare superioare. Tensiunea eroica, trezia aceasta ca in preajma unei mari primejdii, sunt rodnice pentru un om sau un popor tanar. Si daca se cere pe de o parte "destindere" si impacare, pacificarea tarii, asta nu inseamna decat abaterea de la anarhie si dezarmonie, iar nu pacea mortii. E vremea hotararilor de capat de veac. Marele si adevaratul nostru dusman e indoiala. Cea mai mare crima e sa te indoiesti de ceeace te-ai hotarat sa faci bun si adevarat. Chiar daca gresesti, lupta iti va arata ceeea ce e bun. "O eroare care se straduieste sa ajunga viul adevar e mai fecunda si mai sfanta decat un adevar mort".

Marele nostru pacat romanesc este usuratatea. Totdeauna suntem caldicei si nehotarati, intre doua ape, intr-o stare de nelamurire pagubitoare. Avem destule calitati, dar nu stim ce sa facem cu ele.

Avanturile noastre sunt de scurta durata. Ne cumintim repede si ne stingem ca valvataia paielor. De aci urmeaza si mentalitatea noastra parazitara si functionareasca. Fiecare dorim tembel o leafa de stat si apoi toate celelalte mearga cum vor vrea ele. Fiecare cu simbria si apucaturile lui, nu cere decat sa se bucure de o minima libertate meschina pe care sa o intrebuinteze dupa bunul lui plac. Atata tot. Iara nici o alta nazuinta decat un fel de tihna a boului care poate sa rumege cat vrea, nu cugetam decat intamplator la cele ce ne depasesc.

Sandu Tudor

Credinta, 21 ianuarie 1934