Iniţierea în cultură

De regulă, se crede că învăţătura foloseşte la iluminarea culturală de sus în jos, dinspre elita înţelepţilor spre norodul în beznă. Cei instruiţi, puţini şi generoşi, au datoria de a împărtăşi celor mulţi, lipsiţi de şansa şcolilor înalte, ştiinţa pe care au deprins-o. În anumite cazuri, totuşi, iluminarea trebuie să se producă invers, dinspre substratul popular către privilegiata clasă a cărturarilor urbani, a intelectualilor. Aşa se întâmplă în ceea ce priveşte cultura noastră ţărănească, atât de familiară până în urmă cu jumătate de secol chiar şi elitelor, dar abandonată, ba chiar renegată de atunci încoace, în numele progresului social şi instaurării culturii înalte.

Din cultura populară românească s-au extras esenţe pentru multe din produsele culturii înalte, fie că vorbim despre literatură, muzică, arhitectură sau filosofie. Preluările s-au făcut în numele circuitului general acceptat, de sublimare în forme rafinate a produselor brute ale creaţiei populare şi de restituire a lor, în noua formă, atent şlefuită de impurităţi, către publicul doritor de cultură. Procesul, supus servituţilor muncii urbane, chiar dacă rămâne unul intelectual, are şi o latură comercială: pentru cultura "prelucrată", "industrializată", se plăteşte. Cu cât intervenţia activă a creatorului individual este mai mare, cu cât se modifică mai mult esenţa ideii inspiratoare, cu atât şi preţul poate creşte.

Rareori vreun autor, renunţând la ambiţiile propriei sale opere, a rămas în creaţia populară, încercând să o reproducă, aşa cum este, în cadrele culturii actuale. Unul dintre aceşti puţini altruişti, slujitor smerit în templul învăţăturii ţărăneşti, a fost Ernest Bernea. Ca unul foarte apropiat de cultura populară românească - prin participarea directă la campaniile monografice coordonate de profesorul Gusti -, Bernea a descoperit nu numai geniul artistic sau pragmatic al acestei culturi, ci, conform formaţiei sale filosofice, a fost atras mai cu seamă de sistemul filosofic de o adâncime şi coerenţă extraordinară. Nu este vorba doar de o anumită mentalitate sau, cum se mai spune, de o filosofie de viaţă, care să se refere la atitudini, generale sau mai specifice, faţă de diferitele aspecte ale existenţei umane: filosofia populară românească este o meditaţie asupra tuturor dimensiunilor lumii, atât cele care implică direct omul cât şi cele care îl transcend, fără ca între cele două categorii să exite graniţă statornicită.

Într-una din prea puţinele sale lucrări publicate, intitulată "Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român", Bernea integrează, cu meticulozitate de etnograf, pe cele trei coordonate anunţate, o bună parte a acestui sistem de filosofie populară. Întreprinderea nu a fost una uşoară: vocabularul arid al ştiinţelor contemporane, chiar şi cel filosofic, care pare să se bucure de o mai mare libertate a expresiei, ar fi încăput cu greu şi cu inevitabile trădări ideile şi formulările autentice. Din această pricină, autorul a realizat un demers dublu, de reproducere, de transcriere a ideilor originale, aşa cum au fost ele culese în munca etnografică desfăşurată în satele româneşti, din Gorj până în Ţara Bârsei, şi de interpretare, de traducere în limbajul filosofic actual, universal, al conţinutului acestora. Pentru cei mai mulţi dintre noi, orăşeni aflaţi la a doua sau a treia generaţie, lectura dublă a acestei lucrări răspunde dublei noastre naturi: fără a fi încă înstrăinaţi de înţelepciunea zicerilor popularea ale primei lecturi, ne delectăm şi cu rafinamentele teoretice ale celei de-a doua. Etnografia şi filosofia, înţelepciunea şi teoria se împletesc şi se alipesc afinităţilor duale ale intelectualităţii noastre pseudourbane.

Ambele dimensiuni sunt egal îndreptăţite la atenţia noastră. Construcţia studiului este astfel realizată încât trecerea de la consemnarea frustă a ideilor ţăranilor la interpretarea lor cu fineţe filosofică se face pe nesimţite. În prima lectură, suntem izbiţi de profunzimea pasajelor de interviu selecţionate de autor: în interogatoriile asupra reprezentărilor lumii şi locurilor, a punctelor cardinale, a veacului şi sorţii sau asupra ordinii firii, răspunsurile consemnate în volum deschid adesea perspective cutremurătoare. Aşa este, de pildă, următorul răspuns al unui bătrân din Poiana Mărului: "Lumea, aşa cum e, e zidită bine; nu o poţi schimba. Lumea e-n cuprinsu ei, nu al nostru. Iată, soarele dă după muche şi cade-n asfinţit. Dacă n-ar vrea să mai răsară, ce-ai putea face? Cui să spui, cui să ordoni? Poţi zidi o casă, poţi zidi o facbrică sau o maşină, da cum poţi să schimbi mersu soarelui sau să-l dregi dacă se strică? Este undeva o putere pe care nu o poţi birui, o putere care ţine lucrurile laolaltă şi e dincolo de noi." Departe de a fi "idei", asemenea citate dezvăluie o atitudine, o trăire metafizică de mare intensitate, ce se mai regăseşte numai în cazul marilor spirite filosofice. Deosebirea ar fi că, dacă acestea din urmă sunt, de cele mai multe ori, frământate, neliniştite, chinuite de întrebări şi îndoieli, ţăranul român este împăcat în gândurile sale, iar împăcarea îi vine din natura sa profund religioasă.

Cutremurat îl simţim şi pe Ernest Bernea în intervenţiile sale. Pentru această nouă filosofie populară, Bernea nu se sfieşte să răstoarne şi să reconstruiască schemele explicaţiei filosofice şi ale gândirii moderne. Invocând existenţa unei noi logici, nu formală, ci organică, ataşată realităţii, el aşează filosofia noastră ţărănească pe aceeaşi treaptă cu toate celelalte sisteme filosofice: "(…) e vorba de un alt mod de a gândi şi de o altă logică, diferenţiată prin natura ei, prin orientarea ei, deosebită în formele de gândire, dar nu lipsită de sens şi de o calitate proprie. Gândind prin imagini şi simboluri, această logică este mai puţin formală şi riguroasă, dar este mai concretă, mai fluidă şi mai adaptabilă impasului continuu şi neprevăzut al vieţii de toate zilele." Ceea ce remarcă autorul ca fiind originalitatea acestei gândiri româneşti este forţa subiectivă care debordează în reprezentările mitice în care stau plăsmuite toate categoriile reflecţiei. Spaţiul, populat cu locuri bune şi rele, cu întruchipări ale punctelor cardinale sau ale primejdiilor drumului, timpul, cu diferitele sale măsuri şi zodii, fiecare avându-şi propriile divinităţi, gândul şi cuvântul sunt categorii departe de abstractul unei logici formale pure. Cunoaşterea filosofică a ţăranului român este vitalistă şi creatoare în virtutea acestei vitalităţi: "Eu cred că tot cuvântu are putere, că e rupt din cugetu nostru, e plin de puterea noastră, că avem un suflet. Cuvântu-i totuna cu cugetu, cu mintea şi sufletu nostru." De asemenea, această cunoaştere nu epuizează sensurile firii, ci le îmbogăţeşte, păzindu-i tainele: "Cuvântu vine de la Dumnezeu şi are taina lui." În gândirea mitico-filosofică populară, în logos-ul românesc înţelegerea nu ni se dezvăluie prin instruire, ci prin iniţiere.

În munca de interpretare asupra reprezentărilor spaţiului, timpului sau cauzalităţii în cultura populară, Ernest Bernea redefineşte atât categoriile teoriei filosofice, cât şi pe cele ale gândirii populare. Contribuţia sa este una prin excelenţă creatoare, de legare a celor două domenii, a celor două tipuri de cultură. Este exact acel demers de păstrare a specificului ţărănesc şi totodată de asimilare a categoriilor moderne ale cunoaşterii care constituie soluţia integrării noastre în modernitate fără a ne face vinovaţi de renegarea trecutului şi a valorilor lui. Fără nici un complex de natură provincială, Bernea nu vede în filosofia noastră populară o mostră de gândire arhaică, ci un sistem de cunoaştere viu, de multe ori mai potrivit realităţii româneşti decât cadrele formale ale ştiinţelor moderne: "Chiar dacă procesul de gândire şi formele de explicaţie ce le-am desprins din realitatea concretă a satului românesc nu corespund gândirii ştiinţifice contemporane, această explicaţie a cauzalităţii dispune de o seamă de mijloace care, dacă nu ne satisfac întotdeauna ca precizie, pot fi mai aproape de realitate, mai aproape de viaţă. Datele logicii populare, mai departe de acelea ale disciplinelor fizico-matematice, sunt mai aproape de natura umană şi ştiinţele ce o servesc, aşa cum sunt psihologia, etnologia şi sociologia." Noile discipline socio-umane, enumerate de Bernea, ale căror ambiţii pozitiviste le fac adesea să alunece în derizoriul unei cunoaşteri contextuale, lipsite de generalitate şi de putere explicativă, dar şi altele, precum filosofia sau pedagogia, găsesc în cultura populară bază de reflecţie. Pentru edificarea unui sistem conceptual potrivit categoriilor sensibilităţii româneşti, este necesară această întoarcere spre gândirea ţărănească, această în-vechire a cunoaşterii moderne. Sociologia, prin Şcoala de la Bucureşti condusă de Dimitrie Gusti, a demonstrat deja beneficiile pe care le poate avea întâlnirea celor două planuri. La rândul său, opera lui Ernest Bernea dovedeşte nevoia iniţierii în cultura tradiţională a generaţiilor actuale de intelectuali şi susţine integrarea explicită în gândirea actuală a logicii populare care, vrem sau nu, ne domină încă raţionalitatea.

Corina BISTRICEANU

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!